Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan 17 (3)
Glorii divine în înviere

William Henry Westcott

© SoundWords, Online începând de la: 19.09.2018, Actualizat: 23.09.2018

Verset călăuzitor: Ioan 17.5

Ioan 17.5: Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.

Glorie divină în înviere

În rugăciunea Domnului în versetul 5 ni se îndreaptă atenţia spre: „Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea”. Cu adâncă smerenie să încercăm să înţelegem înţelesul acestei dorinţe minunate, căci ea a fost rostită de un Om supus, de Unul, care deseori a fost numit Isus din Nazaret. Ea a fost exprimată atunci când El a fost lepădat cu totul de aceia care aveau prestigiul autorităţii religioase şi a fost dispreţuit de aceia care în această lume ocupau o poziţie înaltă în societate. Scurt după aceea El era subiectul distracţiei soldaţilor, batjocura trecătorilor, subiectul batjocurii marilor preoţi şi bătrânilor şi Conducătorul părăsit de ucenicii Lui, care erau aşa de familiarizaţi cu El. Urma să fie deferit spre judecare ca hulitor şi făcător de rele şi să fie judecat de păgâni (de naţiuni) ca răzvrătitor. Şi pe deasupra tuturor acestora El trebuia să devină jertfa pentru păcat, ţinta judecăţii neîngrădite a lui Dumnezeu asupra păcatului, un blestem sub Legea pe care poporul Său a încălcat-o. El a trebuit să vină în contact cu acea chestiune îngrozitoare, de care duhul Său S-a dat înapoi îngrozit, cu acel păcat al omului, care a dat naştere la îndepărtare şi mânie; pe scurt, urma să guste moartea şi să fie pus într-un mormânt.

Însă El S-a aşezat mai dinainte de partea cealaltă a acestor lucruri, privind lucrarea ca fiind înfăptuită şi Dumnezeul Său glorificat pe pământ. El, Omul dispreţuit şi lepădat, a privit în sus în cerul Tatălui Său, a cărui curăţie albastră a primit caracterul ei din azurul mult mai curat al gloriei Sale proprii divine şi cereşti. Şi acum El spune – ca Om: „Preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea”. Trezirea din moarte şi învierea sunt incluse în aceasta, căci atunci când El a plecat din lume la Tatăl, aceasta a avut loc pe drumul morţii, şi ca să glorifice un om, care în realitate era mort, acesta trebuia să fie trezit din moarte. Însă aceste cuvinte ale Domnului Isus sunt nu numai o dorinţă după onoare, El Se roagă acum ca Om pentru acea slavă, care Îi aparţinea din veşnicie Lui ca Fiu al Tatălui. Dacă Isus nu ar fi fost Dumnezeu din veşnicie, atunci această dorinţă ar fi fost o blasfemie şi o falsitate îngrozitoare, dar pentru că El este Fiul veşnic, din aceasta străluceşte adevăr şi glorie. El a venit de sus, din lumina divină, inaccesibilă ochiului muritor, pentru ca, ca Om să lupte cu vrăjmaşul şi să obţină biruinţa cea mai mare.

Ca Om şi pentru oameni El a murit, şi ca Om a înviat dintre morţi. Sute de voci demne de încredere confirmă aceasta pe paginile Cuvântului inspirat. Credincioşilor din Corint, care puneau la îndoială realitatea învierii Sale, le sunt prezentaţi un număr mare de martori puternici (1 Corinteni 15).

Iudeii au mituit pe soldaţii romani, ca ei să treacă sub tăcere această realitate mare, care a vorbit împotriva lepădării lui Mesia al lor. Însă învierea personală, reală a Domnului Isus este o mărturie incontestabilă a tuturor apostolilor Domnului. El Însuşi li S-a arătat viu prin multe dovezi infailibile, şi în felul Lui inimitabil El mustră acele inimi care credeau că fapta ar fi prea mare ca să fie adevărată. El spune în Apocalipsa 1.18: „Eu sunt Cel viu. Am fost mort, şi iată, sunt viu în vecii vecilor.”

El este Cel despre care stă scris: „Printr-un Om a venit învierea morţilor”. El este Fiul Omului, Lui şi nu îngerilor sau duhurilor este supusă lumea care va veni, despre care vorbim. Pentru că El este una cu „fraţii Săi” şi ei cu El, El poate fi căpetenia mântuirii noastre şi Marele Preot al poporului Său. Natura Sa umană nu este astăzi mai puţin reală decât Dumnezeirea Sa din veşnicie.

Dar să cercetăm dimensiunea rugăciunii inegalabile a Domnului. În evanghelia după Ioan capitolul 13 este un verset care aruncă lumină asupra acesteia. Când Iuda a părăsit societatea celor strânşi la Cină, Isus spune: „Acum Fiul Omului a fost preamărit şi Dumnezeu a fost preamărit în El. Dacă Dumnezeu a fost preamărit în El, şi Dumnezeu Îl va preamări în Sine Însuşi şi-L va preamări îndată.”

Avem aici trei lucruri:

  1. Dumnezeu glorificat în Fiul Omului.
  2. Fiul Omului glorificat în Dumnezeu.
  3. Fiul Omului glorificat îndată.

Primul lucru l-am studiat deja. Al doilea îl studiem acum. Al treilea ne arată că gloria, cu care Dumnezeu a răspuns la lucrarea Fiului Omului trebuia să vină în curând, fără întârziere.

Omul glorificat în Dumnezeu

Ne este mai uşor să înţelegem ideea că Dumnezeu a fost glorificat în Om, deoarece acesta a coborât la noi. Ea aduce gloria lui Dumnezeu în orizontul nostru intelectual ca prezentată pe deplin şi exprimată într-un Om printre oameni, cu toate că este necesar de ochi deschişi ca să se vadă aceasta. Dar – Omul glorificat în Dumnezeu – un Om – Fiul din toată veşnicia, dar ca Om – merge din împrejurările smereniei şi modestiei, ale părăsirii, ale slăbiciunii, ale morţii din lumea aceasta la slava Dumnezeirii pe tronul Tatălui – aceasta este minune între minuni, unde totul este minunat. Totdeauna este minunat că Dumnezeu, Cel nemărginit şi Cel veşnic, Cel care este dragoste, lumină şi Duh, a trebuit să fie în stare să Se arate pe deplin şi corespunzător Lui în limitele omenirii. Este – avem voie să îndrăznim să ne exprimăm în felul acesta – aproape mult mai minunat că un Om, acest Om unic în felul Lui, a avut nevoie de poziţia Dumnezeirii şi de gloria ei, ca să Se exprime corespunzător Lui Însuşi. Fapta este prezentă. Dacă unii cititori ar ruga pe scriitor să explice mai departe aceasta, el va trebui să recunoască cu reverenţă: „Nimeni nu cunoaşte pe Fiul, în afară de Tatăl”.

Dorim totuşi să cercetăm cel puţin ceea ce este revelat. Isus nu numai este încununat cu cinste, ci şi cu glorie şi aceasta chiar în prezenţa lui Dumnezeu. El a fost nu numai înălţat mai presus de toate lucrurile şi mai sublim decât toate fiinţele create, şi posedă un Nume dat de Dumnezeu (Filipeni 2), ci Lui ca Om I se va da acea veneraţie, despre care Dumnezeu a jurat că I se va da, căci „în Numele lui Isus trebuie să se plece orice genunchi”, în timp ce „orice limbă va mărturisi că Isus Hristos este Domnul, spre glorificarea lui Dumnezeu, Tatăl”. Lui ca Om I s-a dat acum locul acela care se cuvine exclusiv Dumnezeirii, căci El a fost aşezat la dreapta lui Dumnezeu. El a biruit şi S-a aşezat pe tronul Tatălui Său. Nimeni altcineva nu se va aşeza vreodată acolo. Un privilegiu minunat se revarsă spre noi din aceasta, însă poziţia se cuvine numai Lui, El este unic în felul Lui.

În epistola către Evrei este confirmată de patru ori această poziţie:

  1. Evrei 1.3: După ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte.
  2. Evrei 8.1: Care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri.
  3. Evrei 10.12: S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu.
  4. Evrei 12.2: Şade la dreapta tronului lui Dumnezeu.

Vrem să studiem un moment primul din aceste patru locuri din Scriptură. Cele înalte – o înălţime ameţitoare pentru gândurile noastre –, la care Fiul are dreptul şi pe care El a reocupat-o după terminarea slujirii Sale aici jos pe pământ, este momentan acea glorie divină a Dumnezeirii. Este aceea, despre care El a spus: „Preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea”. Sunt desigur tronuri şi domnii, căpetenii şi autorităţi pe pământ sau în cerurile intermediare, care sunt suficiente să ameţească gândurile noastre prin înălţimea şi mărimea lor, însă această Persoană Isus, Fiul lui Dumnezeu, a trecut prin ceruri. El este mai presus de toate, şi toate lucrurile Îi sunt supuse Lui. Ele au fost create, fiecare în parte, să prezinte pe Dumnezeu cu privire la autoritatea Sa în sfera limitată a aşezării lor, fie că este vorba de cer sau de pământ. El, Cel care este realmente Creatorul lor, dar care a devenit Om, a fost înălţat ca Om la acea înălţime sublimă, din care El S-a coborât. Omul în înviere este glorificat în Dumnezeu.

Limbajul din epistola către Evrei 1 este deosebit. „După ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte, luând un loc cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moştenit un Nume mult mai ales decât ei.” Această ultimă propoziţie „cu cât a moştenit un Nume mult mai ales decât ei” este explicată minunat în versetele 2 şi 3 şi include Dumnezeirea Sa veşnică, în timp ce prima propoziţie „luând un loc cu atât mai presus decât îngerii” arată reprimirea poziţiei Sale în gloria Dumnezeirii de către El ca Om, după ce El ca Om a făcut acea lucrare, când a făcut curăţirea păcatelor. Aici jos pe pământ nu a încetat niciodată să fie Fiul, şi acolo nu va înceta să fie Om, dar Fiul este Omul Hristos Isus, şi El a adus omenirea la Dumnezeire. Această parte a gloriei Sale nu o va împărţii cu alţii, ea Îi aparţine numai Lui. Însă lumina şi influenţa ei ajunge în inimile noastre, căci Acesta este Cel care a purtat păcatele noastre şi a făcut curăţirea lor.

Unde sunt deci păcatele? Au fost îndepărtate, şi anume pentru totdeauna. Ale cui păcate au fost îndepărtate? Ale mele şi ale tuturor celor care cred. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu. Prezenţa lui Isus în curăţia fără pată a tronului şi strălucirea luminoasă a gloriei divine sunt dovezi suficiente că păcatul nostru, păcatele noastre au fost îndepărtate dinaintea feţei lui Dumnezeu, îndepărtate prin ispăşirea făcută de El şi prin moartea Sa.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Herrlichkeiten Jesu Christi in Johannes 17 (4)

Titlul original: „Glories. A Meditation on John 17. Devine Glory in Resurrection“
din Scripture Truth, vol. 18, 1926, pag. 109–111

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Isus Hristos (49)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen