Versete călăuzitoare: Filipeni 1.12-14 „(12) Vreau dar să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei; (13) astfel că lanţurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; (14) şi că cei mai mulţi dintre fraţi, încrezându-se în Domnul prin lanţurile mele, îndrăznesc mai mult să vorbească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.“

Filipeni 1.12-14: Vreau dar să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei; astfel că lanţurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi că cei mai mulţi dintre fraţi, încrezându-se în Domnul prin lanţurile mele, îndrăznesc mai mult să vorbească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă în viaţa noastră au loc lucruri, pe care nu le înţelegem, El vrea să ne înveţe să ne încredem în faptul că El are totul în mână şi nu Îi scapă controlul asupra vieţii noastre. (Ger de Koning).

Introducere

Împrejurările în viaţa unui creştin credincios aflat în creştere nu rezultă la întâmplare. Ele sunt conduse. Împrejurările vieţii noastre pot fi, vorbind omeneşte, măreţe sau dezamăgitoare; ele pot fi îmbucurătoare sau tragice; ele pot fi drepte sau nedrepte. Şi ele se pot schimba peste noapte sau pot rămâne mulţi ani neschimbate. Vorbind dumnezeieşte, împrejurările noastre sunt călăuzite în „ce”, „când”, „unde” şi „de ce” au loc. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu împrejurările de viaţă ale noastre nu sunt niciodată în afara controlului. Romani 8.28 „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său.“ spune, că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu”. Aceasta înseamnă în cele din urmă că Dumnezeu are controlul asupra tuturor împrejurărilor din viaţa unui creştin credincios aflat în creştere.

„Dar, stai un moment”, spui tu, „dacă Dumnezeu are controlul, ce este atunci cu toate împrejurările de viaţă ale mele care conţin nedreptate, inumanitate, suferinţă sau alte forme ale răului? Ce fel de control este acesta? Şi ce este apoi, când eu păcătuiesc? Dacă Dumnezeu are totul sub control – m-a programat El să păcătuiesc?”

Nicidecum! Biblia învaţă că este exclusiv vina noastră, dacă păcătuim. Şi noi nu putem atribui această vină lui Dumnezeu (vezi Iacov 1.13-15 „(13) Nimeni, fiind ispitit, să nu spună: „sunt ispitit de Dumnezeu“, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit de lucruri rele, şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. (14) Dar fiecare este ispitit, fiind atras şi ademenit de propria lui poftă; (15) apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcat; iar păcatul, odată împlinit, aduce moarte.“). Dar chiar dacă noi păcătuim, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu a pierdut controlul asupra situaţiei. Probabil El foloseşte împrejurările, în care noi am ratat, ca să ne înveţe ceva sau ca să ne aducă înapoi la Sine.

În afară de aceasta, Biblia niciodată nu învaţă că toate împrejurările, pe care le trăieşte un credincios, sunt bune. Romani 8.28 „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său.“ nu spune, că toate lucrurile sunt bune! Versetul spune, că la Dumnezeu toate lucrurile din viaţa unui creştin credincios lucrează împreună spre bine. Multe împrejurări, pe care le trăieşte un creştin credincios, sunt cu totul altceva decât bune. Probabil împrejurările tale de viaţă sunt momentan foarte rele. Biblia ne învaţă realmente, că sunt situaţii în viaţa unui creştin credincios, care sunt foarte rele – şi sunt chiar influenţate de satan!

Exemplul lui Iov

Observă două puncte din viaţa lui Iov. Mai întâi vedem, că Dumnezeu permite să-l lovească împrejurări foarte rele. Însă nu Dumnezeu era cauza. (În acest context vezi Iacov 1.16,17 „(16) Nu vă rătăciţi, preaiubiţii mei fraţi! (17) Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit coboară de sus, de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare.“. Observă, că de la Dumnezeu vin exclusiv lucruri bune, şi noi am fost înşelaţi, dacă nu putem crede aceasta.) În al doilea rând vedem că Dumnezeu niciodată nu a pierdut controlul asupra situaţiilor de viaţă ale lui Iov. Mult mai mult, El a folosit împrejurările rele pentru scopurile Sale suverane. El le-a folosit, pentru ca ele „să lucreze împreună pentru bine” în viaţa lui Iov. Citeşte sfârşitul cărţii Iov şi vezi cum Dumnezeu a folosit împrejurările de viaţă ale lui Iov ca test pentru credinţa lui, şi vezi rezultatul final în ultimul capitol.

Dumnezeu are controlul asupra tuturor situaţiilor din viaţa noastră. Cu toate că suntem liberi pentru a păcătui şi cu toată puterea lui satan (o putere îngrădită, ca şi cum el ar fi îndrumat temporal, în timp ce el aşteaptă judecata lui definitivă), Dumnezeu are controlul asupra tuturor împrejurărilor de viaţă ale noastre. Lui nu-I scapă nimic.

