Contraste mari în cartea Apocalipsa (3)
O triunitate a răului şi a Împăratului împăraţilor

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 26.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Versete călăuzitoare: Cartea Apocalipsa

Sunt multe dovezi în Scriptură care arată că una din armele principale, pe care satan le foloseşte în lupta lui împotriva lui Dumnezeu, este imitaţia. Iane şi Iambre, care erau slujitorii lui în Egipt, s-au împotrivit lui Moise, prin aceea că ei au imitat minunile făcute de Moise, până în momentul când Moise a făcut ţânţari din ţărâna pământului – viaţă din moarte. Prin aceasta ei şi stăpânul lor au fost făcuţi de ruşine, şi ei au trebuit să recunoască că era degetul lui Dumnezeu (Exodul 8; 2 Timotei 3). Acum satan se transformă într-un înger de lumină şi slujitorii lui apar ca slujitori ai dreptăţii (2 Corinteni 11) şi pe această cale el se pare că câştigă cele mai mari victorii. De aceea zilele noastre sunt deosebit de periculoase pentru toţi care vor să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu, căci se păstrează forma evlaviei, şi slujitorii lui se laudă cu ea, în timp ce este tăgăduită puterea ei (2 Timotei 3). Nimic nu ar putea să acţioneze mai mortal asupra conştiinţei decât aceasta.

Însă obrăznicia lui satan în privinţa aceasta nu a atins încă punctul culminant şi în eforturile lui hotărâte de a reţine pe nedrept pământul Împăratului de drept, el întâmpină pe oameni în contrast cu Triunitatea divină cu o triunitate a răului. Şi el va avea un succes aşa de mare prin aceasta, că va atrage de partea lui creştinătate decăzută şi pe împăraţii întregului pământ, ca să facă război împotriva Mielului (Apocalipsa 17). Aceasta ar putea părea ceva deosebit, însă noi nu trebuie să fim surprinşi prin aceasta, căci el a unit deja odată cu succes căpeteniile lumii acesteia ca să răstignească pe Domnul slavei, atunci când Domnul slavei a venit plin de har în lumea aceasta spre binecuvântarea oamenilor. Dacă satan a fost în stare să facă aceasta, pentru el nu va fi nici o greutate să-i unească împotriva Domnului, când El va veni să judece cu dreptate. Deoarece ulterior venirii Domnului oamenii „n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei care nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie judecaţi” (2 Tesaloniceni 2). Dumnezeu este păzitorul tuturor oamenilor, dar dacă ei nu-L vor pe El şi îndurarea Sa, ci luptă împotriva Lui, atunci pentru ei nu există altceva decât înşelăciunile diavolului şi condamnarea, ca judecată dreaptă a lui Dumnezeu.

În capitolul anterior al acestei serii de articole am aflat că satan a fost aruncat din cer (Apocalipsa 12). Acest eveniment îi arată că timpul lui s-a scurtat şi el va face eforturi deosebit de mari să unească pe locuitorii pământului ca să fie împotriva Seminţei femeii – Împăratul de drept al pământului, pe care el Îl urăşte. El va găsi doi oameni, destul de ambiţioşi şi îndrăzneţi, ca să asculte de propunerile lui şi să îndeplinească planurile lui. Aceştia sunt denumiţi fiare în Apocalipsa 13, deoarece ei au caracter animalic, aşa cum este în cazul oamenilor care se îndepărtează conştienţi total de Dumnezeu. Spaţiul care ne stă la dispoziţie nu ne permite să încercăm să prezentăm toate detaliile care îi unesc pe aceşti doi oameni cu fiarele, însă este clar că primul din cei doi – denumit fiara – va fi un comandant şi politician excelent, prin a cărui putere se va restaura vechiul Imperiu Roman, în timpul căruia Isus a fost răstignit. Pentru scurt timp aceasta va fi o putere mondială care va uimi, care pe de o parte va uni în sine toate acele însuşiri care au fost remarcabile la cele trei imperii mondiale anterioare, iar pe de altă parte se va deosebi totuşi de ele (Daniel 7). Dar puterea sa sau a fiarei va fi mai mult decât omenească, ea va fi satanică, căci noi citim:

Apocalipsa 13.2: Balaurul i-a dat (fiarei) puterea lui, scaunul de domnie şi o mare autoritate.

Ea va exercita această putere peste orice seminţie şi limbă şi popor (Apocalipsa 13.7), şi ei toţi vor crede ce îşi revendică ea. Omul va fi provocat să hulească pe Dumnezeu şi ea îşi va revendica un loc în gândurile şi sufletele oamenilor, loc care aparţine lui Dumnezeu, şi ei vor adora fiara.

Fiara a doua (Apocalipsa 13.11-18) va fi mai vicleană decât prima. Prima orbeşte pe oameni prin puterea şi autoritatea ei, cea de-a doua îi înşală prin viclenia ei (Apocalipsa 13.14). Ea se va înfăţişa ca un miel – o imitare a lui Hristos -, dar când îşi va deschide gura se va vedea adevăratul ei caracter, căci va vorbi ca un balaur; ea va fi portavoce a lui satan. Ce contrast faţă de tot ce era Hristos, care a vorbit cuvintele Tatălui şi în toate era ceea ce El Însuşi spunea. Ca antihrist fiara se va adresa mai întâi iudeilor şi aceştia îl vor primi. Deoarece ei au lepădat pe Hristos, care a venit în Numele Tatălui, vor aclama pe acest înşelător, care vine în numele lui propriu (Ioan 5.43). El este numit şi prorocul mincinos, aceasta este denumirea lui deosebită în cartea Apocalipsa (Apocalipsa 16.13; 19.20; 20.10), şi ca atare va înşela creştinătatea decăzută precum şi lumea întreagă prin semne mari. El însuşi se va prezenta ca un proroc al Vechiului Testament, prin aceea că va face să cadă foc din cer, şi ca mai mare decât vreunul din apostolii nou-testamentali, prin aceea că el va da viaţă şi voce chipului fiarei şi va constrânge pe toţi oamenii să se închine chipului fiarei – dacă nu vor să moară. Reşedinţa lui va fi în Ierusalim, în timp ce scaunul de domnie al fiarei va fi în Roma şi stăpânitorii poporului iudeu vor încheia un legământ cu prorocul mincinos (Isaia 28.14,15).

Însă un om, care a respins orice teamă de Dumnezeu, nu va respecta legământul cu oamenii, şi în înţelegere cu fiara va rupe legământul şi va asupri îngrozitor poporul (Daniel 9.26,27). Se pare că acesta va fi un iudeu, căci iudeii nu ar fi înclinaţi să-l primească, dacă nu ar fi iudeu, şi faptul că despre el se spune: „Nu va ţine seama nici de Dumnezeul părinţilor săi”, confirmă aceasta. El se va înălţa mai presus de toţi dumnezeii, aceasta înseamnă, el nu va tolera nici o religie în ţară, al cărei punct central nu este el. De asemenea el va înlătura toate rânduielile rânduite de Dumnezeu, căci el nu va ţine seama de „dorinţa femeilor”, ceea ce desigur este căsnicia şi viaţa de familie. Următoarele două lucruri, care fac viaţa suportabilă şi care sunt binecuvântările spirituale şi naturale cele mai mari, vor fi subiectul urii lui deosebite: recunoaşterea lui Dumnezeu şi a vieţii de familie.

Aceşti doi oameni echipaţi de diavolul sunt aduşi împreună în 2 Tesaloniceni 2, şi ei sunt permanent împreună în cartea Apocalipsa, cu excepţia capitolului 17, unde fiara este căpetenia lumii romane. Fiara este „omul păcatului”, „fiul pierzării”, şi prorocul mincinos este „omul fărădelegii”. Împreună cu satan, care îi umple cu putere pentru a acţiona, ei vor fi triunitatea răutăţii.

Conflictul îngrozitor între această alianţă rea şi puterea Mielului va avea loc la Armaghedon. Împăraţii pământului şi împreună cu ei lumea întreagă se vor strânge prin minciunile care vor ieşi din gura lor (Apocalipsa 16.13). Aceste minciuni sunt comparate cu broaştele – fiinţe ale noroiului, care orăcăie în întuneric. Sunt duhurile diavolului, care strâng pe împăraţii pământului la bătălia din marea zi a lui Dumnezeu, a Celui Atotputernic. Ştim foarte bine, care va fi minciuna care va ieşi din gura diavolului. Ea va exercita aceeaşi putere ca şi aceea care a ieşit la început din gura lui: „Veţi muri? … Veţi fi ca Dumnezeu! … Nu vă temeţi de judecata lui Dumnezeu, urmaţi-mă, şi eu vă voi înălţa!”

Aceasta era vechea lui minciună. Adam a crezut-o, şi oamenii, orbiţi de diavolul, o mai cred şi astăzi; dar în această zi, care va veni,  ei o vor crede cu mare entuziasm şi îl vor urma în lupta sa împotriva lui Dumnezeu. Fiara şi prorocul mincinos vor completa această minciună. Din gura lor vor ieşi minciuni lăudăroase şi hulitoare despre mărimea omului şi independenţa lui de Dumnezeu, aşa că tot ce el are nevoie va fi numai „voinţa după putere”. Nu numai să înlăture pe Dumnezeu de pe pământ, ci şi din cerul Său; şi dacă omul trebuie să se închine, atunci el se va închina omului, căci omul, aşa cum el a văzut în fiară, este mai mare decât Dumnezeu. El va fi atunci rezultatul concret al neamului lui în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu. „Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii lor se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său: »Să rupem legăturile lor şi să aruncăm departe de noi funiile lor!« Cel care locuieşte în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.” (Psalmul 2)

Apocalipsa 17.13-14: Toţi (împăraţii) au acelaşi gând şi dau fiarei atât puterea, cât şi autoritatea lor. Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.

Lupta este descrisă în Apocalipsa 19, însă înainte este prezentat Acela care va veni din cer ca să judece cu dreptate şi să facă război cu această mulţime batjocoritoare de Dumnezeu şi conştient înşelată. Ce contrast este El faţă de aceste căpetenii rele ale oamenilor şi faţă de satan, sub conducerea căruia ei stau. Ne este dată o descrie împătrită a Lui:

  • El este numit „credincios şi adevărat”.
  • „El poartă un Nume scris, pe care nu-L cunoaşte nimeni, decât numai El Însuşi.”
  • „Numele Lui este „Cuvântul lui Dumnezeu”.
  • El este „Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor”.

Toate aceste titluri mari şi glorioase Îi aparţin Lui după planul lui Dumnezeu, şi nici o putere nu I le poate contesta. Ele Îi aparţineau cu mult timp înainte ca El să vină în lume, cu toate că ele nu au fost recunoscute de oameni.

El era Cel adevărat şi Cel credincios tot timpul vieţii Sale pe pământ, din veşnicie în veşnicie. El avea un Nume, pe care nici un om nu-L cunoştea, ci numai El. Nici ucenicii Lui nu L-au înţeles. Ei L-au văzut în aparenta Lui slăbiciune omenească, atunci când dormea în partea dinapoi a corabiei cu capul pe o pernă, în timp ce furtuna îi clătina, şi când ei L-au văzut sculându-Se în urma strigătului lor de deznădejde şi El în maiestatea puterii Sale divine a schimbat furtuna în linişte, au fost plini de frică şi au zis: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” Ei nu L-au cunoscut în fiinţa Lui divină şi veşnică de nepătruns, ca Fiu al Triunităţii divine şi totuşi un Om care locuia între ei plin de har. Numai Tatăl putea cunoaşte Numele binecuvântat al Fiului.

El este Cuvântul lui Dumnezeu, deplina revelare a ceea ce este Dumnezeu. El a venit în lumea aceasta acum aproape două mii de ani, ca să dezvăluie oamenilor dragostea lui Dumnezeu şi să arate compasiunea nesfârşită a inimii Sale faţă de suferinţele lor şi păcatele lor. El a făcut aceasta pe deplin şi cu binecuvântare desăvârşită, şi El va reveni ca să arate de asemenea pe deplin ce sunt judecăţile drepte ale lui Dumnezeu şi care este înverşunarea mâniei Sale împotriva păcatului.

El este şi Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Magii din răsărit au recunoscut aceasta, când au venit din depărtare şi au întrebat de Împăratul iudeilor. Ei au recunoscut şi alte drepturi ale Sale, ceea ce în cele din urmă toate naţiunile constrânse vor face la fel; şi aşa cum El Însuşi ca prizonier înaintea lui Caiafa a zis: „De acum încolo veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” (Matei 26.64)

Apocalipsa 19.17-21: Apoi am văzut un înger care stătea în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a celor care stau pe ei şi carnea a tot felul de oameni, liberi şi robi, mici şi mari!” Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi armatele lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu armata Lui. Şi fiara a fost prinsă; şi împreună cu ea era prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semne cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Aşa va fi prezentat într-o vorbire solemnă şi clară rezultatul deplin maturizat al minciunii şarpelui vechi din Eden. Vedem că oamenii care cred această minciună, sunt îngâmfaţi de mândrie şi urmează pe diavol în răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu ca înşelaţi ai lui de bună voie. Această fărădelege este deja la lucru, şi numai adevărul îi va păzi pe oameni de ea. Adevărul nu îngâmfă pe oameni, el smereşte pe acela care îl primeşte, îl conduce la mărturisirea că el este un păcătos, şi îi prezintă îndurarea lui Dumnezeu ca sprijin. Hristos va fi dreptatea tuturor celor care fac aceasta, şi ei vor fi oştirea cerului, care urmează pe Domnul lor când El înaintează spre victorie, pe cai albi, îmbrăcaţi în haine albe de in curat. Aceştia sunt aceia care cred în Miel, Îl iubesc şi Îl adoră, căci El este: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.

Partea anterioară


Tradus de la: Große Gegensätze in der Offenbarung (3)

Titlul original: „Great Contrasts in the Revelation. No. 3: A Trinity of Evil, and the King of Kings“
tradus din Scripture Truth, vol. 24, pag. 121–124

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (154)

Mai multe articole despre locul din Biblie Apocalipsa (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).