Scrisori cu răspunsuri la diferite întrebări
Teme: familia, comportarea cu banii, succesul în slujire, interesul principal al lui Hristos, inima rămăşiţei

James Butler Stoney

© SoundWords, Online începând de la: 04.01.2021, Actualizat: 04.01.2021

Succesul în slujire şi acceptarea voii lui Dumnezeu!

Prima însuşire a unui slujitor al lui Dumnezeu

Prima însuşire a unui slujitor al lui Dumnezeu este „multă răbdare” – picăturile repetate „găuresc piatra”. Cu toate că eu judec pe slujitorii care au nevoie de succes ca imbold pentru slujirea lor, am sentimentul că eu însumi sunt descurajat pentru că nu văd rezultate; însă aceasta dovedeşte că eu lucrez pentru plată şi nu simplu pentru Stăpânul meu, prin aceea că fac voia Lui. În privinţa aceasta este ceva foarte frumos pe drumul lui Hristos ca slujitor. El poate mulţumi lui Dumnezeu, chiar dacă acolo unde El S-a ostenit cel mai mult nu a văzut nici un succes. Acesta este „jugul” pe care El ni l-a pus să-l purtăm; şi noi vom găsi „odihnă” (o locuinţă) pentru sufletele noastre. Într-o slujire pot fi două clase de egoism:

Prima este, să hotărăşti pentru tine însuţi ce să faci, şi aceasta îl duce în cele din urmă pe unul într-un adânc de neînvins; al doilea este să dictezi lui Dumnezeu ce are de făcut. Pentru a vindeca aceasta trebuie să aibă loc un fel de uscare a egoismului nostru, aşa că Dumnezeu poate fi singura sursă pentru inima noastră. Este de la sine înţeles că Hristos nu a avut a face nici cu prima şi nici cu a doua formă de egoism, cu toate că probabil El ar fi avut dreptul de revendicare la a doua, însă în contrast cu aceasta El nu a avut altă voinţă decât numai voia lui Dumnezeu, şi El mulţumeşte şi spune: „Da, Tată”. Acceptarea deplină şi cu bucurie a voii lui Dumnezeu este ceea ce dă linişte divină şi nu te gândeşti la dezamăgirile proprii, ci la voia Lui, şi dacă este aşa atunci nu este nici o epuizare a energiei şi nici depresii. Sunt sigur că sunt multe care ar putea să te descurajeze – dar cu cât mai mare este puterea împotrivitorului, cu atât mai siguri putem fi, dacă ne bazăm pe Domnul, că El va clădi un scut de protecţie faţă de împotrivitor. Sunt foarte bucuros că tu eşti acolo. Cu cât înaintez mai mult pe drumul meu, cu atât mai mult văd profunzimea creştinismului şi tendinţa de a fi deviaţi de la simplitate prin puterea celui care este împotriva noastră, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva. Am sentimentul unui har mare în ceea ce ni se trimite, chiar dacă doare, pentru ca prin aceasta orice început de abatere de la adevăr să fie sufocat în germene. Mugurii „pomului cârtirii” trebuie îndepărtaţi. Ferice dacă noi acceptăm aceasta cu bucurie şi după aceea mergem mai departe cu mai multă energie.[1]

 

Despre folosirea corectă a banilor chiar şi în cazul donaţiilor

Recunosc că nu este misiunea mea să verific ce donez eu, ci mai degrabă la ceea ce pot renunţa. Constat că cercetarea acestora şi practica legată de ea mă reţine în toate privinţele, mă face să mă ocup de lucruri vremelnice. În ceea ce priveşte administrarea este o realitate că posesiunea ta aparţine Domnului, aşa cum se poate vedea din Luca 16. Iudeul era administratorul care s-a dovedit necredincios. Cel care nu este iudeu în sensul acesta niciodată nu a fost un administrator şi niciodată nu a posedat dreptul la proprietate. Iudeul avea dreptul acesta, însă prin necredincioşie a ajuns delimitat la nivelul celui care nu este iudeu. În ceea ce priveşte datele legale, proprietatea ta aparţine Domnului şi de aceea pentru un convertit ea este un dar: Petru spune: „… după cum fiecare a primit un dar de har”. El i-a fost dat şi, la fel ca în cazul tuturor celorlalte daruri, folosirea lui necesită credincioşie. Harul Domnului este legat în mod deosebit cu darul acesta, căci – cu toate că Domnul este proprietarul, aşa cum se poate vedea din Luca 16 – când tu donezi, aşa că îţi faci bucurie (prin a bucura şi a sprijini pe alţii cu aceste mijloace), atunci tu câştigi prin mijloace care nu-ţi aparţin cu adevărat, ci sunt ale Domnului. Întregul câştig îţi aparţine, chiar dacă posesiunea privită din punct de vedere legal aparţine Domnului şi de aceea se adaugă: „Dacă în ceea ce este al altuia n-aţi fost credincioşi, cine vă va da ceea ce este al vostru?” Darul spiritual este ceea ce ne aparţine. Darul temporal este dat conform providenţei lui Dumnezeu, şi folosirea lui corectă determină dacă cel care primeşte darul va fi credincios în daruri mai mari. Eu cred că într-un anumit sens nu este nici un dar care, în ceea ce priveşte folosirea corectă, este mai greu de folosit decât banii. Să fi un donator necesită o părtăşie strânsă şi grijulie cu persoana şi căile ei căreia îi donezi. Dacă o sprijin în sens lumesc sau îi ofer posibilităţi să-şi permită lucruri pe care nu şi le-ar putea permite fără darurile mele, atunci eu o lezez. Consider necesar şi disciplinat să fi modest, indiferent dacă am mult sau puţin, şi cu toate că probabil nu mi s-a dat sau până acum nu-mi este cunoscut să fiu un donator, Domnul îmi permite să ajut când sunt confruntat cu o situaţie de constrângere.

Cred că este o chestiune mare pentru un donator să dea unuia într-o măsură sau într-un aşa fel ca acesta să nu-şi piardă credinţa sau starea de dependenţă. Dumnezeu trimite ploaie şi timpuri roditoare, însă când ele vin, nu întotdeauna vin în acelaşi fel sau în fiecare an.

Şi eu recunosc această regularitate, că atunci când eu am nevoie de ceva întotdeauna vine dintr-o direcţie de la care nu m-am aşteptat; şi nu vine din direcţia de la care m-am aşteptat înainte. Astfel Dumnezeu călăuzeşte ochii spre Sine Însuşi şi nu spre donator.[2]

 

Interesul principal al lui Hristos

Este el şi pentru slujitor lucrul cel mai important?

Mi-aş fi dorit să fi putut avea o discuţie cu tine. Gândesc că noi putem învăţa multe de la vitejii lui David în zilele lepădării sale. Ei erau caracterizaţi de un devotament imperturbabil faţă de David. Naţiunea a profitat de slujbele lor, care de fapt erau pentru David. Consider că tu prin lumina pe care o ai şi prin darul tău eşti destinat să fi în lumea aceasta mai mult pentru Hristos şi interesul Său principal. Acestui interes principal, al Adunării (Bisericii) îi sunt subordonate toate celelalte interese. Credem noi că comoara lui Hristos este pe pământ? Lucrăm noi aşa fel că „toată lumea o poate vedea”? Impresia mea este – şi sunt sigur că tu nu gândeşti că eu spun prea mult sau îmi permit prea mult, dacă spun aceasta – că tu eşti chemat de Domnul să fi aici pentru interesul Lui principal. Tu poţi replica, că Evanghelia este o parte a interesului Lui. Eu recunosc pe deplin aceasta. Pavel era cel mai mare evanghelist, însă el era într-un mod excelent prezent pentru Adunare (Biserică). Întrebarea este: Ce este cel mai important? Ştiu, în ceea ce mă priveşte (şi spun aceasta cu tristeţe), că eu am greşit ţelul slujirii mele atunci când nu am fost suficient de aproape de Domnul, ca să zicem aşa în cabinetul Lui. Vreau să spun, aşa de aproape de Domnul, să fi în intimitatea Lui şi să acţionezi pornind de la El. Tot ceea ce îţi cer este „să iei seama la slujba, pe care ai primit-o de la Domnul, ca s-o împlineşti”. Tot timpul, începând din zilele Plymouth am văzut că atunci când în Adunare apar greutăţi, există tendinţa ca slujirea să se delimiteze la folosul omului şi să se treacă cu vederea mărturia pentru Hristos.

Este evident că pentru cel pierdut există har din belşugul plinătăţii dragostei lui Dumnezeu, dar tu nu trebuie să treci cu vederea că aici este şi har (măreţ în caracterul lui) şi putere pentru Hristos. Sunt sigur că cu cât cineva este mai intim în legătură cu Domnul, cu atât mai mult slujirea lui va fi în legătură cu inima lui Hristos. Eu nu sunt împotrivă, că tu vesteşti Evanghelia, chiar dacă darul tău nu este al unui evanghelist; însă eu gândesc că tu ar trebui să eviţi relaţiile care compromit slujirea ta.

Gândesc că pot spune, că nici un alt frate nu poartă grijă de bunăstarea ta şi de câştigul tău şi se roagă mai mult pentru tine decât eu.[3]

 

Inima rămăşiţei

 „Vino!”

Sunt foarte surprins că rămăşiţa (o rămăşiţă trebuie să fie o parte din original) trebuie să fie puternică în cercul ei, înainte ca ea să poată fi o mărturie în lume. Biserica ar trebui să fie sfeşnicul, însă ea şi-a pierdut dragostea dintâi şi în cele din urmă mărturia. Apoi, în Tiatira, a fost dată făgăduinţa „Luceafărului de dimineaţă”. Rămăşiţa aşteaptă revenirea Domnului, şi nu restabilirea Bisericii. „Eu vin curând, … pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa”. Rămăşiţa nu caută restabilirea poziţiei pe pământ, pe care Biserica a pierdut-o, ci cu inima şi în umblare ea este pentru Hristos, pentru ca strigarea „Vino!” să fie singura dorinţă a miresei. Dorinţa ei după revenirea lui Hristos nu este provocată de suferinţe, ci pentru că inima miresei nu poate fi satisfăcută cu altceva mai puţin decât să iese în întâmpinarea Lui cu candela curăţită, cu cuvintele „Iată, Mirele”.

Gândesc că slujirea momentană este mai mult pentru pregătirea sfinţilor pentru Hristos, decât pentru restabilirea mărturiei în lume. Desigur, acolo unde este dăruire faţă de Hristos este prezentă strălucirea luminii în locul acesta întunecat, însă eu cred că preocuparea Duhul este acum să atragă inimile noastre spre Hristos, aşa fel că se renunţă la tot ce nu se potriveşte pentru El, şi cu cât Îl cunoaştem mai bine cu atât mai mult vom deveni potriviţi pentru El. Misiunea noastră este nu numai evanghelizarea sau a fi folositori în vreo privinţă. Gândul predominant este „Luceafărul de dimineaţă”.

Sper că tu înţelegi gândurile mele. Am sentimentul că aceasta ne stimulează la o râvnă mai mare în Adunare pentru Hristos, căci dacă noi nu obţinem mărimea relaţiei noastre cu Hristos în Adunare, nu putem avea gândurile şi sentimentele ca mireasă sau să fim capabili să-I spunem: „Vino!”[4]

 

Slujitorul trebuie să fie despărţit, dacă el vrea să călăuzească pe alţii în despărţire

Conştiinţa poate fi un păzitor foarte bun, însă nu este un conducător adevărat. Trebuie să fi foarte aproape de Domnul, pentru ca să fi călăuzit de El. Slujitorul trebuie să ocupe un loc foarte separat, pentru că tu nu poţi îndepărta pe cineva de la ceva în care tu însuţi eşti. Pentru zilele de slăbiciune tu trebuie să fi un nazir. Sunt foarte bucuros „că Domnul ţi-a pus pe inimă bunăstarea poporului Său” – aşa cum spui tu. Domnul să facă să crească tot mai mult la tine aceasta, şi inima mea toată îţi doreşte ţie şi alor tăi binecuvântarea. Am înaintea ochilor pe Moise, cum el a fost mulţi ani în pustiu în planul secund, înainte ca el să fie în stare să conducă poporul afară din Egipt. Eu nu pot cere cuiva să renunţe la ceva, la care eu însumi nu am renunţat. Ilie a fost în totalitate dependent de Dumnezeu, înainte ca el să poată ajuta poporului lui Dumnezeu. Nu acela care vede greşelile, ci acela care le înlătură – ca Neemia -, face lucrarea Domnului. Tu poţi îndepărta zdrenţele celui pierdut, cu mult înainte ca tu să poţi face lucrarea slujitorului, şi să-l îmbraci cu haina cea mai bună.[5]

 

Partenerul de căsnicie – nici un obstacol în slujire

Sunt foarte bucuros şi mulţumitor să aud, că Domnul a găsit pentru tine un ajutor potrivit, şi am încredere că această plăcere venită din mâna Lui în nici un caz nu va conduce ca tu să te abaţi din slujirea Lui, pentru care El te-a considerat bun. El Se bucură să ne facă o plăcere, şi cu siguranţă este trist dacă noi pe baza darului deosebit Îi răsplătim cu mai puţină dăruire, decât înainte să-l fi primit. Vei simţi aceasta ca un drum cu totul altul, şi totul va depinde de felul cum îl începi. Domnul să-ţi întărească inima, ca El să fie de ajuns ca să te menţină în harul Său – ca mana, la fiecare pas al drumului. Adună-o în credinţă, înainte să înceapă ziua. Domnul a arătat interese mari copiilor preaiubiţi din … Am încredere că voi doi vă veţi putea sprijini puternic şi plini de încredere pe aceasta.[6]


Tradus de la: Briefe zu verschiedenen Fragen

Adnotare

[1] Letters from J.B. Stoney, Vol. 1, pag. 33

[2] Letters from J.B. Stoney, Vol 1, pag. 87.

[3] Letters from J.B. Stoney, Vol 1, pag. 53.

[4] Letters from J.B. Stoney, Vol 1, pag. 73.

[5] Letters from J.B. Stoney, vol. 1, pag. 142.

[6] Letters from J.B. Stoney, vol. 1, pag. 32.


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen