Departe de trup, acasă la Domnul
2 Corinteni 5.8

R.

© SoundWords, Online începând de la: 20.11.2019, Actualizat: 20.11.2019

Verset călăuzitor: 2 Corinteni 5.8

2 Corinteni 5.8: Suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Să fi adormit sau transformat

Sunt două lucruri pentru cel care crede, care merg împreună: pe de o parte siguranţa venirii Domnului şi pe de altă parte nesiguranţa dacă noi vom adormi sau nu înainte de venirea Lui. Numai Dumnezeu ştie dacă eu voi fi depus cortul meu trupesc sau dacă îl voi poseda când Hristos va veni în nor. Însă eu nicidecum nu sunt neliniştit în siguranţa venirii Sale cu privire la faptul că nu ştiu dacă atunci voi fi încă în trup sau în afara trupului.

În ambele cazuri o binecuvântare ne este sigură, care depăşeşte cu mult binecuvântarea actuală. Putem fericiţi să lăsăm în seama Lui felul în care El decide cu privire la coliba pământească. Este bine să fim aici pentru El. Mult mai bine este să adormim şi să mergem la El. Dar cel mai bine este totuşi să ne trezim în asemănarea cu El, fie că eu am adormit ori Îl voi vedea la venirea Lui aşa cum este. Aceasta este cel mai important şi de asemenea este ceea ce Domnul ne pune mereu înainte ca subiect al speranţei noastre. Nimic altceva mai neînsemnat este „preţul luptei” sau împlinirea, căci noi aşteptăm să fim glorificaţi împreună, El şi noi!

Este o realitate că Duhul Sfânt leagă pretutindeni în Scriptură năzuinţa inimilor noastre cu revenirea lui Hristos. Fiecărui sfânt al lui Dumnezeu ar trebui să-i fie de ajuns siguranţa că venirea Domnului este chestiunea cea mai înaltă şi subiectul „nădejdii fericite”. Dacă înlocuim aceasta cu altceva, aceasta arată că noi nu suntem în armonie cu gândurile Duhului lui Dumnezeu. Aceasta este incontestabil şi nu se poate insista destul în privinţa aceasta.

Este însă o realitate, că aşa de mulţi credincioşi au adormit de când Adunarea lui Dumnezeu a primit această „nădejde fericită”. Şi în jurul nostru un număr mare dintre ei au intrat unul după altul în odihnă. De aceea sufletele noastre doresc cu interes mare şi crescând să mediteze la natura binecuvântării lor.

În Paradis

Harul a lucrat în tâlharul de pe cruce. Preţioasă era dorinţa care s-a trezit deodată în inima lui, şi el a primit ajutorul în trei puncte, fiecare din ele fiind nespus de preţioase în sine. Rugămintea lui a fost:

  1. Domnul să se gândească la el
  2. la venirea Lui
  3. în Împărăţia Sa.

Domnul a răspuns la fiecare punct al rugăminții lui şi i-a dat mai mult, căci El i-a făgăduit:

  1. El va fi cu El
  2. chiar astăzi
  3. în Paradis!

Adormirea ne aduce binecuvântare

Aceasta ne învaţă pe deplin despre binecuvântarea acelora care depun aici cortul lor. Putem lega aceasta cu mărturia apostolului Pavel, că credinciosul care este „afară din trup” este „acasă la Domnul” – este „mult mai bine să părăsesc această viaţă şi să fiu la Domnul” – „a muri este câştig”. Din aceasta rezultă clar, că sufletul eliberat savurează următoarele:

  1. Binecuvântarea de a fi la Hristos este mult mai bună decât oricare altă binecuvântare aici pe pământ.
  2. Este realitate că această binecuvântare are loc imediat.
  3. Sufletul este în Paradis în prezenţa directă a Domnului. Însă locul nu ne este descris mai detaliat.

Aşa este învăţătura, pe care Duhul Sfânt ne-o dă în Cuvânt. La aceasta mai putem spune, fără să ne temem că ne înşelăm: sunt diferite aspecte ale noii poziţii în care duhul nostru va fi introdus, atunci când el va părăsi locuinţa lui pământească.

Nu va mai fi nici o nevoie

El [duhul] va fi atunci eliberat de trup şi prin aceasta de cătuşele sau de împotrivirea pe care trupul păcătos i-a adus-o inevitabil, cu toate că acest trup era capabil pentru exerciţiile credinţei ca unealtă în slujba Domnului într-o lume a păcatului. Cu câtă bucurie vom vedea că noi nu vom mai putea să-I întristăm inima şi să dezonorăm Numele Lui binecuvântat!

Păcatul şi nevoia le vom fi lăsat atunci pentru totdeauna în urmă, şi la fel şi orice trudă şi nelinişte şi tot ce ar putea slăbi dragostea noastră şi sentimentele noastre pentru Domnul. Fiecare obstacol de pe calea dăruirii va fi dat la o parte şi tot ce aminteşte de căderea în păcat şi blestem va fi înlăturat! Dacă mă gândesc la nevoile mele ca şi creatură omenească, la slăbiciuni şi la degradarea prin boală şi suferinţe sau la egoismul care lucrează în locuinţa trupului meu – eu voi fi liber de toate acestea, atunci când voi părăsi trupul.

Nu voi mai simţi nici o sărăcie şi nici o oboseală sau teamă şi durere. S-a terminat cu acţiunea unei voinţe stricate, a unui fel de gândire carnal sau a unei inimi vrăjmaşe faţă de Dumnezeu! Când voi părăsi trupul se vor rupe toate legăturile cu carnea şi acţiunea ei, cu lumea şi elementele ei. Voi fi eliberat definitiv de primul om şi de creaţia lui Adam, de lumea omului şi de dumnezeul lumii acesteia. Ce eliberare de vrăjmăşia şi viclenia lui satan, de „cursa păsărarului” şi de lume ca domeniu de stăpânire, pe care satan şi l-a însuşit pe nedrept! Eu nu voi mai fi expus împotrivirii, pe care balaurul o aduce împotriva lui Hristos şi a celor ce sunt ai Săi.

Pustia a fost străbătută, cu toate experienţele ei dureroase în luptă şi ocară. Am ajuns în cer, unde răul nu poate pătrunde! Toată osteneala se termină acolo în odihna veşnică şi în apropierea Lui sublimă.

Siguranţa învierii

Este un gând îmbucurător şi înviorător, că trupul meu este un mădular al lui Hristos şi că lui îi este garantată învierea din pricina Duhului Său care locuieşte în mine. Aceasta îi dă siguranţă cu privire la ziua aceea. Eu sunt totodată „un duh cu Domnul”. Astfel eu sunt una cu El într-o legătură vie şi veşnică. Fie că eu sunt în trup sau în afara trupului – duhul meu, care se reîntoarce la Dumnezeu, găseşte acest ţel veşnic al prezenţei Domnului. Şi aceasta îmi dă siguranţă, că trupul va fi iarăşi unit cu el la venirea Domnului.

Viaţa este Hristos – moartea este câştig

În afară de Domnul nu a fost nimeni vreodată care să fi trăit peste împrejurări aşa cum a trăit apostolul Pavel. El putea spune: „În toate lucrurile şi în toate privinţele m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4.12,13). Dar totuşi el mai spune şi: „doresc să mă mut”. Nimeni nu a avut o slujbă mai importantă decât el, care ar fi putut să-l ţină aici. Nimeni nu a fost aşa de capabil ca el sau mai deplin dedicat Domnului ca slujitor. În chip remarcabil a fost în concordanţă cu interesele Domnului aici pe pământ. Aceasta se găseşte rezumat în cuvintele: „Pentru mine a trăi este Hristos”, dar el mai adaugă şi: „a muri este un câştig!”

Sunt trei aspecte, sub care credinciosul adormit în Domnul poate fi privit:

  1. Ce părăseşte el sau de ce scapă el
  2. ce păstrează el şi
  3. ce primeşte el.

Ce părăsim noi

Am văzut deja de ce scapă el. Ce părăseşte el este la fel de evident. Probabil că nu se cunoaşte destul, căci altfel am preţui mai mult timpul actual şi l-am folosi ca timp minunat în felul lui în istoria sufletului!

Desigur fiecare din noi a privit în urmă în timpul tinereţii, care nu mai revine, şi a fost întristat de zilele rele care niciodată nu mai pot fi făcute bune, sau de ocaziile pentru a face bine, care niciodată nu mai revin. Aşa cum această primăvară a vieţii şi-a pus pecetea pe toţi anii care au urmat, la fel este de sigur că primăvara sufletului va marca veşnicia. Acum eu învăţ, şi aici adun, şi dacă pierd ocazia actuală eu niciodată nu voi mai învăţa şi nu voi mai aduna. Acum este realmente timpul educării sufletului, şcoala în care el îşi primeşte diploma! Toate acestea au un sfârşit atunci când vom părăsi trupul. Dacă am fi suficient de sensibili pentru această realitate, atunci nu ar fi aşa de mulţi credincioşi care neglijează acest timp preţios al primăverii şi nu ar neglija Cuvântul: „Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te dintre morţi şi Hristos va străluci peste tine!” (Efeseni 5.14).

Când eu părăsesc trupul părăsesc şi părtăşia exterioară, vizibilă a credincioşilor, la fel şi Masa Domnului cu legăturile ei bogate şi binecuvântate. Este un sfârşit cu străduinţa de a păstra unitatea Duhului în legătura păcii. Încetează exerciţiile legate de dragostea de fraţi, şi la fel şi rugăciunea, compasiunea, dărnicia, ospitalitatea, precum şi despărţirea practică de rău, pe care Iacov o denumeşte „religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu.” În acelaşi moment încetează toate acestea, tot ce caracterizează comportarea noastră.

Ce păstrăm noi

Al doilea aspect se referă la ceea ce păstrăm noi. În privinţa aceasta vreau numai să remarc, că noi vom păstra tot ce harul divin ne-a dăruit pentru veşnicie. Deci ce voi lua cu mine şi voi savura în continuare? Viaţa veşnică, binecuvântarea creaţiei noi, unirea cu Hristos, pacea care întrece orice înţelegere, bucuria negrăită şi strălucită şi relaţia în care harul m-a adus şi care nu poate fi slăbită sau anulată.

Ce primim noi

Şi cu privire la ceea ce noi primim, următoarele sunt clare: eu voi fi intrat în sfârşit în odihna care niciodată nu va fi deranjată, şi ea este deplină, adâncă şi fără sfârşit! Cât de mult se va bucura duhul meu când atmosfera grea şi apăsătoare a pământului acesta va fi trecut şi el va fi atunci în prezenţa Domnului! Ce cunoaştere preţioasă va fi că eu voi fi pentru totdeauna în această prezenţă binecuvântată. Atunci voi fi în acest domeniu nou al păcii nederanjate, marcată de prezenţa Mântuitorului şi Domnului meu.

Venirea Sa – încununarea

Însă, cu toate că eu mă aflu în pacea adâncă a odihnei veşnice şi împreună cu El savurez o fericire curată – eu aştept venirea Lui în acea dimineaţă fără nori. Atunci El spre bucuria Lui va face să iese din mormânt trupurile acelora pe care El le-a lăsat să adoarmă în toate timpurile şi în toată lumea!

Pe scena lepădării Sale eu am aşteptat odinioară venirea Lui. Apoi a venit somnul asupra trupului meu. Dar inima mea a rămas trează, şi duhul meu a intrat în prezenţa Lui. Însă aşteptarea mea a rămas, şi ea a devenit aceeaşi cu a Lui. Eu am vegheat împreună cu El. Nu mi-a fost destul să fiu în prezenţa Lui, ci am dorit să-L văd aşa cum este. Nu a fost destul să fiu la El, ci am dorit să fiu ca El, căci aceasta va fi şi pentru El o bucurie deosebită. Dar pentru aceasta trebuie să am un trup glorificat, şi aceasta am aşteptat!

Nu mi-a fost destul că El este încununat cu glorie şi onoare pe tronul Tatălui Său, ci eu doresc mult şi revelarea gloriei Sale în cer şi pe pământ. Voiam să văd cum capul Lui este împodobit cu multe diademe şi să mă fac una cu armonia cântării noi, care va preamări caracterul Lui ales. Voiam să-L văd în casa Tatălui şi să fiu acolo la El. Voiam să aud ce poate exprima El acolo, şi anume dragostea Lui fierbinte şi fidelă pentru mireasa Lui şi bucuria de nespus şi fericirea inimii Sale, când toate lucrurile vor fi aşa precum le vrea El. Tot ce Îl va înconjura atunci în cer ca subiect al inimii Lui Îi va sluji toată veşnicia!

Acum eu mă pot preda nestingherit şi nederanjat acestei dorinţe preţioase a Duhului, şi El Însuşi este subiectul acestei dorinţe. În putere spirituală pot anticipa fericit cea mai înaltă chestiune, şi anume gloria însăşi. Dar dacă eu nu voi mai fi în trup, inima mea va dori şi mai intens toate acestea şi cu perseverenţă le va aştepta cu răbdarea lui Hristos. Şi împlinirea lor îmi va da satisfacerea deplină. Acum inima mea le doreşte în timp ce mă aflu în împrejurări pământeşti, în curând ea va fi sus în cele viitoare. Şi numai venirea Lui în nori poate da dorinţei inimii mele răspunsul adevărat!

Atunci vom relua slujba adorării în atitudinea care se cuvine numai pentru aceasta. Atunci vom cânta cântări de laudă, aşa cum numai cei răscumpăraţi pot face în viaţa lor. Abia atunci Domnul va vedea rodul deplin al muncii sufletului Său şi se va sătura. Abia atunci El ne va prezenta fără cusur înaintea gloriei Sale cu o bucurie care se revarsă. Abia atunci El ne va pune să şedem la masă şi El ne va servi. Abia atunci El va împlini orice dorinţă, care se trezeşte în inima noastră, deoarece atunci Îl vom cunoaşte deplin.

Inima Lui este îndreptată spre acest cel mai înalt ţel, dar şi inima Duhului şi a miresei, care spun: „Vino!” Şi El, care aude cu plăcere acest strigăt, răspunde cu bucurie: „Eu vin curând!”, şi El adaugă „Amin”-ul Lui.

Şi când noi ne vom odihni capul pe pieptul Lui, ca ucenicul pe care Isus îl iubea, chiar dacă o vom face în alt fel – atunci răspundem cu plăcere, fie că suntem în trup sau în afară de trup:

„Amin! Vino, Doamne Isuse!”


Tradus de la: Ausheimisch von dem Leib, einheimisch bei dem Herrn

Titlul original: „Absent from the Body—present with the Lord“
din Bible Treasury, Anul 12, 1878, pag. 39–44.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Cer (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen