Viitorul lui Israel

Jacob Gerrit Fijnvandraat

© SoundWords, Online începând de la: 30.03.2021, Actualizat: 30.03.2021

Verset călăuzitor: Romani 11.29

Romani 11.29: Pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău.

Introducere

În articolul acesta vrem să ne ocupăm cu viitorul a trei „grupe” de persoane din cadrul omenirii.

Dumnezeu a creat pe om dintr-o singură persoană. Citim aceasta în Geneza 1 şi 2. La început Biblia numeşte pe primul om cu un simplu cuvânt „omul”. Mai târziu el a primit numele Adam. Din coasta lui Adam Dumnezeu a făcut o femeie pentru Adam, care a primit numele Eva. Dumnezeu a dat misiunea acestei perechi (soţ şi soţie) să se înmulţească şi să umple pământul.

Din această pereche căsătorită a luat fiinţă omenirea. La început oamenii au constituit o unitate. Cu regret ei s-au îndepărtat de Dumnezeu şi au refuzat să umple pământul. Ei au construit un turn înalt, ca să-şi facă un nume şi să rămână împreună. Aceasta a avut loc pe câmpia Şinear, Irakul de astăzi. Atunci Dumnezeu a intervenit. El le-a încurcat limbile şi i-a împrăştiat pe întreg pământul. Începând din momentul acesta a încetat unitatea omenirii, şi au luat naştere popoare cu limbă proprie (Geneza 11.1-9).

Aceste popoare au căzut în tot felul de idolatrie. Apoi Dumnezeu a chemat un om din Ur din Caldeea. El se numea Avram şi mai târziu Avraam. Din omul acesta şi urmaşii lui a luat naştere poporul Israel, care au primit ţara Canaan ca localitate de domiciliu. Astăzi noi vorbim despre poporul iudeu.

Cu regret poporul Israel a devenit infidel şi L-a lepădat pe Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care venise ca să fie Împăratul lor şi să-i elibereze de păcatele lor. După aceea Dumnezeu a făcut din oamenii care totuşi au crezut în Isus Hristos un „popor” nou, însă nu un popor obişnuit, o naţiune, ci un popor spiritual, care prin botezul cu Duhul Sfânt a devenit o unitate. În Tit 2.14 citim următoarele despre acest popor: „Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi Şi-a curăţit un popor pentru Sine, plin de râvnă pentru fapte bune” (Tit 2.14).

Astfel au luat naştere trei grupe de oameni. Pavel scrie credincioşilor din Corint: „Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor [prin aceasta se referă la naţiuni], nici Adunării lui Dumnezeu” (1. Corinteni 10.32).

Deci aici se face aluzie la trei grupări între oameni. Conform afirmaţiilor Bibliei aceste trei grupe au viitorul lor propriu. Vom studia aceste grupări în articolele care urmează şi începem cu viitorul poporului Israel.

Israel şi viitorul acestui popor

Retrospectivă

Începând de demult sunt păreri diferite despre viitorul lui Israel:

  • Poporul Israel are într-adevăr încă un viitor statal, însă nu mai are nici un viitor în legătură cu Dumnezeu.
  • În timpul din urmă se vor converti mulţi iudei şi se vor întoarce în Canaan. Ei nu vor constitui acolo un popor spiritual cu un Templu şi serviciu divin iudaic. Viitorul lor se va realiza în cadrul Bisericii (aşa afirmă, între alţii, Wilhelm à Brakel, născut în 1635).
  • Israel are un viitor în afara cadrului bisericesc. După răpirea Bisericii, Dumnezeu va relua firul întrerupt cu Israel, şi profeţiile neîmplinite ale Vechiului Testament se vor împlini atunci în adevăratul sens al cuvântului. Părerea aceasta descinde din jurul anului 1830 din Irlanda şi Anglia, când prin creştinii din tot felul de asociaţii bisericeşti în conferinţa din castelul Powerscourt a fost dezbătută întrebarea referitoare la profeţiile Vechiului Testament, care s-au împlinit şi care nu s-au împlinit.

La timpul său am scris o broşură pe care am intitulat-o Problema Israel şi am numit cinci motive care după părerea mea Israel se poate aştepta la mai mult decât la un viitor statal. Pentru aceasta am numit:

  • Făgăduinţele necondiţionate ale lui Dumnezeu date părinţilor;
  • Caracterul nestrămutat al legământului lui Dumnezeu cu poporul Israel;
  • Profeţiile referitoare la restabilire din timpul dinainte de exil, a căror împlinire este imposibil să se vadă în întoarcerea din Babilon din timpul lui Iosua şi Zerubabel;
  • Profeţiile din timpul de după exil, a căror împlinire nu poate fi sub Iosua şi Zerubabel;
  • Afirmaţiile Noului Testament.

Articolul acesta, care în principal se ocupă cu viitorul lui Israel nu permite să exemplificăm mai detaliat această temă. Poate voi reveni la aceste puncte într-un articol separat. Dar probabil broşura aceasta se poate procura de la mâna a doua. Acum continuăm tema noastră, şi anume cu retrospectiva a ceea ce s-a petrecut în timpul dinaintea noastră.

Istoria mai actuală

  • În anii 1870-1871 a avut loc războiul între Germania şi Franţa. După război, căpitanul iudeu Dreyfus (1859-1935) a fost acuzat de trădare. În cele din urmă el a fost într-adevăr declarat nevinovat, însă în urma agitaţiilor a apărut la iudei ideea unei naţiuni iudaice. Năzuinţa de formare a unui stat iudaic a fost numită sionism. Deja înainte de războiul franco-german a existat o aspiraţie sionistă. În anul 1862 a apărut o carte a unui oarecare Moses Hesz cu titlul Roma şi Ierusalim. Sionismul însă a fost puternic promovat de Herzl, care a fost prezent la tratarea chestiunii Dreyfus. El a scris între altele o carte cu titlul Statul iudeu (1896). În privinţa aceasta Herzl nu s-a gândit neapărat la un stat în ţara Canaan.

  • În anii 1914-1916 a avut loc primul război mondial. O urmare importantă a acestui război era că ţara Palestina sau Canaan a devenit în principiu liberă pentru Israel, căci după acest război a încetat stăpânirea turcească peste această ţară. Palestina a ajuns sub domeniul de competenţă al Angliei. Aceasta nu însemna încă instaurarea unui stat iudeu, căci erau tot felul de obstacole. În afară de aceasta, vorbind în general, iudeii nu erau încă pregătiţi pentru aşa ceva.

  • În anii 1940-1945 a avut loc al doilea război mondial. Urmările holocaustului din Germania şi antisemitismul din diverse ţări a făcut – aşa cum s-a exprimat odată cineva – poporul liber pentru ţară. La scurt timp după aceea s-a constituit statul Israel, şi anume în anul 1948. După aceea au avut loc tot felul de evenimente, de exemplu războiul cu arabii, războiul de şase zile, războiul Jom-Kippur. În ciuda războiului şi a pericolului de război, populaţia din ţară a crescut la număr.

Privire anticipată

Noi trăim acum o jumătate de secol mai departe, şi în tot acest timp Orientul Apropiat este asemenea unui vulcan gata să izbucnească. Am trăit apariţia lui Saddam Hussein în Irak, care se considera un fel de „Nebucadneţar al doilea”. Aşa cum pare acum, rolul lui este ca şi încheiat, însă cu toate acestea adversitatea arabilor faţă de Israel nu a dispărut, dimpotrivă. Problema cu palestinienii este enorm de mare. Dar dacă ne punem întrebarea cum se vor desfăşura lucrurile cu Israel, nu îndrăznim să facem o prognoză politică. Nicidecum acesta nu este subiectul acestui articol. Întrebarea mare este: Ce spune Scriptura despre viitorul poporului Israel? Noi vrem să privim în viitor prin ochelarii Scripturii. Trebuie însă să se ţină seama să nu se facă aceasta prin nişte ochelari coloraţi de noi, şi aceasta nu este chiar aşa de simplu.

Este reîntoarcerea în ţară o împlinire a profeţiilor Vechiului Testament? Înainte de a ne ocupa cu viitorul poporului Israel, trebuie să discutăm o altă problemă, şi anume, dacă întoarcerea iudeilor în ţară şi înfiinţarea statului Israel sunt împliniri ale profeţiilor referitoare la mântuire din Vechiul Testament.

Pentru o parte a creştinilor drept-credincioşi, care devine tot mai mică, ceea ce am trăit nu are nimic a face cu aceste profeţii (vezi comentariul de mai sus). Conform diverşilor creştini – mai ales a celor evanghelici – toate evenimentele ultimei jumătăţi de secol au a face cu aceste profeţii. Ei văd în evenimente împlinirea absolută a profeţiilor vechi-testamentale referitoare la întoarcerea poporului în ţara părinţilor.

S-ar putea ca acestor credincioşi să li se pară ciudat, însă noi nu suntem convinşi de aceasta. Observă că noi nu spunem că întoarcerea în Palestina nu are nimic a face cu profeţiile, însă ea nu este împlinirea profeţiei de mântuire referitoare la poporul Israel. Pentru aceasta avem următoarele patru argumente:

  1. Întoarcerea, despre care vorbeşte Biblia este redată ca o întoarcere după convertirea poporului. Pentru aceasta se pot indica următoarele pasaje din Scriptură: Leviticul 26.33-46; Numeri 4.27-31; 30.6; Ieremia 29.11-14; Osea 3.3-5.

  2. Această întoarcere se referă nu numai la cele două seminţii, ci şi la cele zece seminţii, care vor constitui un întreg. Vezi Isaia 11.12; Ieremia 3.18; 30.3; 37.22.

  3. În cadrul acestei întoarcerii, popoarele vor aduce pe Israel în ţară şi vor sta în slujirea lui Israel. Vezi: Isaia 14.1,2; 49.22,23; 60.9,10; 61.5,6.

  4. Întoarcerea aceasta este asemănată cu ieşirea din Egipt. Mâna puternică a lui Dumnezeu va fi văzută de popoare, şi judecata Lui va fi simţită în interiorul poporului, căci, exact aşa ca în pustie atunci, cei păcătoşi şi cei împotrivitori din Israel vor fi nimiciţi (vezi Ezechiel 20.35-44).

Deci cum privim noi întoarcerea în ţară?

Cele spuse mai sus lasă desigur deschisă întrebarea, cum privim noi întoarcerea poporului şi înfiinţarea statului Israel. Sunt două aspecte, de care trebuie să ţinem seama în acest caz.

Primul aspect este, dacă este posibil că în Scriptură se arată o restabilire a iudeilor aflaţi în necredinţă, care nu conţine împlinirea încă a profeţiilor de mântuire. Aspectul al doilea este, dacă întoarcerea iudeilor din timpul trecut nu este o necesitate premergătoare, ca să lase împlinirea profeţiilor lui Zaharia şi a celor din Noul Testament.

În ceea ce priveşte primul aspect, se face referire la Ieremia 16.16. Cele două versete anterioare, Ieremia 16.14,15, arată o întoarcere, însă versetul 16 vorbeşte despre pescari şi vânători, pe care Domnul îi trimite să vâneze poporul din ţară, şi după aceea nu este vorba de o întoarcere spre mântuire, ci de o întoarcere cu colaborarea popoarelor. Alţii susţin părerea că versetul 16 premerge versetele 14 şi 15, şi văd în versetul acesta împrăştierea poporului, care premerge revenirea.

Mai bine este să ne referim şi la Ezechiel 37.1-14. Acolo este vorba de adunarea oaselor uscate, care simbolizează pe Israel. Punerea în mişcare şi apropierea unul de altul este o chestiune (Ezechiel 37.8), venirea duhului în ele este alta. Prima ar putea să arate spre restabilirea „politică”, a doua spre restabilirea „spirituală”.

Aspectul al doilea este mai clar. Profeţia lui Zaharia vorbeşte despre starea poporului în ţară. Această stare era şi este departe de starea ideală. Este vorba de faptul că Ierusalim va fi o piatră grea, pe care toate naţiunile trebuie s-o poarte, şi despre asedierea cetăţii, dar şi despre o eliberare divină, când locuitorii vor vedea pe acela pe care L-au străpuns, după ce a fost vărsat peste ei Duhul harului şi al implorării (vezi Zaharia 12). Când necazul va fi cel mai mare şi vrăjmaşii vor vrea să cucerească cetatea, Domnul va ieşi să-i elibereze, şi picioarele Lui vor sta pe Muntele măslinilor (vezi Zaharia 14). După aceea va începe un timp minunat pentru popor, când an după an se vor sui la Ierusalim ca să se plece înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să serbeze într-un fel nou sărbătoarea corturilor, care vorbeşte despre odihna din ţară, pe care Dumnezeu le-a dat-o.

De fapt prin aceasta aspectul al doilea este ilustrat suficient, vrem însă să ne referim şi la profeţiile Noului Testament, care redau că trebuie să fie un popor în ţară, dacă ele trebuie să se împlinească. Gândeşte între altele la Apocalipsa 11, unde se vorbeşte despre doi martori, care vor apare în Ierusalim, în timp ce cetatea este călcată încă în picioare de popoare.

Prigonirea lui Israel – Cum trebuie să privim aceasta?

Acum putem face o schiţare a ceea ce se va întâmpla cu poporul înainte să aibă loc împlinirea profeţiilor legate de mântuire. Această schiţare începe cu faptul trist că pentru poporul Israel va veni un timp de necaz mare. Despre aceasta ar trebui să vorbim şi să scriem numai având lacrimi în ochi. Nu a îndurat poporul iudeu destul de multe? Întrebarea foarte nesigură în acest caz este, de ce Dumnezeu a permis şi va permite aceasta.

  1. La această întrebare s-au dat unele răspunsuri negândite în detaliu, pe care nu doresc să le analizez aici pe toate. Vreau numai să spun că tot ce a venit peste Israel, chiar şi disciplinarea din partea lui Dumnezeu, dovedeşte că Israel este poporul lui Dumnezeu! În Ieremia 46.28 este un text foarte important, care spune: „Pentru că voi nimici cu desăvârşire toate naţiunile unde te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici de tot, ci te voi mustra cu judecată şi nu te voi socoti nicidecum nevinovat.” Citeşte şi Ieremia 30.11. O afirmaţie asemănătoare găsim şi în Amos 3.2: „Numai pe voi v-am cunoscut [sau: v-am ales] dintre toate familiile pământului, de aceea voi cerceta asupra voastră [sau: vă voi pedepsi] toate nelegiuirile voastre.”

    O ilustrare poate fi aici de folos. Câţiva tineri necăjesc o familie. Vecinii intervin, dar nu ajută la nimic. Un bărbat trece ce bicicleta, îl apucă pe un tânăr, îi dă o palmă şi-l trimite acasă. Cei care priveau întreabă: „De ce nu tratezi întreaga bandă la fel?” Omul răspunde: „Tânărul acesta este fiul meu, căruia pot să-i spun ceva. Ceilalţi nu sunt copiii mei.” Deci, Israel este poporul lui Dumnezeu, fiul Său (vezi Exodul 4.22). Din această ilustrare nu trebuie să se tragă concluzia că celelalte popoare vor rămâne nepedepsite. Ieremia 46.28 face aluzie la aceasta, însă acum este vorba de viitorul lui Israel.

  2. Mai trebuie spus că Israel se află în starea pe care o descrie Osea, când citează cuvintele lui Dumnezeu, şi anume că copiii lui Israel sunt „Lo-Ami”, aceasta înseamnă „nu-i poporul Meu”. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu a terminat-o cu Israel, ci că El nu-i recunoaşte public ca „popor al Său” şi că poate intra în spărtură pentru ei. Deci noi trebuie să facem o diferenţă între domnia publică şi domnia ascunsă a lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu va guverna totuşi şi Se va ocupa cu poporul Său, însă El acţionează din culise. Cartea Estera ilustrează aceasta. Aşa trebuie să privim noi întoarcerea iudeilor şi înfiinţarea statului Israel. Dumnezeu este la lucru, însă nu Se aşează public de partea poporului Său. Aceasta va avea loc abia după ce izraeliţii se vor întoarce la Dumnezeu, ceea ce va avea loc în viitor.

  3. Un alt punct, la care să ne gândim, este activitatea lui satan. Acest adversar mare al lui Dumnezeu vrea să distrugă lucrarea Sa şi pentru aceasta are două săgeţi în tolba lui. O săgeată este îndreptată împotriva „seminței femeii” (Geneza 3.15), ceea ce la urma urmei este împotriva Domnului Isus, Mesia al lui Israel. Satan voia să-L nimicească. Vedem aceasta foarte clar în omorârea copiilor din Betleem. Irod era instrumentul de care s-a folosit satan. Însă intenţia lui a eşuat. Deci diavolul s-a ridicat împotriva lui Isus din Nazaret, şi el a determinat pe conducătorii iudeilor şi pe Pilat, conducătorul dintre naţiuni, în aşa măsură că Isus Hristos a fost răstignit. Ceea ce părea să fie o biruinţă a lui satan a fost tocmai înfrângerea lui (vezi Evrei 2.14). Hristos S-a ridicat dintre morţi şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, şi El va reveni odată ca să instaureze pe pământ domnia Sa.

    Prima săgeată a fost îndreptată împotriva lui Mesia al poporului, săgeata a doua a fost îndreptată împotriva poporului lui Mesia. Satan încearcă să nimicească poporul. Un exemplu viu în acest sens este apariţia lui Haman, aşa cum este descris în cartea Estera. Lovitura a eşuat.

    Un exemplu hidos pentru încercarea lui satan de a extermina poporul iudeu este apariţia naziştilor în timpul celui de-al doilea război mondial, al holocaustului îngrozitor, unde au fost omorâţi şase milioane de iudei. Apariţia lui Hitler şi a trabanţilor lui era orientată spre exterminarea poporului iudeu, şi fără îndoială el a fost un instrument în mâna lui satan.

  4. Diferiţi creştini au justificat în trecut şi justifică şi astăzi suferinţele îngrozitoare ale lui Israel cu lepădarea lui Hristos şi pentru aceasta citează cuvintele: „Sângele Lui să cadă asupra noastră şi a copiilor noştri.” Lepădarea lui Hristos este o chestiune îngrozitoare, şi cuvintele conducătorilor poporului erau foarte serioase. Mânia lui Dumnezeu a venit din cauza aceasta la timpul ei asupra iudeilor împotrivitori, aşa cum a exprimat Pavel: „dar mânia a venit deplin peste ei” (vezi 1. Tesaloniceni 2.16b şi citeşte apoi începând de la 1. Tesaloniceni 2.14). Pavel vorbeşte despre ceea ce a avut loc şi care s-a încheiat cu pustiirea Ierusalimului în anul 70 după Hristos. Însă aceasta nu trebuie continuată peste secole, aşa cum au făcut în trecut Chrysostomos şi Luther, şi uni o fac încă. Trebuie să ne gândim că Dumnezeu nu transmite la nesfârşit păcatul unui tată asupra copiilor. Citeşte pentru aceasta Ezechiel 18 în întregime! Pe lângă aceasta trebuie să ţinem seama că Exodul 20.5, unde stă scris că Dumnezeu „pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii” este valabil numai pentru copiii care trăiesc pe urmele părinţilor şi păcătuiesc în acelaşi fel. Deschide apoi Matei 23.35,36, unde vedem cum funcţionează principiul acesta în sens spiritual, căci conducătorii iudei sunt priviţi ca vinovaţi pentru sângele lui Abel, căci în sens spiritual ei sunt fiii lui Cain şi acţionează exact aşa cum a acţionat el, când a omorât pe fratele lui. Citeşte apoi Faptele apostolilor 7.52,53.

  5. Cu toate acestea este o chestiune de care trebuie să ţinem seama, şi aceasta este întrebarea referitoare la legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Israel, cu care sunt legate două lucruri. Pe de o parte era făgăduinţa de binecuvântare, dacă Israel va umbla pe căile Domnului (vezi Leviticul 26.1-13), pe de altă parte era blestemul, care ar veni dacă poporul nu va face aceasta (vezi Leviticul 26.14-46). Deci lucrurile care sunt enumerate în ultimele versete indicate au venit peste popor, şi blestemul va fi anulat când poporul se va întoarce la Dumnezeu (Leviticul 26.40-42!!). Citeşte şi Leviticul 26.44.45, unde stă scris că Dumnezeu niciodată nu va rupe definitiv legământul cu poporul, ci că El Se va gândi la ei spre bine.

Prin aceasta nu s-a spus totul. Rămân destul de multe întrebări, însă cu ajutorul punctelor numite mai sus păstrate în memorie putem rămâne păziţi de afirmaţiile negândite suficient de profund. Putem trece la cercetarea a ceea ce spune Scriptura despre timpul viitor de mare necaz.

Timpul necazului cel mare

Despre timpul acesta, care uneori este numit şi cu alte expresii, este vorba în următoarele pasaje din Scriptură:

  1. Isaia 10.22; 28.22: În pasajele acestea este vorba de o nimicire în ţară, care este hotărâtă. Această nimicire nu va fi valabilă pentru tot Israelul, o rămăşiţă va fi cruţată (Isaia 10.20). Acesta este un cuvânt de mângâiere, dar şi un cuvânt serios: va rămâne numai o rămăşiţă (Isaia 10.22a). Această nimicire va avea loc în timpul în care rămăşiţa din Israel se întoarce la Dumnezeu, ceea ce indică spre timpul din urmă. Citeşte Isaia 28.14, pentru a avea o explicaţie în acest sens.

  2. Ieremia 30.1-11: Cuvintele acestea vorbesc despre o întoarcere cu privire la soarta poporului şi despre salvare din partea lui Dumnezeu, care de altfel va avea loc într-o zi în care vor avea loc lucruri îngrozitoare: „Vai, pentru că mare este ziua aceea! Nici una nu este asemenea ei; şi este un timp de necaz pentru Iacov!” Versetele 8-11 arată că aceasta va avea loc scurt înainte de restabilirea glorioasă a lui Israel.

  3. Daniel 9.27: Pasajul acesta vorbeşte despre ultima săptămână a celor 70 de săptămâni-an, hotărâte pentru popor şi pentru cetate. În a 70-a săptămână-an legământul [hotărât]va fi greu pentru mulţi. La mijlocul acestei „săptămâni” vor înceta jertfele de tăiere şi de mâncare aduse în Templul reconstruit, şi un pustiitor va veni pe aripile urâciunii. Această pustiire este hotărâtă. Într-un anumit sens această profeţie a avut o împlinire parţială anticipată în Antiochus Epiphanes din Siria. Că aceasta nu este împlinirea definitivă rezultă din Matei 24.15 şi Marcu 13.14 (compară şi cu Luca 21.20-28), deoarece Domnul Isus vesteşte acest eveniment ca o chestiune de viitor. De asemenea această săptămână nu s-a împlinit deplin atunci când Titus a cucerit Ierusalimul, deoarece textul din pasajul amintit leagă aceste evenimente cu timpul din urmă şi cu venirea lui Isus Hristos (Matei 24.30,31 şi Luca 21.27).

  4. Daniel 12.1: Versetul acesta dezvăluie că va fi un timp de necaz cum niciodată nu a mai fost de când există popoare. În timpul acela poporul lui Daniel va fi salvat, aceia care sunt descrişi în cartea aceasta. Citeşte capitolul întreg pentru a-ţi face o imagine despre acest timp deosebit. Timpul acesta va fi caracterizat de apariţia falsului Mesia în Israel, care în acelaşi timp este antihrist, despre care relatează Ioan. Remarcabile sunt pasajele care redau perioada de timp a acestui necaz. Ele sunt următoarele:

    • În Daniel 7.25 se spune că „cornul”, acesta este profetul fals, plagiatul lui Mesia, va nimici pe sfinţii locurilor preaînalte: un timp şi timpuri şi o jumătate de timp.
    • În Daniel 9.27 se vorbeşte despre o perioadă de timp de jumătate de săptămână. În acest caz trebuie să înţelegem că o săptămână durează 7 ani.
    • În Daniel 12.7 se vorbeşte ca şi în Daniel 7.25 despre un timp, timpuri şi o jumătate de timp, când se va sfârşi zdrobirea puterii poporului sfânt.
    • În Apocalipsa 11.2 se spune că cetatea sfântă va fi călcată în picioare de naţiuni timp de 42 de luni. În acelaşi timp apar doi martori, care vor profeţi timp de 1260 de zile. Când vor fi omorâţi, trupurile lor moarte vor sta pe străzile cetăţii în care şi Domnul lor a fost răstignit (Apocalipsa 11.8). O referire foarte clară la Ierusalim.
    • În Apocalipsa 12.6 găsim aceeaşi referire la cele 1260 de zile, însă aici în legătură cu hrănirea femeii, care foarte clar simbolizează pe Israel, căci copilul ei, care este răpit, este Domnul Isus. El a ieşit din Israel.
    • În Apocalipsa 12.14 întâlnim din nou datarea din Daniel 7.25, şi anume că femeia va fi hrănită în pustie, va fi adusă în siguranţă faţă de balaur: timp, timpuri şi o jumătate de timp.
    • În Apocalipsa 13.5 găsim din nou informaţia despre cele 42 de luni, când i se permite balaurului să se ridice împotriva lui Dumnezeu.

Deci timpul necazului cel mare este de 3,5 ani.

  1. Alături de apariţia lui antihrist sunt şi popoarele vecine, care vor strâmtora pe Israel. Mă limitez făcând referire la Zaharia 12-14 şi Ezechiel 20.

Afirmaţii importante

În legătură cu acest aspect grav din viitor este deosebit de important să acordăm atenţie următoarelor afirmaţii de bază.

A nu cere socoteală la nesfârşit

Găsim această afirmaţie în diverse pasaje care vorbesc despre faptul că mânia lui Dumnezeu va lovi ţara şi poporul. Pasajele confirmă cele spuse mai sus cu privire la pedepsirea gravă a lui Israel de către Dumnezeu. Însă după aceea urmează comunicarea mângâietoare, că Dumnezeu nu vrea să se socotească mereu cu poporul Său. Aceasta combate afirmaţia acelora care spun că Israel nu mai are nici un viitor. În privinţa aceasta vezi:

  • Ieremia 4.22-26 şi observă făgăduinţa din versetul 28 referitoare la ne-nimicirea definitivă (versetul 27).
  • Ieremia 5.1-9 cu făgăduinţa ne-nimicirii de tot din versetul 10.
  • Ieremia 5.5-17 şi făgăduinţa din versetul 18.
  • Ieremia 30.7 la care ne-am referit deja mai sus şi observă făgăduinţa din versetul 11.
  • Ieremia 46.27,28 unde este vorba de ţara captivităţii lor (versetul 27) cu făgăduinţa ne-nimicirii de tot din versetul 28.

Restabilirea după convertire

Scriptura vorbeşte desigur despre o întoarcere şi restabilire a poporului în ţară, care însă va avea loc abia după convertirea poporului. Aceasta este îndreptată împotriva acelora care în restabilirea politică a poporului după anul 1948 gândesc că văd o restabilire divină, despre care au vorbit profeţii. Pentru consolidarea gândului că restabilirea va avea loc abia după convertire vezi următoarele pasaje din Biblie: Deuteronomul 4.27-31; 30.1-4; Isaia 1.27; 10.21,22; 59.20; Ieremia .14-18,22; 29.14; 31.18; Osea 3.4,5; 5.15.

Schimbarea destinului

O afirmaţie foarte importantă este făgăduinţa Domnului că El va schimba soarta poporului Său. Îndrept atenţia la următoarele texte, în care întâlnim această expresie: Deuteronomul 30.3,4; Ieremia 29.14; 30.3,18; 31.23; 32.44; 33.7,11,26; Ezechiel 39.25; Osea 6.11; Ioel 3.1; Amos 9.14; Ţefania 2.7; 3.20. Multe din aceste texte au avut o împlinire parţială în trecut. Dar dacă le citim în context devine clar că ele se referă la schimbarea pe care Dumnezeu o va pregăti pentru poporul Său în timpul din urmă. Aceasta este valabil şi pentru textele din aliniatul următor.

Mântuire pentru Sion

Ca a patra afirmaţie remarcabilă este făgăduinţa lui Dumnezeu, care se repetă mereu, referitoare la mântuire pentru Sion, pentru Ierusalim, pentru popor şi pentru ţară. Această mântuire nu a fost realizată nici în trecut şi nici măcar până astăzi. Să ne gândim la următoarele pasaje din Biblie: Isaia 2.1-5; 4.3,4; 9.1-6; 11; 14.1,2; 19.18-25; 24.23; 27.6,12,13; 29.22-24; 30.23-26; 32.15-20; 33.17-24; 35; 49.8-12,18-23; 50.11; 54.3,9,10; 60; 66. Toate acestea sunt pasaje din cartea Isaia, care a fost numită „Evanghelia Vechiului Testament”. Aceasta în mod deosebit de către aceia care au aplicat la Biserică aceste profeţii ale mântuirii. Descrierile sunt însă aşa de iudaice că o astfel de aplicare nu se poate face.

Nu numai Isaia a vorbit despre mântuirea viitoare a lui Israel, ci şi alţi profeţi. Îndrept atenţia spre Ieremia 30 şi 33. Observă în privinţa aceasta că în aceste capitole Dumnezeu compară caracterul indestructibil al legământului Său cu poporul cu rânduiala zi şi noapte şi soare şi lună. Vezi în privinţa aceasta: Ieremia 31.35,36 şi 33.19-26. De asemenea şi: Ezechiel 36.22-38; 37.15-28; Ţefania 3.9-20 şi Zaharia 14.

În evanghelia după Matei 24.29 şi evanghelia după Marcu 13.19 se vorbeşte despre necazul cel mare în legătură cu poporul Israel, ceea ce însă nu înseamnă că credincioşii dintre naţiuni nu vor avea nimic a face cu acest necaz. Apocalipsa 7.1-8 ne descrie pe de o parte pecetluirea celor 144.000 de persoane din toate seminţiile lui Israel, însă versetele următoare din Apocalipsa 7.9-16 vorbesc despre o ceată mare pe care nimeni nu o poate număra, care vine din necazul cel mare şi care drept urmare au trăit acest timp. Pentru a vedea cine sunt aceştia este nevoie de o prezentare mai detaliată şi ar face articolul meu să fie prea lung. Vreau însă să îndrept atenţia asupra faptului că în Apocalipsa 7 este clar vorba de două categorii diferite de ucenici, aşa cum s-a descris mai sus. Aceasta dovedeşte că noi ne aflăm în timpul post-creştin, căci în timpul actual nu sunt două feluri de credincioşi diferiţi, ci toţi credincioşii – fie că ei au venit la credinţă din poporul Israel sau dintre naţiuni – constituie o Biserică neîmpărţită, care este trupul lui Hristos (vezi între altele 1. Corinteni 12.13).

Prin aceasta am ajuns la finalul acestui articol şi sper şi mă rog ca el să slujească să se primească o imagine mai clară referitoare la situaţia poporului Israel din timpul de acum şi din viitor, şi să fie spre onoarea Domnului a cărui credincioşie faţă de noi, dar şi faţă de poporul Său Israel, este de nestrămutat.


Tradus de la: Die Zukunft Israels

Titlul original: „De toekomst van Israël“
Sursa: www.jaapfijnvandraat.nl

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dispensaţionalism (38)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen