A făcut pace
Coloseni 1.20

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat: 13.09.2018

Coloseni 1.20: ... făcând pace prin sângele crucii Lui.

Coloseni 1.20 „şi, prin El, să împace toate faţă de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.“ nu spune că Hristos ar fi făcut pace cu noi, ci se spune numai simplu: „El a făcut pace”. Această formulare este la modul general şi înseamnă: Hristos a făcut totul aşa fel că Dumnezeu nu mai are nici un motiv pentru judecată, ci că El poate acţiona în har pe o bază legitimă. Este pacea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, deoarece toate revendicările acestui scaun de domnie au fost satisfăcute.[1] Nu mai poate fi adusă nici o acuzare, care ar putea pune la îndoială din punct de vedere moral acţiunea acestui scaun de domnie; şi sentinţa lui Dumnezeu nu mai poate fi denumită ca fiind nedreaptă, lipsită de dragoste sau altceva asemănător. Această pace este baza pe care împăcarea poate avea loc în mod drept (compară cu Efeseni 2).

Cu această ocazie dorim să redăm un citat din H. L. Heijkoop pentru toţi aceia care încă nu au pace, dar care totuşi o doresc cu ardoare:

Acum tu spui: „Dar eu nu am pace.” Este adevărat, deoarece nu ai luat ca pentru tine adevărul acesta: Domnul Isus este pacea noastră. Şi El ne vesteşte pacea (Efeseni 2.16,14,17 „şi ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce, după ce, prin ea, a omorât vrăjmăşia.“ „Pentru că El este pacea noastră, care din cei doi a făcut unul şi a surpat zidul din mijloc al îngrădirii,“ „Şi, venind, a vestit Evanghelia: pace vouă celor de departe şi pace celor de aproape.“). „… făcând pace prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1.20). De când L-ai primit, ai această pace. Dar ca să o trăieşti, să te bucuri de ea, trebuie să crezi că este aşa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ai pace în momentul în care crezi adevărul pe care-l spune Dumnezeu despre Domnul Isus, că prin sângele Lui avem pace. Tu faci acum ca soldaţii japonezi de pe o insulă din Oceanul Pacific, care încă cinci ani după terminarea războiului au trăit tot în stare de război. Ei aşteptau atacul duşmanilor ca în timpul războiului. De ce? Ei credeau că mai există război, pentru că nu au crezut solia de pace.

Faptul că nu ai încă pace îşi are un temei adânc şi anume, că nu crezi cu toată supunerea Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este pentru tine o lipsă mare. În primul rând tu necinsteşti foarte mult pe Dumnezeu, dacă nu crezi cuvintele Lui, aşa cum citim în Numeri 23.19: „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă.” În momentul în care crezi, poţi să-I mulţumeşti pentru harul Său minunat. Şi atunci vei simţi pace în inima ta, lucru pe care înainte nu l-ai avut. Omul spune: „Întâi să văd şi apoi să cred”, dar Dumnezeu spune: „Întâi să crezi şi apoi vei vedea!”[2]


Tradus de la: Frieden gemacht (13)

Traducere: Ion Simionescu

Partea anterioară Partea următoare

Adnotare

[1] Scaun de domnie înseamnă că trebuie recunoscută domnia lui Dumnezeu şi maiestatea Sa. Pacea serveşte ca atacurile la onoarea, maiestatea şi atotputernicia lui Dumnezeu au fost rezolvate; ca să spunem cu reverenţă: Dumnezeu nu mai trebuie să lupte pentru onoarea Sa.

[2] Din „Scrisori către tineri”, pag. 33-34, editura GBV, 1991.

Mai multe articole ale autorului SoundWords (40)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen