Problema păcatului (2)
Romani 6: Eliberaţi de păcat şi de moarte

Frank Binford Hole

© CSV, Online începând de la: 13.12.2019, Actualizat: 13.12.2019

Versete călăuzitoare: Romani 6

Vers. 1

Romani 6.1: Deci ce vom spune? Să rămânem în păcat, ca să prisosească harul?

Până aici am învăţat din această epistolă despre Evanghelie, pe care Dumnezeu a vestit-o, ce este El spre favoarea noastră, ce a lucrat El pentru noi prin moartea şi învierea lui Hristos şi ce am primit noi prin credinţa simplă. În toate Dumnezeu, dacă avem voie să ne exprimăm în felul acesta, S-a manifestat faţă de noi în binecuvântare. Romani 6 începe cu întrebarea potrivită: „Deci ce vom spune?”

Aceasta arată că începe un subiect nou. Nimic nu poate întrece minunea pe care Dumnezeu a făcut-o din pricina noastră, dar ce suntem noi pentru El ca urmare a acestui fapt? Care trebuie să fie răspunsul credinciosului având în vedere harul minunat revelat? Se câştigă prin Evanghelie o putere care-l face capabil pe credincios să dea un răspuns lui Dumnezeu, demn de El Însuşi? Începem să cercetăm această întrebare ocupându-ne cu capitolul 6. Vom descoperi calea pe care Evanghelia ne eliberează, pentru ca noi să ne putem trăi viaţa în dreptate şi sfinţenie practică.

Dacă oamenii îşi însuşesc o simplă cunoaştere cu capul a harului lui Dumnezeu şi inimile lor rămân neatinse de acesta, ei pot foarte uşor să falsifice harul în desfrânare şi să spună: „Deci dacă harul lui Dumnezeu poate inunda păcatul nostru, atunci să continuăm să păcătuim, pentru ca harul să poată să se reverse şi mai departe.”

Vers. 2

 Romani 6.2: Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în el?

Numeşte Evanghelia undeva bun gândul acesta? Nici un moment. Dimpotrivă. Ea ne spune clar că noi am murit faţă de păcat. Tot ce avea a face cu voinţa noastră păcătoasă, cu plăcerile noastre egoiste, de acestea eram obsedaţi, în timp ce eram surzi şi morţi faţă de Dumnezeu şi chestiunea Lui. Acum a avut loc o întoarcere deplină, noi am murit faţă de păcatul pe care odinioară îl făceam cu multă plăcere, noi suntem morţi faţă de el, şi noi suntem vii pentru lucrurile pentru care odinioară eram morţi.

Vers. 3

Romani 6.3: Sau nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Hristos Isus, am fost botezaţi pentru moartea Lui?

Eram noi neştiutori în privinţa aceasta sau eram numai confuz conştienţi? Aceasta nu trebuia să fie aşa, căci chestiunea a fost prezentată clar în botezul creştin, o acţiune care stă în legătură cu începutul. Ştim noi ce înseamnă botezul nostru, sau nu ştim?

Probabil mai întâi trebuie să punem o altă întrebare: Eşti tu botezat? Punem această întrebare, deoarece pare că în unele cercuri este o delăsare evidentă în această chestiune, probabil provocată de accentuarea exagerată care a fost acordată botezului în zilele din trecut. Dacă cineva nu se lasă botezat, aceasta înseamnă o pierdere pentru el. În botez noi suntem îngropaţi cu Hristos, aşa cum spune versetul 4. Să nu fi îngropat cu El este o nenorocire. În afară de aceasta, expunerea de dovezi a apostolului în versetele 4 şi 5 îşi pierde puterea cu privire la noi, dacă nu facem parte din aceia care „au fost botezaţi pentru Hristos”.

Vers. 4

Romani 6.4: Deci am fost înmormântaţi cu El prin botez, pentru moarte, pentru ca, după cum Hristos a fost înviat dintre morţi prin gloria Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm în înnoirea vieţii.

Care este deci importanţa botezului? El înseamnă unirea cu Hristos în moartea Lui. El înseamnă că noi am fost îngropaţi cu El şi că ne-am luat obligaţia să umblăm în înnoirea vieţii, aşa cum El a fost înviat într-o ordine nouă a lucrurilor. Acesta este înţelesul lui şi obligaţia pe care el o impune. Necunoaşterea în privinţa aceasta ar fi pentru noi o pierdere mare. Ne temem mult că certurile rele care au bântuit cu privire la felul botezului şi la persoanele care se botează au determinat pe mulţi să treacă total cu vederea înţelesul lui propriu-zis. Discuţiile cu privire la botez au fost uneori făcute într-un fel foarte „nebotezat”, aşa că nici un observator nu putea să-şi dea seama că cei care se certau erau „morţi faţă de păcat”.

Însă botezul ca rânduială este un semn exterior. El nu dă naştere la viaţă, şi vai, milioane de oameni botezaţi se vor regăsi într-o veşnicie pierdută! Desigur botezul arată, ceea ce în înţelesul lui deplin este de importanţă vitală, spre cruce, aşa cum vom vedea.

Să luăm seama la ultimele cuvinte din versetul 4: „înnoirea vieţii”, căci ele dau un răspuns direct la întrebarea de la începutul capitolului. În loc ca noi să perseverăm în păcat, ceea ce nu este nimic altceva decât continuarea vieţii vechi, noi trebuie să umblăm într-o viaţă nouă. În timp ce vom studia capitolul în continuare, ni se va arăta natura acestei vieţi noi.

Vers. 5

Romani 6.5: Pentru că, dacă ne-am făcut una cu El în asemănarea morţii Lui, tot aşa vom fi şi în a învierii lui, …

Botezul nostru era – simbolic – înmormântarea noastră cu Hristos. Era „în asemănarea morţii Lui” şi în aceasta noi am fost făcuţi una cu El sau am fost „crescut împreună” cu El, aşa cum este adnotarea la Romani 6.5. Noi ne-am supus Lui cu încrederea că vom fi făcuţi una cu El în viaţa Lui de înviere. Înnoirea vieţii, în care noi trebuie să umblăm, este efectiv legată cu viaţa de înviere actuală a lui Hristos.

Vers. 6

Romani 6.6: … ştiind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desfiinţat, ca noi să nu mai fim robi ai păcatului.

În Romani 6.3 ar trebui să cunoaştem înţelesul botezului nostru; în versetul 6 suntem solicitaţi să cunoaştem înţelesul crucii cu privire la „omul nostru vechi” şi la „trupul păcatului”. Crucea stă la baza botezului; fără cruce botezul şi-ar pierde orice semnificaţie.

Am avut deja înaintea ochilor moartea lui Hristos în dimensiunea ei cu privire la păcatele noastre şi la iertarea lor. Aici este vorba de înţelesul ei cu privire la natura noastră păcătoasă, din care au rezultat toate păcatele pe care noi le-am făcut.

Probabil nu este foarte uşor de înţeles gândul pe care ni-l face cunoscut expresia „omul nostru vechi”. Explicaţia constă în aceea că apostolul personifică aici tot ceea ce noi suntem ca şi copii naturali ai lui Adam. Dacă ne putem imagina o persoană, al cărei caracter a unit în sine toate aceste însuşiri urâte, care s-au văzut vreodată la toţi urmaşii lui Adam, o astfel de persoană ar putea fi descrisă ca „omul nostru vechi”.

Tot ce suntem noi ca şi copii ai lui Adam în starea lui decăzută, a fost răstignit cu Hristos, şi noi trebuie să ştim aceasta. Nu este o simplă imaginaţie, ci o realitate adevărată. Era o faptă a lui Dumnezeu, care a fost făcută în crucea lui Hristos. Era efectiv o faptă a lui Dumnezeu şi ea era la fel de reală precum este îndepărtarea păcatului nostru, care a avut loc în acelaşi timp. Aceasta ar trebui s-o ştim prin credinţă, aşa cum ştim că păcatele noastre au fost iertate. Dacă prin credinţă ştim aceasta, atunci vor urma alte rezultate. Însă noi începem prin a le şti cu adevărat prin credinţa simplă.

Intenţia lui Dumnezeu la răstignirea omului nostru vechi era ca „trupul păcatului” să fie desfiinţat, aşa că noi de acum înainte să nu mai putem sluji păcatului. Nici această afirmaţie nu este uşor de înţeles. Noi trebuie să ne amintim că păcatul a domnit odinioară în trupurile noastre, care drept urmare erau – este îngrozitor să spunem aceasta – trupuri ale păcatului. Deci nu este aşa că trupurile noastre fizice au fost nimicite, ci că păcatul, care stăpânea cu toată puterea lui trupurile noastre, a fost nimicit şi în felul acesta noi am fost eliberaţi de autoritatea lui. El a fost nimicit prin răstignirea omului nostru vechi ca rezultat al unirii noastre cu Hristos în moartea Lui, aşa că moartea Lui era şi moartea noastră.

Observă finalul versetului 6. El arată foarte clar cum este văzut păcatul în acest capitol. Păcatul este un despot, un deţinător de sclavi, sub a cărui autoritate noi am venit. Nucleul acestui capitol nu este prezenţa păcatului în noi, ci puterea păcatului asupra noastră.

Vers. 7-9

Romani 6.7-9: Pentru că cine a murit a fost eliberat de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, ştiind că Hristos, fiind înviat dintre morţi, nu mai moare: moartea nu mai are stăpânire asupra Lui.

Noi am fost eliberaţi de păcat sau descătuşaţi de păcat. Noi am fost îndreptăţiţi faţă de păcat (Romani 6.7).

Dezlegarea noastră de păcat a fost lucrată prin moartea lui Hristos. Dar este foarte important să menţinem foarte strâns legătura între moartea Lui şi învierea Lui. Am văzut aceasta când am studiat ultimul verset din Romani 4, şi aici o vedem din nou. Moartea noastră cu Hristos a avut loc cu privire la viaţa noastră în El în lumea de înviere. Cuvântul „ştiind” îl întâlnim pentru a treia oară în Romani 6.9. Noi ar trebui să ştim care este înţelesul botezului. Noi ar trebui să ştim care este înţelesul morţii lui Hristos cu privire la omul nostru vechi. În al treilea rând ar trebui să ştim care este înţelesul învierii lui Hristos. Învierea Lui nu era o simplă readucere la viaţă. Ea nu se asemăna cu învierea lui Lazăr – o revenire la viaţă în lumea aceasta pentru un anumit număr de ani, după care moartea avea iarăşi loc. Atunci când El a înviat, El a lăsat moartea pentru totdeauna înapoia Lui şi a intrat într-o altă ordine a lucrurilor, pe care noi din motive de simplitate o numim lumea de înviere. Pentru un moment scurt moartea a exercitat domnia peste El, şi aceasta numai pentru că El i S-a supus prin propria acţiune. Acum El este de partea cealaltă a morţii, şi aceasta pentru totdeauna.

Vers. 10

Romani 6.10: Pentru că, în ceea ce a murit, a murit faţă de păcat odată pentru totdeauna; iar în ceea ce trăieşte, trăieşte faţă de Dumnezeu.

În ceea ce El a murit, a murit faţă de păcat odată pentru totdeauna. Aici se spune „păcat” şi nu „păcate”, să observăm aceasta, este vorba de principiul-rădăcină, care a pătruns în natura noastră şi a luat cu forţa domnia asupra noastră. Deci aici nu este vorba de fărădelegile care au rezultat din aceasta. De asemenea nu se spune nici că „a murit faţă de păcate”, ci „a murit faţă de păcat”. Spre deosebire de noi, păcatul nu a avut nici o putere şi nici o influenţă asupra Lui în natura Lui. Dar El Şi-a arătat puterea atunci când El în jertfa Sa S-a ocupat cu toată problema păcatului şi a rezolvat-o. Căci această problemă a atins gloria lui Dumnezeu în creaţia Lui decăzută în ruină, şi ea ne-a atins pe noi, deoarece ea stătea ca o barieră puternică împotriva binecuvântărilor noastre. Atunci când El a rezolvat problema păcatului, atunci când El a purtat judecata din cauza lui, El a murit faţă de păcat şi acum trăieşte pentru Dumnezeu.

Să facem o pauză şi să ne verificăm cu privire la acest adevăr. Îl cunoaştem noi cu adevărat? Cunoaştem noi realmente în această lumină moartea şi învierea lui Hristos? Înţelegem noi cât de deplin Domnul nostru „a murit ieşind” din domeniul vechi al lucrurilor dominat de păcat, în care El a venit în har odată, ca să facă lucrarea de răscumpărare, şi cât de deplin trăieşte El pentru Dumnezeu într-o lume nouă, în care El a intrat? Este important ca noi să înţelegem toate acestea, deoarece versetul 11 continuă să ne înveţe că noi trebuie să „socotim” conform cu ceea ce ştim, şi anume trebuie să ne comportăm ca atare.

Vers. 11

Romani 6.11: Tot aşa şi voi, socotiţi-vă pe voi înşivă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus.

Dacă nu înţelegem corect, atunci nu putem „socoti” corect. Nici un om de afaceri nu va socoti corect facturile lui dacă nu cunoaşte tabla înmulţirii. Nici un căpitan nu poate determina corect poziţia vaporului lui, dacă nu cunoaşte principiile navigării. La fel nici un credincios nu va putea „calcula” corect poziţia şi comportarea lui, nici cu privire la păcat şi nici cu privire la Dumnezeu, dacă el nu cunoaşte efectul asupra lui a morţii şi învierii lui Hristos.

Dacă ştim aceasta, atunci părerile sfătuite cu insistenţă în versetul 11 ne vor fi desăvârşit de clare. Ceea ce Hristos a avut parte este valabil şi pentru noi, căci noi suntem făcuţi una cu El. A murit El faţă de păcat? Atunci şi noi am murit faţă de păcat, şi noi ne considerăm aşa. Trăieşte El pentru Dumnezeu? Atunci şi noi trăim pentru Dumnezeu, şi noi ne considerăm aşa. Părerea noastră nu este a-face-ca-şi-cum. Ea nu constă în aceea că noi încercăm să ne considerăm a fi ceva, ceea ce în realitate nu suntem. Dimpotrivă! Noi suntem morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu prin ceea ce a făcut El în moartea şi învierea lui Hristos (ceea ce prin Duhul Sfânt trebuie făcut valabil practic în noi, aşa cum vom vedea mai târziu). Pentru că aceasta este aşa, noi trebuie să primim aceasta şi să ne adaptăm corespunzător gândurile. Noi trebuie să privim lucrurile aşa cum sunt şi nu altfel.

Vers. 12

Romani 6.12: Deci păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor, ca să ascultaţi de poftele lui.

Înainte să ne fi întors la Dumnezeu, noi eram morţi faţă de Dumnezeu şi trăiam pentru păcat. Nu ne interesa ce avea Dumnezeu a face cu noi. Noi nu am înţeles lucrurile Lui, ele ne lăsau reci şi morţi. Dacă era vorba de o chestiune care plăcea dorinţelor noastre naturale sau dădea hrană deşertăciunii şi iubirii de sine, atunci eram interesaţi plini de viaţă. Acum prin harul lui Dumnezeu situaţia este exact inversă, deoarece noi suntem în Hristos Isus.

Deci dacă ne privim în felul acesta în concordanţă cu realitatea morţii şi învierii lui Hristos, pe care le cunoaştem, atunci rămâne de făcut un alt pas. Noi trebuie să ne prezentăm lui Dumnezeu, sau să ne punem Lui la dispoziţie, pentru ca voinţa Lui să se facă şi în lucrurile zilnice ale vieţii noastre. Expresia „a se da”se întâlneşte de cinci ori în partea a doua a capitolului nostru, aşa cum s-a remarcat.

Deoarece noi am murit faţă de păcat, acum este obligaţia evidentă să refuzăm păcatului orice drept asupra noastră. Odinioară el a domnit în trupurile noastre muritoare, şi noi am ascultat permanent de el în tot felul de pofte. Dar aceasta nu mai are voie să fie aşa, aşa cum ne spune versetul 12. După ce noi am murit faţă de păcat, asupritorul nostru vechi, pretenţia lui asupra noastră s-a anulat. Ca vii dintre morţi, noi aparţinem lui Dumnezeu şi suntem fericiţi să recunoaştem drepturile Lui asupra noastră. Noi ne punem la dispoziţia Lui.

Vers. 13

Romani 6.13: Nici să nu daţi păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptăţii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morţi; şi daţi mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptăţii.

Romani 6.13 arată că această dare este o chestiune foarte practică. Aceasta este valabil pentru toate mădularele trupului nostru. Odinioară fiecare mădular stătea într-un fel sau altul în slujba păcatului şi era astfel o unealtă a nedreptăţii. Nu este minunat că acum fiecare mădular este înrolat în slujba pentru Dumnezeu? Picioarele noastre pot alerga ca să împlinească comenzile Sale. Mâinile noastre pot face lucrarea Lui. Buzele noastre pot vesti lauda Lui. Şi pentru ca acestea să poată avea loc noi trebuie să ne dăm lui Dumnezeu.

Să ne întrebăm cu toată seriozitatea dacă această dăruire este o realitate vie la noi. Ne-am predat noi şi am predat noi mădularele noastre definitiv lui Dumnezeu şi voii Sale? Dacă da, atunci să nu uităm niciodată jurământul nostru de credincioşie şi să nu cădem în cursa să lăsăm pentru un moment mădularele noastre în slujba nedreptăţii, căci urmarea ar fi păcat.

Vers. 14

Romani 6.14: Pentru că păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub lege, ci sub har.

Deci păcatul nu are voie să exercite nici o autoritate asupra noastră tocmai din cauză că noi nu suntem sub lege, ci sub har. Aici avem răspunsul divin pentru acei oameni care ne spun că oamenii cărora noi le-am spus că ei nu mai sunt acum sub Lege, cu certitudine vor cădea în păcat. Însă în realitate nu există nimic care să biruie inima aşa de mult şi să genereze sfinţenia precum este harul lui Dumnezeu.

Vers. 15

Romani 6.15: Atunci ce, să păcătuim, pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum!

Romani 6.15 mărturiseşte că întotdeauna au fost oameni care gândesc că singurul drum pe care se promovează sfinţenia ar fi acela de a ne ţine sub robia tare a Legii. Din aceştia erau şi în zilele apostolului Pavel. El anticipă obiecţia lor, prin aceea că el reia conţinutul întrebării cu care el a început capitolul. Ca răspuns el reia detaliat poziţia lui.

Vers. 16,17

Romani 6.16,17: Nu ştiţi că, dacă vă daţi pe voi înşivă Robi cuiva spre ascultare, sunteţi robi ai aceluia de care ascultaţi, fie ai păcatului, spre moarte, fie ai ascultării, spre dreptate? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că eraţi robi ai păcatului, dar aţi ascultat din inimă de modelul învăţăturii în care aţi fost instruiţi.

Versetele din Romani 6.16-23 sunt o extindere şi o consolidare a ceea ce Pavel a spus deja în versetele din Romani 6.12-14.

El se adresează la o înţelegere practică comună tuturor. Noi toţi ştim că suntem practic robi sau sclavi ai aceluia căruia ne punem de bună voie la dispoziţia lui (chiar şi atunci când nu este vorba de o „robie” oficială). La fel este şi în cazul lucrurilor spirituale, unde este vorba dacă eu slujesc păcatului sau lui Dumnezeu. Dar când a ajuns la noi „modelul învăţăturii” Evangheliei, noi am ascultat de ea – Dumnezeu fie glorificat! Urmarea a fost, că noi am devenit liberi de robia păcatului ca să devenim slujitori ai lui Dumnezeu şi ai dreptăţii. Deci, deoarece noi suntem robi ai dreptăţii, trebuie să dăm lui Dumnezeu fiecare mădular al nostru, pentru ca El să poată merge cu noi pe drumul Său.

Această dăruire este o chestiune deosebit de importantă. „Cunoaşterea” şi „opinia” conduc la acest punct. Dacă ne oprim deodată în această privinţă, cunoaşterea şi opinia nu folosesc la nimic. Fără îndoială aici ne lovim de motivul pentru care la creştini aşa de multe lucruri sunt slabe şi fără rod, care teoretic au fost bine instruiţi cu privire la aceste lucruri. Ei se dau înapoi speriaţi să se predea pe ei înşişi şi mădularele lor lui Dumnezeu. Ah, să facem imediat aceasta, dacă până acum nu am făcut această predare printr-o acţiune valabilă o dată pentru totdeauna! După aceea vom avea nevoie de har şi-l vom găsi pentru o dăruire permanentă a mădularelor noastre în slujba pentru Dumnezeu.

Toate acestea ţin seama de faptul că vechiul despot, păcatul, este încă în noi şi aşteaptă ocaziile în care să se impună. Dar aceasta face triumful harului să fie şi mai mare. Va face ca lecţiile, pe care le învăţăm, să fie şi mai de valoare. Noi învăţăm să dăm mădularele noastre în slujba dreptăţii spre sfinţire, chiar dacă păcatul pândeşte înăuntru şi pofteşte să se impună. În timp ce slujim dreptăţii, slujim lui Dumnezeu, căci a face voia lui Dumnezeu este primul element al dreptăţii. Şi dreptatea în toate acţiunile noastre conduce la sfinţenie în viaţă şi caracter.

Vers. 19-21

Romani 6.19-21: Vorbesc omeneşte, din cauza slăbiciunii cărnii voastre. Pentru că, după cum aţi dat mădularele voastre în robie necurăţiei şi nelegiuirii, spre nelegiuire, tot aşa, acum daţi mădularele voastre în robie dreptăţii, spre sfinţire. Pentru că, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. Deci ce rod aveaţi atunci în acele lucruri de care acum vă este ruşine? pentru că sfârşitul acelora este moarte.

În loc să înaintăm în păcat ca aceia care sunt înrobiţi de puterea lui, noi am fost eliberaţi de el prin aceea că am fost aduşi sub domnia lui Dumnezeu. De două ori avem expresia „eliberaţi de păcat” (Romani 6.18,22). Odinioară eram „liberi faţă de dreptate”. Noi am scăpat de omul vechi şi am venit sub cel nou. Acesta este drumul sfinţirii şi al vieţii.

Vers. 22

Romani 6.22: Dar acum, eliberaţi de păcat şi devenind robi ai lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru spre sfinţire, şi sfârşitul: viaţa eternă.

Aici viaţa eternă apare în câmpul vizual ca împlinire a tuturor acestor expuneri minunate. În scrierile apostolului Ioan ea este prezentată ca posesiune actuală a credinciosului. Dar nu este nici o contradicţie între aceste două feluri de a privi viaţa veşnică. Ceea ce deja acum ne aparţine în ceea ce priveşte natura ei, va fi al nostru în plinătatea ei atunci când va veni veşnicia.

Vers. 23

Romani 6.23: Pentru că plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viaţa eternă în Hristos Isus, Domnul nostru.

Ultimul verset foarte bine cunoscut al capitolului nostru rezumă exact conţinutul. Noi nu putem sluji păcatului fără să nu primim plata lui, şi anume moartea. Moartea este un cuvânt cu înţeles vast. Într-un anumit sens moartea l-a surprins pe om atunci când prin păcat el a fost total despărţit de Dumnezeu. Moartea trupului are loc atunci când acesta se desparte de partea spirituală a omului. „Moartea a doua” urmează apoi când oamenii pierduţi vor fi pentru totdeauna despărţiţi de Dumnezeu. Plata deplină a păcatului include moartea în acest sens întreit.

În legătură cu Dumnezeu nu se vorbeşte despre plată. Totul este dar. Chiar şi viaţa, în care noi Îi putem sluji, este darul Lui propriu prin Isus Hristos, Domnul nostru. Astfel la sfârşitul capitolului revenim la gândul cu care s-a sfârşit capitolul anterior. Noi ne putem lăuda cu viaţa veşnică, care este a noastră ca dar fără plată al lui Dumnezeu şi din inimă luăm toate urmările care descind pentru noi.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Das Problem der Sünde (2)

Din Grundzüge des Neuen Testamentes, pag. 36–45,
cu aprobarea amabilă a editurii CSV-Verlages, www.csv-verlag.de.
Versetele biblice au fost introduse de SoundWords.

Mai multe articole despre locul din Biblie Romani 6 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).