„Copilul Isus” stă înaintea uşii – Crăciunul din perspectiva lui Iosif
Matei 1; 2; Luca 1; 2

Rainer Imming

© SoundWords, Online începând de la: 20.11.2018, Actualizat: 20.11.2018

Versete călăuzitoare: Matei 1; 2; Luca 1; 2

Introducere

În timpul adventului şi până în seara de crăciun vom auzi iarăşi sub forme diferite: „Copilul Isus” stă înaintea uşii. Ceea ce în această formulare sună mai degrabă străin şi dulce – în legătură cu comercializarea fără scrupule chiar respingător -, probabil am auzit sau chiar spus într-o formă modernă: să devii creştin înseamnă să laşi pe Hristos să intre în viaţa proprie. Dar ce se întâmplă dacă Hristos intră (deodată) în viaţa noastră? O seară romantică, o copleşire cu daruri, un fior evlavios? – Unul care a trăit foarte concret aceasta, cum nu a trăit nici un alt om, este Iosif, logodnicul şi soţul Mariei, din care cum se ştie a fost născut Isus Hristos. În cele ce urmează doresc să privesc Crăciunul din punctul lui de vedere. Textele biblice care stau la bază le găsim mai ales în evanghelia după Matei capitolele 1 şi 2 şi în evanghelia după Luca capitolele 1 şi 2.

Îndrăgostit, logodit, …

Cândva ei s-au întâlnit. Probabil casele părinteşti au contribuit la aceasta, conform obiceiurilor din timpul acela. Acum erau logodiţi, Iosif tâmplarul şi Maria. Amândoi erau încă tineri (în timpul acela soţii nu aveau încă douăzeci de ani), el, probabil mai în vârstă decât ea. Istoria în continuare arată că ei se iubeau cu adevărat. Şi ca toţi îndrăgostiţii din toate timpurile omenirii au avut visele şi planurile lor pentru viaţa împreună.

În afară de dragostea lor îi mai unea şi altceva: amândoi descindeau din aceeaşi seminţie a lui Israel, din seminţia lui Iuda, şi amândoi erau chiar urmaşi ai marelui împărat David. Această „epocă de aur”, când David şi apoi fiul său Solomon au domnit peste împărăţia puternică, bogată, cu regret trecuse deja de aproape o mie de ani. Iosif trăia acum mai degrabă ca meseriaş sărac în Nazaret, în nordul ţării, aproape în străinătate. Însă amintirea comună de aceste „timpuri vechi bune” nu au lăsat neimpresionaţi pe cei logodiţi. Nu a spus Dumnezeu că lui David nu trebuia să-i lipsească un urmaş al tronului (1 Împăraţi 2.4)? – Dar acum stăpâneau străini puternici: Irod şi romanii.

Însă în Israel era de un timp o mişcare între oameni, care credeau că Împăratul făgăduit, „Mesia” (sau în greacă: „Hristos”), trebuia să vină în curând. Domnia străinilor era urmarea faptului că Israel nu a respectat poruncile lui Dumnezeu. Reciproc, Dumnezeu şi poruncile Lui trebuie luate în serios, pentru a fi pregătit pentru Mesia. Se pare că Iosif şi Maria au simpatizat cu această mişcare. Dorinţa multora pentru o schimbare în Israel se lega cu speranţa şi visele logodnicilor îndrăgostiţi.

Un copil!

În timpul logodnei lor, Maria a aflat că o rudă înaintată în vârstă a primit un copil. Iosif a fost de acord ca logodnica lui s-o viziteze. Pentru călătoria de mai multe zile de o sută de kilometri sau mai mult, probabil Maria s-a alăturat unei grupe de călători. Ea a rămas trei luni acolo şi după aceea a revenit la Nazaret. Iosif trebuie să fi fost foarte curios pentru a afla noutăţi din ţinuturile natale, însă mult mai mult s-a bucurat de revederea cu logodnica lui. Probabil între timp el a putut face unele pregătiri pentru nunta ce urma să aibă loc în curând? Însă cândva ceva a devenit evident, ceea ce a dat toate planurile peste cap: Maria era însărcinată.

Din relatările biblice nu se deduce când Iosif a aflat despre logodnica lui că ea aştepta un copil, când ea i-a relatat despre mesajul îngerului Gabriel şi cu siguranţă a accentuat cu extremă intensitate, că ea nu a fost împreună cu vreun bărbat. Iosif – cum a reacţionat el? Înţelepţii, oamenii moderni, cel mai târziu din timpul iluminismului din secolul 18, ne explică cât de absurdă ar fi naşterea dintr-o fecioară. Dar, oameni dragi, cât de proşti consideraţi voi de fapt pe Iosif şi contemporanii lui? Iosif ştia la fel de bine ca şi noi, că pentru conceperea copiilor sunt necesar doi. Şi de aceea pentru el se prăbuşeşte acum o lume. Toate visele, toate planurile au fost distruse.

Iosif cel drept

În situaţia aceasta Iosif dovedeşte că el iubeşte cu adevărat pe logodnica lui. „Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevrând s-o expună public, şi-a propus s-o lase pe ascuns.” Fără îndoială Iosif cunoştea foarte bine legea mozaică. Conform cu Deuteronomul 22.23,24 Maria era ameninţată să fie ucisă cu pietre. După aparenţe situaţia era destul de „clară”. În principiu Deuteronomul 22.25-27 deschidea o cale de ieşire pentru Maria: dacă ea ar fi fost forţată să se culce cu un bărbat şi în apropiere nu era nici un ajutor, ea putea fi achitată. Însă aceasta ar fi necesitat o cercetare juridică detaliată. Nu se poate presupune că istorisirea Mariei despre vestea adusă de înger ar fi fost primită de judecător în vreun fel de despovărare.

Însă dreptatea lui Iosif nu s-a epuizat într-o aplicare mecanică a Legii. Probabil el nici nu a avut încredere în judecătorii din timpul lui. Alte texte din evanghelii mărturisesc că deseori cu foarte mare îngâmfare alţii erau ţintuiţi la stâlpul infamiei (de exemplu Ioan 8.2-5). Astfel el a căutat o cale, pe care putea să dovedească afirmaţia Mariei despre mesajul îngerului şi credincioşia ei faţă de el, logodnicul. El îi dă o şansă, vrea însă ca el însuşi să se retragă, să desfacă logodna. Decizia nu i-a fost uşoară. Însă ceea ce logodnica lui preaiubită i-a povestit era prea de necrezut. Dezamăgirea era prea mare.

Mai mult decât un vis

Într-una din aceste nopţi, în care Iosif încă lupta cu sine însuşi, el a avut un vis. Şi lui îi vorbeşte un înger şi îi spune: „Iosife, fiu al lui David, nu te teme să iei pe Maria, soţia ta.” După aceea îngerul confirmă relatarea Mariei şi îi cere lui Iosif să numească „Isus” pe copil, aceasta înseamnă „Dumnezeu este salvarea”. – Iosif se trezeşte şi face ce a spus îngerul. Iosif, un visător, unul care îşi clădeşte viaţa pe închipuiri nocturne şi fantezii? Tocmai stătea mai înainte cu picioarele pe pământ. Ce l-a convins? Ce l-a determinat să dea crezare unui mesaj „incredibil”?

Era mai mult decât un vis, pe care Iosif şi alţi oameni îl visează uneori. Iosif simţea că Dumnezeu i-a vorbit prin înger. Şi acest mesaj personal al lui Dumnezeu era în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu scris, Biblia, aici era o profeţie din Isaia. Şi comunicarea era în concordanţă şi cu ceea ce logodnica lui Maria a trăit. Această concordanţă a produs la Iosif credinţă şi curaj să nu părăsească pe Maria însărcinată, ci să o lase pe ea şi înainte de toate Copilul în viaţa lui.

În iesle

Între timp pentru toţi locuitorii din Nazaret a devenit vizibil: Maria este însărcinată şi sarcina este atât de înaintată, că însărcinarea trebuie să fi avut loc înainte de nuntă. Chiar şi numai aceasta este un scandal! Însă mult mai scandaloasă este afirmaţia celor doi, că ei încă nu s-au culcat unul cu altul. Orice drum din mica localitate a devenit trecere prin furci caudine. Porunca de a călători în cetatea natală Betleem, din cauza recensământului populaţiei, era aproape bine venită pentru Iosif şi Maria gravidă în ultimele luni. Împreună pornesc la drum şi după o călătorie cu siguranţă greoaie au ajuns acolo. După ce Iosif a luat Copilul în viaţa sa, drumul vieţii care începe acum este orice altceva, dar nu o plimbare duminicală contemplativă.

În Betleem nu găsesc un loc de poposire corespunzător şi au trebuit în cele din urmă să înnopteze în afara casei de poposire. Acolo Maria aduce Copilul pe lume – din lipsa moaşei probabil Iosif a ajutat-o la naştere. Maria Îl pune într-o iesle învăluit în scutece. Pe aceasta Iosif a curăţit-o repede întrucâtva mai înainte şi a pus ceva material moale în ea. Copilul plânge ca orice copil la naştere. Arată ca orice alt copil. Şi cu toate acestea este un Copil cu totul deosebit. Maria ştie aceasta şi Iosif o crede pe ea şi cuvintele lui Dumnezeu. Iosif priveşte Copilul, pe care era şi este pregătit să-L primească în viaţa lui, care deja acum a schimbat radical viaţa lui.

Pe când erau încă logodiţi, probabil a visat cum va fi când el va ţine în braţe pe întâiul lui născut. Acum Copilul este înaintea lui … dar nu este Copilul lui. Iosif priveşte la Maria, priveşte în încăpere – ce a rezultat din planurile lui! Aici în staul! În ce s-a lăsat băgat … Deodată vin oameni în staul. Păstori, Iosif îi recunoaşte imediat. Ce caută ei aici? Vor să-şi aducă oile înăuntru? Nu, ei caută un copil înfăşat în scutece şi aşezat într-o iesle. Iosif întreabă, de unde ştiu ei aceasta. Ei relatează despre îngeri şi că ei vor găsi aici pe demult doritul Salvator. Isus – Dumnezeu este salvare!

Da, ei n-au găsit nici măcar un loc în casa de poposire, dar ei sunt totuşi în cetatea lui David. Acolo trebuia să Se nască Mesia, conform prorociei lui Mica (Mica 5.2). Nu numai păstorii preamăresc pe Dumnezeu, ci şi Iosif mulţumeşte lui Dumnezeu, că nu l-a lăsat singur aici în staul, ci trimite pe aceşti păstori ca din nou să întărească credinţa lui. Când mai târziu, conform obiceiului din timpul acela, au mers în Templu în Ierusalimul aflat în apropiere, Dumnezeu va face ca alţi oameni să-l întâmpine, care vor confirma lui Iosif că acest Copil este un Copil deosebit. Iosif l-a luat în viaţa lui. Mai întâi atunci când nu a alungat-o pe logodnica lui, acum în „seara sfântă”, când El este înaintea lui. Totul a devenit altfel decât a fost plănuit vreodată. Dar Dumnezeu este cu el.

În refugiu

La câtva timp după aceea, Iosif se află împreună cu Maria şi Copilul într-o casă în Betleem, şi primesc din nou vizitatori. Magii din Orient au descoperit o stea şi vor să vadă pe Împăratul iudeilor. Ei cad înaintea Copilului şi Îi aduc daruri. Iosif este fericit şi plin de speranţă. Va începe în curând un timp nou, în care din nou va domni un Împărat din casa lui Iuda peste Israel, aşa cum este făgăduit în Scripturi? Cât de mult doreşte Iosif aceasta.

După aceea din nou îi vorbeşte un înger în vis: în loc de pregătiri pentru încoronare a Copilului, Îl ameninţă omorârea prin Irod. Iosif trebuia să fugă cu familia lui în Egipt. Iosif se scoală chiar în noaptea aceea şi porneşte în călătoria lungă de mai mult de trei sute de kilometri. Din pricina Copilului el devine un refugiat. Respingerea din partea mulţimii şi prigoana din partea domnitorului trec de la Copil asupra lui Iosif şi Maria. Viaţa lui Iosif a părăsit demult cercul unei vieţi normale de tâmplar. Copilul adoptat determină viaţa lui.

Întoarcerea

Nici în Egipt Dumnezeu nu-l lasă singur. Într-o zi un înger îi spune că Irod a murit şi el poate să se întoarcă înapoi cu Maria şi Copilul. Iosif crede şi acest cuvânt al lui Dumnezeu, dar îi este teamă. De aceea nu se întoarce înapoi la Betleem, ci în cetatea izolată Nazaret. Prin aceasta el s-a întors înapoi acolo unde pentru el a început totul, unde pe baza cuvântului lui Dumnezeu era pregătit să ia în viaţa lui pe Isus, care acum crescuse puţin. Cum vor merge lucrurile în continuare? Iosif îşi menţinea hotărârea, el a avut deseori parte de ajutorul lui Dumnezeu, dar lui îi era şi teamă, căci simţea că semenii lui nu puteau rămâne neutri faţă de acest Isus. Ori ei preamăreau pe Dumnezeu pentru Isus, ori Îl respingeau cu hotărâre.

Ei locuiesc în Nazaret. Cândva Iosif şi Maria vor primi copiii împreună (Matei 13.55,56). Întrucâtva în jurul familiei a venit liniştea, chiar dacă încă trăiau mulţi oameni, care în mod deschis sau pe la spate arătau spre Isus, Cel mai în vârstă dintre copii, şi gândeau că ei ştiu că atunci ceva nu a fost cu totul curat. Iosif a acceptat această batjocură, care s-a transmis asupra lui şi a Mariei, chiar dacă cu siguranţă deseori a produs durere. Să ai în familie pe viitorul Împărat, probabil că şi-a imaginat să fie altfel.

Căutat şi găsit

Conform convingerii lor, să ia în serios pe Dumnezeu, Iosif şi Maria s-au suit regulat la Ierusalim la sărbători. Când Isus a avut doisprezece ani, ei L-au luat cu ei. La întoarcerea înapoi I-au simţit lipsa şi după multă căutare L-au găsit în cele din urmă în Templu în discuţie cu cărturarii. În cuvintele Mariei: „Copile, de ce ne-ai făcut astfel? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am cutat îngrijoraţi”, este cuprinsă toată teama, dar şi uşurarea, pe care părinţi o trăiesc, când ei au pierdut un copil într-un oraş mare şi apoi îl regăsesc. Ei iubeau din toată inima acest Copil, care a schimbat total viaţa lor. Îl privesc ca şi Copil al lor, Iosif ca tată al Lui. Aşa de deplin a preluat Iosif sarcina de tată adoptiv pentru Isus. Cu răspunsul Lui, Isus pune în uimire pe Maria şi pe Iosif. Fără îndoială Iosif ştia încă, că el nu era tatăl adevărat al Copilului. Dar cu toate acestea el nu a înţeles bine cuvintele lui Isus.

Viaţa comună merge mai departe. Isus Se reîntoarce împreună cu Iosif şi Maria la Nazaret. Relatările biblice continuă aproximativ la optsprezece ani după aceea şi după aceea Iosif nu mai este amintit. Explicaţia cea mai plauzibilă este că între timp el a murit. Iosif a primit ca nici un altul pe Fiul lui Dumnezeu devenit Om, pe Isus. Acum Dumnezeu l-a luat la Sine, deoarece misiunea lui de tată îngrijitor s-a încheiat. Iosif a trăit tot ce a avut parte Isus de la naştere: dezinteres, respingere, batjocură, prigoană, dar şi laudă, mulţumire şi adorare. Multe nu le-a putut încă înţelege. Uneori a avut teamă. Dar niciodată el nu şi-a retras hotărârea lui. Iosif este singurul om, în afară de Isus Însuşi, care în Noul Testament este numit cu titlul de onoare „fiu al lui David”. El este unul din marii credincioşii ai Bibliei.

De partea cealaltă a kitschului ţi comerţului, viaţa lui Iosif ne arată aspecte la care noi probabil ne gândim rar, dar care pot avea importanţă şi pentru viaţa noastră, dacă lăsăm în viaţa noastră pe Isus Hristos, la a cărui naştere se gândeşte la Crăciun. Probabil viaţa noastră nu se va desfăşura atunci pe traseul obişnuit, dar va conduce spre viaţa veşnică. De aceea doresc pentru noi curajul credinţei lui Iosif.


Tradus de la: Das "Christkind" steht vor der Tür - Weihnachten aus der Sicht Josephs

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).