În final dorim să ne adresăm încă o dată celor care probabil sunt înclinați spre mișcarea Praise-&-Worship și să încheiem cu o evaluare din perspectiva noastră. A fost dorinţa noastră să dăm socoteală, mai ales tinerilor, de ceea ce credem din inimă.
Epistola către Romani 12.2 ne cere:
Romani 12.2: Nu vă conformaţi veacului acestuia, ci fiţi transformaţi, … ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, cea bună şi plăcută şi desăvârşită.
După ce ai citit această carte, poți spune din toată inima: Da, aceste Praise-&-Worship-Events (sau oriunde) sunt conform voii perfecte a lui Dumnezeu? Voința lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută decât printr-o separare conștientă de lume și de metodele ei, nu prin faptul că te prezinți cât se poate de conform cu lumea.
Noi vă credem când spuneți că doriți din toată inima să faceți voia lui Dumnezeu - credeți-ne și pe noi. În pregătirea și compilarea acestor gânduri am văzut multe, am experimentat și am citit pentru noi înșine și am văzut multă sinceritate și dedicare care ne-a provocat să arătăm și noi înșine mai mult angajament în Împărăția lui Dumnezeu (ne bucurăm când Hristos este proclamat). Nu în ultimul rând, am adunat aceste gânduri pentru că suntem cu adevărat îngrijorați de faptul că, poate fără să știm, diluăm mesajul creștin și amestecăm vinul bun cu apă.
Epistola către Evrei este o mare chemare către credincioșii iudei să părăsească ce este vechi și să se îndrepte spre ce este „mai bun”. Cu cât este mai rău atunci când venim de la mai bine și ne întoarcem la o formă a serviciului divin iudaic. Credincioșii iudei au trebuit să audă la sfârșitul epistolei cuvintele serioase:
Evrei 13.13: Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.
Ei nu puteau să-L întâlnească pe Domnul acolo unde cineva dorea să se apropie de El într-o formă iudaică. Dacă voiau să-L întâlnească pe Domnul, trebuiau să iasă. Ia-ți ocara asupra ta și părăsește această mișcare Praise-&-Worship și întoarce-te la forma reală, simplă de închinare, poate doar cu doi sau trei, dar acolo unde Domnul a promis prezența Sa, și bucură-te cu Dumnezeu de Fiul Său unic în felul Lui. Vei experimenta cum chiar și câteva minute de tăcere, de liniște în biserică/adunare, pot deveni un timp de închinare adusă Tatălui în duh și adevăr.
Cu siguranță că ai observat că, deși simpatizăm cu motivele multor susținători ai mişcării Praise-&-Worship, nu putem vedea această mișcare decât ca pe o mișcare de şah a diavolului:
- Ea îi oferă lui Dumnezeu ceea ce vine din carne în locul Fiului Său.
- Ea vrea să-L forțeze pe Dumnezeu să Se bucure de ceea ce am ales noi și de ceea ce corespunde ideilor noastre.
- Ea nu vrea să-I dea lui Dumnezeu ceea ce El vrea de fapt să primească.
- Ea numește sentimentul de bunăstare al omului un serviciu adus lui Dumnezeu.
- Ea pune „păstrarea” membrilor și creșterea bisericii mai presus de cerinţele lui Dumnezeu.
- Ea desconsideră sfințenia absolută a lui Dumnezeu, când te apropii de El, fără să ia în considerare faptul că păcatul nejudecat nu are voie să vină în prezența Lui.
- Ea tolerează părtășia cu cei care se numesc creștini și trăiesc în păcat.
- Ea neglijează complet întrebarea referitoare la singurul loc spiritual unde Domnul Isus dorește să-i adune pe ai Săi în jurul Său, pentru ca aceștia să poată experimenta prezența Sa.
- Ea confundă euforia și extazul emoțional cu prezența lui Dumnezeu.
- Ea neglijează adevărata poziție creștină și se leagă cu elemente care corespund credincioșilor din alte epoci.
- Ea deschide ușile pentru lucrarea demonilor în locul lucrării Duhului Sfânt.
În toată lupta noastră pentru adevăr, vrem să ne amintim, la sfârșitul acestei cărți, că închinarea va fi preocuparea cerului. Când vom sta în fața tronului Mielului, nu vor mai exista păreri diferite; atunci orice cale falsă va fi sfârșită. Nicio slăbiciune și, cu siguranță, niciun păcat nu ne va mai împiedica să ne prosternăm înaintea lui Dumnezeu Mielul și să ne închinăm împreună cu toți cei răscumpărați. Vom fi complet fericiți, nimic nu ne va mai distrage atenția de la subiectul adorării. Până când va veni acel moment, vrem să închidem mereu ușile spre lume și să ne plecăm genunchii și să ne închinăm Tatălui și Fiului, şi să ne bucurăm de fiecare prima zi a săptămânii, când suntem adunaţi în jurul Domnului Isus, pentru a vesti moartea Lui, și pentru a ne închina Tatălui pentru iubirea care a fost arătată în mod unic prin darul Fiului Său.
Este foarte important pentru noi ca cititorul să nu perceapă criticile noastre ca și cum lipsiţi de dragoste am vrea să ne punem mai presus de el. Dimpotrivă, pentru că am văzut devotamentul unor creștini în această mișcare, am fost cu atât mai motivați să ne prezentăm criticile cât mai ușor de înțeles și să nu ne ușurăm prea mult sarcina. Ne rugăm ca dragostea pe care o simțim pentru mulți dintre susținătorii acestei mișcări să devină clară. Dacă am mers prea departe sau am argumentat pe nedrept, am dori să fim deschiși la corecții.
Tradus de la: Buchvorstellung: Anbetung im 21. Jahrhundert
Traducere: Ion Simionescu