Intercalarea pământească
Daniel 2; 7; Luca 21

William Kelly

© SoundWords, Online începând de la: 27.02.2019, Actualizat: 27.02.2019

Versete călăuzitoare: Daniel 2; 7; Luca 21

Profeţiile Sfintei Scripturi le putem împărţi la modul general în două grupe: acelea, ca cele din Isaia, adresate poporului Iudeu, în timp ce ei stăteau într-o poziţie faţă de Domnul recunoscută ca popor al Său; şi acelea, ca cele din Daniel, care pornesc de la faptul că pentru un timp iudeii nu sunt recunoscuţi, până când harul îi va restabili în viitor, prin aceea că ei vor fi aduşi sub domnia lui Mesia şi vor fi introduşi în noul legământ. Din timpurile cele mai îndepărtate Dumnezeu a domnit peste Israel ca popor al Său, şi Templul era un semn al prezenţei Sale în mijlocul lor. Întreruperea momentană a acestei domnii este umilitoare pentru conştiinţă şi serioasă pentru credinţă. Ea a început odată cu plecarea Şehinei [Gloria Domnului] (Ezechiel 10) şi durează până când ea va reveni şi niciodată nu va mai părăsi cetatea şi Locul Preasfânt, pe care privirea Domnului se va odihni permanent. În timpul acestei perioade autoritatea de domnie a fost încredinţată la patru puteri mondiale binecunoscute, succesive, marile imperii mondiale ale naţiunilor. Aceasta este „intercalarea”, aşa cum pe drept poate fi numită.

Expresia „intercalare” este deosebit de potrivită pentru a arăta că aici avem a face cu ceva deosebit. Nu mai este vorba de domnia directă a lui Dumnezeu pe pământ, evenimentele nu se mai desfăşoară conform schemei normale, mari şi generale a profeţiei. Această expresie este aşa de potrivită, că nu ar fi înţelept să se renunţe la folosirea ei, numai pentru faptul că unii nu pot sau nu vreau să înţeleagă noţiunea. „Timpurile naţiunilor” descriu acest timp intermediar ciudat, care a început cu plecarea din Iuda sub capul de aur şi se va încheia prin lovitura distrugătoare, pe care Domnul, care va reveni, piatra mică fără mâini, o va da piciorului din lut amestecat cu fier şi prin aceasta întreg chipul va fi transformat în pulbere, înainte ca Piatra însăşi să devină un munte mare şi să umple tot pământul. Atunci, şi nu înainte, imperiul mondial va ajunge să fie al Domnului şi al Hristosului Său (Apocalipsa 11.15-18; 19; 20). […]

Deci intervalul, începând din momentul când Israel a devenit Lo-Ami (Osea 1) şi până când el va fi restabilit şi va fi pentru totdeauna poporul Său în ţară ca sferă centrală a domniei Sale pământeşti, acest interval va fi umplut de cele patru fiare succesive (Daniel 7) sau puteri domnitoare ale naţiunilor (Daniel 2). Derularea normală a epocilor pământeşti a pornit de la premisa că scaunul de domnie al Domnului stă în Ierusalim. Misiunea acestui scaun de domnie, atunci când puterea a fost transferată naţiunilor, este exact o intercalare cu privire la domnia Sa pământească. Aşa ceva nu a fost în istoria lui Israel, nici înainte şi nici după „timpul naţiunilor”. Israel este prezentarea atât a eşecului din trecut, sub Lege, cât şi a autorităţii lui Mesia cu privire la domnia clară şi directă a lui Dumnezeu pe pământ în viitor. Dimpotrivă, perioada intermediară a naţiunilor este întreruperea acestei prezentări, oricare ar putea fi lucrările minunate ale lui Dumnezeu în harul Său în acest timp. Însă Dumnezeu nu Şi-a închis ochii faţă de acest timp de intercalare, oricât de neobişnuit este el, ci El a inspirat în mod deosebit pe Daniel în Vechiul Testament şi pe Ioan în Noul Testament, ca să scrie despre aceasta, atât cu privire la binecuvântarea care va rezulta în cele din urmă pentru poporul care este încă lepădat, cât şi cu privire la lucrurile mai înalte şi mai mari, pentru care această lepădare a creat prilejul.

Aşa este şi Domnul nostru, care în Luca 21 ne familiarizează cu această expresie „timpurile naţiunilor”, ceea ce este numai o altă exprimare, pentru a descrie această intercalare. Cu toate că atât creştinii cât şi păgâni iau aceasta ca prilej de mândrie şi trec cu vederea adevărata natură a acestei intercalări şi tăgăduiesc însemnătatea ei. Care să fie alt motiv că ei numesc această perioadă „calendarul sfânt şi almanahul profeţiei”, la care trec cu vederea că un număr mult mai mare de profeţii se referă la acest timp, când Dumnezeu va guverna pământul direct din mijlocul poporului Său, un popor care este restabilit şi binecuvântat (în Împărăţia de o mie de ani), în loc ca numai între timp El să încredinţeze autoritatea Sa puterilor, pe care El le numeşte „fiare” (Daniel 7) de la început şi până la sfârşit. Securea se poate lăuda împotriva celui care loveşte cu ea; dar aceia, care au o minte sfinţită, ar trebui să ştie mai bine aceasta. […]

Adevărul referitor la intercalarea [pământească] a naţiunilor [judecata asupra lui Israel] nu face schema domniei morale a lui Dumnezeu să fie o istorie fragmentată. Aceia care nu diferenţiază între chemarea lui Dumnezeu a Bisericii pentru cer şi domnia Sa prin Lege pe pământ, produc probleme mari cu o mulţime de locuri din Scriptură. Afirmaţia că există un lanţ neîntrerupt al domniei divine contrazice total faptele clare care arată întreruperea domniei normale pământeşti a lui Dumnezeu printr-un interregn lung [acesta este timpul naţiunilor]. În timpul acestui interregn domnesc „fiarele” (Daniel 7). De asemenea în privinţa aceasta se trece cu vederea că Scriptura vorbeşte foarte clar că în final Dumnezeu va relua domnia Sa directă la revenirea Domnului nostru. […]

Vezi graficul [dă click pe imagine pentru a o mări].


Tradus de la: Die irdische Einschaltung

Extras din „Appendix A: {Prophecy: Its Classes, Purpose and Study}“ din cartea Elements of prophecy, G. Morrish, 1876, cu completări; 1873
tipărit prima dată în The Bible Treasury, vol. 9, pag. 342
Sursa: http://www.stempublishing.com/authors/kelly/7subjcts/Elements.html#a17

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dispensaţionalism (25)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).