Superioritatea slujirii lui Hristos față de slujirea lui Aaron (Evrei 8.1-5)

Noul Loc Preasfânt

În capitolele 5-7, scriitorul a prezentat noua rânduială a preoției lui Hristos. Acum, în capitolul 8, el vorbește despre „Locul Preasfânt” ceresc, în care Hristos slujește în contextul „noului legământ” (Evrei 8.1-5), pe care El îl va încheia cu Israel (Evrei 8.6-13). La începutul capitolului 8 apare o altă schimbare. Până la sfârșitul capitolului 7, vedem cum Hristos, Marele Preot al nostru, este prezent pentru nevoile noastre în pustiul prin care trecem. În capitolul 8 ajungem la cealaltă latură a preoției Sale: El este „un slujitor al Locului Preasfânt” (Evrei 8.2). Această latură are de-a face cu faptul că noi venim la Dumnezeu ca închinători, și nu cu faptul că mergem prin pustiu. Prin urmare, ceea ce vedem în Evrei 8.1 „Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri;“ și până la Evrei 10.18 „Iar unde este iertare de acestea, nu mai este jertfă pentru păcat.“ este adevărul despre preoția lui Hristos în contextul apropierii noastre de Dumnezeu în închinare.

Versetul 1

Scriitorul începe cu cuvintele:

Evrei 8.1: Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri; ...

Adică, esența a ceea ce s-a spus anterior cu privire la preoția lui Hristos poate fi rezumată în următoarea afirmație: Avem un Mare Preot, care slujește acum la dreapta lui Dumnezeu.

Scriitorul vorbește despre Hristos ca despre un preot care s-a așezat! Și acest fapt era diferit de ceea ce cunoșteau evreii din iudaism. Preoții după rânduiala lui Aaron stăteau mereu în picioare. Nici în Cortul întâlnirii, nici în Templu nu era un scaun, pe care să se așeze. Acest fapt înseamnă că lucrarea acestor preoți nu era niciodată completă. Jertfele, pe care le aduceau, trebuiau repetate mereu (compară cu Evrei 10.11 „Şi, în adevăr, orice preot stă în picioare în fiecare zi, slujind şi aducând deseori aceleaşi jertfe care niciodată nu pot înlătura păcatele,“). (Într-o perioadă de eșec și cădere, Eli avea un scaun chiar în fața intrării în Cortul întâlnirii, dar aceasta nu era o instrucțiune din partea lui Dumnezeu; vezi 1. Samuel 1.9; 4.13,18 „(1:9) Şi Ana s-a ridicat după ce au mâncat şi au băut la Şilo (şi preotul Eli şedea pe scaun, lângă unul din uşorii templului Domnului).“ „(4:13) Şi a venit şi, iată, Eli şedea pe scaunul său, veghind înspre drum, pentru că îi bătea inima pentru chivotul lui Dumnezeu. Şi omul a intrat şi a spus aceasta în cetate; şi toată cetatea a strigat.“ „(4:18) Şi a fost aşa: când a spus de chivotul lui Dumnezeu, Eli a căzut pe spate de pe scaunul său, lângă poartă; şi şi-a frânt gâtul şi a murit, pentru că era om bătrân şi greu. Şi el judecase pe Israel patruzeci de ani.“.) În Evrei 1.3 „care, fiind strălucirea gloriei Sale şi întipărirea Fiinţei Sale şi susţinând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte,“ ni se spune că Hristos S-a înălțat la cer și S-a așezat la dreapta Măririi în cele înalte, pe baza a cine este El: Fiul. Aici, în capitolul 8, El este văzut așezat în legătură cu ceea ce face în prezent ca Mare Preot al nostru. El Își exercită funcția de Mare Preot a mijlocirii dintr-o poziție așezată. Acesta era ceva cu totul nou și diferit.

Versetul 2

Evrei 8.2: [Avem un Mare Preot care] ... este slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, și nu omul.

Apoi ni se spune că acest loc, unde Hristos Își exercită slujba de Mare Preot, este „cortul adevărat, pe care l-a ridicat Domnul, și nu omul” – în cer. Prin „adevărat”, scriitorul nu vrea să spună că Cortul întâlnirii pământesc ar fi fost ceva fals și neadevărat. Nu era nimic fals în Cortul întâlnirii pământesc. El vrea să spună că locul în care slujește Hristos este adevăratul Loc Preasfânt, în care locuiește Dumnezeu. Cortul întâlnirii, pe care Moise l-a construit în pustiu, și în care slujeau preoții aaronici, era, de fapt, o „reprezentare” (un model în mărime naturală) a adevăratului Loc Preasfânt din cer. Pentru a dovedi aceasta, scriitorul citează în Evrei 8.5 „(care slujesc imaginii şi umbrei celor cereşti, după cum i s-a poruncit lui Moise, când urma să ridice cortul; pentru că: „Vezi“, zice, „să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte“),“, între paranteze, Exodul 25.40 „Şi vezi să faci potrivit cu modelul lor, care ţi s-a arătat pe munte.“.

Acest punct este de o mare importanță. Dacă Hristos slujește acum ca Preot în Locul Preasfânt ceresc, atunci nu mai poate exista un Loc Preasfânt pământesc, care să aparțină lui Dumnezeu, așa cum era cazul în iudaism. Domnul i-a explicat aceasta femeii de la fântână. El i-a spus: „Femeie, crede-Mă, vine un ceas când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui” (Ioan 4.21). Lumea creștină a pierdut complet din vedere acest aspect și a construit așa-numite „locuri de închinare”. Oamenii au construit catedrale și biserici ca locuri sfinte pentru rugăciune și închinare. Toate aceste locuri sunt însă, în realitate, o construcție alcătuită din iudaism și a creștinism, iar aceasta nu are aprobarea lui Dumnezeu (compară cu Evrei 13.10 „Noi avem un altar de la care n-au dreptul să mănânce cei care slujesc în cort;“).

O slujire și mai bună

Versetul 3

Introducerea unei noi preoții, exercitată în Locul Preasfânt ceresc, implică și o schimbare în jertfele aduse de preot. Scriitorul explică aceasta cu cuvintele:

Evrei 8.3: Pentru că orice mare preot este pus să ofere daruri și jertfe; de aceea era necesar să aibă și Acesta ce să ofere.

Preoții din sistemul levitic aveau anumite jertfe, pe care le aduceau la altar (Leviticul 1 până la Leviticul 6.7 „Şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului; şi i se va ierta, oricare ar fi greşeala pe care a făcut-o, în care a fost vinovat“.“), dar, întrucât Hristos este împlinirea acestor daruri și jertfe, nu mai este necesar ca acestea să fie aduse (compară cu Evrei 10.18 „Iar unde este iertare de acestea, nu mai este jertfă pentru păcat.“). Cu toate acestea, Marele Preot al nostru are „ceva de jertfit” (Evrei 10.18): El aduce lui Dumnezeu rugăciunile și laudele sfinților (compară cu Evrei 13.15 „Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.“; 1. Petru 2.5 „şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.“).

La toate rugăciunile și laudele noastre,
Hristos adaugă parfumul său plăcut.
Și El ridică vasul de tămâiere
pentru a primi acest miros plăcut.[1]

Domnul mijlocește pentru noi din locul Său ceresc (compară cu Romani 8.34 „Cine este cel care condamnă? Hristos este Cel care a murit şi, mai mult, a şi fost înviat, Cel care şi este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care şi mijloceşte pentru noi.“; Evrei 7.25 „De aceea şi poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei.“). Un exemplu al mijlocirii Sale îl găsim în rugăciunea Domnului din Ioan 17. Deși era înainte de înălțarea la cer a Domnului, Ioan scrie Evanghelia sa dintr-o perspectivă din afara timpului și, prin urmare, Îl vede pe Domnul ca fiind deja înălțat. Deși preoția lui Hristos nu urmează rânduiala preoției aaronice, El Își exercită slujba după modelul descris în slujba lui Aaron.

Versetele 4-6

Evrei 8.4-6: Deci, dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiind aceia care oferă darurile după lege (care slujesc imaginii și umbrei celor cerești, după cum i s-a poruncit lui Moise, când urma să ridice cortul; pentru că: „Vezi”, zice, „să faci toate după modelul care ți-a fost arătat pe munte”), dar acum a obținut o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune.

După cum s-a menționat, versetul 5 este o paranteză. Pentru a urmări ideea principală a argumentației scriitorului, este util să citim paragraful, sărind peste versetul 5 și trecând direct de la versetul 4 la versetul 6. El spune: „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiind aceia care oferă darurile după lege. ... dar acum a obținut o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune”. Deci, Domnul nu era preot când era aici, pe pământ. Altfel, ar fi fost în conflict cu rânduiala preoției levitice, care era în vigoare la acea vreme, deoarece iudaismul nu era încă înlăturat. Calea pământească a Domnului și experiențele de pe această cale L-au pregătit însă să fie Preot, dar El nu a intrat în preoția Sa decât când S-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu. După ce Și-a luat locul pe tronul din cer (Psalmul 110.1 „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi ca aşternut al picioarelor Tale“.“), Dumnezeu L-a pus în această funcție (Psalmul 110.4 „Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec“.“).

Versetul 5 indică faptul că Cortul întâlnirii era o „reproducere” a Locului Preasfânt ceresc. Domnul i-a spus lui Moise: „Vezi, să faci toate după modelul care ți-a fost arătat pe munte.” Am putea întreba: Ce a văzut Moise mai exact? Într-un cuvânt: el nu a văzut lucruri spirituale, ci un model al vaselor, pe care trebuia să le facă. Deoarece Cortul întâlnirii era o imagine a adevăratului Loc Preasfânt de sus, este clar că Dumnezeu nu intenționa ca acesta să fie ceva permanent. El era „o umbră a bunurilor viitoare”, care fuseseră date provizoriu lui Israel până la venirea lui Hristos (compară cu Evrei 10.1 „Pentru că legea, având umbra bunurilor viitoare, nu însăşi imaginea lucrurilor, nu poate niciodată, cu aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să-i desăvârşească pe aceia care se apropie.“).

Noul legământ (Evrei 8.6-13)

Versetul 6

Evrei 8.6: ... dar acum [Isus] a obținut o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune.

Astfel, Domnul este un Mare Preot cu o „slujbă mai înaltă” decât preoții din rânduiala lui Aaron (Evrei 8.1-5 „(1) Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri; (2) slujitor al locurilor sfinte şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, şi nu omul. (3) Pentru că orice mare preot este pus să ofere daruri şi jertfe; de aceea era necesar să aibă şi Acesta ce să ofere. (4) Deci, dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiind aceia care oferă darurile după lege (5) (care slujesc imaginii şi umbrei celor cereşti, după cum i s-a poruncit lui Moise, când urma să ridice cortul; pentru că: „Vezi“, zice, „să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte“),“). Poziția Sa de Mare Preot în Sfânta Sfintelor din cer este astfel încât El este „Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8.6; 9.15; 12.24). Așa cum Moise a fost mijlocitorul vechiului legământ (Galateni 3.19), tot așa Hristos este Mijlocitorul noului legământ (Ieremia 31.31-34 „(31) „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi încheia un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: (32) nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, legământ al Meu, pe care ei l-au rupt, deşi Eu le eram soţ“, zice Domnul. (33) „Pentru că acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea“, zice Domnul: „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi Eu le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. (34) Şi nu va mai învăţa fiecare pe aproapele său sau fiecare pe fratele său, zicând: «Cunoaşteţi pe Domnul», pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor“, zice Domnul. „Pentru că le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“.“).[2]

Noul legământ este „mai bun” pentru că se bazează pe „promisiuni mai bune”. Când a fost încheiat vechiul legământ, poporul a făcut o promisiune. Ei au spus: „Tot ce a zis Domnul vom face!” (Exodul 19.8; 24.3). Dar când Domnul a întemeiat noul legământ, El a făcut o promisiune. Și aceasta a pus lucrurile pe o bază cu totul nouă, pentru că El nu dă greș niciodată în a-Și ține cuvântul. Astfel, primul legământ se caracterizează prin faptul că poporul promite: „Vom face ...”. Pe de altă parte, noul legământ se caracterizează prin faptul că Domnul promite: „Eu voi face ...”.

Binecuvântările din vechiul legământ erau condiționate. Dacă poporul voia să se bucure de ele, trebuia să-și aducă contribuția (compară cu Luca 10.28 „Şi El i-a spus: „Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi“.“). Cuvântul „vom face” este asociat cu alte două cuvinte: „Să faci ...” (Exodul 20). Și acestea sunt caracteristice pentru primul legământ. Dar tocmai aceasta era slăbiciunea acestui legământ. Deoarece binecuvântările promise depindeau de faptele omului, totul s-a prăbușit, pentru că omul nu și-a îndeplinit partea sa.

Cât de diferite sunt lucrurile în legătură cu noul legământ! Fraza decisivă a noului legământ este cuvântul Domnului: „Eu voi ...”. Ea conține promisiuni necondiționate, pe care Domnul Însuși le va împlini. Prin urmare, aceste binecuvântări sunt neschimbătoare și sigure. Marea diferență între legăminte este, așadar, că vechiul legământ stabilește ce trebuie să facă omul, în timp ce noul legământ spune ce va face Dumnezeu.

Versetele 7-8

Evrei 8.7-8: Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea. Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda, un nou legământ; ...

Dacă preoția aaronică ar fi fost desăvârșită, nu ar fi fost nevoie să se instituie o altă preoție (Evrei 7.11 „Atunci, dacă, în adevăr, perfecţiunea ar fi fost prin preoţia levitică, pentru că în temeiul ei a primit poporul legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi care nu este numit după rânduiala lui Aaron?“). Ceea ce vrea să spună scriitorul în versetul 7 este că, deoarece există un „al doilea” legământ, se dovedește că primul legământ trebuie să înceteze. Logica sa este simplă și clară: anunțul că Domnul va face un nou legământ înseamnă că primul legământ nu va continua. Dacă cel vechi ar fi fost desăvârșit, Dumnezeu nu ar fi promis să introducă ceva nou. (Este important să înțelegem că noul legământ nu este menționat aici pentru a învăța că el ar fi fost încheiat cu creștinii – ceea ce se învață adesea în mod eronat –, ci pentru a dovedi că primul legământ va înceta.)

Să observăm: el nu spune că primul legământ a fost o greșeală; el spune: „Pentru că, mustrându-i, spune: ...”. Greșeala a fost a israeliților care se aflau sub primul legământ; ei au eșuat în a respecta condițiile. Legea era „slabă prin carne” (Romani 8.3). Încă o dată: asta nu înseamnă că era ceva în neregulă cu Legea, ci că ea nu putea produce nimic bun din carne, deoarece materialul era în totalitate rău. Prin urmare, nu este nimic greșit în Lege; ea este „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7.12); problema este carnea.

Noul legământ este încheiat cu Israel, nu cu Adunarea (Biserica)

Versetele 8-12

Evrei 8.8-12: Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda, un nou legământ; nu după legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din țara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul. Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie și pe inimile lor; și le voi fi Dumnezeu și ei Îmi vor fi popor. Și nu vor mai învăța fiecare pe aproapele său și fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaște-L pe Domnul!»; pentru că toți Mă vor cunoaște, de la cel mic până la cel mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător față de nedreptățile lor și nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor”.

În acest paragraf, scriitorul repetă în întregime condițiile noului legământ. Este o citare din Ieremia 31.31-34 „(31) „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi încheia un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: (32) nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, legământ al Meu, pe care ei l-au rupt, deşi Eu le eram soţ“, zice Domnul. (33) „Pentru că acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea“, zice Domnul: „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi Eu le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. (34) Şi nu va mai învăţa fiecare pe aproapele său sau fiecare pe fratele său, zicând: «Cunoaşteţi pe Domnul», pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor“, zice Domnul. „Pentru că le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“.“. Începe cu: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda, un nou legământ” (Evrei 8.8). Aceasta este important! Domnul spune foarte clar că legământul va fi încheiat „cu” Israel și „cu” Iuda. Nicăieri în Sfânta Scriptură Domnul nu spune că noul legământ va fi încheiat cu Biserica, și totuși aceasta este o eroare frecventă de secole în rândul creștinilor. Este o greșeală veche a teologiei reformate (a legământului).

Faptul, că noul legământ este numit „nou”, arată că el este încheiat cu cei care aveau „vechiul” legământ (adică Israel). La fel, nu am vorbi despre încheierea unui „nou” contract cu cineva cu care nu am avut niciodată contact înainte. Nu i-am spune: „Să încheiem un nou contract”. Putem spune asta doar cuiva cu care am avut deja un contract și căruia îi propunem un nou contract în locul celui vechi. La fel, Biserica nu a fost niciodată sub vechiul legământ. Ea nici măcar nu exista când a fost încheiat vechiul legământ; ea a început abia în ziua Cincizecimii (Faptele apostolilor 2). Deci, Domnul nu vorbește despre încheierea unui nou legământ cu Biserica.

În afară de aceasta, noul legământ cu Israelul nu a fost încă încheiat; el este viitor. Contextul din Ieremia 31 arată clar acest fapt. Condițiile și binecuvântările legământului sunt enumerate la sfârșitul acestui capitol; ele vor intra în vigoare după ce rămășița lui Israel se va pocăi și va fi adusă înapoi la Domnul. Aceasta nu s-a întâmplat încă.

Se spune că noul legământ ar fi fost încheiat cu creștinii, deoarece băutul din pahar la Cina Domnului simbolizează comuniunea cu sângele lui Hristos, iar paharul este numit „sângele noului legământ” (1. Corinteni 11.25); de aceea, ei concluzionează că legământul ar fi fost încheiat cu creștinii. Ei spun: „De ce ar cere Domnul creștinilor să aibă părtășie cu ceva ce nu este destinat lor?” Ca dovadă suplimentară, ei se referă la afirmația lui Pavel că el și colaboratorii săi sunt numiți „slujitori ai noului legământ” (2. Corinteni 3.6). Acești slujitori ai Domnului erau creștini! În ochii lor, aceasta este o dovadă suficientă că noul legământ a fost încheiat cu creștinii.

Dar dacă analizăm mai atent Matei 26.28 „pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.“ și 1. Corinteni 11.25 „Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“.“, vedem că accentul în Cina Domnului este pus pe comuniunea cu „sângele”, și nu pe „noul legământ”. Noul legământ va fi încheiat cu Israel și le va fi de folos într-o zi viitoare; dar binecuvântările aduse de sânge sunt acum savurate de noi, creștinii, fără ca legământul să fi fost încheiat cu noi. Se poate întreba: „De ce se menționează legământul la Cina Domnului, dacă el nu are valabilitate pentru creștini?” Răspunsul este: pentru că a fost introdus în ziua sărbătoririi Paștelui, care este în mod clar o sărbătoare iudaică.

În ceea ce privește 2. Corinteni 3.6 „care ne-a şi făcut capabili, ca slujitori ai unui nou legământ; nu ai literei, ci aiDuhului; pentru că litera omoară, dar Duhul dă viaţă.“, este adevărat că Pavel se numește pe sine și pe cei care au lucrat cu el „slujitori ai unui nou legământ”. Dar să observăm că Pavel clarifică rapid ceea ce spune, adăugând: „nu ai literei, ci a Duhului”. „Litera” noului legământ se referă la împlinirea literală într-o zi viitoare, când un rămășiță din Israel va fi mântuită și adusă în Împărăție (Romani 11.26-27 „(26) şi astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Salvatorul va veni din Sion şi va îndepărta neevlavia de la Iacov. (27) Şi acesta este legământul din partea Mea pentru ei, când voi înlătura păcatele lor“.“). A aplica „litera” la Biserică ar însemna că legământul a fost încheiat cu Biserica, ceea ce nu este adevărat.

Pavel a slujit „duhului” noului legământ, și anume harului. El i-a învățat pe creștini că binecuvântările spirituale ale legământului le aparțineau prin har, chiar dacă nu erau legați formal de acesta – și aceasta datorită puterii sângelui. Hamilton Smith a scris:

Chiar dacă litera noului legământ este limitată la Israel, duhul noului legământ poate fi aplicat la creștini.[3]

În 2. Corinteni 3.6 „care ne-a şi făcut capabili, ca slujitori ai unui nou legământ; nu ai literei, ci aiDuhului; pentru că litera omoară, dar Duhul dă viaţă.“, Pavel continuă spunând: „Litera ucide”. Adică, dacă el (sau noi) ar aplica noul legământ la Biserică conform literei, aceasta ar distruge caracterul ceresc al chemării creștinului și diferența dintre Israel și Biserică.

Astfel, creștinii au fost binecuvântați după principiile noului legământ, fără a fi formal sub noul legământ. Evanghelia predicată în creștinism nu este noul legământ, ci este după rânduiala noului legământ: harul. Cele trei mari binecuvântări spirituale ale noului legământ sunt:

• Prin nașterea din nou, noi avem viața dumnezeiască (Evrei 8.10 „Pentru că acesta este legământul pe care l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor.“).
• Relația noastră cu Domnul este caracterizată de cunoaștere (Evrei 8.11 „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei.“).
• Știm că păcatele noastre sunt iertate (Evrei 8.12 „Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.“).

Aceste binecuvântări ale noului legământ sunt binecuvântările spirituale elementare, pe care le au credincioșii. Ele vor fi ale tuturor copiilor lui Dumnezeu. În epistolele către Romani, Coloseni și Efeseni, însă, Pavel dezvăluie bogăția binecuvântărilor noastre, care sunt în mod clar creștine. Raza de acțiune a acestor binecuvântări este mult mai mare în esență și în substanță decât ceea ce va avea Israel sub noul legământ, și toate acestea sunt „în Hristos”, care este la dreapta lui Dumnezeu.

Versetul 13

Scriitorul încheie cu cuvintele:

Evrei 8.13: Prin aceea că zice „nou”, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de dispariție.

Astfel, cel dintâi legământ este descris ca fiind vechi, dar când a fost scrisă epistola, sistemul pământesc asociat cu vechiul legământ nu dispăruse încă. Templul din Ierusalim și slujba lui erau încă în vigoare, chiar dacă nu mai erau recunoscute de Dumnezeu (compară cu Matei 23.38 „Iată, vi se lasă casa pustie.“). „Sărbătorile Domnului” (Levicul 23.4) nu mai erau considerate ca atare, ci ca sărbători ale „iudeilor” (Ioan 2.3; 5.1; 6.4; 7.2 etc.). Întregul sistem pământesc era „aproape de dispariție”, deoarece în câțiva ani cetatea și Templul urmau să fie distruse de romani (Psalmul 69.25,26 „(25) Pustie să le fie locuinţa şi nimeni să nu locuiască în corturile lor. (26) Pentru că ei îl persecută pe cel pe care l-ai lovit Tu şi vorbesc de durerea celor răniţi de Tine.“; Daniel 9.26 „Şi, după cele şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi nimicit şi nu va avea nimic; şi poporul unui conducător care va veni va distruge cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul ei va fi cu un potop; şi până la sfârşit va fi război: pustiirile hotărâte.“; Matei 22.7 „Şi împăratul s-a mâniat şi, trimiţând armatele sale, i-a omorât pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.“; Luca 21.21-24 „(21) Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi şi cei din mijlocul lui să plece afară şi cei din câmpuri să nu intre în el; (22) pentru că acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate cele scrise. (23) Dar vai de cele însărcinate şi de cele care alăptează în acele zile, pentru că va fi necaz mare în ţară şi mânie asupra acestui popor. (24) Şi vor cădea de tăişul sabiei şi vor fi duşi captivi printre toate naţiunile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni, până se vor împlini timpurile naţiunilor.“). Acest fapt s-a întâmplat în anul 70 d.Hr.

Încă o dată: introducând tema noului legământ, scriitorul nu intenționează să învețe că noul legământ a fost încheiat cu creștinii, ci vrea să arate că vechiul legământ a devenit trecător.

Să rezumăm capitolul 8: Scriitorul a arătat că slujba lui Hristos ca Mare Preot este superioară celei a lui Aaron:

• Hristos este slujitor în adevăratul Loc Preasfânt – în cer (Evrei 8.1-5 „(1) Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri; (2) slujitor al locurilor sfinte şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, şi nu omul. (3) Pentru că orice mare preot este pus să ofere daruri şi jertfe; de aceea era necesar să aibă şi Acesta ce să ofere. (4) Deci, dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiind aceia care oferă darurile după lege (5) (care slujesc imaginii şi umbrei celor cereşti, după cum i s-a poruncit lui Moise, când urma să ridice cortul; pentru că: „Vezi“, zice, „să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte“),“).
• El slujește în contextul unui legământ mai bun, bazat pe promisiuni mai bune (Evrei 8.6-13).

Tradus de la: Der Brief an die Hebräer (8)
Tradus din The Epistle to the Hebrews. The New and Living Way of Approach to God in worship in Christianity.
Christian Truth Publishing 2017.

Traducere: Ion Simionescu

Partea anterioară Partea următoare