Principii ale unei educaţii sănătoase
Pe baza exemplului din Exodul 10.8-11

Charles Henry Mackintosh

© SoundWords, Online începând de la: 05.09.2020, Actualizat: 05.09.2020

Versete călăuzitoare: Exodul 10.8-11

Exodul 10.8-11: Şi i-au întors pe Moise şi pe Aaron la faraon. Şi el le-a zis: „Mergeţi, slujiţi Domnului Dumnezeului vostru! Cine şi care vor merge?” Şi Moise a zis: „Vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu fiii noştri şi cu fiicele noastre, cu turmele noastre şi cu cirezile noastre vom merge, pentru că avem o sărbătoare pentru Domnul!” Şi el le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe pruncii voştri! Vedeţi că răul este înaintea voastră! Nu aşa; mergeţi deci voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, pentru că aceasta doriţi.” Şi au fost daţi afară dinaintea feţei lui faraon.

Aceste cuvinte conţin o învăţătură foarte serioasă pentru toţi părinţii creştini şi dezvăluie totodată intenţia vicleană a lui satan: dacă satan nu poate ţine părinţii în Egipt, el încearcă să reţină cel puţin copiii, pentru ca în felul acesta să slăbească mărturia pentru adevărul lui Dumnezeu, să împiedice glorificarea lui Dumnezeu în poporul Său şi poporului însuşi să-i răpească binecuvântarea. Părinţii în pustie şi copiii în Egipt, ce contradicţie! Aceasta este cu totul contrar gândurilor lui Dumnezeu şi face imposibilă glorificarea Sa în umblarea poporului Său.

„Tu şi casa ta”

Cât de straniu este, când părinţii creştini uită pentru un moment că copiii lor sunt o parte din ei înşişi! Mâna creatoare a lui Dumnezeu i-a făcut pentru aceasta, şi ceea ce Creatorul a unit nu va despărţi Salvatorul. De aceea găsim mereu în Scriptură că Dumnezeu leagă pe om cu casa sa. „Tu şi casa ta” (Faptele apostolilor 16.31) este un cuvânt cu înţeles practic adânc. El include urmările cele mai importante şi conţine mângâiere deplină pentru fiecare inimă de părinte creştin; şi noi avem voie să adăugăm, că neglijarea acestui adevăr a condus la cele mai triste urmări în mii de familii.

Har nu înseamnă să tolerezi totul

Vai, cât de mulţi părinţi creştini au permis copiilor lor, urmare aplicării pe deplin greşite a învăţăturii despre har, să crească în egoism şi în asemănare cu lumea! Şi în timp ce au făcut aceasta s-au consolat cu gândul că ei nu ar putea face nimic şi că Dumnezeu la timpul Său va mântui pe copiii lor, dacă de altfel sunt cuprinşi în planul Său veşnic. Ei au pierdut realmente din vedere marele adevăr practic, că Dumnezeu, care a hotărât sfârşitul, arată şi mijloacele prin care se ajunge la final, şi că este cea mai mare nebunie să vrei să ajungi la sfârşit fără să foloseşti vreunul din acele mijloace.

Privilegiu şi obligaţie a părinţilor

Înseamnă aceasta că toţi copiii părinţilor creştini în mod necesar aparţin numărului aleşilor lui Dumnezeu, că ei neapărat vor fi mântuiţi şi că vina este numai la părinţi, dacă ei merg la pierzare? Nicidecum aşa ceva! În privinţa aceasta nu ştim nimic despre planurile şi hotărârile veşnice ale lui Dumnezeu. Numai Lui Îi sunt cunoscute toate lucrările Sale începând de la întemeierea lumii. Nici un ochi muritor nu a avut vreodată o privire în cartea planurilor tainice ale lui Dumnezeu. Dimensiunea expresiei „tu şi casa ta” nu se întinde aşa de departe. Cu toate acestea ea ne învaţă două lucruri deosebit de importante. Mai întâi ne face cunoscut un privilegiu preţios, dar apoi şi o responsabilitate sfântă. Fără îndoială este privilegiul tuturor părinţilor creştini să se bazeze pe Dumnezeu cu privire la copiii lor; totodată este obligaţia lor clară, să-i educe pentru Dumnezeu.

Acestea sunt cele două laturi ale acestei probleme importante. Cuvântul Lui Dumnezeu nu desparte niciodată pe tatăl casei de casa sa. „Astăzi a venit mântuirea în casa aceasta” – „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” (Luca 19.9; Faptele apostolilor 16.31). Noi trebuie să acţionăm după acest principiu important şi fără ezitare trebuie să ne aşezăm pe terenul lui Dumnezeu pentru copiii noştri şi să-i educăm cu grijă pentru El, iar rezultatul îl lăsăm în seama Lui.

Numai ramurile tinere sunt maleabile

Noi trebuie să începem de la prima respiraţie a copiilor noştri şi să continuăm această educare a lor după acest principiu săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Aşa cum un grădinar iscusit şi grijuliu îndreaptă pomişorii lui fructiferi, cât sunt încă tineri şi mlădioşi, de-a lungul zidului, ca să aibă parte de razele de soare înviorătoare şi dătătoare de căldură, tot aşa şi noi ar trebui să formăm copiii noştri, atâta timp cât sunt tineri şi primitori, pentru Dumnezeu. Nu ar fi o nebunie dacă acel grădinar ar aştepta până când ramurile au îmbătrânit şi au devenit noduroase? Să vrei atunci să le îndoi şi să le dai o direcţie, aceasta ar fi un efort zadarnic. Şi tot aşa s-ar dovedi cel mai înalt grad de lipsă de înţelepciune şi de nebunie, dacă noi ani la rând am vrut să lăsăm copiii noştri să-i formeze mâna lui satan, a lumii şi a păcatului, şi abia apoi să începem cu educarea lor pentru Domnul.

Credinţa nu se moşteneşte

Dar să nu fim greşit înţeleşi! Nicidecum nu ne gândim că harul s-ar moşteni sau că prin anumite acţiuni sau prin educare am putea face copiii să devină creştini. Nicidecum aşa ceva! Copiii părinţilor creştini trebuie la fel ca şi ceilalţi să se nască din apă şi din Duh, căci altfel nu pot să vadă Împărăţia lui Dumnezeu, şi nici să intre în ea. Toate acestea sunt aşa de clare, cum numai Scriptura o poate face; dar tot aşa de clar şi precis vorbeşte Scriptura pe de altă parte despre obligaţiile părinţilor să-şi crească copiii „în disciplina şi sub mustrarea Domnului” (Efeseni 6.4).

Valoarea învăţării pe de rost

Ce înseamnă aceste cuvinte? În ce constă această educare? Acestea sunt cu adevărat întrebări importante pentru inima şi conştiinţa tuturor părinţilor creştini. Este de temut că puţini dintre noi înţeleg cu adevărat ce este educarea creştină şi cum ea trebuie făcută. Ea nu constă în aceea că noi punem pe copiii noştri să înveţe pe de rost o mulţime de versete biblice şi cântări spirituale şi totodată să facem din Biblie o carte de teme pentru ei. Cu toate că este foarte bine să întipărim în mintea copilului versete biblice şi cântări bune, trebuie totuşi să ne ferim să facem creştinismul pentru copil o chestiune împovărătoare, obositoare.

Să atragem inima copilului la Hristos

Deci ce trebuie să facem? Să înconjurăm pe copiii noştri cu o atmosferă pe deplin creştină. Ei ar trebui să inspire permanent aerul curat al noii creaţii şi să vadă în părinţii lor roadele minunate ale unei vieţi spirituale – dragoste, pace, curăţie, gingăşie, amabilitate, altruism, răbdare şi o purtare de grijă plină de dragoste faţă de alţii. Aceste lucruri exercită o influenţă morală puternică asupra sufletului primitor al copilului, şi cu siguranţă Duhul lui Dumnezeu le va folosi ca să atragă inima lui spre Hristos, spre punctul central şi de început al tuturor acestor însuşiri plăcute.

Suntem noi modele bune?

Pe de altă parte, cine ar putea descrie efectul distrugător, care trebuie să se exercite asupra copiilor noştri, când ei descoperă la noi egoism, mânie, asemănare cu lumea sau dacă ei constată că noi năzuim după bunuri pământeşti? Vom putea noi să scoatem pe copiii noştri din Egipt, dacă principiile şi obiceiurile Egiptului se văd în toată comportarea noastră? Probabil le spunem că noi nu aparţinem lumii, că ea este o pustie pentru noi şi noi ne aflăm în călătorie spre Canaanul ceresc; dar la ce foloseşte aceasta, dacă drumurile noastre, ce facem şi ce nu facem stau în totală contradicţie cu mărturisirea noastră? Copiii noştri vor descoperi curând această contradicţie; ei au un ochi foarte ager în privinţa aceasta. Şi cât de fatale şi nimicitoare sunt urmările putem vedea în fiecare zi.

Probabil că ni se va replica, copiii sunt totuşi răspunzători, chiar dacă părinţii nu îşi îndeplinesc menirea. Aceasta este adevărat; dar poate aceasta să scuze chiar şi numai pentru un moment pe astfel de părinţi, sau să le micşoreze responsabilitatea? Este grav pentru noi dacă scoatem în evidenţă responsabilitatea copiilor noştri în timp ce noi nu am corespuns responsabilităţii noastre. Fără îndoială copiii noştri sunt răspunzători; dar şi noi suntem răspunzători. Şi dacă noi omitem să oferim copiilor noştri dovezile vii şi incontestabile, că noi am părăsit pentru totdeauna Egiptul, să ne mai mirăm atunci că ei rămân acolo? La ce foloseşte să vorbeşti despre pustie sau despre Canaan, în timp ce întreaga noastră viaţă trădează prezenţa duhului lumii?

Viaţa noastră vorbeşte un limbaj mai pătrunzător decât cuvintele noastre, şi viaţa dovedeşte cuvintele noastre că sunt minciuni. Copiii noştri judecă însă în mod normal după comportarea noastră, nu după vorbirea buzelor noastre. Dacă cele două nu sunt în concordanţă, ce altceva se poate produce în copiii noştri decât numai aversiune împotriva oricărei instruiri spirituale. Nu vor gândi ei atunci şi că creştinismul este o simplă aparenţă?

Cât de deosebit de serios sunt toate acestea! Cum ar trebui toţi părinţii creştini să se verifice cu sinceritate în prezenţa lui Dumnezeu, dacă ei într-adevăr îşi educă copiii în dependenţa de Dumnezeu şi în toate privinţele le sunt un model credincios!

Să obişnuieşti copilul să asculte

Problema educării copiilor noştri este mult mai importantă decât pare să fie pentru unii dintre noi. Numai puterea Duhului Sfânt ne poate face în aceste ultime zile grele apţi pentru lucrarea importantă şi sfântă. Însă harul lui Dumnezeu este suficient şi în această privinţă. Noi putem avea încrederea deplină, că Dumnezeu va binecuvânta eforturile noastre cele mai slabe, dacă noi dorim sincer să scoatem copiii noştri din Egipt. Însă aceste eforturi trebuie să aibă loc, şi anume cu hotărârea reală şi serioasă a inimii noastre.

Totodată dorim aici cu toată dragostea frăţească să amintim tuturor părinţilor creştini, cât de important este să-i obişnuim pe copiii noştri cu ascultarea necondiţionată, începând din tinereţea cea mai fragedă. Credem că în această privinţă mulţi dintre noi fac multe greşeli şi în privinţa aceasta trebuie să ne judecăm şi să ne smerim înaintea lui Dumnezeu. Din cauza unei afecţiuni false sau şi din cauza neglijenţei lăsăm deseori pe copiii noştri să facă ce vor şi ce le place; şi dacă le-am permis odată să meargă pe acest drum, atunci ei vor înainta cu paşi mari pe el. Şi care este sfârşitul acestui drum? Unul deosebit de trist! Cum au ajuns unii fii pe acest drum să dispreţuiască mustrările părinţilor lor, să respingă total autoritatea lor, să calce în picioare ordinea sfântă a lui Dumnezeu şi să facă cercul familiar scena unor reprezentări de deplâns!

Nu trebuie să spunem cât de îngrozitor este aceasta şi cât de mult stă în contradicţie cu gândurile lui Dumnezeu, aşa cum El ni le-a revelat în Cuvântul Său. Dar părinţii unor astfel de copii nu au nimic să-şi reproşeze? Dumnezeu a dat frâiele guvernării şi nuiaua autorităţii în mâinile părinţilor; dacă din neglijenţă ei lasă să le scape aceste frâie din mâini sau din afecţiuni false şi slăbiciune nu folosesc nuiaua, să ne mirăm atunci de rezultate? O educare bună exercită o influenţă nespus de mare asupra caracterului şi sufletului copilului. Putem stabili ca o regulă – cu toate că ici şi acolo pot exista excepţii – că mai mult sau mai puţin copiii noştri vor fi, ceea ce noi facem din ei. Dacă îi ţinem ascultători, atunci vor fi ascultători; dacă le permitem să facă ce vor, rezultatul va fi contrar.

Echilibru: severitate şi dragoste

Să tragem atunci puternic frâiele şi să folosim neîncetat nuiaua? Nicidecum. Un tratament prea aspru este la fel de greşit ca şi unul cu multă afectivitate. Un copil trebuie învăţat din cea mai fragedă tinereţe, că părinţii lui îi vor binele suprem, dar şi că voia părinţilor trebuie împlinită în orice împrejurare. Nimic nu este mai simplu decât aceasta. Pentru un copil bine educat este suficientă o privire sau un cuvânt, ca să-l reţină de la lucruri greşite. Adevărata taină a unei educări de succes constă după părerea noastră în folosirea corectă a severităţii şi afecţiunii. Dacă părinţi menţin de la început autoritatea lor, atunci ei pot dovedi dragoste şi afecţiune cât de mult doreşte inima lor. Dacă copilul primeşte cu adevărat sentimentul şi conştientizarea că frâul şi nuiaua stau sub călăuzirea unei sentinţe sănătoase şi a dragostei adevărate, atunci el se va lăsa relativ uşor educat.

Cu un cuvânt: fermitatea şi dragostea afectivă sunt cele două principii esenţiale ale unei educări sănătoase – o fermitate care niciodată nu se lasă zguduită prin egoismul copilului şi nici prin sentimentul afectivităţii false, şi o dragoste care corespunde oricărei nevoi adevărate şi oricărei dorinţe justificate a copilului. Tot aşa procedează şi Tatăl nostru ceresc cu noi, şi în privinţa aceasta, ca în toate celelalte privinţe, El este modelul nostru desăvârşit.

După cum este scris: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate”, tot aşa stă scris şi: „Taţilor, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu fie descurajaţi” (Coloseni 3.20,21). Şi dacă într-un alt loc se spune: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept”, atunci se adaugă imediat: „Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului” (Efeseni 6.1,4). Pe scurt, copilul trebuie să înveţe să asculte, însă totodată copilul ascultător trebuie să savureze privilegiul de a umbla în lumina soarelui afecţiunii părinteşti. Aceasta este părerea noastră despre educaţia creştină.

Sperăm înaintea Domnului, că studiile de mai sus sunt spre binecuvântarea inimilor şi conştiinţelor multor părinţi creştini, ca să trezească în ei cunoştinţa adâncă despre responsabilitatea mare şi sfântă pe care o au cu privire la copiii lor.


Grundsätze einer gesunden Erziehung
Extras din „Das Gebot Jehovas und die Einwürfe Satans“
în Botschafter des Heils in Christus, 1883, pag. 226–234,
Titlurile intermediare sunt introduse de SoundWords;
Titlul original în engleză: „Jehovah’s Demand and Satan’s Objections“
în Miscellaneous Writings, vol. 6.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Exodul 10 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).