Verset călăuzitor: Iov 38.2 „„Cine este acesta care întunecă sfatul prin cuvinte fără cunoştinţă?“

Iov 38.2: Cine este acesta care întunecă sfatul prin cuvinte fără cunoştinţă?

Cu această întrebare serioasă se adresează Cel Atotputernic suferindului revoltat. Cât de mult a vorbit Iov!

Cine se cunoaşte câtuşi de puţin, simte că nu ni se cuvine să-l condamnăm din cauza aceasta. Înţelegem destul de bine, că prin suferinţa peste măsură de mare, pe care o avea de îndurat, şi-a pierdut stăpânirea de sine şi deznădejdea s-a dezlănţuit. „De aceea nu-mi voi mai stăpâni gura; voi vorbi în strâmtorarea duhului meu”, a spus el însuşi (Iov 7.11 „✡ De aceea nu-mi voi mai stăpâni gura; voi vorbi în strâmtorarea duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.“). Însă acolo unde noi, oameni ca el, ne reţinem să rostim o sentinţă, este bine să cunoaştem gândurile lui Dumnezeu despre semenii noştri. Şi aici la Iov iese la lumină, cât de mult rău a făcut el prin cuvintele lui nestăpânite. Nu simţim noi la citirea în Iov 3.1 „✡ După aceasta, Iov şi-a deschis gura şi şi-a blestemat ziua.“ că are loc o îndreptare spre rău? Înainte de momentul acesta Iov era un model desăvârşit al liniştii credincioase în căile Domnului. Acest fel de gândire la caracterizat spre onoarea lui Dumnezeu, spre ruşinarea lui satan şi ca model pentru noi, cărora ne este recomandată spre imitare răbdarea lui Iov (Iacov 5.11 „Iată, îi numim fericiţi pe cei care au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul dat lui de la Domnul, pentru că Domnul este plin de milă şi îndurător.“). Dar dacă după aceea citim: „După aceasta, Iov şi-a deschis gura şi şi-a blestemat ziua”, atunci în această scurtă informare este cuprinsă deja revolta, împotrivirea, blestemarea zilei, pentru care lui Dumnezeu I se cuvine în toate timpurile mulţumire, atribuirea vinei lui Dumnezeu pentru nereuşitele vieţii sale, sentinţa omului referitoare la căile lui Dumnezeu. Şi prin aceasta Iov a întunecat sfatul lui Dumnezeu pentru sine însuşi şi pentru alţii. Acum şi el însuşi era în întuneric, prin felul lui greşit de gândire i s-a luat acum toată înţelegerea în călăuzirile lui Dumnezeu. Ce atenţionare pentru noi în zilele de necazuri!

Acum Dumnezeu îi cere să stea ca bărbat şi să-I răspundă (Iov 38.3 „Încinge-ţi acum coapsele ca un bărbat; şi Eu te voi întreba şi tu Mă vei învăţa!“). Într-adevăr Iov a recunoscut înaintea lui Dumnezeu slăbiciunea lui ca om prin cuvintele: „Ce este omul ca să-l preţuieşti?” (Iov 7.17). Însă pentru că el a îndrăznit să ceară răspundere din partea lui Dumnezeu (Iov 31.35-37 „(35) O, dacă aş avea pe cineva să mă audă! Iată semnătura mea: să-mi răspundă Cel Atotputernic! şi să scrie potrivnicul meu o acuzaţie! (36) N-aş purta-o pe umărul meu? Mi-aş lega-o ca pe o cunună. (37) I-aş spune numărul paşilor mei; ca un prinţ m-aş apropia de El.“), acum se cuvenea din partea lui să aibă atitudinea unui viteaz. Dumnezeu îi răspunde cu o contra-întrebare: „Unde erai tu când am întemeiat pământul?” (Iov 38.4). Creatura este pusă înaintea Creatorului, acesta este gândul principal al acestor cuvinte ale Domnului. Iov trebuia să rămână dator cu răspunsul: crearea lumii, această lucrare minune înmiită a lui Dumnezeu a avut loc cu mult înainte ca el să fie creat, un om între mulţi alţii, o creatură în mijlocul unei creaţii, despre al cărei început el nu ştia nimic şi nici cum Dumnezeu a întreţinut-o. Şi aşa cum Iov a rămas dator cu răspunsul la această întrebare de bază, la fel a rămas dator şi cu răspunsul la mai mult de cincizeci de întrebări ale lui Dumnezeu, prezentate în capitolele 38-41. Orice închipuire omenească este nimicită aici prin Dumnezeu; cuvintele arogante ale lui Iov amuţesc, de îndată ce El vorbeşte.

Trebuie însă să păstrăm în vedere, că nu era intenţia lui Dumnezeu să Se delimiteze faţă de Iov la lucrările Sale de Creator. Dimpotrivă: El voia să preocupe inima lui Iov şi inima noastră a tuturor, care am ales cuvintele Lui minunate ca învăţătură, cu Persoana Sa. Omul trebuia eliberat de orice gând cu privire la sine însuşi şi în smerenie să înveţe să se plece înaintea mărimii Creatorului. Căci dacă lucrările lui Dumnezeu sunt aşa de minunate, cu cât mai minunat este atunci El, care a făcut aceste lucruri! Dacă noi devenim mici la privirea a ceea ce El a făcut, cât de fără valoare suntem noi atunci faţă de El Însuşi! Dar totodată: cât de mult ne încurajează un astfel de simţământ să ne punem toată încrederea în El (Psalmul 146.5,6 „(5) Ferice de acela care-L are pe Dumnezeul lui Iacov ca ajutor al lui, a cărui speranţă este în Domnul Dumnezeul său, (6) care a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele, care păzeşte adevărul pentru totdeauna,“). Se va fi preocupat oare mai târziu Iov mult cu behemotul sau cu leviatanul? Nicidecum, dar el era plin de Dumnezeu, mai mult decât înainte (Iov 42.5 „Auzisem de Tine, cu auzul urechii, dar acum ochiul meu Te vede.“). Şi prin aceasta ţelul lui Dumnezeu a fost atins.

Partea aceasta ne oferă învăţătura minunată, că înainte de toate şi în primul rând depinde dacă noi ne aflăm pe locul corect înaintea lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu nu discută cu Iov. De îndată ce acesta a ajuns sub impresia incapacităţii lui de a explica lucrările minunate ale creaţiei, el a înţeles că mult mai puţin este capabil să evalueze căile lui Dumnezeu şi planurile Lui cu sufletul unui om. Planurile Lui cu sfinţii, pe care îi iubeşte, simpatia Lui faţă de ei, credincioşia Lui, purtarea de grijă şi călăuzirea – cu cât mai profunde sunt acestea decât lucrarea creaţiei! În creaţie admirăm puterea şi maiestatea Sa, dar în călăuzirea sufletelor vorbeşte inima Sa. El ştie cine suntem, Îşi aminteşte că suntem ţărână (Psalmul 103.14 „Pentru că El ştie din ce suntem făcuţi: Îşi aminteşte că suntem ţărână.“). El ştie de asemenea ce vrăjmaş puternic al sufletelor stă împotriva noastră. Şi cu toate acestea El vrea să realizeze planurile Sale în aceşti oameni slabi – planuri, care sunt mult mai mult decât creaţia. El vrea să fie glorificat în cel mai înalt grad, nu prin cântecul naturii (Psalmul 19), nu prin cântecul de bucurie al stelelor dimineţii (Iov 38.7 „când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie?“), ci în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire în toţi cei care au crezut (2. Tesaloniceni 1.10 „când va veni ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toţi cei care au crezut (pentru că mărturia noastră faţă de voi a fost crezută).“). Revelarea deplină a inimii lui Dumnezeu o vedem în binecuvântările veşnice, pe care El le dăruieşte alor Săi. Pentru ei El Însuşi a coborât în Hristos, în El, Cel care era nu numai Adevărul, ci în Fiinţa Lui a revelat deplin pe Tatăl. Nimic din toate acestea nu puteau fi revelate lui Iov, însă inima lui a fost îndreptată prin smerire spre aceste lucruri.

Pe baza acestor remarci vom putea savura pe deplin splendoarea şi maiestatea cuvine divine din capitolele 38 - 41, la citirea şi meditarea asupra lor, şi ne vom deschide faţă de impresia mărimii Creatorului, fără să cădem în greşeala să rămânem prea mult la aceste lucruri, aşa cum nu era intenţia lui Dumnezeu cu Iov şi nici cu noi.

Să mai observăm, că Dumnezeu vorbeşte mai întâi despre lucrurile mari din natură: pământul (Iov 38.4-7 „(4) ✡ Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere! (5) Cine i-a hotărât măsurile – dacă ştii? Sau cine a întins sfoara peste el? (6) Pe ce au fost aşezate temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra unghiulară, (7) când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie?“), marea (Iov 38.8-11 „(8) Şi cine a închis marea cu uşi, când a ţâşnit, ieşind din pântece, (9) când i-am făcut norul veşmânt, şi întunericul gros un scutec pentru ea, (10) când i-am tras hotarul Meu şi i-am pus zăvor şi uşi (11) şi am zis: «Până aici să vii şi nu mai departe; şi aici să se oprească valurile tale mândre»?“), dimineaţa (Iov 38.12-15 „(12) ✡ În zilele tale ai poruncit tu dimineţii? Ai făcut zorile să-şi cunoască locul lor, (13) ca să apuce capetele pământului şi cei răi să fie scuturaţi de pe el? (14) El se schimbă ca lutul unei peceţi şi toate se aşază ca într-un veşmânt; (15) şi lumina le este oprită celor răi şi braţul ridicat este frânt.“), adâncul şi împărăţia morţii (Iov 38.16-18 „(16) ✡ Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Şi ai umblat tu prin ascunzişurile adâncului? (17) Ţi s-au descoperit ţie porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii? (18) A cuprins înţelegerea ta lăţimile pământului? Spune, dacă ştii toate.“), lumina şi întunericul (Iov 38.19-21 „(19) ✡ Unde este calea spre locuinţa luminii? Şi unde este locuinţa întunericului, (20) ca s-o iei spre hotarul lui şi să poţi cunoaşte cărările spre casa lui? (21) Tu ştii, pentru că atunci erai născut şi numărul zilelor tale este mare!“), zăpada, vântul, ploaia, gerul, stelele, norii, furtuna (Iov 38.22-38).

Însă după aceea Se îndreaptă spre lucrurile mici şi exprimă purtarea Lui de grijă pentru cele create (Iov 39).

Partea anterioară Partea următoare

Tradus de la: Praktische Lehren aus dem Buch Hiob (10)

Titlul original: „Praktische Lehren aus dem Buch Hiob. (11) Auf tausend Fragen keine Antwort“
din Ermunterung und Ermahnung, 1995, pag. 52 şi următoarele.

Traducere: Ion Simionescu