Învăţături practice din cartea Iov (6)
Mustrări severe

© CSV, Online începând de la: 26.12.2018, Actualizat: 26.12.2018

Versete călăuzitoare: Iov 34.1-9

Iov 34.1-9: Din nou Elihu a răspuns şi a zis: „Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele; şi plecaţi urechea la mine, voi, care aveţi cunoştinţă! Pentru că urechea deosebeşte cuvintele aşa cum cerul gurii gustă mâncarea. Să alegem pentru noi ce este drept, să cunoaştem între noi ce este bine! Pentru că Iov a zis: «Sunt drept şi Dumnezeu mi-a luat dreptul de judecată. Să mint împotriva dreptului meu? Rana mea este de nevindecat, deşi sunt fără vină». Care om este ca Iov? El bea batjocura ca apa şi se însoţeşte cu lucrători ai nelegiuirii şi umblă cu oameni răi! Pentru că a zis: «Nu-i foloseşte omului dacă se desfătează în Dumnezeu».

Elihu a vorbit despre căile pe care conduce Dumnezeu pe păcătos spre mântuirea sufletului său, şi despre rodul preţios al acestor încercări. El nu aplică aceasta la Iov – ceea ce nu ar fi fost în totul corect -, ci lasă aceasta în seama prietenului său, să tragă singur din cele spuse concluziile pentru viaţa şi împrejurările lui. Iov putea acum să se întrebe, dacă nu cumva ţelul lui Dumnezeu cu el era să-i dăruiască o binecuvântare nepieritoare pentru sufletul lui, ca rod al suferinţelor lui.

În capitolul 34 Elihu prezintă adevărul mai departe. Aceasta era necesar atât pentru Iov, cât şi pentru prieteni. De aceea el se adresează tuturor (Iov 34.2). În cele prezentate anterior am pus accentul pe cuvântul harului, pe care Elihu l-a rostit. Este întotdeauna binecuvântat şi potrivit gândurilor lui Dumnezeu când un credincios vorbeşte având sentimentul harului. Însă atenţionarea, pe care Dumnezeu ne-o adresează în Cuvântul Său în privinţa aceasta, merge mai departe. Ea este: „Cuvântul vostru să fie întotdeauna în har, dres cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4.6). Elihu a procedat astfel. În cuvintele lui nu a lipsit sarea. Elihu nu l-a lipsit pe Iov de mustrarea severă, binemeritată din belşug.

Însă el nu a căzut în greşeala celor trei prieteni. El nu se adresează lui Iov ca fiind un „nedrept” şi nu se pierde în analize ale vieţii de odinioară a lui Iov. El ia ca punct de plecare cuvintele rostite de Iov înaintea urechilor lor. Şi apoi el trebuie să spună cu uimire dureroasă: „Care om este ca Iov?” (Iov 34.7). Cine îndrăzneşte să rostească astfel de cuvinte de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Iov – chiar dacă el, în ceea ce priveşte umblarea şi faptele lui, nu era un „nedrept”, un „păcătos” -, ar trebui totuşi să dea socoteală de faptul, unde l-au adus aceste cuvinte (Iov 34.5-8)! Este adevărat că prietenii lui l-au provocat la aceasta, dar Iov a mers mult prea departe. În râvna lui de a se îndreptăţii faţă de învinovăţirile aduse lui de ei, el a învinovăţit totodată cu la fel de multe cuvinte pe Dumnezeu de nedreptate. El a spus chiar: „Nu-i foloseşte omului dacă se desfătează în Dumnezeu” (Iov 34.9). Felului unilateral de a privi lucrurile al prietenilor, ca şi cum întotdeauna răul de pe pământ ar fi pedepsit şi binele răsplătit, i-a pus împotrivă un alt fel de a privi lucrurile, nu mai puţin unilateral, şi în amărăciunea lui a vorbit în chip uşuratic despre bunăstarea celor necredincioşi (Iov 21.13). Astfel de manifestări aveau efect paralizator asupra sentimentului responsabilităţii celorlalţi credincioşi, însă de-a dreptul întărea pe păcătoşi. Era o vorbire, pe care ei o ascultau cu plăcere, dar care l-a îndurerat pe un credincios sincer ca Elihu.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Praktische Lehren aus dem Buch Hiob (6)

Titlul original: „Praktische Lehren aus dem Buch Hiob. (6) Ernster Tadel“
din Ermunterung und Ermahnung, 1994, pag. 45 şi următoarele.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (156)

Mai multe articole despre locul din Biblie Iov 34 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).