Ia seama la tine însuţi! – Un strigăt de trezire
1 Timotei 4.16

William John Hocking

© SoundWords, online seit: 06.03.2019, aktualisiert: 06.03.2019

Verset călăuzitor: 1 Timotei 4.16

1 Timotei 4.16: Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele.

Nu este deja timpul pentru noi să luăm serios la inimă starea lucrurilor care stăpânesc peste „noi”? Dumnezeu ne-a dat înapoi în îndurarea şi harul Său multe adevăruri, care multe secole au fost pierdute din vedere. Ştim că păcatele noastre au fost acum iertate şi îndepărtate pentru totdeauna. Ştim că Dumnezeu ne-a îndreptăţit deplin. Ştim că avem viaţa veşnică în Fiul lui Dumnezeu. Cât de mult ar fi dat nu puţini creştini din timpul nostru şi din trecut, ca să aibă siguranţa acestor binecuvântări şi a altora, care între noi sunt „cunoştinţe generale”?

Mai mult decât atât, noi ştim că Duhul Sfânt locuieşte în noi şi prin aceasta noi suntem legaţi cu Domnul Isus Hristos ca mădulare ale trupului Său. Ştim de asemenea că favoarea actuală, de care avem parte, şi gloria viitoare, în care noi trebuie să fim introduşi în curând, pot fi măsurate numai prin bucuria  pe care Tatăl a găsit-o pentru inima Sa în Persoana şi lucrarea Fiului Său preaiubit. În afară de aceasta ştim că Domnul Isus vine, ca să ne ia la Sine, şi atunci inima Lui va fi veşnic satisfăcută pe deplin şi bucuria noastră va fi veşnic deplină.

Spun, că noi ştim aceste lucruri; şi prin aceasta mă refer la faptul că ele aparţin temelor obişnuite ale slujirii şi că credincioşii le cunosc ca adevăruri doctrinare. Dar unde domină teama de Dumnezeu practică, râvna, dăruirea, vegherea şi viaţa de rugăciune, care ar trebui să fie rezultatul unei astfel de cunoaşteri mari şi al unei binecuvântări bogate?

Este prezentă vizibil multă despărţire de asemănarea cu lumea, dar motivul pentru aceasta nu este deseori teama că reputaţia noastră bună ar putea avea de suferit, în loc ca motivul să fie bucuria de Hristos? Nu ne strângem noi deseori laolaltă pentru citirea Cuvântului, pentru rugăciune şi chiar pentru frângerea pâinii într-un mod formal, rece, fără ca izvoarele adevărate ale laudei, ale dorinţei şi ale adorării să fi fost mişcate şi deschise în inimile noastre prin puterea Duhului Sfânt?

Cum stau lucrurile cu timpurile noastre pentru rugăciunea personală şi meditare? Nu decurg ele deseori reci şi fără putere, fără înflăcărare lăuntrică şi fără binecuvântare, chiar şi atunci când nu le neglijăm complet? Nu este la noi o indiferenţă îngrozitoare cu privire la interesele lui Hristos, care se vede clar prin lipsa rugăciunii – personale, comune şi publice?

Avem noi aceeaşi dorinţă pentru binecuvântarea altora, ca apostolul, care putea spune: „M-am făcut tuturor toate, ca, oricum, să mântuiesc pe unii”, şi: „Eu, dar, foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui în totul pentru sufletele voastre, chiar dacă, iubindu-vă mai mult, sunt iubit mai puţin” (1 Corinteni 9.22; 2 Corinteni 12.15)?

Dacă vorbim cu alţi creştini, nu avem noi atunci mai mult intenţia să dovedim că ei sunt falşi şi noi suntem corecţi, în loc să le dăm ceva care îi va duce mai departe? Nu este deseori la noi o aroganţă de superioritate spirituală, care contrazice tot ce spunem noi? Vrem să ne lăsăm încă o dată atenţionaţi! Ce îngrozitor ar fi dacă am deveni nu mai mult decât o sectă cu o teologie frumoasă, corectă şi conform Scripturii, dar lipsită de viaţă şi rece!

Este „iscusinţa” diavolului în zilele noastre să degradeze revelarea voii Tatălui nostru la nivelul unei teologii, care discută, dezbate şi o face temă a controverselor. Nu uitaţi: cu toate că apostolul spune: „Ia seama la învăţătură”, el pune înainte atenţionarea serioasă: „Ia seama la tine însuţi” – o atenţionare care astăzi aproape că a fost dată uitării.

„Atunci, ce trebuie să fim sau ce să facem?” Aşa vor întreba probabil unii surprinşi, care nu au sesizat cu îngrijorare decăderea, care s-a strecurat încetul cu încetul pe parcursul multor ani şi care acum este foarte clară pentru orice inimă temătoare de Dumnezeu. Dorinţa inimii lui Dumnezeu pentru noi este exprimată prin cuvintele „Fiţi plini de Duhul”.

Dragi prieteni, voi care citiţi acum aceste rânduri, noi vrem să ne întrebăm cu toată seriozitatea: Cunoaştem noi plinătatea bucuriei actuale, pacea care întrece orice înţelegere, puterea deplină pentru rugăciune, pentru adorare şi pentru mărturisire şi pentru nădejdea care se revarsă, care rezultă ca roade ale „a fi plin cu Duhul”?

Este pentru tine şi pentru mine o obişnuinţă să fim conduşi, călăuziţi, mânaţi şi umpluţi prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu? Sau este cel puţin aceasta dorinţa ta şi a mea cea mai profundă? Dacă aceasta este dorinţa noastră, nu ar trebui atunci să regretăm lipsa de putere şi sărăcia în binecuvântare, care se remarcă aşa de des în strângerile laolaltă pentru rugăciune, pentru vestirea Cuvântului şi pentru închinare? Nu vrem să intrăm în camera noastră cu inima zdrobită, ca acolo să ne revărsăm înaintea lui Dumnezeu inima, mărturisind starea spirituală joasă, care se vede pretutindeni, şi să-L rugăm să ne dăruiască o trezire reală în puterea Duhului Sfânt? Având în vedere revenirea în curând a Domnului, nu vrem noi să mergem pe drumul nostru în aşa fel ca să fim găsiţi ca creştini credincioşi care aşteaptă, veghează şi lucrează?

Dacă sufletul nostru nu este liber şi fericit în dragostea lui Hristos adânc simţită şi dacă în adâncul inimii noastre nu mergem pe drumul nostru prin puterea Duhului Sfânt în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul, atunci nu vrem să permitem ca vrăjmaşul să ne înşele, prin aceea că ne face să gândim, că aceasta ar fi din cauză că noi avem o cunoaştere mare.

Probabil astăzi înţelegem unele „adevăruri referitoare la Adunare” mult mai bine decât acum cinci ani. Dar a devenit Hristos mult mai preţios? Avem noi mai multă bucurie reală, profundă, să ne gândim la El şi să vorbim despre El? Poate am făcut progrese în ceea ce priveşte cunoaşterea spirituală, dar este sentimentul nostru mai profund şi mai fidel decât în momentul în care am aflat pentru prima dată că El ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi? Arde inima noastră în râvna şi jarul „dragostei dintâi”? Este dragostea Lui şi dăruirea Lui şi astăzi la fel de importantă pentru mine, aşa cum a fost atunci?

Gândeşte la apelul Domnului adresat bisericii binecuvântate cu daruri şi avansată spiritual din Efes: „Dar am împotriva ta că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2.4). Ce câştig este o cantitate mare de cunoaştere referitoare la Persoana şi lucrarea Sa, dacă sentimentul sufletului scade, şi care totuşi este aşa mult preţuit de El?

Şi apoi – în ceea ce priveşte venirea Domnului, avem dorinţa să auzim strigarea Lui şi să vedem faţa Lui; o dorinţă care zi de zi devine tot mai profundă şi pătrunde tot mai mult viaţa noastră? Probabil ştim foarte exact, şi potrivit cu Scriptura, învăţătura despre venirea Domnului, dar vrem să ne întrebăm: este aceasta o speranţă în care trăim şi a cărei împlinire o aşteptăm în fiecare ceas? Este vorba numai de o învăţătură, la care ţinem cu tărie, sau este aşa, că puterea ei ne ţine tari, prin aceea că în practică ea ne desparte de veacul acesta rău şi preocupă gândurile noastre cu Persoana care revine?

Ce ar fi, dacă în acest moment serios, critic – indiferent de unele certuri, care conduc la despărţire, şi în mijlocul indiferenţei mult răspândite – s-ar putea auzi strigarea şi atunci vom fi cu adevărat impresionaţi: „Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!” (Matei 25.6)?


Tradus de la: Habe acht auf dich selbst! Ein Weckruf

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel zum Stichwort Hingabe (31)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen