Verset călăuzitor: Iov 27.6

Iov 27.6: Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi renunţa la ea.

Cei mai mulţi care citează versetul acesta îl compară cu Romani 3. Ei gândesc că aici găsesc hotărârea lui Iov de a vrea să stea înaintea lui Dumnezeu pe baza dreptăţii lui proprii. Desigur aceasta este în opoziţie cu acea dreptate a lui Dumnezeu, despre care ştim din Romani 3, care este revelată în Evanghelie.

Cu toate acestea înţelesul acesta este mai întâi foarte improbabil, căci dreptatea lui Dumnezeu în sensul Evangheliei a fost descoperită abia după ce a venit Evanghelia (Romani 1). Încercarea, pe care satan a avut voie s-o aducă peste Iov, nu consta pentru a constata dacă sufletul lui era mântuit şi dacă el avea o bază dreaptă înaintea lui Dumnezeu, ci dacă el se temea sau nu de Dumnezeu din pricina bunăstării şi a avantajelor materiale – satan considera acestea total suficient pentru producerea evlaviei într-un om.

Prietenii lui Iov

Oamenii, care au auzit de catastrofa care venise peste Iov, par să susţină punctul de vedere că drumurile şi providenţa lui Dumnezeu se interpretau întotdeauna în funcţie de demnitatea sau nedemnitatea oamenilor. Evident ei aveau în cap unele cazuri standard despre oameni care erau evlavioşi şi ale căror împrejurări arătau toate indiciile favorii lui Dumnezeu. Pe de altă parte ei cunoşteau din aceia care, deoarece erau răi, erau marcaţi categoric de semnele judecăţii. Ei trag concluziile lor pe baza unei cunoaşteri superficiale prin comparaţie a înţelepciunii Celui Atotputernic sau a motivelor referitoare la disciplinarea lui Iov. După aceea ei pun asupra lui Iov aceste concluzii şi prin aceasta îl împovărează, că tot ce el trăieşte a meritat din belşug.

Sfaturile lor

Fără să intrăm în detalii, aceşti „mângâietori supărăcioşi”, aşa cum îi numeşte Iov, încearcă să insiste pe un posibil păcat din viaţa lui de demult, care ar putea fi cauza suferinţei lui sub dezaprobarea lui Dumnezeu. Copiii lui trebuie să fi fost foarte răi, dacă au fost luaţi aşa deodată. Sau probabil trebuie zdrobită mândria încăpăţânării lui, cu care el se împotriveşte acestor aluzii. Ar putea fi şi un păcat ascuns, pe care el tocmai l-a făcut şi care face ca mângâierea lui Dumnezeu să fie aşa de neînsemnată. Sau probabil este un motiv în inima lui, un plan ascuns, pe care Creatorul a toate văzător trebuie să-l zădărnicească şi pentru care El a trebuit să-l pedepsească. Ei scormonesc trecutul lui, prezentul şi viitorul – totul, ca să încerce să dea sărmanului suferind un motiv potrivit pentru astfel de suferinţe şi nenorociri unice.

Răspunsurile lui Iov

La toate aceste întrebări Iov răspunde că atât în trecut cât şi în prezent nu a existat nici cea mai mică abatere cunoscută de la obligaţiile lui; şi în ceea ce priveşte viitorul, el nu are nici cea mai neînsemnată intenţie să se îndepărteze de drumul rânduit pentru el prin voia lui Dumnezeu. La propunerea soţiei lui el ar fi putut blestema pe Dumnezeu şi ar fi murit şi prin aceasta s-ar fi terminat suferinţa lui, pe care el o simţea de nesuportat. Însă el a considerat o chestiune rea să discrediteze pe Dumnezeu; căci cu toate că el Îl cunoştea puţin, Îl cunoştea suficient de bine ca să nu facă aşa ceva. În ceea ce priveşte prezentul, în ciuda tuturor chinurilor, a împovărărilor şi suferinţelor, el era sigur că Dumnezeu va clarifica totul mulţumitor, dacă el ar şti unde L-ar putea găsi pe Dumnezeu. Şi în ce priveşte viitorul, Iov era departe de a se lăsa abătut de la evlavia lui prin vreo nenorocire sau prin vreo dorinţă păcătoasă sau urmărirea vreunui câştig – el era hotărât să se încreadă în Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu îl va omorî.

Punctul lui de vedere

Iov simte în mod îngrozitor fiecare durere, pe care satan (după cum ştim) a avut voie să i-o producă, şi combate din toată inima şi cu toată puterea aluziile „prietenilor” lui. Prin aceasta el îndreptăţeşte cu toată hotărârea caracterul lui Dumnezeu. Afirmaţiile prietenilor permiteau gândul că Dumnezeu ar fi nedrept şi îl condamnă pentru păcate pe care el nu le-a făcut.

Cu toate acestea în acelaşi timp era pentru el total inexplicabil că el, care zilnic s-a temut de Dumnezeu, a fost lăsat să treacă printr-un astfel de chin. El voia să se expună oricărei îndoieli referitoare la loialitatea comportării lui; şi dacă nenorocirea lui nu era o judecată pentru comportarea greşită, aşa părea, ca şi cum Creatorul a devenit pe nedrept crunt faţă de el şi că el a fost pus samavolnic ţinta săgeţilor Celui Atotputernic.

Lecţiile lui

Sărmanul Iov. El ştia puţin despre sentimentele inimii care l-a adus să pătrundă adâncimile gândirii proprii. El trebuia să se cunoască pe sine însuşi în lipsa lui de importanţă, în mărginirea lui în a vedea lucrurile, în sărăcia imaginaţiei lui despre Dumnezeu. El trebuia să înveţe să cunoască nimicnicia morală a fiinţei sale şi stricăciunea şi detestarea existenţei lui, cu care el a acuzat cu neruşinare pe Cel Atotputernic de judecata lui şi din cauza loviturilor sorţii, de care avea parte, L-a declarat crunt şi nedrept, din simplul motiv că el nu putea cunoaşte motivul pentru aceasta. Pe scurt, el trebuia să afle trecând prin necazuri mari, că el s-a făcut pe sine însuşi centrul preocupărilor lui. El trebuia să înveţe că cea mai rea necuviinţă este să evaluezi pe Dumnezeu după cum gândea Iov că Dumnezeu ar trebui să fie şi să acţioneze. Căci în fond prin aceasta el se făcea mai bun, mai mare şi mai drept decât Dumnezeu – aşa cum accentuează Elihu (Iov 30).

Pasajele problematice

Să revenim la Iov 27. Evident Iov mustră pe Dumnezeu pentru cruzimea evidentă care i-a amărât viaţa aşa de mult. Însă atât timp cât el trăieşte (Iov 27.3), el este hotărât să nu cedeze păcatului. Orice ar afirma cei trei prieteni, el nu va recunoaşte o acuzare falsă (Iov 27.5), şi cu toată sentinţa lor aspră el este hotărât să păstreze cinstea întregii lui vieţi de odinioară şi până în ziua morţii. În acest context el spune: „Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu renunţ la ea” (Iov 27.6a). Aceasta înseamnă că nimic nu l-ar putea determina să se abată de la ceea ce ştia că era corect. De aceea el adaugă: „inima [conştiinţa] mea nu-mi reproşează niciuna din zilele mele” (Iov 27.6b). El voia să păstreze toată viaţa o conştiinţă bună, ca şi Pavel mai târziu (Faptele apostolilor 23.1; 2. Corinteni 1.12; 1. Timotei 1.19).

Se poate face referire la faptul că Saul din Tars a descoperit că conştiinţa lui bună nu l-a păzit de rătăcire şi că dreptatea lui, care era o dreptate a Legii, era numai un gunoi în prezenţa gloriei lui Hristos. Aceasta este adevărat. Dar cu toate că el a învăţat în felul acesta să preţuiască pe Hristos, faptul că el a renunţat la tot ce este omul însuşi în constituţia lui cea mai bună, nu l-a determinat să renunţe la păstrarea unei conştiinţe bune. Realmente pentru păstrarea unei conştiinţe bune în viitor era necesar ca viaţa pentru el să fie „nu eu, ci Hristos”.

Sfârşitul Domnului

Putea să fie altfel la Iov? Când el a învăţat odată că el era parte a unui puternic sistem de ordine şi domnie, care depindea de Dumnezeu şi care de aceea centrul şi dimensiunea lui era Dumnezeu şi nu Iov, nu va avea el începând de acum gânduri noi referitoare la maiestatea şi bunătatea infailibilă a lui Dumnezeu; o bunătate care a ştiut să facă ordine din haos şi bine din rău? Nu a învăţat el să nu se încreadă în justificările şi concluziile minţii lui şi ale prietenilor lui, şi nu a descoperit el înţelepciune de a aştepta pe Dumnezeu până când va putea vedea, lumina strălucitoare, care era în nor?

Cu nici un chip el nu va renunţa la cinstea lui, la dreptatea lui. Însă, aşa cum se exprimă Elihu, „corectitudinea” lui sau „dreptatea” lui (vezi Iov 33.23,26) va consta acum în a se supune mânii lui Dumnezeu, în a se încrede în ostenelile disciplinării făcute de El, în a învăţa lecţia pe care Dumnezeu vrea să-l înveţe. Pe scurt aceasta ar însemna să nu mai privească la sine, ci la Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui conform acestui principiu, prin aceea că se concentrează asupra Domnului şi nu asupra lui însuşi.

TRadus de la: Hiobs Lektion und seine Gerechtigkeit

Titlul original în engleză: „The Endurance of Job and the End of the Lord. Scripture Note on Job 27,6“
din  Scripture Truth, Anul 9, 1917, pag. 82–83.

Traducere: Ion Simionescu