Și El a venit la Ierusalim (1)
Introducere

Roger Liebi

© Roger Liebi, online seit: 18.04.2022, aktualisiert: 18.04.2022

INTRODUCERE

În această carte este vorba de cele opt zile de la Duminica Floriilor până în ziua Învierii. Aceste opt zile sunt atât de importante încât în cele patru Evanghelii, care ilustrează viața Domnului Isus pe pământ timp de 33 de ani, aproximativ 32% din text este dedicat numai acestei săptămâni. Astfel, aproape o treime din Evanghelii se ocupă de această scurtă perioadă de timp. Acest lucru arată clar că avem de-a face cu o succesiune de zile extrem de semnificative.

Ar fi important să știm pe de rost ce s-a întâmplat în fiecare dintre aceste opt zile - de la o duminică la alta. Pentru început, citim în Luca 19, începând cu versetul 28, intrarea triumfală a Împăratului împăraților în Ierusalim:

Luca 19.28-46: Și, spunând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim. Și a fost că, pe când Se apropia de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, spunând: „Mergeți în satul dinainte, în care, intrând, veți găsi un măgăruș legat, pe care nimeni dintre oameni nu s-a așezat vreodată: dezlegați-l și aduceți-l! Și, dacă vă va întreba cineva: «De ce îl dezlegați?», veți spune așa: «Pentru că Domnul are nevoie de el»“. Și cei trimiși au mers și au găsit așa cum le spusese. Și, pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?“ Și ei au spus: „Pentru că Domnul are nevoie de el“. Și l-au adus la Isus. Și, aruncându-și hainele pe măgăruș, L-au pus pe Isus deasupra. Și, pe când mergea El, își așterneau hainele pe drum. Și, pe când Se apropia deja de coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, bucurându-se, a început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate lucrările de putere pe care ei le văzuseră, spunând: „Binecuvântat fie Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și glorie în cele preaînalte!“ Și unii dintre fariseii din mulțime I-au zis: „Învățătorule, mustră-Ți ucenicii!“ Și El, răspunzând, le-a zis: „Vă spun, dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga“. Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, spunând: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Pentru că vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi vor face întărituri în jurul tău, și te vor încercui, și te vor strânge din toate părțile și te vor face una cu pământul, și pe copiii tăi care sunt în tine; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut timpul cercetării tale“. Și, intrând în templu, a început să-i scoată afară pe cei care vindeau în el și cumpărau, spunându-le: „Este scris: «Casa Mea este casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea «peșteră de tâlhari»“.

Nächster Teil


Extras din „Und Er kam nach Jerusalem”, Editura Nehemia, Ediția 2020,
www.edition-nehemia.ch

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel des Autors Roger Liebi (257)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen