Darul de nespus al lui Dumnezeu (1)
Dătătorul

Henry Allen Ironside

© SoundWords, Online începând de la: 14.01.2019, Actualizat: 14.01.2019

Verset călăuzitor: 2 Corinteni 9.15

2 Corinteni 9.15: Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!

Mulţi dintre noi s-au gândit deseori în ultimele săptămâni la cadouri. Unii dintre noi au simţit bucurie mare să dăruiască. Alţii şi-au găsit bucuria în a primi cadouri, însă nu atât de mult cât ne-am aşteptat noi s-o aibă. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti” este încă adevărat, şi îndrăznesc să spun că cei mai fericiţi oameni nu sunt aceia care primesc de cele mai multe ori, ci aceia care dau de cele mai multe ori. Aceasta este adevărat în mod deosebit atunci când darurile tale înainte de toate sunt pentru aceia care trăiesc în împrejurări mai puţin confortabile decât tine, şi când ai încercat să satisfaci nevoile lor, să înseninezi casele celor săraci, să aduci un surâs de veselie pe feţele copiilor şi să îmbărbătezi mamele şi taţii obosiţi şi deznădăjduiţi. Este o chestiune foarte binecuvântată şi minunată să faci cadouri în felul acesta.

Aceasta este unul din produsele secundare ale creştinismului. Aceasta este aşa din cauză că Domnul nostru Isus Hristos Însuşi ne-a dat această lecţie: „Este mai ferice să dai, decât să primeşti”, aşa că noi ne bucurăm să facem cadouri în Numele Lui. Chiar şi lumea s-a molipsit de această binecuvântare, şi oamenii neîntorşi la Dumnezeu au bucurie mare să împartă cu alţii. Şi dacă ne gândim la cadouri, atunci gândurile noastre se îndreaptă desigur la Darul cel mai mare, pe care Dumnezeu în harul Său minunat L-a revărsat peste lumea păcătoasă. „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!”

Sunt patru lucruri despre care doresc cu plăcere să vorbesc. În primul rând vreau să vă fac cunoscut pe Dătătorul; în al doilea rând să vă prezint caracterul ales al Darului; în al treilea rând să vă familiarizez cu primirea Darului şi apoi cu un cuvânt atenţionarea cu privire la respingerea Darului.

Cine este Dătătorul?

Când Domnul nostru s-a adresat femeii sărmane de la fântână, El a spus: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: ‚Dă-Mi să beau!’, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie” (Ioan 4.10). Dumnezeu este Dătătorul. Mi-aş dori să putem înţelege clar aceasta.

O parte mare a oamenilor gândeşte că Dumnezeu este un comerciant; ei gândesc, că El are ceva de vândut; că El merge din loc în loc şi oferă mântuirea Sa oamenilor, dacă ei sunt suficient de bogaţi, ca s-o cumpere. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, că El este prea bogat ca să vândă mântuirea Sa. Dar chiar dacă El ar oferi-o cu adevărat spre vânzare şi ar fixa un preţ pentru ea, care ar corespunde întrucâtva cu valoarea ei, atunci nici tu şi nici eu nu vom putea vreodată să cumpărăm mântuirea Sa.

Parabola din evanghelia după Matei 13 este în general total fals interpretată. Un negustor a venit şi a căutat perle frumoase, „şi, când a găsit o perlă de mare valoare, a mers şi a vândut tot ce avea şi a cumpărat-o” (Matei 13.46). Aproape fără excepţie oamenii interpretează negustorul ca fiind păcătosul sărman şi perla ca fiind mântuirea lui Dumnezeu. Însă mântuirea lui Dumnezeu este un dar gratuit, şi perla trebuia cumpărată, aşa că interpretarea este contrară faptelor. Noi nu avem nimic, cu care am putea cumpăra mântuirea lui Dumnezeu.

Adevăratul înţeles al acestei parabole este desigur acesta: Domnul nostru Isus Hristos a venit din cer ca negustor cu bogăţii nespus de mari la dispoziţie; şi aici în lumea aceasta săracă, întunecată a găsit o perlă foarte preţioasă – această grupă imensă de bărbaţi şi de femei, care erau cufundaţi în păcate şi fărădelegi, dar care trebuiau să devină trup şi mireasă a Mielului. Şi când El a legat dragostea Sa de această perlă, S-a dus şi a vândut tot ce avea, şi a cumpărat-o. Unde a făcut El acest schimb mare? La crucea de pe Golgota. Acolo pe cruce El a vândut tot ce avea, şi a vărsat sângele Său deosebit de preţios, Şi-a dat viaţa, ca să poată cumpăra perla, care va trebui să încununeze pentru toată veşnicia coroana Sa.

Dumnezeu este un Dătător; El nu vinde nimic oamenilor. Ia toate binecuvântările, de care noi ne bucurăm cu bucurie mare. Toate le primim gratuit de la Dumnezeu; noi nu le putem cumpăra. Tu nu poţi cumpăra aerul proaspăt, pe care îl inspiri; tu nu poţi cumpăra apa din râul care clipoceşte. Da, oamenii o pot umple în sticle şi o pot vinde, însă Dumnezeu o dă gratis. Toate binecuvântările, pe care El le revarsă peste oameni, sunt „fără bani şi fără plată”, şi Darul mare, despre care vorbim aici, este expresia dragostei Lui nemărginite.

Istoria slujitorului

Tatăl soţiei mele era un slujitor al Evangheliei. Destul de ciudat: cu toate că l-am cunoscut destul de bine în zilele în care l-am împovărat, ca să primesc pe fiica lui, eu am avut numai de trei ori privilegiul să-l aud predicând, însă îmi amintesc foarte bine de aceste ocazii. Niciodată nu am uitat o ilustrare, pe care el a folosit-o, despre o femeie săracă, care avea o fiică foarte bolnavă. Această mamă sărmană îşi câştiga banii făcând curăţenie. Ea a trebuit să câştige existenţa pentru sine însuşi şi pentru această fiică. Cu timpul fiica ei a ajuns pe drumul însănătoşirii şi cerea permanent să primească struguri, cu toate că era iarnă. Mama săracă nu putea gândi să cumpere struguri, căci erau foarte scumpi, şi cu toate acestea copila spunea de fiecare dată, când mama venea acasă: „Ai primit astăzi struguri pentru mine?” Mama a oferit alte lucruri fiicei ei, care îi erau accesibile, dar aceasta nu ajuta la nimic. Într-o zi mama a fost la lucru într-o altă parte a oraşului, un loc unde ea niciodată nu a fost, şi când a trecut pe lângă o grădină minunată, a văzut o seră mare. Când a privit peste zid, a putut vedea struguri cu boabe mari, care atârnau acolo şi se coceau. A încercat să deschidă poarta, şi deoarece poarta era descuiată, a intrat.

Când mergea pe cărare, a întâlnit-o grădinarul, care i-a zis: „Ce faceţi aici? Nu aveţi nimic de căutat aici. Nu ştiţi că grădinile sunt ale împăratului?”
„Ah, Domnul meu”, a zis ea, „fiica mea zace bolnavă acasă, şi de mult timp cere struguri; şi când am trecut pe alături am văzut strugurii în seră. Am lucrat zi de zi din greu şi am numai un şiling, dar voi da totul pentru un ciorchine din aceşti struguri.”
„Afară, nu aveţi ce căuta aici. Mi-aş putea pierde locul de muncă, pentru că v-am lăsat să intraţi aici.” Şi astfel el a alungat-o afară.
Ea s-a gândit: presupun că a fost rău din partea mea, pentru că am oferit numai un şiling pentru un ciorchine de struguri. Voi încerca să câştig mai mulţi bani, şi probabil atunci îmi va împlini dorinţa.
Şi astfel ea a lucrat din greu mai departe şi a putut economisi un alt şiling şi apoi a intrat iarăşi pe poartă şi a întâlnit din nou pe grădinar. „Nu v-am spus, că nu aveţi voie să intraţi aici?”
„Dar, vedeţi”, a spus ea, „atunci am avut numai un şiling; acum am doi, şi doresc mult un ciorchine de struguri pentru sărmana mea fiică bolnavă. Nu aţi vrea să-mi vindeţi un ciorchine?”
El voia tocmai să-i spună să dispară, când o tânără minunat de frumoasă a venit şi a zis: „Ce este, doamnă bună?”
„Ah, îndurată doamnă, dacă puteţi face ceva pentru mine, aţi face, vă rog? Fiica mea este bolnavă şi cere mereu plângând struguri, şi eu am văzut strugurii minunaţi din seră şi am vrut să cumpăr, dar el nu a vrut să-mi vândă. Vedeţi, am doi şilingi, aş putea avea, vă rog, un ciorchine?”
„Ah”, a spus tânăra doamnă, „veniţi cu mine”. Şi ea a condus pe femeie în grădina de iarnă minunată şi a spus: „Ţine-ţi poala.” Ea a tăiat un ciorchine, şi apoi încă unul şi încă unul, până când femeia săracă a strigat: „Niciunul mai mult! Am numai doi şilingi, nu-mi daţi mai mulţi!”
„Dar eu doresc ca fiica dumneavoastră să aibă tot ce-i trebuie; în aceşti struguri este viaţă şi sănătate.” Şi ea a tăiat şi mai mulţi.
Femeia a spus în cele din urmă: „Vă sunt foarte recunoscătoare, aici sunt cei doi şilingi.”
„Păstraţi-vă banii; tatăl meu nu este negustor, ele este împărat, şi el nu vrea banii dumneavoastră. Luaţi strugurii şi spuneţi fiicei dumneavoastră că ei sunt trimişi de însăşi prințesă şi că ei sunt un cadou din sera împărătească.”
„Dar aş fi foarte bucuroasă, dacă aş putea să vă dau cei doi şilingi. Luaţi-i cu plăcere.”
„O, nu! Un împărat nu vinde nimic; un împărat are bucurie să dea.

Niciodată nu am uitat această ilustraţie, căci ea vorbeşte despre felul cum inima lui Dumnezeu întâmpină pe păcătosul nevoiaş. Aceasta avea apostolul în gând, când a scris: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!” Dumnezeu nu are nimic de vândut oamenilor pierduţi. Şi eu repet încă o dată: dacă El ar vinde mântuirea Lui, tu ai fi prea sărac ca s-o cumperi, dar pentru că este un cadou, o poţi avea gratis şi o poţi avea acum.

Partea următoare


Tradus de la: Gottes unaussprechliche Gabe (1)

Titlul original: „I. The Giver“ aus „God’s unspeakable Gift“, 1908
în God’s unspeakable Gift. Twelve Select Addresses on Evangelical Themes, Pickering & Inglis, Londra

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).