Exemplul Domnului

Dacă a fost vreodată un timp în care să pară că împrejurările au fost în afara controlului, atunci acesta a fost în ultima săptămână din viaţa Domnului nostru. Să ne gândim la procesul incorect împotriva Omului care era desăvârşit de nevinovat. Să ne gândim la maltratarea corporală a Unuia care nu l-a făcut pe nimeni să sufere. Să ne amintim de moartea barbară şi timpurie a Persoanei care întotdeauna i-a ajutat pe oameni. Era totul în afara controlului? Nu, totul era sub control, de la început şi până la sfârşit. Din toate profeţiile din Vechiul Testament referitoare la ultima săptămână a Domnului nici măcar o singură profeţie nu a rămas neîmplinită sau lăsată la o parte.

Prin aceste împrejurări „tragice” Dumnezeu ne-a dat dovada cea mai mare a dragostei Sale şi ne-a garantat răscumpărarea noastră veşnică. Dacă Dumnezeu a stăpânit aceste împrejurări aparent haotice, atunci putem fi siguri, că împrejurările din viaţa noastră niciodată nu pot scăpa de sub control. Noi putem „şti, că la Dumnezeu toate lucrurile lucrează împreună spre bine” în viaţa creştinilor credincioşi aflaţi în creştere.

Exemplul lui Pavel

În Filipeni 1.12-17 avem un exemplu impresionant, cum Dumnezeu a lăsat ca împrejurările „nefericite” din viaţa apostolului Pavel să lucreze împreună spre bine. Când Pavel a scris credincioşilor din Filipi, el aştepta în Roma să fie dus înaintea Cezarului. Posibilitatea să moară prin sabia romană era o realitate, înaintea căreia el stătea în fiecare zi. Împrejurări foarte grele! Până acum el a petrecut doi ani „irosiţi” în închisoarea din Palestina, în timp ce se făcea politică cu cazul lui. Părea că împrejurările lui nu mai erau sub control. În cele din urmă Pavel s-a referit la Cezar şi astfel a fost dus la Roma, unde aştepta ca situaţia lui să fie pusă înaintea tribunalului cel mai înalt al Imperiului Roman.

În timp ce Pavel aştepta, el a fost pus sub arest. Aceasta însemna, că nu l-au aruncat în temniţă, ci că el stătea sub arest într-o casă luată de el cu chirie (vezi Faptele apostolilor 28.30,31 „(30) Şi el a rămas doi ani întregi în locuinţa lui închiriată şi îi primea bine pe toţi cei care veneau la el, (31) predicând Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţându-i cele despre Domnul Isus Hristos, cu toată îndrăzneala, fără piedică.“). Cu toate acestea era captivitate (Filipeni 1.13 „astfel că lanţurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi;“), căci un soldat roman era întotdeauna de pază acolo. Practic, Pavel şi paza erau legaţi cu lanţul tot timpul unul de altul. Deoarece fuga unui captiv roman îl costa viaţa pe paznic, în timpul acela nu era nici un sistem de cauţiune, prin care puteai să te răscumperi până la proces. Lanţul era întotdeauna acolo! El era într-adevăr suficient de lung, ca cel închis să se poată puţin mişca liber, dar să ne gândim la neplăcerile şi îngrădirile unor astfel de situaţii. Fiecare cuvânt, pe care Pavel îl rostea, era supravegheat. Pavel a trebuit să îndure orice injurie şi orice remarcă necuviincioasă a pazei romane. El nu putea pleca. El nu avea nici o sferă personală pentru nevoile lui proprii. Lanţul era permanent prezent. Cum putea Dumnezeu să permită astfel de împrejurări? Pentru paznici erau numai câteva ore de serviciu, după aceea erau liberi. Însă pentru Pavel erau întotdeauna aceleaşi împrejurări grele, zi după zi. Cum putea veni ceva bun din această situaţie? Mai avea Dumnezeu totul sub control?

În timpul acela mai era şi o altă situaţie grea în viaţa lui Pavel. Probabil era situaţia cea mai grea dintre toate. Din Flipeni 1.15-17 învăţăm că unii creştini din Roma, care nu erau una cu Pavel, au tras unele avantaje din situaţie. Din gelozie pe apostol vorbeau rău despre Pavel şi predicau mesajul creştin ca să obţină o poziţie de conducere în cadrul părtăşiei creştine. Dacă a fost vreodată un creştin, care ar fi avut dreptul să se plângă de împrejurările lui, atunci acesta era Pavel. Smuls dintr-o lucrare de slujire cu succes şi aducătoare de rod, închis într-o casă şi permanent supravegheat, vorbit de rău tocmai de fraţii şi surorile cărora a încercat să le slujească.

Te poţi tu identifica câtuşi de puţin cu Pavel în acest punct? Cu toate acestea Pavel nu s-a plâns de împrejurările lui de viaţă. Mai mult chiar, el a putut să se ridice deasupra lor şi să se bucure de ele (vezi Filipeni 1.8; 3.7 „(1:8) Pentru că martor îmi este Dumnezeu cât vă doresc pe toţi în dragostea lui Hristos Isus.“ „(3:7) dar cele care îmi erau câştig le am socotit pierdere, datorită lui Hristos.“). De ce? Deoarece el ştia, că Dumnezeu a folosit aceste împrejurări, pentru ca ele să lucreze împreună spre bine. Pavel aminteşte în Filipeni 1.12-15 „(12) Vreau dar să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei; (13) astfel că lanţurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; (14) şi că cei mai mulţi dintre fraţi, încrezându-se în Domnul prin lanţurile mele, îndrăznesc mai mult să vorbească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. (15) Unii, în adevăr, Îl predică pe Hristos şi din invidie şi ceartă, iar alţii, de asemenea, din bunăvoinţă;“ unele din aceste rezultate bune ale „împrejurărilor rele” ale sale. În primul rând era un progres mare în vestirea Evangheliei (Filipeni 1.12 „Vreau dar să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care sunt s-au întors mai degrabă spre înaintarea Evangheliei;“). Tot personalul de gardă roman a auzit despre Hristos (Filipeni 1.13 „astfel că lanţurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi;“). Era imposibil să fi legat cu lanţul de Pavel şi să nu auzi vestea bună despre Isus! Îţi poţi imagina cum s-a răspândit în rândul soldaţilor vestea despre întemniţatul lor unic în felul lui şi despre mesajul lui – şi apoi a ajuns la fiecare (Filipeni 1.13 „astfel că lanţurile mele s-au arătat ca fiind în Hristos, în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi;“). Evident era permis oricui era interesat sau curios, să viziteze pe Pavel (vezi Faptele apostolilor 28.30,31 „(30) Şi el a rămas doi ani întregi în locuinţa lui închiriată şi îi primea bine pe toţi cei care veneau la el, (31) predicând Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţându-i cele despre Domnul Isus Hristos, cu toată îndrăzneala, fără piedică.“). Curând slujitori (şi probabil şi funcţionari) din curtea Cezarului au auzit şi au crezut vestea bună (Filipeni 4.22 „Vă salută toţi sfinţii şi mai ales cei din casa Cezarului.“).

Dumnezeu a folosit „împrejurările regretabile” ale lui Pavel, ca să îndepărteze obstacole, care până atunci păreau de neînvins. Gândeşte-te: Evanghelia s-a răspândit în centrul Imperiului Roman, deoarece lui Pavel i-au fost luate drepturile şi libertatea. Dumnezeu avea controlul asupra acestor împrejurări vitrege.

Este posibil ca Dumnezeu să permită ca tu să ajungi la şcoală într-o sală de clasă, într-un loc de muncă, într-o vecinătate, într-o relaţie sau într-un pat de spital, care nicidecum nu-ţi place? Probabil acesta este drumul, pe care Dumnezeu l-a ales ca să ajungă la cineva „deosebit” cu dragostea şi vestea bună despre Isus Hristos. Tu ai fost ales, deoarece nimeni altcineva nu putea birui această situaţie deosebită!

Un alt rezultat bun al împrejurărilor vitrege ale lui Pavel era, că a crescut curajul creştinilor să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu (versetul 14). Era nevoie de mult curaj să predici pe Isus Hristos în Roma păgână. Era mult mai uşor să fi un „creştin pe ascuns”, decât să-ţi rişti viaţa pentru ceea ce crezi. Însă creştinii din Roma au fost încurajaţi prin împrejurările lui Pavel. Dacă Pavel a putut suporta o maltratare aşa de mare pentru chestiunea lui Hristos, atunci desigur şi ei puteau. De asemenea şi creştinii, care erau geloşi pe Pavel, erau la urma urmei curajoşi, ca să meargă în afară să predice pe Hristos, şi aceasta îl bucura pe Pavel (Filipeni 1.18 „Atunci ce este? Oricum, în orice fel, fie de ochii lumii, fie în adevăr, Hristos este vestit; şi în aceasta eu mă bucur, da, şi mă voi bucura.“). Cât de uimitor lucrează toate împrejurările spre bine! Deoarece libertatea lui Pavel era îngrădită şi lui i s-au luat drepturile, creştinii au fost încurajaţi să continue cu îndrăzneală lucrarea.

Gânduri de încheiere

Se poate ca Dumnezeu să permită ca tu să fi îngrădit în libertatea ta şi să îţi fie luate unele drepturi? Probabil prin felul cum tu te comporţi în aceste îngrădiri, alţi creştini credincioşi aflaţi în creştere vor fi impulsionaţi şi încurajaţi în lucrarea pentru Domnul. Dumnezeu te-a ales ca exemplu, prin care El poate înmulţi rezultatele bune.

Dumnezeu a lucrat tot felul de lucruri bune prin împrejurările vitrege ale lui Pavel. În timpul captivităţii sale, Pavel a avut mai mult timp să scrie. Patru cărţi ale Bibliei au fost scrise în timpul acesta: epistolele către Filipeni, Efeseni, Coloseni şi Filimon. În acelaşi fel Dumnezeul nostru foloseşte împrejurările noastre, pentru ca ele să lucreze împreună după intenţiile Lui bune. Nu descuraja! Domnul are controlul deplin!

Tradus de la: Alles unter Kontrolle

Titlul original: „Controlled Circumstances“
Sursa: www.growingchristinas.org

Traducere: Ion Simionescu