Versete călăuzitoare: Geneza 14.1-9
Versetele 1-9
Geneza 14.1-9: Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului, s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului, şi cu împăratul Belei, care este Ţoarul. Aceştia s-au adunat cu toţii în Valea Sidim, adică Marea Sărată. Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat. Dar în anul al paisprezecelea, Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit şi au bătut pe refaimi la Aşterot_Carnaim, pe zuzimi la Ham, pe emimi la Şave-Chiriataim şi pe horiţi în muntele lor, Seir, până la stejarul Paran, care este lângă deşert. Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat sau Cades şi au bătut pe amaleciţi pe ţinutul lor, ca şi pe amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar. Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în Valea Sidim, împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului, şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
Un război deosebit
Avem aici un război mare. Gândesc că până în ziua aceasta în Biblie au fost multe războaie. Dar acesta este primul război despre care citim în Scriptură. Este bine să vedem principiul şi să recunoaştem cum Dumnezeu scrie cărţile istoriei. Au fost multe războaie, dar ele nu sunt socotite de Dumnezeu; ele nu erau importante. Dumnezeu notează istoria în legătură cu poporul Său. Istoria lumii este pentru Dumnezeu istoria mântuirii şi această istorie a găsit un loc veşnic în Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece un om, Lot, şi un om, Avraam, au a face cu ea.
Era un război deosebit de puternic în sine. În el erau implicaţi oameni puternici, de exemplu Amrafel, împăratul Şinearului. Şinear este ţara în care stătea turnul Babel. Este de fapt Babel însuşi. Împăratul Elasarului şi împăratul Elamului, aceştia sunt Persia. Am văzut aceasta în Geneza 10. Şi Tideal, împăratul naţiunilor. Puteri mari din vechiul Orient erau adunate acolo, ca să se ridice nu numai împotriva celor cinci împăraţi, ci împotriva multor împăraţi, aşa cum stă scris în versetul 5; împotriva refaimilor, emimilor, horiţilor, amaleciţilor şi amoriţilor. Toate erau războaie mari, popoare întregi, care erau implicate în război. Toate acestea sunt tratate în cuvinte puţine. Pentru Dumnezeu nu au nici o importanţă, căci noi am văzut, că Dumnezeu lasă popoarele să meargă pe căile lor proprii. Dumnezeu le lasă să se lupte între ele. Dar de îndată ce poporul Său este implicat în luptă, atunci Dumnezeu hotărăşte istoria. Şi când Lot şi Avraam sunt implicate în ele, atunci Dumnezeu lasă ca istoria să fie descrisă.
Istoria lui Dumnezeu este istoria mântuirii
Noi toţi am învăţat la şcoală istoria şi unii mai tineri învaţă încă. Mai târziu am descoperit – ar fi fost bine să descopăr mai devreme, pe când eram încă la şcoală -, cât de important este să vedem istoria ca istorie a mântuirii lui Dumnezeu, ca acţiuni, pe care într-adevăr nu Dumnezeu Însuşi le întreprinde – vedem aceasta la popoarele pe care Dumnezeu le lasă să meargă pe căile lor proprii -, dar pe care Dumnezeu le dirijează de pe planul secund, pentru ca planurile Lui să se realizeze în toate. Înainte de toate firul roşu al poporului Său, care este implicat în ea, o parcurge de la un capăt la altul. Aşa este astăzi. Aşa este cu istoria Europei în ultimii 2000 de ani, căci noi am văzut, că Lot şi Avraam sunt modele ale credincioşilor din perioada creştină. Avraam este modelul credincioşilor care au ales partea cerească, pe care nimeni nu le-o poate lua şi care nu au nici un interes de binecuvântările lumii acesteia şi de ademenirile pe care lumea aceasta li le oferă, iar Lot este modelul credincioşilor care şi-au căutat partea în lume, care sunt lumeşti şi care au fost asimilaţi de Sodoma. Lot a locuit în Sodoma, spune versetul 12. Aşa au decurs lucrurile în istoria creştină, fraţi şi surori!
Istorie în scrisorile deschise
Citim o privire de ansamblu a istoriei creştine în cartea Apocalipsa 2; 3 în cele şapte Biserici. Dacă citim acolo despre biserica din Efes şi mai ales despre biserica din Smirna, vedem câtă binecuvântare era acolo. Aceasta este perioada istoriei creştine când Biserica lui Dumnezeu de pe pământ suferea din cauza asupririi romane şi aveau loc prigoane creştine. Nu a fost nici un alt timp mai înfloritor al creştinismului ca acela în mijlocul prigoanelor, atâta timp cât Biserica lui Dumnezeu s-a ţinut despărţită de lume şi era pregătită să sufere şi să lupte în lumea aceasta.
Când Constantin cel Mare a preluat creştinismul, creştinismul a respirat uşurat, ceea ce ne putem foarte uşor imagina. Începând de aici începe o perioadă în istoria europeană în care creştinătatea îşi căuta sprijinul în lumea aceasta şi îşi pregătea un loc sigur şi s-a cuibărit în lumea aceasta, aşa cum Lot s-a stabilit în locul care era plin de binecuvântare şi siguranţă în interiorul zidurilor Sodomei, în câmpia bine udată de Iordan.
Dar Domnul Isus spune în privinţa aceasta biserici a treia, din Pergam: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie la satanei” (Apocalipsa 2.13). Satan este mai marele lumii acesteia şi biserica din Pergam locuieşte acolo unde stă scaunul de domnie al lui satan. Ea locuieşte pe terenul lumii. Acolo ea şi-a pregătit un loc sigur, plăcut. Aşa s-au petrecut lucrurile când împăratul a preluat creştinismul, când de fapt toată Europa a fost creştinizată şi biruită de creştinism. Atunci creştinii şi-au ales un loc sigur şi au devenit însufleţiţi pământeşte. Au privit spre binecuvântările acestui pământ şi le-au primit ca binecuvântări din mâna lui Dumnezeu, ca lucruri pe care le-a dat Dumnezeu, şi au pierdut partea cerească. Vedem aceasta şi la lumina cea mai mare a timpului acela, la Augustin.
Privirea era îndreptată spre binecuvântările pământeşti, pe care Dumnezeu le da. Împăraţii au fost priviţi ca instrumente în mâna lui Dumnezeu, ca să aducă timpuri de bunăstare. Dar biserica se extinde în lume, şi aceasta face ca totdeauna să iese rău, căci biserica nu poate îmbunătăţii lumea, dar lumea poate foarte bine să înrăutăţească biserica. Şi aşa a avut loc.
Ştiţi voi ce urmează după biserica din Pergam? După aceea vine timpul bisericii din Tiatira. Atunci merge exact invers: atunci biserica nu mai are locul ei protejat în lume, atunci ea nu mai caută protecţia în lume, ci domină peste lumea aceasta. În Tiatira vedem apoi marele sistem roman, care pune stăpânire pe toată lumea. Nu mai este ca în secolul 4 o biserică care caută protecţie la autorităţi, ci biserica însuşi devine instanţa puterii pe pământ. În secolul 12 nici un împărat din Europa nu putea să-şi mişte degetul fără să aibă autoritatea papalităţii. Aceasta este lupta din Şinear, căci Şinear este Babel şi Babel nu s-a schimbat pe parcursul secolelor.
Versetele 10-12
Geneza 14.10-12: Şi Valea Sidim era acoperită cu puţuri de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă şi au căzut în ele; iar ceilalţi care au rămas au fugit spre munte. Şi ei au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toate proviziile lor de alimente şi au plecat. Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat.
Babel împotriva Sodomei
Babel cucereşte aici, şi lupta, pe care Dumnezeu o relatează aici, este cucerirea Sodomei şi a lui Lot – a amândurora! Te rog să observi aceasta! În felul acesta sistemul creştin, sistemul roman al Evului Mediu, a creştinizat Europa păgână sălbatică, Sodoma răzvrătită. Sodoma era răzvrătită, aşa cum spune aici, prin aceea că s-a ridicat împotriva lui Chedorlaomer şi aliaţilor lui.
Dar noi nu mai suntem păgâni şi nici germani sălbatici ca odinioară, care şi-au dat soţiile „pe nimic”. Creştinismul a câştigat aici influenţă şi noi am devenit un popor ordonat şi onest. Popoarele europene au fost biruite şi în exterior am spune că Şinear a exercitat o influenţă bună. Sodoma a fost supusă. Această ţară răzvrătită, rea, a ajuns sub influenţa binecuvântată a creştinismului. Aşa păreau lucrurile în Evul Mediu şi aşa era în realitate. Dar Lot a fost luat captiv de duhul din Şinear şi Babel.
În Evul Mediu şi credincioşii adevăraţi au ajuns sub autoritatea sistemului rău. Şi cât de mult au fost ei prigoniţi de către acesta! Babel a luat şi pe Lot în ghearele sale. Nici chiar credincioşii adevăraţi nu scapă în Evul Mediu de influenţa lui Babel, de aceste influenţe lumeşti, exterioare şi de ritualurile omeneşti din biserici. Lot, credinciosul, şi Sodoma rea, păgână, sunt sub puterea aceluiaşi mare sistem roman, care poartă numele de creştin.
Credincioşii din Sodoma – biruiţi de Babel
Cum este deci posibil, că acest Lot este luat aşa în stăpânire, este aşa de lipsit de putere, că el este aşa uşor biruit de Şinear? Deoarece în Lot nu era putere. Lot într-adevăr şi-a chinuit sufletul lui drept, a suferit în Sodoma. Dar a suferi nu este acelaşi lucru cu a birui. Nu era nici o putere pentru cineva care era aşa de contopit cu lumea, care avea felul de gândire al lumii, care nu putea să se adape din izvorul puterii, din care Avram se putea adăpa – la stejarii lui Mamre în părtăşie cu Dumnezeu.
Dacă biserica se leagă aşa de strâns cu lumea, aşa cum ea a făcut în Pergam, ea va fi biruită de Babilon, aşa cum găsim în biserica din Tiatira la sfârşitul capitolului 2 din cartea Apocalipsa. Aşa se întâmplă cu credincioşii. Principiul este valabil şi în viaţa noastră personală. Cât de mulţi credincioşi sunt care ca şi Lot ajung în mijlocul acestei lupte: pe de o parte lupta cu creştinismul adevărat şi pe de altă parte cu influenţele lumii şi în al treilea rând cu influenţele din Şinear, cu ritualurile divine exterioare, care au pătruns în creştinătate. Cum se face că aşa de mulţii credincioşi sunt implicaţi în aceleaşi încurcături ca şi Lot şi se chinuie cu influenţele lumii, împotriva cărora se poziţionează şi consilierii bisericii mondiale. Puteri mari, care se poziţionează împotriva puterilor lumeşti. Ele sunt implicate direct în luptă. Îi costă odihna nopţii. Sau este o luptă în interiorul propriilor biserici şi atunci ei ajung numai o rămăşiţă faţă de aceia care se află sub domnia împăratului din Şinear; ajung în mijlocul luptei; şi aceasta nu era nicidecum necesar!
Versetul 13
Geneza 14.13: A venit unul care scăpase şi a dat de ştire lui Avram, evreul; şi el locuia lângă stejarii lui Mamre, amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră alianţă cu Avram.
Avram – lipsit de importanţă pentru atacanţii din Şinear şi Sodoma
Avram nu era în nici o luptă! Cum se face că Avram a scăpat de puterea tuturor împăraţilor? El nu avea de ce să se teamă de împăraţii Sodomei şi Gomorei. El nu trebuia să se teamă cu nimic nici de împăraţii din Şinear, Elasam şi Elam şi nici de cei ai naţiunilor. Cum se face că Avram este cu totul liber de aceştia, nu cunoaşte nicidecum lupta şi este fericit în părtăşia cu Domnul la Hebron? Deoarece Avram nu avea nimic de pierdut! Moştenirea lui cerească nu îi putea fi luată, nici de împăratul Sodomei şi nici de împăratul Şinearului. Moştenirea cerească o savura împreună cu Dumnezeu şi împăraţii nu aveau nici un interes de aceasta. Dacă credincioşii s-ar preocupa cu moştenirea cerească şi dacă aici pe pământ nu şi-ar fi făcut nici un loc şi nici un nume, atunci pe de o parte ar fi liberi de influenţele Sodomei – lumea păgână – şi pe de altă parte de cele din Şinear sau din Babel. Avram nu avea nimic de pierdut. Avram nu avea nici o casă în Sodoma şi nici o avere. Avram nu era o pradă interesantă pentru duşmanii care au năvălit în ţară. Avram era acolo plin de linişte pe locul lui. Şi totuşi Avram a fost implicat în luptă, dar nu din propria vină.
Avram – drumeţul
„Avram, evreul.” Aceasta se spune aici pe scurt, în treacăt. V-am povestit de mai multe ori cine sunt evreii. Un evreu este un urmaş al lui Eber. Am văzut aceasta: Dumnezeu este Dumnezeul lui Sem şi Sem este tatăl tuturor fiilor lui Eber (Geneza 10.21 „Şi lui Sem, tatăl tuturor copiilor lui Eber, fratele cel mai mare al lui Iafet, i s-au născut şi lui fii.“). Aceasta este caracteristica cea mai frecventă care se poate spune despre Eber. Eber înseamnă: cel care trece printr-un loc (fără oprire), drumeţ. Acesta este omul care aici pe pământ nu locuieşte într-o casă în Sodoma, ci este un călător, un străin, un drumeţ. Tocmai acum când Lot a ajuns în neplăceri, deoarece felul lui de gândire nu era acela al unui pelerin, ci orientat spre pământ, stă aici scris aşa de frumos: „Avram, evreul”, Avram pelerinul, Avram drumeţul; Avram, care nu avea nimic de pierdut pe acest pământ, deoarece nu şi-a însuşit nimic pe acest pământ. Dar când Avram, care locuia la stejarii lui Mamre, a auzit … Permiteţi-mi să spun mai întâi ceva.
Domiciliul lui Avram
El locuieşte acolo pe locul fericit din Hebron. Găsim acolo mai mulţi aliaţi. Avram nu era simplu într-un loc, în care era în părtăşie cu Domnul. El era acolo şi o mărturie. De la el pornea o influenţă bună în jurul lui. Prinţii, care locuiau în jurul lui, au devenit aliaţii lui.
Ce loc fericit era acesta: Eşcol înseamnă strugure şi Aner înseamnă cascadă de apă şi Mamre înseamnă putere de viaţă, şi toate acestea în apropiere de Hebron. Tot ce vorbeşte de bucurie şi prospeţime era acolo în părtăşia fericită dintre Avram şi prietenii lui, aliaţii lui şi în părtăşia cu Dumnezeu, la altarul Lui, neatins de luptă şi de învălmăşeala din jurul lor.
Versetele 14,15
Geneza 14.14,15: Şi Avram a auzit că fratele său fusese luat captiv; a înarmat trei sute optsprezece dintre cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi i-a urmărit până la Dan. Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
Avram – fratele la timp de necaz
Dar după aceea vine o veste. În versetul 14 se spune foarte frumos: „Şi Avram a auzit că fratele său fusese luat captiv. …” Era de fapt fiul fratelui său. Dar Scriptura spune aceasta intenţionat în felul acesta, ca să ne arate că între Avram şi Lot era o relaţie deosebită: el era dintotdeauna fratele lui. Ce frumos este când nu trebuie să fi înrolat în luptă în mod constrâns, ci să porneşti de bună voie la luptă, ca să salvezi un frate.
Cunoaştem noi ceva de felul acesta, să fim un astfel de Avram, ca să salvăm un frate ca Lot de pe locul pe care el se află? Apostolul Pavel era un astfel de frate. Pavel spune galatenilor că el era în durerile naşterii din cauza lor. El ducea o luptă mare pentru ei, ca să salveze pe galateni de sub puterea Şinearului, de sub puterea legalităţii, în care ei se aflau.
Şi apostolul Pavel spune credincioşilor din Colose în Coloseni 2.1 „Pentru că vreau ca voi să ştiţi ce mare luptă duc pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi nu mi-au văzut faţa în trup,“, că ei ar fi trebuit să ştie în ce luptă mare se află el pentru ei şi pentru cei din Laodiceea. El era implicat în luptă ca să-i scoată de sub influenţa Sodomei şi a asemănării cu lumea şi de sub influenţa Şinearului, a legalismului fals de slujire a lui Dumnezeu.
Luptă din partea lui Avram, luptă din partea lui Pavel – pentru un frate care a ajuns sub astfel de puteri, deoarece el avea un fel de gândire pământesc, ca să-l scoţi de acolo. Avram avea putere! El avea putere duhovnicească în părtăşia cu Domnul. Avram avea o gospodărie cu oameni care erau capabili să pornească la luptă. Sunt familiile caselor noastre aşa?
Avram avea acasă 318 de războinici. Aceasta era ceva! Patru împăraţi au năvălit în ţară, şi erau imperii mari, pe care împăraţii le aveau înapoia lor şi fără îndoială ei au venit cu oştiri mari. Ei au cucerit multe popoare, aşa cum este numit expres în versetele 5-7. Ei au biruit multe popoare. În afară de aceasta vedem că ei au bătut pe cei cinci împăraţi din Sodoma şi Gomora şi i-au luat captivi. Înaintea acestora vine Avram cu 318 bărbaţi.
Despre luptă nici nu este vorba, ci el îi bate şi îi urmăreşte până i-a bătut şi până când el a eliberat de sub puterea duşmanului pe toţi locuitorii cetăţilor cu Lot şi averile lor. Aceasta se spune acolo cu puţine cuvinte. Aceasta ne lasă să vedem cine era Avram, sau mai bine spus: cum era Dumnezeu. Aceasta ne lasă să vedem, fraţi şi surori, ce este puterea duhovnicească care se primeşte pe locul despărţirii de rău şi în părtăşie cu Dumnezeu.
Este ceva să ai o casă, în care noi suntem instruiţi pentru luptă. Este aceasta aşa pentru noi ca părinţi? Suntem numai noi instruiţi pentru luptă sau sunt şi colocatarii noştri – aşa cum se spune aici: slujitori ai lui, născuţi în casa lui? Niciunul dintre noi nu are 318 oameni acasă, însă noi avem pe toţi care s-au născut în casa noastră sau care ne-au fost încredinţaţi, indiferent în ce mod, faţă de care avem răspunderea să-i pregătim pentru luptă. Aşa cum Dumnezeu spune aceasta mai târziu în capitolul 18 lui Avraam, când El îi porunceşte să menţină casa sa pe drumul dreptăţii. Avraam trebuia să ajute casei sale să meargă pe acest drum. Avraam trebuia să-i înveţe, „să-i instruiască” pentru luptă. Şi care a fost rezultatul? Că nu a fost nici o singură putere pe pământul acesta care putea să-l învingă pe Avraam – şi nu se poate imagina o putere mai mare decât aceşti patru împăraţi şi oştirile lor. Dar ele nu erau nimic pentru Avraam. Aceasta este o lecţie pentru noi ca credincioşi. Nici o putere din lumea aceasta nu ne poate birui dacă pornim împotriva ei în dependenţă de Dumnezeu şi în putere spirituală. La aceasta trebuie să ne gândim la condiţii: să rămânem despărţiţi de influenţa Sodomei, a lumii, şi să rămânem despărţiţi de influenţa Şinearului, de Babel, de serviciul divin fals, omenesc, care poartă eticheta „creştin”, dar în realitate este de la oameni, carnal. Dacă suntem cu adevărat liberi de aceste două influenţe, atunci putem duce lupta spirituală în luptă. Atunci putem fi biruitori.
Aşa a fost în Tiatira şi în Pergam şi în toate celelalte biserici din cartea Apocalipsa capitolele 2 şi 3. Citim totdeauna la sfârşitul celor şapte scrisori, că Domnul Isus spune acolo bisericilor: cine biruie, aceluia îi voi da … Şi cine sunt aceşti biruitori? Aceştia sunt deci aceia care au caracterul lui Avram? Cine sunt aceia care biruie? Citiţi acasă fiecare scrisoare şi atunci veţi vedea că biruitorii sunt aceia care s-au ţinut despărţiţi de aceste influenţe rele sau de slăbiciunile care erau active în biserică. Tot aşa este în Adunarea sau în locul unde te găseşti. Sunt greutăţi şi slăbiciuni în locul unde locuieşti. Noi toţi suntem expuşi diferitelor pericole. Deci, biruitorii sunt aceia care nu cad în aceste pericole, care se ţin despărţiţi de influenţele greşite din jurul lor. Şi ce se spune acolo despre Tiatira?
Despre Tiatira se spune că femeia Izabela era la lucru. Acolo ne este prezentat marele Babel, pe care noi îl găsim prezentat mai detaliat în Apocalipsa capitolele 17; 18 şi care acolo este condamnat de Domnul. Aşa se va petrece în viitor cu Babel.
Ce se spune acolo despre aceia din Tiatira care biruie? Aceştia sunt aceia care rămân liberi de influenţele rele ale marelui Babilon, de slujba idolatră omenească şi de influenţa lumii. Despre aceştia citim în cartea Apocalipsa capitolul 2, unde Domnul Isus le spune în versetul 26: „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri. Le va păstori cu un toiag de fier”. Pentru noi ca credincioşi aceasta va deveni realitate când vom domni împreună cu Domnul Isus asupra pământului. Însă într-un anumit sens este deja acum în sens moral adevărat, şi noi vedem aceasta la Avram. Avram era un biruitor. El era despărţit de influenţa din Sodoma şi Şinear şi de aceea a primit putere de la Dumnezeu asupra naţiunilor, ca în dependenţă de El să pornească la luptă împotriva naţiunilor şi să le biruie.
Versetul 16
Geneza 14.16: A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi mulţimea.
Biruinţa lui Avram
Vedem urmarea: „A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei şi mulţimea.” Chiar şi lumea profită de acest fapt, când noi pornim în lupta spirituală, ca să salvăm un frate. Apostolul Pavel spune aceasta galatenilor şi ca exemplu: „Fraţilor, chiar dacă un om ar fi prins de vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” Apostolul Iacov spune la sfârşitul epistolei sale, că dacă cineva întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui aceasta are o urmare bogată în binecuvântare, când el este readus înapoi de pe drumul care duce la moarte şi prin aceasta sunt iertate o mulţime de păcate.
Este o mare binecuvântare să readuci înapoi pe un frate. Avem nevoie de putere spirituală ca să rămânem despărţiţi de influenţa lumii. Însă noi avem nevoie şi de putere spirituală ca să aducem înapoi pe un frate, care s-a rătăcit, de sub influenţa Sodomei şi de sub influenţa Şinearului.
Însă atunci ni se poate întâmpla ca lui Avram. Când lumea vine ca un leu care răcneşte, noi ne putem împotrivi. Noi putem birui Şinearul.
Versetele 17-20
Geneza 14.17-20: După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în Valea Şave sau Valea Împăratului. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Şi el l-a binecuvântat şi a zis: ‚Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!’ Şi el i-a dat zeciuială din toate.
Întâlnirile lui Avram cu împăraţii
S-ar putea însă ca noi să întâlnim lumea într-un cu totul alt caracter; nu ca leu care răcneşte, ci ca înger al luminii. Citim aici în versetul 17: „După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în Valea Şave sau Valea Împăratului.” Ce intenţiona împăratul Sodomei? Citim în versetul 21 că împăratul Sodomei voia să-i spună, că el voia să-i dea lui Avram avuţiile – deci prada. Aceasta era o ispită mare. Avram putea să folosească ca şi Lot un argument evlavios: „Deci, eu pot primi aceasta din mâna Domnului. Aceasta este o parte, pe care Domnul mi-o dă, şi este chiar o parte a binecuvântării primită din ţară.” Şi probabil Avram ar fi căzut pradă acestei ispitiri, dacă Dumnezeu nu ar fi prevăzut altceva.
Dacă acolo în versetul 17 se spune că împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare – şi este foarte frumos să vedem ce se spune în acest verset -, vedem însă apoi că Dumnezeu vine între cei doi, căci Avram a avut mai întâi o întâlnire cu un alt împărat.
După ce el a bătut pe împăratul Şinearului, vin alţi doi împăraţi la el: împăratul Sodomei şi împăratul Salemului, Melhisedec.
Valea Împăratului
Şi unde? În Valea Împăratului. În valea unde el a întâlnit pe împărat, într-un loc jos. La locul pe care el a ajuns; întrebarea este, nu numai dacă Avram avea putere spirituală, ca să bată un duşman, ci şi dacă el avea puterea spirituală să respingă ispitele şi ofertele ispititoare ale lumii. Acest loc de jos, fraţi şi surori, trebuie descoperit de noi înşine.
Acest loc se mai întâlneşte numai într-un singur alt loc în Biblie, în 2 Samuel 18, în istoria lui Absalom. Acolo se află aceeaşi Vale a Împăratului. Şi ştiţi voi ce a făcut acolo Absalom ca fiu al împăratului? El a construit acolo în Valea Împăratului un monument mare pentru sine. Acestea sunt cele două cazuri în care se vorbeşte despre Valea Împăratului.
Ne construim noi un monument, prin care noi înşine ne glorificăm, sau în modestie şi smerenie avem o întâlnire cu Împăratul dreptăţii, cu Împăratul păcii, cu Melhisedec? Ce har că Dumnezeu trimite acest om la el, înainte ca el să aibă o discuţie cu împăratul Sodomei. Ce har că Dumnezeu, când vin astfel de încercări şi împăratul Sodomei ne face astfel de oferte, ne duce în părtăşie cu Domnul Isus Hristos.
Cine este Mehisedec?
Căci Melhisedec, acest bărbat, care apare aşa deodată şi apoi dispare iarăşi deodată – acest bărbat este un model despre Domnul Isus Hristos Însuşi. Niciunde nu suntem pe un teren aşa de sfânt, ca să afirmăm aceasta ca aici, deoarece Scriptura însăşi exprimă categoric în epistola către Evrei capitolul 7, că acest bărbat, prezentat aici fără tată şi fără mamă, fără genealogie, fără început al vieţii şi fără sfârşit, este o asemănare, un tablou despre Fiul lui Dumnezeu şi este asemenea Lui. Una din imaginile cele mai ciudate ale Vechiului Testament, apărând aşa deodată pe scenă şi apoi dispărând.
Îl găsim mai târziu iarăşi în Psalmul 110. Acest Psalm vorbeşte despre momentul când Domnul Isus Se aşează la dreapta lui Dumnezeu ca Mesia. Ca preţ al lucrării Sale El primeşte locul la dreapta lui Dumnezeu. După aceea vedem acolo cum El este trimis de Dumnezeu să domnească din Sion peste creaţie, peste pământ şi peste poporul Său. Sceptrul Împărăţiei Sale porneşte din Sion. Când vedem acolo pe Domnul Isus ca Împărat, glorificat de Dumnezeu şi domnind peste poporul Său – nu numai ca Împărat, ci ca Preot-Împărat -, Dumnezeu spune despre El, că El este Preot; nu după vechea rânduială a lui Aaron, ci Preot conform acestei rânduieli, potrivit cu această regulă, potrivit cu acest model, cu modelul lui Melhisedec.
Apostolul Pavel îl include în epistola către Evrei, ca să ne arate clar în ce privinţă Domnul Isus Hristos este Preot, conform cărei reguli, conform cărei rânduieli – după rânduiala lui Melhisedec. Aceasta are o însemnătate mare, căci în primul rând din aceasta se vede că Domnul Isus ca Mare Preot este mai mare decât Aaron, căci Melhisedec era mai mare decât Aaron. Apostolul Pavel foloseşte pentru aceasta o argumentare deosebită. El spune: Melhisedec binecuvântează aici pe Avram, şi cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. În coapsele lui Avram era Levi, şi Levi era bunicul lui Aaron. Astfel Aaron era în coapsele lui Avram şi a fost indirect binecuvântat de Melhisedec. Melhisedec era mai mare nu numai pentru că el a binecuvântat pe Avram. Vedem la Aaron că era o mare preoţie slabă, în care erau nevoie de mulţi mari preoţi, deoarece marii preoţi mureau, aşa că trebuia căutat un înlocuitor.
Dar aici spune Pavel că în Melhisedec vedem un mare preot fără descendenţă, fără tată şi fără mamă. Desigur Melhisedec a avut părinţi, dar felul în care îl prezintă Scriptura, îl aduce în scenă fără descendenţă, fără genealogie şi fără urmaşi, ca unul singur în această preoţie, ca preot-împărat al Dumnezeului Cel Prea Înalt – acest model îl regăsim în Domnul Isus Hristos. El nu este căpetenia unui neam preoţesc în sensul că un altul va urma ca mare preot după preoţia lui, căci el este mare preot în veci. El are o preoţie netrecătoare, în care nu sunt urmaşi. Preoţia va rămâne până în veşnicie.
Lucrarea adevăratului Melhisedec
Însă Domnul Isus este ca Mare Preot nu numai mai mare decât Aaron, ci apostolul Pavel ne arată clar, că El ca Mare Preot are o misiune cu totul alta decât Aaron. Este o mare deosebire între marea preoţie a lui Aaron şi cea a lui Melhisedec.
Care era misiunea lui Aaron? Misiunea lui Aaron era să aducă jertfe lui Dumnezeu, în mod deosebit în marea zi a împăcării. Aceasta era pur şi simplu misiunea marelui preot. În al doilea rând, el intervenea pentru popor la Dumnezeu. La Melhisedec nu găsim nici pe una nici pe cealaltă. Nu găsim nici un altar, pe care Avram îl construieşte aici, nici un serviciu al jertfelor şi nu găsim nici o intervenţie din partea lui Melhisedec în favoarea cuiva. Ce vedem la Melhisedec? Aici găsim ce se găseşte în Psalmul 110: pe preotul-împărat. Melhisedec ne îndreaptă privirea spre timpul despre care vorbeşte epistola către Evrei capitolul 7: Domnul Isus este Împăratul păcii – Salem înseamnă pace – şi Împărat al dreptăţii (neprihănirii), căci Melhisedec înseamnă „împărat al dreptăţii (neprihănirii)”. Domnul Isus va exercita preoţia lui Melhisedec când El va domni peste pământ, peste creaţie ca Împărat al dreptăţii (neprihănirii) şi ca Împărat al păcii. Însă atunci nu ca să facă intervenţie în favoarea cuiva şi nu ca să aducă jertfe – nici Melhisedec nu face aceasta -, ci ca să binecuvânteze, ca din căile lui Dumnezeu să dea binecuvântare preoţească alor Săi şi lui Avram, care aici este un model al credincioşilor fideli şi în mod deosebit al lui Israel, care va birui şi în viitor şi apoi va fi binecuvântat de Preotul-Împărat. Găsim aceasta şi în Zaharia 6.13 „Da, El va construi templul Domnului şi El va purta gloria şi va şedea şi va împărăţi pe tronul Său; şi va fi preot pe tronul Său; şi sfatul de pace va fi între ei doi.“ – şi acesta este al treilea loc din Vechiul Testament la care vreau să mă refer -, unde citim despre Mesia, Vlăstarul, care va sta pe scaunul de domnie ca Împărat şi în acelaşi timp ca Preot. Iosua şi Zorobabel erau modele ale acestora: Iosua despre preot şi Zorobabel despre împărat. Dar ei erau persoane diferite. În Mesia ele vor fi unite. El va fi Împărat şi Preot, care va veni de pe căile lui Dumnezeu şi va domni în pace şi dreptate, ca să dea binecuvântare preoţească naţiunilor şi celor ce sunt ai Lui.
Adevăratul Melhisedec face lucrarea lui Aaron
Însă epistola către Evrei ne mai arată ceva. Dacă am înţeles bine, avem una din cheile cele mai importante să înţelegem epistola către Evrei: aceasta este, că Domnul Isus este într-adevăr Preot după rânduiala lui Melhisedec – El nu poate fi Preot după rânduiala lui Aaron, deoarece El nu este din seminţia lui Levi; El nu S-a născut din familia preoţească a lui Aaron, şi de aceea este Preot după rânduiala lui Melhisedec -, însă Domnul Isus încă nu practică preoţia lui Melhisedec. Aceasta o va exercita abia după ce El va fi revenit din cer. Epistola către Evrei capitolul 2 spune că lumea viitoare va fi supusă la picioarele Lui. Şi când El va reveni, toate lucrurile Îi vor fi supuse şi atunci El ca Preot-Împărat va da binecuvântările lui Melhisedec celor ce sunt ai Lui, poporului Lui de aici de pe pământ. Dar acum Domnul Isus este în cer şi El este deja Preot după rânduiala lui Melhisedec, însă acum face o lucrare care nu se aseamănă cu cea a lui Melhisedec, ci cu a lui Aaron. Aceasta este ceea ce deseori pune în încurcătură pe mulţi credincioşi. Domnul Isus este Preot după rânduiala lui Melhisedec, dar El nu exercită încă misiunea propriu-zisă a lui Melhisedec. El va face aceasta când va domni peste pământ. Lucrarea pe care El o face acum este aceea a lui Aaron.
În primul rând aceasta este, că El a adus jertfă, prin aceea că El Însuşi S-a adus ca jertfă pe crucea de pe Golgota, aşa cum spune Evrei 2: El a făcut lucrarea de ispăşire pentru poporul Său şi acum în cer El păşeşte ca Mare Preot între cei doi. Aceasta nu este misiunea lui Melhisedec. Aceasta este misiunea lui Aaron. Deci El exercită acum în cer misiunea lui Aaron, este însă Preot după rânduiala lui Melhisedec. Aceasta dă deseori naştere la greutăţi de înţelegere.
Lucrarea propriu-zisă a adevăratului Melhisedec
Domnul va exercita misiunea lui Melhisedec abia după ce va reveni, când El – aşa cum găsim aici – cu pâine şi cu vin va da binecuvântările celor care vor birui; aşa cum se spune în cartea Apocalipsa 15, unde puterea împăraţilor, care vor apărea şi în timpul din urmă, va fi biruită; marele Babilon din timpul din urmă; Tideal, împăratul naţiunilor, pe care îl regăsim în viitor în împărăţia romană. Toate aceste puteri vor fi prezente. Şi vor fi din aceia care ca şi Avram vor birui şi împreună cu Mielul vor sta pe marea de sticlă şi vor primi binecuvântările din mâna adevăratului Melhisedec. Aceştia vor fi credincioşii care au biruit şi care împreună cu El vor cânta cântarea Mielului. Melhisedec ne arată pe Domnul Isus, care atunci va lăsa sceptrul Lui să pornească din Sion şi va domni peste toată creaţia. Cât de frumos regăsim noi aceasta aici în cuvintele rostite cu privire la Melhisedec. Numele lui înseamnă „împăratul dreptăţii (neprihănirii)” şi el este împărat al Salemului, aceasta înseamnă împărat al păcii şi el a adus pâine şi vin. Domnul Isus Se va reîntoarce aici pe pământ cu binecuvântări, ca să le dea celor care sunt ai Săi. El va pregăti o masă pentru ei cu pâine şi cu vin.
Pâine şi vin
Aceasta este o masă cu totul alta decât aceea pe care El o dă acum alor Săi. El pregăteşte şi acum o masă cu pâine şi cu vin la Cină. Noi avem voie să avem deja acum părtăşie cu Domnul Isus. Dar când noi Îl vedem acum, Îl vedem nu ca Acela care domneşte peste pământ, ci ca Acela care stă la dreapta lui Dumnezeu. Îl vedem ca Marele Preot, care îndeplineşte misiunea lui Aaron şi intervine acolo pentru noi. El Însuşi S-a jertfit la cruce şi noi avem voie să venim la altar, la Masa Domnului, cu jertfele noastre, la locul unde noi prin pâine şi prin vin ne amintim de El.
Mai târziu El însuşi va reveni şi El Însuşi va împărţi pâinea şi vinul, vin din pricina bucuriei din Împărăţia păcii şi pâine, care vorbeşte despre El Însuşi. El va hrăni pe ai Săi cu Sine Însuşi. El va spune cu adevărat, că El este Preotul lui Dumnezeu, al Celui Prea Înalt.
Dumnezeul Cel Prea Înalt
Dumnezeul Cel Prea Înalt este numele pe care Îl are Dumnezeu în timpul Împărăţiei de o mie de ani. Pretutindeni în Psalmi, unde se face referire la Împărăţia păcii, Dumnezeu are numele: Dumnezeul Cel Prea Înalt. Acesta este numele pe care El Îl va avea când El va fi realmente vizibil ca Cel Prea Înalt, când toate puterile, care au fost împotriva Lui, vor fi nimicite şi când Dumnezeu va fi peste toţi. Aşa cum se spune aici: „Dumnezeul Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi pământului”.
Dumnezeu va recâştiga practic şi efectiv totul de la satan, care acum este căpetenia lumii şi căpetenia veacului acesta. Atunci Dumnezeu va fi practic şi Domnul cerului şi al pământului şi va domni în Persoana Domnului Isus Hristos. Atunci adevăratul Melhisedec va veni cu binecuvântare: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt”. Şi ce minunat: este binecuvântare nu numai pentru Avram. Melhisedec preamăreşte pe Dumnezeu Însuşi. În versetul 20 stă literalmente acelaşi cuvânt: „Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt”. (Nota red.: cuvântul ebraic poate fi tradus cu „a binecuvânta” şi „a preamări”) Aşa va fi în Împărăţia păcii. Dumnezeu va da binecuvântare asupra pământului şi asupra alor Săi şi explozie de bucurie şi laudă se va înălţa de la oameni – dar şi de la Hristos, căci El Însuşi va intona în mijlocul alor Săi cântarea de laudă. „Te voi lăuda în mijlocul adunării”, „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei”, aceasta este primul lucru. Acesta este Melhisedec care vesteşte fraţilor Lui, poporului lui Dumnezeu, Numele Celui Prea Înalt, Cel care posedă cerul şi pământul. Dar El va preamări pe Domnul şi în mijlocul lor, aşa cum se spune aici: „Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!”
Părtăşia cu Melhisedec, Cel mai bun
Avram recunoaşte că Melhisedec este cel bun. Aceasta rezultă din două lucruri: mai întâi, că el binecuvântează pe Avram, şi în al doilea rând, că Avram îi dă zeciuială din toate. Aşa vor da credincioşii atunci din tot ce le-a dat Dumnezeu, un răspuns minunat prin jertfele de laudă şi mulţumire care I le vor aduce. Ce loc! Ce ocazie minunată, că noi putem să cunoaştem deja acum pe acest Melhisedec! Pentru rămăşiţa lui Israel, care va fi mântuită, acest moment va veni abia atunci când ei vor vedea pe Domnul Isus şi Îl vor recunoaşte şi vor simţi părtăşia cu El, şi anume când Melhisedec va fi revenit din cer şi aici pe pământ va sta pe scaunul de domnie ca Preot-Împărat şi va pregăti binecuvântarea pentru poporul Său. Noi nu trebuie să aşteptăm aşa mult timp. Evrei 2 spune: „Totuşi acum încă nu vedem că toate Îi sunt supuse”, adevăratului Melhisedec. Dar noi vedem pe Isus cu ochii credinţei şezând la dreapta lui Dumnezeu şi avem voie să avem deja acum părtăşie cu El. De fiecare dată, şi atunci când noi personal am biruit în viaţa noastră, când am păstrat părtăşia cu Domnul prin despărţirea de Sodoma şi Şinear, şi când am adus înapoi pe un frate de pe rătăcirea căii lui, putem savura în acest mod minunat părtăşia cu adevăratul Melhisedec, care ne hrăneşte cu Sine Însuşi, care iese în întâmpinare cu pâine şi vin, pentru ca noi să ne putem înviora de Persoana Sa şi ca să putem rezista împotriva ispitelor lumii, când ea vine cu ofertele ei, aşa cum vedem aici la împăratul din Sodoma.
Melhisedec a făcut cunoscut lui Avram că Dumnezeu este Cel Prea Înalt, care posedă cerul şi pământul. Şi dacă eu sunt legat cu Dumnezeu ca copil, care posedă totul, cum va mai dori inima mea după lucrurile lumii acesteia? Vedeţi cât de important este aceasta şi pentru noi, că noi cunoaştem părtăşia cu adevăratul Melhisedec? Cu Acela care ne uneşte cu Sine Însuşi? Cu pâine şi vin? Care ne dă carnea Sa ca hrană şi sângele Său ca băutură? Nu numai ca să primim viaţa veşnică, aşa cum ne spune Ioan 6, ci şi ca să fim întăriţi în viaţa veşnică şi să ne amintim de fiecare dată că Dumnezeul nostru posedă toate lucrurile şi că toate lucrurile sunt în El, în mâna Sa. Cum va putea inima noastră să dorească după ceea ce ar putea să ne ofere împăratul Sodomei? Domnul să ne dea har în viaţa noastră ca El să ne aducă mai întâi în legătură cu Împăratul Salemului, înainte ca noi să întâmpinăm pe împăratul Sodomei.
Versetele 21-23
Geneza 14.21-23: Împăratul Sodomei a zis lui Avram: ‚Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.’ Avram a spus împăratului Sodomei: ‚Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: ‚Am îmbogăţit pe Avram …’
Nici o răsplată din Sodoma
Împăratul Sodomei nu s-a schimbat încă niciodată, atunci nu şi în timpul nostru nu! Împăratul Sodomei este căpetenia lumii acesteia, căpetenia terenului pe care se află păcătoşii răi, răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu şi unde a ajuns Lot. Împăratul din Sodoma spune încă: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.” Dacă Avram ar fi acceptat aceasta, atunci împăratul din Sodoma ar fi avut deodată câştig dublu. Duşmanul, căpetenia lumii acesteia spune încă: „Dă-mi sufletele.” El vrea să aibă sufletele pentru sine, ca să-şi exercite influenţa sa. El încearcă să câştige cu bogăţiile lumii acesteia pe credincioşii adevăraţi. În felul acesta are două feluri de succese: în primul rând primeşte autoritate asupra sufletelor. Satan vrea totdeauna să consolideze autoritatea sa, pe care el o are asupra oamenilor lumii acesteia şi care îi aparţin, şi pe de altă parte încearcă să câştige influenţă în viaţa noastră ca credincioşi, prin aceea că el vrea să ne dea bogăţiile lumii acesteia.
Nu suntem noi sensibili, să ne obligăm faţă de lume, acceptând astfel de oferte? Cât de mulţi credincioşi nu au fost paralizaţi în viaţa lor spirituală, deoarece ei au obligaţii faţă de lume? Ei sunt datori faţă de lume în anumite privinţe, din care ei nu pot ieşi afară. Prin aceasta au fost blocaţi şi nu au înţeles de ce Avram a spus, ca nimeni să nu poată spune despre el: „(Eu) am îmbogăţit pe Avram”. Avram a înţeles care erau gândurile ascunse ale împăratului Sodomei. El voia să aibă o influenţă morală asupra lui Avram şi să spună: „(Eu) am îmbogăţit pe Avram”. Dar Avram a făcut cunoştinţă cu Dumnezeu Cel Prea Înalt şi el însuşi spune: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului”. Aceasta cuprindea tot ce împăratul Sodomei putea să-i ofere şi mai mult decât atât şi cerul, asupra căruia împăratul Sodomei nu avea nici o putere de decizie. Toate aceste lucruri sunt în mâna lui Dumnezeu, Cel Prea Înalt. Eu am făcut un legământ cu acest Dumnezeu, ca să zicem aşa eu mi-am ridicat mâna spre acest Dumnezeu, ca să fac un jurământ. Eu mi-am ridicat mâna şi m-am legat printr-un jurământ solemn să aparţin numai acestui Dumnezeu şi să mă încred numai în acest Dumnezeu şi să primesc binecuvântările numai din mâna acestui Dumnezeu.
Dacă noi cunoaştem pe Dumnezeu ca Acela în ale cărui mâni sunt toate lucrurile, atunci nu este necesar, fraţi şi surori, să luăm ceva din mâna împăratului Sodomei, nici un fir de aţă şi nici o curea de încălţăminte. Aproape că nu este de imaginat ceva mai neînsemnat decât ce noi am putea primi din mâna împăratului Sodomei. Dar se creează obligaţii, dacă îţi întinzi mâna după ofertele ispititoare ale lumii acesteia. Atunci vei fi dator faţă de lume şi nu eşti liber să iei numai din mâna Domnului tot ce El vrea să îţi dea. Aceasta este ce a ales Avram. El nu voia să ia nimic, pentru ca nimeni să nu poată spune: „(Eu) am îmbogăţit pe Avram”.
Versetul 24
Geneza 14.24: afară de ce au mâncat tinerii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei să-şi ia partea lor.
Aliaţilor lui Avram li se cuvine prada
El permite partea numai aliaţilor săi. Dacă noi ca credincioşi avem o anumită putere spirituală să respingem aceste lucruri şi să fim dependenţi numai de Domnul … Eu nu vreau ca noi să nu facem nici o lucrare şi în acest sens să nu fim dependenţi, căci noi suntem dependenţi de Domnul şi în lucrarea noastră. Şi în legăturile noastre obişnuite, în tot ce facem, suntem, dacă este în ordine, dependenţi de Domnul.
Dar dacă noi înşine avem o capacitate de diferenţiere spirituală, aceasta nu o putem cere de la fraţii noştri! Avram nu putea spune: nici aliatului meu tu nu ai voie să-i dai. El spune despre aliaţii lui, ca ei să-şi ia partea, deoarece ei au drept la aceasta. Acesta este un principiu frumos. Ce m-a învăţat Domnul pe mine, nu pot cere de la un altul, deoarece Domnul nu i-a dat lumină în privinţa aceasta.
Era un drept asupra prăzii. Era un obicei comun, ca atunci când oamenii erau salvaţi din mâna duşmanului, prada să le aparţină lor. Avram recunoaşte acest drept pentru alţii! Ei înşişi ar trebui să se folosească de puterea spirituală pentru a renunţa să se folosească de acest drept. El a recunoscut acest drept al lor, însă cunoştea şi pe Dumnezeul cel Prea Înalt şi nu voia să se folosească pentru sine de acest drept. El a renunţat la el.
Putere rezultată din părtăşia cu Melhisedec
Aceasta nu a fost uşor pentru Avram. Vom vedea – dacă Domnul va voi – data viitoare, că Domnul vine noaptea la el, aşa cum găsim la începutul capitolului 15. Acolo Dumnezeu îi spune: „Nu te teme, Avram.” Dumnezeu nu spune aceasta fără rost. Noi nu putem privi în inima cuiva. Noi vedem numai latura exterioară şi admirăm pe Avram şi spunem despre el: Ce bărbat al lui Dumnezeu, care putea să renunţe aşa de uşor la lucruri şi să le dea la o parte. Dar aceasta nu era chiar aşa de uşor! Când trebuie să aştepţi aşa de mult timp după făgăduinţa lui Dumnezeu … Când trebuie să aştepţi aşa de mult, ca Dumnezeu să-ţi dea ceva, pe care El ţi l-a promis, cât de uşor spunem noi atunci: primesc această ocazie din mâna lui Dumnezeu, ca să obţin ceva din moştenire?
Ca şi Iacov. Iacov ştia ce i-a făgăduit Dumnezeu. El s-a încrezut în aceasta, însă el însuşi a devenit activ, prin aceea că a căpătat în mod necinstit dreptul de întâi născut de la Esau şi a subtilizat binecuvântarea de la tatăl lui, Isaac. În felul acesta noi putem ajuta pe Dumnezeu, noi înşine conlucrând. Este foarte greu să putem spune cu adevărat ca Avram, că vrem să primim numai din mâna lui Dumnezeu. Ne putem imagina că un credincios ajunge în grele încercări, dacă el vrea să fie aşa de total dependent de Dumnezeu. Nu este apoi minunat, când Dumnezeu vine la tine şi-ţi spune: „Nu te teme, Avram! Am văzut inima ta, nu te teme, Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare”. Acesta este acelaşi Dumnezeu, pe care noi Îl avem dintotdeauna. Acelaşi Dumnezeu ne spune: „Ştiu ce este în inima ta. Ştiu că îţi este greu să ocupi acelaşi loc ca Avram, că îţi este greu să te ţi despărţit de lume şi să primeşti numai din mâna Mea, ce Eu vreau să-ţi dau. Ştiu că îţi este greu şi că tu eşti înclinat ca şi Lot să descoperi mâna Domnului în ceea ce din punctul tău de vedere pare să fie ca o grădină a Domnului. Ştiu, Avram, cât de greu este pentru tine să refuzi şi să primeşti numai din mâna Mea. Dar nu te teme, Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea nespus de mare.”
Ce binecuvântare, să cunoşti pe acest Domn! Ce binecuvântare, să cunoşti pe acest Melhisedec! Noi nu trebuie să aşteptăm să-L întâmpinăm, aşa cum rămăşiţa din Israel va trebui să aştepte până când El va reveni. Noi Îl cunoaştem deja acum ca Acela care mijloceşte la Dumnezeu pentru noi ca adevăratul Aaron, care poate interveni în toate greutăţile şi încercările noastre şi care ne cunoaşte inimile şi ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu.
Ce binecuvântare să cunoaştem pe acest Melhisedec, să savurăm această părtăşie cu El, când El vine la noi să ne învioreze cu pâine şi cu vin, da, cu Sine Însuşi!
Tradus de la: Melchisedek
Acest articol este o predică ţinută cu mulţi ani în urmă.
Traducere: Ion Simionescu