Perioada de timp actuală şi cea viitoare (8)
Femeia şi fiara: un imperiu se reîntoarce

Botschafter

© SoundWords, Online începând de la: 28.08.2018, Actualizat: 26.09.2018

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 17.8; 18.4; Daniel 7.23-27

Apocalipsa 17.8: Fiara, pe care ai văzut-o, era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.

 Apocalipsa 18.4: Apoi am auzit din cer un glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!”

 Daniel 7.23-27: El mi-a vorbit aşa: „Fiara a patra, este a patra împărăţie, care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi. Cele zece coarne, înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui, şi va doborî trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri sfinţii Celui Preaînalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împăraţilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o Împărăţie veşnică, şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!”

Fundalul istoric

După ce Dumnezeu în mânia Sa a dat poporului Israel un împărat, în mânia Lui l-a luat înapoi, cu toate că El a suportat cu mare răbdare rătăcirile acestui popor cu grumazul tare. De când păcatul lui Solomon a produs despărţirea celor zece seminţii şi idolatria lor, Dumnezeu i-a atenţionat mereu prin slujitorii Săi, profeţii. Dar când Israel nu s-a întors la Dumnezeul său, în cele din urmă el a fost dus în captivitate prin Salmanasar, împăratul Asiriei, şi niciodată nu s-a mai întors înapoi. Iuda a continuat să existe multe secole după aceea; dar când el a umblat pe căile lui Israel şi Ierusalim a făcut chiar lucruri mai grave decât sora lui Samaria, atunci mânia Domnului s-a aprins aşa de mult, că nu a mai fost nici un mijloc de ajutor. Şi Dumnezeu a permis împăratului caldeenilor să vină împotriva lor (2 Cronici 36), după ce el a distrus cetatea şi Templul a dus poporul în captivitate în Babilon. Astfel domnia universală, care ar fi rămas pentru totdeauna privilegiul lui Israel, dacă el ar fi umblat în căile Domnului, a trecut la naţiuni în persoana lui Nebucadneţar; aşa cum şi Daniel i-a spus acestuia: „Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă. El ţi-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerului, şi te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu eşti capul de aur” (Daniel 2.37-38). Este adevărat, că după şaptezeci de ani Iuda s-a reîntors în ţara lui, a reclădit cetatea lui şi Templul lui; căci Unsul trebuia în harul Său să vină la ei. Dar lui Israel nu i-a fost redată puterea, şi nici nu îi va fi redată, până nu va veni Acela căruia Îi „aparţine Împărăţia”, Fiul lui David, Împăratul uns pe Sion, care va exercita judecată şi dreptate pe pământ şi va domni veşnic peste casa lui Iacov (Ezechiel 21.30-32; Ieremia 23.5-6). Până în momentul de faţă domnia aparţine naţiunilor; şi Cuvântul lui Dumnezeu numeşte timpul acesta „timpul naţiunilor” (Luca 21.24).

Patru fiare = patru imperii mondiale

 Noi cunoaştem cele patru imperii mondiale, care sunt prezentate prin tabloul mare, pe care l-a văzut Nebucadneţar, şi prin cele patru fiare din Daniel (capitolul 2.7). Aceste imperii mondiale corespund tocmai timpului naţiunilor. Ştim că primele trei din aceste împărăţii – cea babiloniană, cea persană şi cea greacă – au avut sfârşit, după ce ele la timpul lor au împlinit planurile lui Dumnezeu. Cea de-a patra (împărăţia romană) a existat deja ; şi în timpul ei a venit Mântuitorul. Urmare prescripţiei căpeteniei acestei împărăţii, a Cezarului Augustus, Iosif şi Maria s-au dus la Betleem, cetatea lui David, ca acolo să se înscrie. Sub domnia unui alt Cezar al acestei împărăţii, Cezarul Tiberiu, s-a auzit pentru prima dată în ţinuturile Iudeii cuvântul: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor s-a apropiat.” Deoarece primele trei împărăţii au avut o durată scurtă, s-ar fi putut gândi, că şi cu această împărăţie va fi la fel, şi că apoi, după terminarea domniei naţiunilor, curând toate naţiunile de sub cer se vor supune Fiului Omului. Probabil aceasta era şi aşteptarea multora; dar Israel a respins pe Împăratul lui. El L-a predat chiar acestei împărăţii, prin aceea că L-a predat în mâinile reprezentantului împărăţiei, în mâinile lui Pilat. După aceea această împărăţie a devenit nuiaua lui Dumnezeu, ca să disciplineze poporul rebel. Când Hristos a fost nimicit, a venit poporul căpeteniei, care va veni, şi a distrus cetatea şi Locaşul sfânt.

Mai târziu această împărăţie a fost lăsată în seama ei însăşi, şi în timpul celei de-a şasea căpetenii, domnia cezarilor în Roma, ea a fost rănită de moarte de atacurile popoarelor din nord. Dar rana ei de moarte va trebui vindecată; şi tot pământul, uimit de aceasta, se va ataşa de ea (Apocalipsa 13.3). „Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni” (Apocalipsa 17.8).

Aproximativ în timpul răpirii Adunării, mădularele răspândite ale acestei a patra fiară se vor apropia unele de altele, şi ea se va ridica iarăşi, îngrozitoare, înspăimântătoare, înfiorătoare, ca să împlinească tot ce este scris. Această viziune a avut-o Ioan. „Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (Apocalipsa 13.1-2).

Fiara a patra

Cu siguranţă aceasta este cea de-a patra fiară din Daniel, pe care o vedem aici reapărând, ca să piară sub loviturile Domnului la arătarea Sa minunată (Apocalipsa 19).

  1. Ea vine din mare ca şi a lui Daniel (Daniel 7.23), aceasta înseamnă din valuri, din revoluţiile popoarelor. Despre curvă, care în continuare ne este prezentată ca şezând pe fiară, s-a spus că ea şade pe multe ape: „Apele, pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (Apocalipsa 17.1,15).

  2. În ea regăsim câte ceva din fiecare cele trei prime fiare din cartea Daniel. Ea are trupul unui leopard, picioarele unui urs şi gura unui leu. Se observă însă ordinea inversă ca la Daniel, şi fără îndoială de aceea, pentru că profetul a văzut această împărăţie în viitor; Ioan dimpotrivă, în trecut. Astfel cele patru fiare din Daniel sunt unite în fiara prezentată de Ioan, deoarece fiecare împărăţie a inclus în sine mai mult sau mai puţin din împărăţiile anterioare, şi deoarece împărăţia romană restaurată va uni în sine pe teritoriul ei vast dărâmăturile tuturor celorlalte împărăţii. Le vedem pe toate apărând la judecată. Când piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini sfărâmă chipul cu picioarele din lut şi fier, atunci deodată nu numai lutul şi fierul s-au sfărâmat, ci împreună cu ele şi arama, argintul şi aurul, „şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele” (Daniel 2.34-35,45; 7.11-12).

  3. Fiara văzută de Ioan are „o gură, care rostea vorbe mari şi hulă” (Apocalipsa 13.5); cea a lui Daniel avea „o gură, care vorbea cu trufie” (Daniel 7.8,20).

  4. Sfinţii au fost daţi un timp de o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, aceasta înseamnă trei ani şi jumătate, în mâinile fiarei văzută de Daniel (Daniel 7.25). Fiarei văzută de Ioan i s-a dat autoritate timp de patruzeci şi două de luni (Apocalipsa 13.5), deci aceeaşi durată.

  5. Fiara văzută de Daniel are zece coarne, sau zece împăraţi, care se vor ridica din această împărăţie (Daniel 7.24), aşa cum şi picioarele chipului aveau zece degete. Şi fiara văzută de Ioan are de asemenea zece coarne, despre care în versetul 12 se spune: „Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, ...”. Însă aceşti zece împăraţi nu au apărut încă; căci ei primesc autoritate timp de un ceas împreună cu fiara sălbatică, ca împăraţii, şi anume cu scopul de a distruge curva (Apocalipsa 17.12,17). Barbarii, care în secolul patru au devastat împărăţia romană, nu corespundeau nicidecum celor zece coarne, sau celor zece degete de la picioare. Cele zece coarne sunt zece împăraţi, care vor ieşi din însăşi această împărăţie, în timp ce acei barbari nu au venit din sânul împărăţiei romane, ci din nordul cel mai îndepărtat, ca să sfâşie această împărăţie şi să împartă între ei dărâmăturile ei. Cele zece coarne vin din capul al şaptelea, din rezultatul celorlalte capete anterioare şi corespund evident celor zece degete de la picioare, care vin din ambele picioare (nu numai dintr-un picior) al chipului. Însă până acum împărăţia romană niciodată nu a fost împărţită în zece împărăţii. Cine cunoaşte în zilele noastre zece împărăţii ale goţilor de vest, ale goţilor de răsărit, ale vandalilor, şi aşa mai departe, dacă cu adevărat au fost zece? Unii învăţaţi se străduiesc în camerele lor de studiu, să aducă împărăţiile barbarilor la acest număr zece, dar în felul acesta nu se împlinesc profeţiile. Când cele patru împărăţii au stăpânit peste Israel, chiar şi cel neştiutor era conştient dacă el avea ca stăpân pe babilonieni, pe perşi, pe greci sau pe romani. Tot aşa va fi când se va ridica fiara a patra cu cele zece coarne ale ei.

  6. Fiara văzută de Ioan va fi arsă în foc, ca şi fiara văzută de Daniel (Apocalipsa 19; Daniel 7.11).

Dacă se ţine seama de aceste caracteristici, atunci vei fi convins că fiara văzută de Ioan este numai continuarea celei de-a patra împărăţie a lui Daniel, care rezumă pe toate celelalte – fiara a patra restabilită. Sunt însă adăugate anumite însuşiri, pentru a o descrie în starea ei nouă:

  1. Ea are un caracter diabolic; „Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (Apocalipsa 13.2). Ea se va ridica din adânc şi va merge la pierzare (Apocalipsa 17.8). Dacă Ioan ne-o prezintă mai întâi ca ridicându-se din mare, ca şi la Daniel, când ea va apărea din nou se va ridica din adânc.

  2. Ea are şapte capete sau căpetenii (Apocalipsa 17.9-10), care sunt şapte munţi, pe care şade femeia şi care pare să desemneze Roma. De asemenea sunt şi şapte împăraţi, cinci dintre ei erau căzuţi în timpul lui Ioan. Fără îndoială aceştia desemnează primele cinci forme de guvernare romane prezentate de istorici. Forma a şasea, cea a cezarilor, exista în timpul lui Ioan; şi când va apărea a şaptea în legătură cu cele zece împărăţii unite, atunci fiara însăşi va fi al optulea împărat.

  3. Ceea ce ne oferă în mod deosebit această fiară sălbatică în starea ei nouă, este curva, care stă pe ea. Să observăm mai întâi aici că înfăţişarea acestei femei, care stă pe fiară (Apocalipsa 17), care este văzută de Ioan abia după fiara amintită în capitolul 13, nu urmează imediat în succesiunea timpului. Dimpotrivă noi credem, că ea aparţine între versetul 4 şi versetul 5 al capitolului 13, înainte să se vorbească despre gura, care rostea vorbe mari şi hulă (versetul 5); şi deci mai degrabă înaintea fiarei a doua, care are două coarne asemenea unui miel şi care vorbeşte ca un balaur (Apocalipsa 13.11). Aceasta ar putea apărea unora la prima vedere nejustificat; dar aceasta se explică, dacă ne amintim că profeţii procedează în felul acesta. Deseori succesiunea relatării lor nu este identică cu succesiunea în timp a evenimentelor pe care ei le-au văzut; ci după ce ei au văzut într-o viziune evenimentele, pe care ei trebuiau să le vestească, asemenea unei imagini de ansamblu, după aceea ei au avut viziuni noi care detaliază şi dezvoltă prima viziune de ansamblu, şi în care de asemenea se inserează multe imagini singulare. Aceasta se observă în mod deosebit la profetul Daniel.

Ce este deci curva?

Ce poate fi altceva decât principiul religios legat de autoritatea materială, ca religie de stat, care a atins în creştinătate nivelul cel mai înalt de stricăciune.

Adunarea, care a fost chemată să aştepte pe Mirele ei ca o mireasă curată şi fără cusur, nu are nimic a face cu puterile pământului, decât în trecerea ei prin statele lumii să dea cezarului ce este al cezarului şi să păstreze pentru Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu; şi să nu caute alt sprijin şi altă protecţie, decât numai la Capul ei ceresc. Sprijinită pe braţul Lui nevăzut şi cu ochii îndreptaţi spre cer, ea ar trebui să străbată pustia aceasta ca un străin. Însă curând ea a obosit în singurătatea ei, în modestia ei, în sărăcia ei şi în luptele permanente, care erau urmarea umblării ei prin credinţă. Ea a devenit pământească în sentimentele şi speranţele ei; şi curând i-a reuşit să cuprindă mulţimi de oameni. Şi după ce ea însăşi a devenit o putere a pământului, ea a dus tratative cu puterile. Ea a vândut acestora influenţa ei asupra conştiinţelor, pentru o poziţie recunoscută în lumea aceasta, în care Domnul ei nu a avut-o, pentru purpură şi stacojiu, cu care El a fost îmbrăcat numai spre batjocură. În cele din urmă a ajuns – cine ar fi putut crede aşa ceva! – să constituie o corporaţie împreună cu lumea, cu lumea despre care Isus a spus ucenicilor Săi: „Voi nu sunteţi din lume, căci Eu v-am ales din lume.” În loc să îndure prigoanele venite din partea lumii, ea însăşi s-a făcut prigonitoare a acelora care îşi supun conştiinţa numai lui Hristos şi nu vor să recunoască nici un alt cap, decât numai pe Hristos; ea s-a predat fiarei, şi aceasta a călcat-o în picioare, a sfâşiat-o, aşa că sângele ei a stropit fiara şi a murdărit-o. Ah, cu siguranţă, aceasta este o taină, aşa cum este şi unirea Adunării adevărate cu Hristos, al Cărui trup este ea – os din oasele Sale şi carne din carnea Sa –, o taină. Dar aceasta este taina evlaviei, aceea este însă taina răutăţii. Această taină a văzut-o Pavel deja conturându-se în timpul său şi finalizându-se cu omul păcatului.

Curva poartă scris pe fruntea ei: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului!” Sub această imagine ne este ea prezentată (Apocalipsa 17.5,18); exact opusul Miresei, soţiei Mielului, care este „cetatea sfântă, Ierusalimul, care se coboară din cer de la Dumnezeu” (Apocalipsa 21.9-10 şi versetele următoare).

Este adevărat că aceasta aminteşte de părerea unora, care cred în readucerea la viaţă a Babilonului, ca să se împlinească ce s-a spus despre el, prin aceea că se pare că nu s-a împlinit totul. Însă noi ştim că Babilon sau Babel înseamnă încurcătură; şi care sistem a meritat mai mult acest nume decât acela cu care noi ne ocupăm aici? A existat vreodată o încurcătură de dimensiuni mai mari şi mai dezgustătoare? Adunarea lui Isus Hristos unită cu lumea, vrăjmaşul ei!

Dar când acest sistem ne este prezentat ca domnind peste popoare şi limbi (Apocalipsa 17.1,15), atunci Roma apare ca să fie totuşi centrul, când se spune că „cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia.” Dacă ne amintim că cea de-a patra împărăţie se va ridica atunci din nou, nu este atunci normal să gândeşti, că vechea lui capitală îşi va revendica însemnătatea ei politică şi religioasă de odinioară, va reocupa locul de odinioară şi va fi centrul acestui sistem în forma lui nouă? Ea va putea fi numită atunci Babilon, aşa cum Ierusalim a fost numit „Sodoma” şi „Egipt” (Deuteronomul 32.32; Isaia 1.10; Apocalipsa 11.8), şi aceasta cu atât mai mult cu cât picioarele de lut şi fier sunt continuarea capului de aur, aşa că într-un anumit sens Roma şi Babilon constituie o unitate.

Luxul curvei şi sângele, din care ea s-a îmbătat, par să caracterizeze într-adevăr mai mult papalitatea sau creştinătatea din trecut, decât creştinătatea în starea ei actuală şi viitoare. Dar în afară de aceasta, deoarece noi nu ştim ce poate deveni ea, trebuie să ne gândim că atunci când o adunare sau un popor apare la judecata lui Dumnezeu, pare să fie încărcată cu tot trecutul ei: „Voi dar umpleţi măsura părinţilor voştri!”, spune Isus iudeilor (Matei 23.32-36), „ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între Templu şi altar.” Conform acestei afirmaţii ea trebuie să apară încă odată sub cea de-a patra împărăţie restabilită, cu toate că curva nu este numai Roma papală, ci mai degrabă întreaga creştinătate răzvrătită, care constituie o parte mare a creştinătăţii, prezentată aici în însuşirile ei principale, în purpura ei, inul subţire şi sângele sfinţilor, din care s-a îmbătat. Probabil Domnul merge mult mai în urmă şi vede acest sistem al strivirii conştiinţei de către stat, pe toată durata lui în timpul naţiunilor, începând de la Nebucadneţar şi chipul lui de aur, [1] până la sfârşitul Romei decăzute.

Deoarece curva reprezintă acest sistem din ultimele zile, s-ar putea spune literalmente despre ea: „pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pământ” (Apocalipsa 18.24).

Ieşiţi din mijlocul ei

Sfârşitul curvei ne aminteşte de faptul că „cine scoate sabia, va muri de sabie”, şi că, „cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabia” (Matei 26.52; Apocalipsa 13.10). Curva a căutat sprijin şi protecţie la împăraţi, pentru ca apoi să îi domine şi ca prin ei să prigonească. Împăraţii, deveniţi obosiţi în cele din urmă, ca să fie uneltele ei docile, lasă să se reverse ura lor reţinută mult timp, o pustiesc şi o dezbracă, îi mănâncă carnea şi o ard în foc. „Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până la cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 17.16-17; 18.5-6).

Învăţătura, care rezultă din toate acestea, este: „Ieşiţi din mijlocul ei [Babilon], poporul meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18.4).

Noi suntem chemaţi să deosebim duhul Babilonului, acolo unde el lucrează, şi să ne ţinem departe de el, pentru ca sufletele noastre să nu sufere. Acest duh este însă amestecarea lucrurilor lui Dumnezeu cu lucrurile lumii acesteia. De aceea să ne dăm toate silinţele să dăm fiecăruia ce i se cuvine: „Lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu şi cezarului, ce este al cezarului.” Să fim supuşi autorităţilor înalte: să dăm impozitul celui căruia i se cuvine impozitul, şi vama celui care i se cuvine vama. Să nu dispreţuim autorităţile şi maiestăţile, ci mai degrabă să ne rugăm pentru ele, pentru ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea (1 Timotei 2.1-2). Dar totodată să ţinem minte că numai Isus este Capul Adunării Sale, Capul, din care „tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, ...” (Efeseni 4.15-16; 5.29-30). El nu a transmis nimănui această autoritate şi această purtare de grijă; El nu a autorizat pe nimeni să-L înlocuiască în acestea, nici autorităţile şi nici pe cel mai neînsemnat supus al lor. Deoarece noi suntem mădulare ale acestui trup binecuvântat, să nu tăgăduim Capul nostru ceresc, prin aceea că noi acordăm altcuiva vreo autoritate în Adunare, în afară de El. Să nu tăgăduim Duhul Lui, prin aceea că alăturăm aceste forme moarte, prin care mulţimea oarbă a poporului crede că aduce lui Dumnezeu o slujbă plăcută. Dacă am devenit părtaşi Duhului Său, să căutăm pe toţi aceia din care Duhul Său a făcut pietre vii, şi împreună cu ei să alcătuim în Duhul această casă a lui Dumnezeu, în care noi ca preoţi sfinţi aducem lui Dumnezeu prin Isus Hristos jertfe plăcute. Cu un cuvânt, în ceea ce priveşte cele pământeşti şi cele omeneşti, să fim supuşi ai cezarului, să ascultăm de el în toate câte nu se împotrivesc voii lui Dumnezeu. Iar în ceea ce priveşte Adunarea, să nu recunoaştem nici un alt cap în afară de Hristos, şi nici o altă inspiraţie decât a Cuvântului Său şi a Duhului Său.

În istoria curvei voi creştinii, care vă osteniţi să strângeţi tot mai mult legăturile, care leagă biserica cu statul, sperând astfel să ridicaţi biserica aşa de mult, ca în sfârşit să aduceţi toate popoarele la sânul ei, puteţi recunoaşte rătăcirea voastră. Dar şi voi, fraţilor, care sunteţi foarte activi să rupeţi aceste legături, crezând că prin independenţa Adunării îi veţi reda viaţa ei de odinioară, şi voi puteţi recunoaşte aici imaginaţia voastră falsă. Cuvântul ne învaţă, că va veni timpul când popoarele şi împăraţii, obosiţi de aroganţa unei biserici curve şi de jugul unei forme făţarnice, pe care ea vrea să le-o impună, vor lepăda acest jug şi vor rupe aceste lanţuri; ei vor urî curva, o vor pustii şi o vor dezbrăca, îi vor mânca carnea şi o vor arde în foc. Vor face ei aceasta pentru a se supune lui Dumnezeu şi Hristosului Său? Nicidecum, ci pentru ca să dea puterea lor fiarei, care împreună cu împăraţii pământului şi oştirile lor va declara război Aceluia care se numeşte „Cuvântul lui Dumnezeu”. Este deci o lucrare inutilă epuizantă, dacă se vrea reformarea Babilonului şi pentru acest scop te amesteci în proiectele deşarte ale popoarelor şi ale împăraţilor. Nouă nu ne este încredinţat să facem tratative cu Babilonul, ci să ieşim afară din el. „Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Părăsiţi-l, şi haidem fiecare în ţara noastră” (Ieremia 51.51,9; Apocalipsa 18.4). Fiecare personal trebuie să iese din Babilon, ca să-L urmeze pe Domnul afară din tabără, şi să poarte ocara Lui. La aceasta ne cheamă Cuvântul.

Marele înşelător

Însă curva nu este evoluţia deplină a răului, încă nu este ultimul triumf al lui satan. Acest înger al întunericului nu a renunţat niciodată la atacurile lui viclene, pe care le-a arătat deja în Eden, ca să-l determine pe om să se aşeze în mod arogant în locul lui Dumnezeu. Gândul acesta, la a cărui realizare el a lucrat secole la rând şi în care inima plină de mândrie a omului i-a fost de ajutor, el îl va realiza în final. Şi pentru acest scop îşi va alege un om, în care el va uni toate darurile sale, pe care îl va echipa cu tot ce place cărnii şi prin care va putea să atragă la sine mulţimea popoarelor. Atunci el îl va oferi naţiunilor ca pe acela care în sfârşit va realiza fericirea pământească închipuită, după care ele aleargă deja demult; şi îl va oferi iudeilor ca Mesia, pe care ei îl aşteaptă. Atât unora cât şi altora ca ideal, în care omul se poate lăuda şi trebuie să i se închine. Dezonorarea lucrurilor sfinte, pe care femeia care stă pe fiară a făcut-o aşa de mult timp înaintea naţiunilor, ura înrădăcinată a iudeilor împotriva lui Isus din Nazaret, toate acestea unite cu mândria şi răutatea inimii omeneşti vor reuşi acestei uniuni diabolice. Aşa cum iudeii şi naţiunile s-au unit deja odată ca să răstignească şi să lepede pe Mântuitorul, pe care Dumnezeu li L-a trimis, tot aşa ei se vor uni încă o dată ca să primească pe omul, în care satan a intrat, şi să i se închine. Atunci se va împli ce spune un glas puternic din cer, când satan va fi aruncat din cer: „Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare” (Apocalipsa 12.12). Atunci pentru sfinţii, care vor fi atunci pe pământ, în mod deosebit pentru cei din Israel, va fi „un necaz mare, cum de la începutul lumii până acum nu a mai fost, şi nici nu va mai fi.” Atunci va fi şi secerişul, care este sfârşitul veacului, şi culesul strugurilor va fi pregătit; căci strugurii mlădiţelor pământului vor fi copţi, ca să fie aruncaţi în teascul mâniei lui Dumnezeu.

Să vedem acum dacă această prezentare de ansamblu corespunde învăţăturilor Cuvântului.

(Se continuă în nr. 9: Semnele caracteristice ale lui anticrist.)

 

Adnotare

[1] Să ne gândim că Nebucadneţar a fost primul care a introdus o religie de stat. (Remarca traducătorului)


Tradus de la: Der gegenwärtige und der zukünftige Zeitlauf (8)

Articol apărut în franceză: Mesagerul mântuirii în Hristos – anul de apariţie 1857

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dispensaţionalism (25)

Mai multe articole despre locul din Biblie Apocalipsa 17 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).