Ce putem învăţa de la „magii din răsărit”?
Diferenţa între cunoaştere şi aşteptare

Charles Henry Mackintosh

© SoundWords, Online începând de la: 13.12.2018, Actualizat: 13.12.2018

Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 1.9,10

1 Tesaloniceni 1.9,10: pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.

Într-o zi ca cea din timpul nostru, unde cunoaşterea referitoare la o problemă este aşa de răspândită, este foarte necesar să facem insistent conştient pe orice cititor creştin de caracterul distinctiv mare între simpla ţinere cu tărie la învăţătura despre a doua venire a Domnului şi aşteptarea propriu-zisă a arătării Sale (1 Tesaloniceni 1.10). Cu regret mulţi ţin cu tărie la învăţătura despre a doua venire şi predică probabil cu un foarte mare dar al vorbirii despre aceasta, însă în realitate nu cunosc Persoana, în a cărei venire ei simulează că cred şi despre care predică. Cu privire la acest rău trebuie atrasă foarte clar atenţia şi acţionat împotriva lui.

Prezentul este o epocă a cunoaşterii – a cunoaşterii religioase; însă

  • cunoaşterea nu este acelaşi lucru cu viaţa adevărată,
  • cunoaşterea nu este putere,
  • cunoaşterea nu va elibera de păcat şi de satan, de lume, de moarte, de iad.

O cunoaştere, prin aceasta vreau să spun, căreia îi lipseşte recunoaşterea lui Dumnezeu. Se cunoaşte foarte mult din Scriptură, foarte mult din profeţii, foarte mult despre învăţătură, şi pe tot parcursul timpului eşti mort în fărădelegi şi păcate.

Există însă un fel de cunoaştere, care în mod necesar conţine viaţa veşnică, şi aceasta este cunoaşterea lui Dumnezeu, aşa cum El este revelat în Persoana lui Hristos. „Aceasta este viaţa eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17.3). Deci, este imposibil să trăieşti în aşteptarea zilnică şi ceas cu ceas a venirii Fiului Omului, dacă Fiul Omului nu este cunoscut pe baza experienţei. Eu mă pot preocupa cu relatările profetice şi prin studiu şi folosirea aptitudinilor minţii mele pot cunoaşte învăţătura despre a doua venire a Domnului şi cu toate acestea să fiu total neştiutor cu privire la Hristos şi să trăiesc o viaţă cu inima total înstrăinată de El. Cât de des este aşa!

Cât de mulţi ne-au pus în uimire cu multitudinea de cunoaştere profetică – o plinătate, care probabil a fost obţinută pe parcursul multor ani de muncă asiduă, şi care în cele din urmă s-au dovedit ca fiind din aceia care au răspândit lumină nesfinţită – lumină, care nu a fost câştigată prin rugăciune permanentă în aşteptarea lui Dumnezeu! Desigur gândul la aceasta ar trebui să ne atingă profund în inimile noastre şi să ne atenţioneze insistent şi să ne facă să ne întrebăm, dacă noi cunoaştem sau nu Persoana care mereu este anunţată, că vine „curând”. Dacă nu Îl cunoaştem, atunci vom fi în rândul mulţimii acelora care sunt apelaţi de profet prin următoarele cuvinte înspăimântătoare: „Vai de voi care doriţi ziua Domnului! Ce este ea pentru voi? Ziua Domnului va fi întuneric şi nu lumină, ca şi cum ar fugi un om dinaintea leului şi l-ar întâmpina un urs sau ar intra în casă şi şi-ar sprijini mâna de perete şi l-ar muşca un şarpe! Nu va fi ziua Domnului întuneric şi nu lumină? Chiar întuneric adânc şi nici o strălucire în ea?” (Amos 5.18-20).

Capitolul al doilea din evanghelia după Matei ne oferă o ilustrare potrivită a diferenţei între simpla cunoaştere profetică despre Hristos – între folosirea minţii pentru litera Scripturii şi atragerea Tatălui spre Persoana lui Hristos. Magii, care în mod evident au fost călăuziţi prin degetul lui Dumnezeu, se aflau în căutarea reală şi serioasă a lui Hristos, şi L-au găsit. În ceea ce priveşte cunoaşterea Scripturii de către ei, ei nu ar fi putut nici măcar o clipă să se măsoare cu marii preoţi şi cu cărturarii; şi cu toate acestea, la ce le-a folosit ultimilor numiţi cunoştinţa lor din Scriptură? Şi totuşi, ea s-a dovedit a fi un instrument folositor pentru Irod, care i-a adunat ca să se folosească de cunoştinţa lor din Biblie în vrăjmăşia lui de moarte împotriva Unsului lui Dumnezeu. Ei erau în stare, aşa cum spunem noi, să citeze capitolul şi versetul. Însă în timp ce ei l-au ajutat pe Irod cu cunoştinţele lor, magii şi-au continuat drumul spre Isus fiind atraşi de Tatăl. Minunat contrast! Este mult mai ferice să fi un închinător la picioarele lui Isus, chiar dacă ai puţine cunoştinţe, decât un cărturar instruit cu inima rece, mort şi departe de acest Preamărit. Şi cu cât mai bine este să ai inima plină de sentimente vii pentru Hristos, decât să ai mintea umplută cu cele mai exacte cunoştinţe ale literei Scripturii!

Care este caracteristica tristă a timpului actual? O răspândire mare a cunoaşterii Scripturii cu puţină dragoste pentru Hristos şi puţină dăruire în lucrarea Sa; un surplus de solicitudine în a cita Scripturile, aşa cum era cazul marilor preoţi şi al cărturarilor, însă puţină hotărâre a inimii, cum era la magi, să-şi deschidă comorile şi de bună voie să aducă lui Hristos jertfă din inimi umplute cu cunoaşterea a ceea ce este El. Ceea ce noi avem nevoie este dăruirea personală şi nu simpla etalare de cunoştinţe. Însă aceasta nu înseamnă că noi subapreciem cunoaşterea Scripturii; să ne ferească Dumnezeu, în mod deosebit când această cunoaştere este pusă în legătură cu ucenicia reală. Dar dacă nu este aşa, atunci întreb, ce valoare are ea? Nicidecum vreo valoare. Dimensiunea mare a cunoaşterii pur şi simplu nu foloseşte la nimic, dacă Hristos nu este centrul ei; da, cu toată probabilitatea ea se va dovedi un mijloc eficace în mâna lui satan, ca să stimuleze intenţiile lui duşmănoase împotriva lui Hristos. Un om neştiutor poate produce puţină nenorocire, dimpotrivă un om studiat va produce multă nenorocire.

[…] Înainte ca cineva să poată spune din inimă Amin la mesajul „iată, El vine cu norii”, el trebuie fără îndoială să fie capabil să intoneze în exprimarea laudei: „Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său”.

  • Credinciosul Îl cunoaşte pe Acela care vine, căci El l-a iubit şi l-a spălat de păcatele lui.
  • Credinciosul Îl aşteaptă în sufletul lui pe Acela care întotdeauna iubeşte.
  • Cel blând şi smerit, Cel care a slujit, a suferit şi aici pe pământ S-a dezbrăcat de Sine Însuşi va veni în curând […], cu putere şi glorie mare, şi toţi, care Îl cunosc, Îl vor saluta cu un bucuros Osana […].

Este însă de temut că din păcate sunt foarte mulţi, care ţin cu tărie la venirea Domnului şi discută despre aceasta, dar care nicidecum nu Îl aşteaptă, îşi petrec viaţa în lumea aceasta şi „gândesc la cele de pe pământ”. Cât de îngrozitor este să fi găsit în felul acesta, să vorbeşti despre venirea Domnului şi totuşi, când El vine, să fi lăsat în urmă! Vai, gândeşte la aceasta, şi dacă eşti cu adevărat conştient că tu nu cunoşti pe Domnul, atunci permite-mi să te rog insistent să priveşti la El ca la Acela care Şi-a vărsat sângele preţios, ca să te spele de păcatele tale, şi învaţă să te încrezi în El, să te bazezi pe El şi să te bucuri de El, şi numai de El.

Poţi tu privi spre cer şi spune: „Îţi mulţumesc Dumnezeule, că Îl cunosc şi Îl aştept”, atunci permite-mi să-ţi amintesc ce spune apostolul Ioan despre rezultatul practic al acestei speranţe minunate. „Şi oricine are speranţa aceasta în El se curăţeşte, după cum El este curat.” Aşa e, acesta trebuie să fie întotdeauna rezultatul aşteptării venirii Fiului din cer; cu totul altfel este în cazul simplei învăţături profetice. Multe din persoanele cele mai necurate, mai lumeşti şi mai păcătoase, care s-au văzut în lume, au fost, în ceea ce priveşte teoria, adepţii celei de-a doua venire a lui Hristos; însă ei nu au aşteptat pe Fiul, şi de aceea nu s-au curăţit şi nici nu puteau să se curețe. Este imposibil ca cineva să poată aştepta arătarea Domnului şi să nu fie interesat să aibă o sfinţire crescândă, o punere deoparte pentru Domnul şi devotamentul inimii. „Iată, Eu vin curând, ferice de cine veghează!”

Aceia care cunosc pe Domnul Isus şi iubesc arătarea Lui

  • vor năzui în fiecare zi să lepede tot ce este împotriva gândurilor Domnului lor;
  • vor năzui să se asemene tot mai mult cu El în toate lucrurile.

Oamenii pot ţine cu tărie la învăţătura despre venirea Domnului şi cu toate acestea să năzuiască cu toată ardoarea după lume şi lucrurile ei; însă slujitorul credincios va avea întotdeauna ochiul îndreptat fix spre revenirea Domnului său, amintindu-şi de cuvintele Lui binecuvântate: „Eu vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14.3).

Ce minunată va fi ziua-n care Mântuitorul Se va arăta,
Un bun venit pentru toţi cei care crucea Lui cu El au purtat!
Cununa, care niciodată nu se va veșteji, lor Domnul le-o va da,
Şi o răsplată mare pentru suferinţa, şi osteneala ce şi-au dat.


Tradus de la: Was können wir von den "Weisen aus dem Morgenland" lernen?

Titlul original: „Pre-Millennial Doctrine or Waiting for the Son?“
din The Mackintosh Treasury, publicat prima dată în anul 1898

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen