Frângerea pâinii într-o Adunare (Biserică) străină
Este posibil aceasta?

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 06.01.2021, Actualizat: 08.01.2021

În timp ce Adunarea locală are responsabilitatea cu privire la primirea la frângerea pâinii, la fel şi acela care caută părtăşia cu o adunare locală are o responsabilitate. Dacă cineva are dorinţa să meargă pe drumul lui într-un fel plăcut Domnului, atunci el ar trebui să fie prudent. Principiul că legătura cu răul murdăreşte este valabil în ambele direcţii. Adunarea trebuie să fie atentă cu cine are ea părtăşie, dar fiecare, care caută părtăşia, trebuie să fie la fel atent. Locul din Scriptură: „Nu-ţi pune mâinile în grabă peste nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Pe tine însuţi păstrează-te curat” (1. Timotei 5.22) se referă la fiecare din casa lui Dumnezeu.

Având în vedere aceasta, întrebăm: „Cum se face că cineva vine într-o adunare de creştini, pe care el nicidecum nu o cunoaşte, şi insistă să aibă voie să frângă pâinea? Cum poate el insista să frângă pâinea într-un loc despre care el nu ştie ce [învăţătură] este acolo sau ce se practică acolo? Principiile părtăşiei, pe care le-am studiat mai înainte în această broşură arată că prin frângerea pâinii el are părtăşie cu tot ce se petrece acolo. De unde ştie el, că el nu a intrat într-o societate de oameni care sunt adepţii învăţăturilor blasfematoare sau exercită practici detestabile?” Singura noastră concluzie este: Unul ca acesta niciodată nu s-a gândit la aceste lucruri sau pur şi simplu el nu le crede.

Mulţi creştini gândesc efectiv că ei se pot uni cu tot ce ei vreau şi că ei nu sunt afectaţi de aceasta. Însă Biblia învaţă că noi suntem influenţaţi de aceia cu care avem legături. Din acest motiv unul care caută părtăşia cu o adunare de creştini, despre care el ştie puţin sau chiar nimic, să fie precaut. El însuşi să se păstreze curat. Aceasta este responsabilitatea fiecărui creştin, căci „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1. Corinteni 15.33).

Această precauţie, care ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios, o găsim în Vechiul Testament prezentată simbolic cu privire la închinarea adusă de Israel. Domnul a spus: „Ia aminte să nu aduci arderile tale de tot în orice loc pe care-l vei vedea, ci în locul pe care-l va alege Domnul …” (Deuteronomul 12.13,14). Găsim aici un principiu, care ar trebui să-l călăuzească pe fiecare creştin, care astăzi caută locul unde Domnul doreşte ca noi să ne strângem. Nicidecum nu era tot una unde copiii lui Israel aduceau jertfele şi închinarea lor. Şi pentru creştini nu este altfel. Dacă traducem în limbajul creştin, atunci aceasta înseamnă: un creştin nu ar trebui să meargă oriunde, ca să aducă adorarea. El trebuie să se închine numai în locul unde Domnul îl vrea. Având în vedere răul şi abaterea de la Cuvântul lui Dumnezeu în mărturia creştină de astăzi şi având în vedere pericolul de a fi dus pe un drum greşit, nu ar trebui să se aducă cântarea de laudă într-o adunare de creştini despre care nu se ştie nimic. Mai întâi trebuie să se ştie ceva despre această societate de creştini, înainte de a avea dorinţa să ai părtăşie cu ei. Dacă cineva a găsit locul despre care el crede că Domnul l-a condus acolo, el ar trebui să nu frângă pâinea prea repede în părtăşie cu ei, ci numai dacă el ştie [la ce învăţătură] această adunare ţine cu tărie şi ce practică ea. El trebuie să se roage şi să aştepte pe Domnul până când s-a convins că el nu se leagă cu ceva care este spre dezonoarea Domnului.

Fie ca cititorul să fie condus de Domnul la facerea acestui pas.


Tradus de la: In einer fremden Gemeinde Brot brechen

Titlul original în engleză: „The Responsibility of the Individual“,
din God's Order for Christians meeting together for Worship and Ministry: The Biblical Answer to Church Traditions, pag. 131–133.
Christian Truth Publishing 1999

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).