Creşterea spirituală (3)
Creştinul matur

Willem Johannes Ouweneel

© Bode, Online începând de la: 26.09.2018, Actualizat: 26.09.2018

Introducere

Mergem în acest al doilea articol despre creşterea spirituală la cele mai clare două locuri din Scriptură care vorbesc despre maturitatea spirituală, şi anume Efeseni 4.11-16 şi Evrei 5.12-14. Primul text spune că Hristos a dat daruri Adunării Sale, »pentru desăvârşirea sfinţilor …; până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, aruncaţi şi duşi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, … ci … să creştem în toate până la Cel care este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, … îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.« Aflăm aici despre un număr mare de lucruri deosebit de importante cu privire la creşterea spirituală.

Patru puncte, pentru a creşte spiritual

  1. În primul rând învăţăm, că Hristos a pus la dispoziţie anumite mijloace, ca să dea naştere la creşterea noastră spirituală. Acestea sunt apostolii, prorocii, evangheliştii, păstorii şi învăţătorii, care au fost daţi ca să „desăvârşească” pe sfinţi, aceasta înseamnă să-i facă să crească (aici nu stă cuvântul teleios, ci un alt cuvânt, pe care îl vom discuta mai târziu).

  2. În al doilea rând învăţăm aici care este semnul specific „copiilor” sau al „copiilor mici”: ei nu au încă capacitatea de discernământ. Exact cum copiii mici fac literalmente uneori, ca „piticii” spiritual merg uşor cu „oameni străini”. Ei aleargă nestingheriţi după cele mai stranii învăţături false. De aceea ei trebuie educaţi, ca să poată deosebi adevărul de minciună.

  3. În al treilea rând învăţăm aici că creşterea spirituală nu este o chestiune pur individuală, ci ea conţine şi un aspect comun: noi trebuie să creştem împreună spre Capul trupului, spre Hristos, care dă naştere la creştere, nu numai a fiecărui credincios în parte, ci şi a trupului ca întreg.

  4. În al patrulea rând învăţăm aici – şi aceasta este cel mai important – în ce direcţie trebuie noi să creştem: Hristos este marele ţel final. Aceasta este formulat aici foarte detaliat: »la statura de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos«. În unele camere de copii este o „riglă de măsură” prinsă de perete, cu care copiii se pot măsura să vadă cum progresează creşterea lor. Tot aşa şi apostolul Pavel arată aici o „riglă”, un „Etalon”, ca „să ne măsurăm” cu El creşterea noastră spirituală. Aceasta este „măsura” deplină, la care noi trebuie să ajungem prin creştere: »măsura staturii plinătăţii lui Hristos«. „Omul matur”, despre care este vorba aici, este într-adevăr „matur”, dacă el a ajuns la această măsură. Cum este vorba aici „literalmente” de creştere, se arată din cuvintele „creşterea deplină”. În alte locuri din Scriptură se foloseşte cuvântul grecesc corespunzător care arată lungimea vieţii cuiva, sau lungimea trupului cuiva (Luca 19.3).

    Cât de importantă este această măsură! Aici se confirmă clar ce am văzut într-un alt articol în legătură cu alegerea. Dumnezeu ne-a hotărât să ne asemănăm cu Fiul Său. Şi acum găsim, ca să zicem aşa, că noi suntem maturi abia atunci când ne asemănăm cu Hristos! Noi trebuie »să creştem până la Cel care este Capul, Hristos« (Efeseni 4.15). Fiecare mădular al trupului lui Hristos trebuie să arate tot mai mult trăsăturile de caracter al Capului acestui trup. Pentru aceasta noi nu suntem scutiţi de responsabilitate. Este trupul care »îşi face creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste« - însă trupul face aceasta »din El« (Efeseni 4.16)! Noi trebuie să luăm asupra noastră responsabilitatea de a creşte; dar El este Acela care ne dăruieşte pentru aceasta puterea Sa şi călăuzirea Sa. El dă darurile, care slujesc spre creşterea noastră (Efeseni 4.11-16), El este izvorul, din care are loc creşterea, şi El este şi ţelul final, spre care se îndreaptă creşterea noastră. De la început şi până la sfârşit totul se învârte în jurul Lui; şi creşterea noastră este terminată, atunci când El este realmente totul pentru noi şi totul în noi. Acesta este omul nou, spunem noi: Hristos totul şi în toţi (Coloseni 3.11).

De la ABC la XYZ

Probabil ultimul text, în care găsim noţiunea „matur”, pare să ne îndepărteze de Hristos; cel puţin Numele Lui nu este numit în el. Dar vom vedea imediat, că şi aici este vorba de El. Găsim textul în Evrei 5.12-14: »Căci deşi de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi nevoie de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Căci oricine are parte numai de lapte, este neobişnuit cu cuvântul despre dreptate, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii maturi, pentru aceia ale căror simţuri s-au deprins, prin exerciţiu, să deosebească binele şi răul.«

Tocmai mai înainte scriitorul epistolei către Evrei a vorbit despre Fiul lui Dumnezeu, şi despre drumul greu, pe care El a trebuit să meargă, ca să ajungă la confirmarea funcţiei Sale de Mare Preot. Direct înaintea textului nostru Hristos este descris ca »numit de Dumnezeu Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”« (Evrei 5.10). După aceea textul continuă: »În privinţa aceasta avem multe de zis şi lucruri grele de lămurit, fiindcă v-aţi făcut greoi la auzit« (Evrei 5.11). Tema referitoare la Hristos ca Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec este „grea”, nu pentru că ea este aşa de complicată, ci pentru că pentru aceasta trebuie să se aibă gândirea spirituală corespunzătoare! Dacă inima nu este caldă pentru Domnul Isus, atunci creştinul se plânge repede, că „totul este aşa de greu” – dar, spune scriitorul, aceasta este grea »fiindcă v-aţi făcut greoi la auzit«.

El are de spus lucruri mari despre Hristos ca adevăratul Melhisedec. Aceasta urmează mai târziu în Evrei 7.1-3, cu fraza concluzionară: »Vedeţi bine cât de mare a fost el« (Evrei 7.4). Creştinii maturizaţi spiritual au o inimă, care este aşa de plină de El, că la o descriere aşa de minunată, de fapt o descriere a lui Hristos Însuşi, de la sine vibrezi împreună. Dar deoarece evreii nu erau maturizaţi spiritual urmează o intercalare lungă de la Evrei 5.11 şi până la sfârşitul capitolului 6 (Evrei 6). Acolo auzim, din ce cauză evreii nu erau încă maturi pentru această învăţătură. Ei erau întorşi la Dumnezeu de mult timp, aşa că ei înşişi ar fi trebuit să fie învăţători ai acestor adevăruri. Dar nu, ei au rămas prunci. Aici nu este vorba de o curată cunoaştere intelectuală a adevărului, ci de o cunoaştere foarte practică. Aceasta este o cunoaştere care permite credinciosului »să deosebească binele şi răul« (Evrei 5.14). Adevărata cunoaştere despre Hristos este cunoaştere „matură”, care permite credinciosului să meargă pe drumul ascultării, drumul care este spre onoarea lui Dumnezeu şi a lui Hristos.

Care era problema evreilor? Ei aveau o mulţime de probleme, dar problema, care stă aici pe prim plan, este, că ei s-au oprit »la cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu« (Evrei 5.12). La aceasta revine scriitorul mai târziu: »De aceea, să lăsăm cuvintele începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele ce aparţin oamenilor maturi, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre spălări, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică« (Evrei 6.1,2). Cu toate că împrejurările lor de viaţă sunt cu totul altele decât la aceşti evrei, şi astăzi sunt încă mulţi creştini care niciodată nu ajung mai departe de ABC-ul credinţei creştine. În unele cercuri se vorbeşte aproape neîntrerupt exclusiv despre lucrurile elementare. Dau câteva exemple, cu toate că aceasta este totdeauna riscant; de aceea le amintesc cu adăugarea categorică „nu vreau să deranjez pe nimeni”. Oamenii se întorc la Dumnezeu, prin aceea că ascultă Evanghelia, dar după aceea rămân într-o biserică în care în fiecare duminică se vesteşte numai această Evanghelie păcătoşilor, aşa că ei niciodată nu înaintează. Alţii aud duminică după duminică despre necesitatea botezului cu Duhul Sfânt şi prin aceasta primesc sentimentul că viaţa de creştin nu merge mai departe de vorbirea în limbi şi de binecuvântarea-Toronto. Despre o altă creştere spirituală nu este vorba. Alţii sunt confruntaţi aproape în fiecare duminică cu Legea, „s-o împlinească ca semn de mulţumire”, şi gândesc că viaţa de creştin constă în principal din acest „tu nu ai voie să …”. Nu este de mirare, că ei nu cresc. Alţii gândesc, că viaţa de creştin constă în principal din lucruri ca „nici un televizor, nici pantaloni pentru femei, nici lucru duminica” (ia seama la acest întreit „nici”). Nu este de mirare, că ei nu cresc. Alţii vorbesc mereu despre „bucuria legământului”, dar pot povesti puţin despre relaţia lor personală cu Domnul Isus. Nu este de mirare, că ei nu cresc. Alţii vorbesc permanent despre „punerea deoparte” şi „curăţie”, dar se arată puţină bucurie din relaţia trăită cu Domnul. Nu este de mirare că rămân prunci.

Te rog să observi: în sine însăşi unele din aceste lucruri sunt foarte importante. Dar nu despre aceasta este vorba aici. Ce este enumerat în Evrei 6.1,2, sunt în sine însăşi toate lucruri foarte importante. Este vorba de faptul că unii creştini niciodată nu merg mai departe. Ei se împotmolesc în acest ABC al credinţei. Se vede aceasta şi din faptul că ei supraveghează şi apără aceste lucruri cu o gelozie şi dor de luptă remarcabilă – însuşiri pe care apostolul Pavel le numeşte în 1 Corinteni 3.1-3 ca semne caracteristice ale lipsei de maturitate. Cu cât credincioşii cunosc mai puţin bucuriile care au devenit partea celor maturi spiritual, cu atât se agaţă mai mult de acest ABC, care este aşa de caracteristic pruncilor. Pentru aceasta ei merg prin foc şi apă. Dar ei nu cresc. Dacă ar creşte spiritual, cu siguranţă vor considera în continuare acest ABC ca fiind important, dar în aspectul general al vieţii creştine i-ar acorda un rol secundar. Pentru unii este aproape o fărădelege să spui aşa ceva, aşa de important sunt proprii lor şiboleţi. Dar când creştinii se maturizează, atunci încep să înţeleagă că nu există nimic în afară de »harul şi cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei« (2 Petru 3.18). Despre „părinţi”, aceştia sunt cei maturi spiritual, Ioan numeşte numai o caracteristică, şi aceasta este, că ei Îl cunosc pe Cel ce este de la început (1 Ioan 2.13 şi versetele următoare). Aceasta este totul!

Dar cu aceasta s-a spus totul. Aceia, pentru care Hristos este totul, nu dispreţuiesc ABC-ul; dar ei îl privesc exact aşa ce este: ca ABC şi nu mai mult. În viaţa mea am primit multe scrisori de la creştini care îngrozitor îşi sparg capul din cauza unui lucru mărunt. Unii par să se preocupe toată viaţa lor cu problema, dacă Hristos a murit miercuri, joi sau vineri. Alţi fac o temă de importanţă vitală din faptul că pâinea la Masa Domnului trebuie neapărat să fie fără drojdie şi „vinul” trebuie neapărat să fie nefermentat. Alţii se necăjesc de caracterele „oculte”, de exemplu istoria-Narnia sau de homeopatie. Alţii sunt în mod deosebit „împotriva” a ceva: împotriva bazinelor de înot mixte, împotriva sportului practicat duminica (sub orice formă ar fi el), împotriva vaccinului, împotriva dialogului bisericesc, împotriva lucrării cu tinerii, şi aşa mai departe. Însă eu mă tem că toate aceste eforturi sunt deseori numai un semn al sărăciei spirituale.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Geistliches Wachstum (3)

Tradus din Bode van het heil in Christus, Vaassen, NL, Ediţia 140, Nr. 9, Septembrie 1997, pag. 173–177

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen