Învăţături practice din cartea Iov (2)
Căile de guvernare ale lui Dumnezeu

William Kelly

© CSV, Online începând de la: 13.12.2018, Actualizat: 31.01.2022

Prietenii lui Iov puteau să-şi imagineze suferinţa numai ca răsplată. Ei puteau vedea pe Dumnezeu, care a trimis suferinţa, numai ca Judecător. Am remarcat aceasta deja altădată. Vrem acum să privim această greşeală sub un alt aspect. Şi atunci putem spune: ei credeau că lumea, aşa cum ea se prezenta privirii lor, ar trebui să dea o imagine a gândurilor lui Dumnezeu despre om. Sentinţa lui Dumnezeu cu privire la căile unui om era după părerea lor clar dedusă din situaţiile pământeşti ale acestuia. Tot ce era permis pe pământ, trebuie să fie o imagine fidelă în oglindă a gândurilor lui Dumnezeu în cer despre această chestiune. Aşa s-a ajuns că ei au bănuit pe Iov de mare făţărnicie, acum când asupra lui a venit o „judecată” aşa de îngrozitoare – tocmai în contrast cu viaţa lui de odinioară.

Însă adevărul, pe care ni-l oferă privirii viaţa trăită sub permisiunea lui Dumnezeu, este cu totul altul. Nu au suferit întotdeauna cei drepţi în lumea aceasta? Nu au fost duşmanii lor întotdeauna mai tari decât ei? Ştim bine că lucrurile au stat aşa. Ar trebui noi să fim înclinaţi să facem aceeaşi greşeală, căci ce învăţătură bogată şi clară ne dă cartea Iov! Acelaşi Dumnezeu, care dă mărturie în cer despre umblarea dreaptă a lui Iov (Iov 1), îi trimite în acelaşi timp încercarea cea mai grea. Un contrast mai mare nici nu se poate imagina.

Cine vede aici bunul plac – aşa cum a făcut Iov -, acela nicidecum nu cunoaşte intenţia lui Dumnezeu. Gândul din Evrei 12, că El disciplinează pe cel care îl iubeşte, este aici la locul potrivit. Cartea Iov este ca să spunem aşa o prezentare vechi-testamentală măreaţă a acestui gând în formă dramatică. Dar dacă aşa stau lucrurile, atunci este de asemenea har deplin din partea Lui, care vrea să transforme răul spre bine pentru aceia, pe care El îi iubeşte. Şi drept urmare părerea prietenilor, care voiau ca în locul bunului plac să impună dreptatea cea mai severă, era total ne la locul ei.

În timpul acela aceasta nu putea fi deplin înţeleasă. Hristos şi harul nu erau încă revelate. Însă Dumnezeu au fost întotdeauna acelaşi şi voia şi în timpul acela să fie cunoscut de ai Săi ca Dumnezeul harului. Începând chiar de la primul început al istoriei omenirii, imediat după căderea în păcat, El S-a făcut cunoscut în felul acesta. Sămânţa femeii, care trebuia să sfărâme capul şarpelui, era prima făgăduinţă a acestui har (Geneza 3.15; 2. Timotei 1.9). Fiul Omului, care acolo a fost anunţat ca Salvator, va avea biruinţa asupra răului; dar nu în alt fel, decât prin suferinţă. Ca Cel lovit El va bate pe satan. Şarpele nu Îl va cruţa. Chiar dacă i s-ar zdrobi capul, el va zdrobi călcâiul Fiului Omului, sămânţa femeii. Acestea sunt căile lui Dumnezeu cu Fiul Său preaiubit. Cine poate arăta măcar un singur păcat al lui Isus? Şi cu toate acestea drumul Lui spre biruinţă a fost un drum al suferinţei. Să fie atunci cu omul altfel, care este un preaiubit nu din pricina lui însuşi, ci din pricina lui Hristos? Dacă Fiul, Cel desăvârşit de ascultător, a trebuit să sufere toate acestea, şi să intre în gloria Sa (Luca 24.26; vezi şi Iov 2.10), cu cât mai mult este necesar ca credinciosul slab să înveţe sub mâna educatoare a Tatălui să înţeleagă lucrurile minunate care i-au fost dăruite de Dumnezeu.

Este remarcabil că în inimile celor trei prieteni nu se iveşte nici măcar o clipă gândul la această călăuzire plină de dragoste, la intrarea în glorie prin suferinţe. Însă putem presupune – chiar dacă nu ştim exact, căci ei au trăit în afara descoperirilor dăruite părinţilor -, că lor nu le era necunoscută prima vestire a harului divin (Geneza 3). În sistemul lor de dreptate harul nu a avut loc. Şi ei ţineau cu tărie de nezguduit la acest sistem – am văzut deja.

Cu totul altfel era la Iov. Chiar dacă în momente de răzvrătire atribuia lui Dumnezeu samavolnicie, totuşi inima lui nu avea pace. Şi aşa vedem în partea care începe cu capitolul 15, că la Iov se întâlnea gândul referitor la har, la mântuire şi răscumpărare. Este unul din punctele culminante ale cărţii, când lumina străpunge întunericul la el şi credinţa lui se manifestă în mod minunat (Iov 19).

Şi totuşi – adevărul are întotdeauna mai mult decât o latură – trebuie să spunem că lecţia dată nouă de cartea Iov s-ar pierde dacă în cei trei prieteni am vedea numai lipsa de spirit autocritic. Felul de gândire greşit a fost intensificat la ei prin înţelegere greşită. Nu este deseori aşa? Cât de greu poate fi să spui într-un anumit caz, dacă este vorba de greşeală sau de îndărătnicie. Nu numai gândurile păcătoase şi duşmănoase, ci şi necunoaşterea cu privire la căile lui Dumnezeu a condus pe prieteni la o comportare lipsită de dragoste.

Necredincioşii şi cei neîntorşi la Dumnezeu sunt îndepărtaţi de la Dumnezeu prin încăpăţânare şi prin minciuna lui Satan. Cu cei temători de Dumnezeu este altfel. Şi ei pot fi duşi în rătăcire în mod trist. Însă de cele mai multe ori este atunci o cunoaştere superficială despre Dumnezeu sau despre oamenii care conduc pe drumuri greşite. Adevărul pe jumătate este deosebit de periculos. Felul de a studia unilateral poate fi foarte nimicitor. Când adevărurile relative sau valabile individual sunt făcute principii absolute şi li se dă o interpretare raţională, şi pe lângă aceasta din ele se trag cele mai aspre concluzii, ce confuzii mari şi dogme nespirituale rezultă atunci!

Tocmai am amintit, că suferinţa credincioşilor deseori nu este în concordanţă cu buna plăcere a lui Dumnezeu cu privire la umblarea lor. Dar pe de altă parte nu este adevărat, că păcatul nu are nimic a face cu suferinţa omului în lumea aceasta. Dacă nu ar fi nici un păcat, niciodată nu ar fi fost suferinţă. Harul a fost revelat deja în Paradis, dar la fel şi judecata. După căderea în păcat pământul trebuia să fie o scenă a blestemului şi încercării, acoperit cu spini şi pălămidă, cu moarte şi suferinţă pretutindeni. Şi dacă privim omul în viaţa aceasta, oricine ar fi el: dacă el trăieşte în păcat, nu are el de suferit? Fără îndoială, da! Este o regulă fix stabilită a căilor de guvernare ale lui Dumnezeu, că nimeni nu se poate deda păcatului fără să aibă ca urmare răsplata severă din mâna lui Dumnezeu, cu toate că pentru lucrarea harului întotdeauna este o posibilitate. Este valabil nu numai pentru viitor, ci şi pentru viaţa aceasta, că se culege ceea ce s-a semănat.

Dar aceasta este singurul lucru şi tot adevărul? Este Dumnezeu limitat în ceea ce face şi nu face? Desigur nu! Aici se arată, ceea ce am remarcat deja, că noi avem a face nu numai cu Dumnezeu, ci şi cu satan. El ştie foarte bine în ce fel trebuie să pună pe prim plan o parte deosebită a adevărului, pentru ca prin aceasta să ducă în rătăcire pe credincioşi. El este nu numai acuzatorul nostru înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 12.10), ci şi înşelătorul, mincinosul de la început, tatăl minciunii (Ioan 8.44). Aşa cum el este lupul în piele de oaie, căpetenia întunericului, care vine la noi ca înger al luminii, la fel el este şi mincinosul îmbrăcat în haina adevărului (pe jumătate) (Geneza 3.5). Să fim cu ochii în patru înaintea lui! Noi nu vom fi scuzaţi, dacă vom fi înşelaţi de el. Prietenii lui Iov nu au fost. Cu cât mai puţin vom fi noi, care posedăm cartea Iov şi în afară de aceasta încă multe alte atenţionări. Întreaga Sfânta Scriptură este în posesia noastră. Şi mai mult: noi Îl cunoaştem pe Hristos Însuşi, Cel care este calea, adevărul şi viaţa, ca Domn al nostru. Cât de mare este atunci responsabilitatea noastră de a umbla în lumina pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o în El!

Cu privire cunoscătoare de oameni viaţa sufletului credinciosului, chiar şi în slăbiciunea lui, este încercată şi marcată. Dumnezeu, cunoscătorul inimii, vrea să ne ajute să ne cunoaştem pe noi înşine. El Însuşi ne îndreaptă atenţia, că, în timp ce Iov şi prietenii lui nu erau de scuzat, responsabilitatea noastră este mult mai mare în acest timp de har.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Praktische Lehren aus dem Buch Hiob (2)

Titlul original: „Praktische Lehren aus dem Buch Hiob. (2) Regierungswege Gottes“
din Ermunterung und Ermahnung, 1992, pag. 213 şi următoarele.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (81)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen