Cuvântul împăcării

SoundWords

© SoundWords, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat: 13.09.2018

2 Corinteni 5.19-21: … şi punând în noi cuvântul acestei împăcări. Noi deci suntem trimişi împuterniciţi pentru Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.

În cadrul „cuvântului împăcării” este vorba de ceva care merge mult mai departe decât ispăşirea şi iertarea păcatelor. Noi avem voie acum să mărturisim, că Dumnezeu prin moartea Fiului Său a primit o bază nouă pentru împăcare. Dacă Dumnezeu în moartea lui Hristos nu ar fi înlăturat şi starea noastră veche, rea, vrăjmăşia şi înstrăinarea noastră, şi nu ar fi rezolvat problema faptelor noastre rele, atunci nepunerea la socoteală a păcatelor noastre ne-ar fi făcut numai să ne ruşinăm şi să strigăm ca Petru: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” (Luca 5.8).

Acum însă Dumnezeu nu numai a întâmpinat în Omul al doilea, în Hristos, pe om cu favoare, har şi dragoste, ci acum prin moartea lui Hristos primul om a fost înlăturat judiciar, şi o creaţie nouă a devenit posibilă pentru om. Dumnezeu trebuie şi poate acum în mod drept să nu mai pună în socoteală credincioşilor păcatele lor, căci El le-a pus pe toate pe Hristos.

În „cuvântul împăcării” Dumnezeu face acum oferta fiecărui om: Eu doresc să nu te mai văd în starea ta păcătoasă, duşmănoasă, nu vreau să-ţi mai pun la socoteală păcatele tale. Pentru Mine este acum un Om nou, Hristos, pe care Îl am înaintea ochilor Mei. Dacă te pocăieşti, vei trăi ce înseamnă să fi în Hristos. Când apoi privesc la tine, Eu Îl văd pe El, şi am plăcere de El. Şi pentru că tu eşti în El, am plăcere şi de tine.

Ce aspect, care merge la inimă, conţine cuvântul împăcării! Într-adevăr Pavel nu spune categoric, că Dumnezeu roagă pe oameni să vină la El şi să se lase împăcaţi cu El, dar în cuvintele „ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi” şi „vă rugăm fierbinte, pentru Hristos” se exprimă cât de aproape de om a venit Dumnezeu. Să ne imaginăm următoarele: Dumnezeul atotputernic, care este din veşnicie şi căruia toate Îi stau la dispoziţie, Se coboară aşa de mult, că El – avem voie să spunem cu reverenţă aşa? – ca să zicem aşa, „imploră” pe om să vină la El şi să se lase împăcat cu El. Am fi putut înţelege, dacă oamenii L-ar fi implorat pe Dumnezeu, ca El să-i primească. Însă că nu omul, ci Dumnezeu este cel care imploră, aceasta este de fapt de neimaginat! Şi Dumnezeu nici măcar nu cere ceva; nu, El doreşte să facă un cadou mare, şi pentru aceasta El a jertfit chiar pe Fiul Său.

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat” – aceasta este mai mult decât „Cel care n-a făcut păcat”, căci şi credincioşilor le este posibil să nu păcătuiască.[1] „Pe Cel care n-a cunoscut păcat” – aceasta este de asemenea mai mult decât „în care nu era păcat”. Credinciosul nu poate spune despre sine că în el nu este păcat ( 1 Ioan 1.8), dar cu privire la Domnul nostru Isus aceasta este valabil. El nici măcar nu a cunoscut păcatul, şi aceasta este mai mult decât că în El nu era nici un păcat. Probabil cineva va gândi: într-adevăr în Domnul Isus Însuşi nu era nici un păcat, dar prin naşterea Lui dintr-o femeie păcătoasă nu putea El să fi venit în legătură cu păcatul? Nu, căci deoarece Domnul este Omul al doilea, Omul din cer, El  nu stă în legătură cu primul om, care era căzut în păcat, şi prin aceasta nu are nici o legătură cu păcatul. De aceea citim în evanghelia după Matei 1.20: „Căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt”.

„Pe Cel care n-a cunoscut păcat” – cu aceste cuvinte Domnul Isus este descris aşa de îndepărtat de păcat, cum mai mult nu poate fi. Însă după aceea El este adus aşa de aproape în legătură cu păcatul, cum mai aproape nici nu poate fi: „făcut păcat”. Nu numai o jertfă pentru păcate, nu numai o jertfă pentru păcat, nu numai purtătorul păcatelor noastre – ci „făcut păcat”!

De aceea credincioşii au devenit în Hristos „dreptatea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 5.21). Aceasta este o expresie a împăcării, căci fiinţa lui Dumnezeu este caracterizată prin dreptate. În Hristos noi am fost făcuţi dreptatea lui Dumnezeu. Nu mai există nici o nedreptate care să poată împiedica buna plăcere a lui Dumnezeu faţă de noi. Aceasta merge chiar atât de departe, că noi putem spune, că noi întruchipăm dreptatea care Îl caracterizează pe El Însuşi. Şi aceasta este reversul a ceea ce ne-a caracterizat înainte: păcatul. Hristos a fost făcut păcat pentru noi! Ce întorsătură!

„Ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu” – aceasta merge mult mai departe decât ce noi găsim în epistola către Romani. Acolo citim că dreptatea lui Dumnezeu vine „peste toţi cei care cred” (Romani 3.22). În epistola a doua către Corinteni noi înşine suntem numiţi „dreptatea lui Dumnezeu”. Deci primul om, care prin căderea în păcat a căzut în nedreptate, a fost înlăturat dinaintea lui Dumnezeu, ca să zicem aşa, el nu mai există; de aceea noi devenim „în Hristos” Însuşi „dreptatea lui Dumnezeu”. Şi pentru că noi acum suntem „dreptatea lui Dumnezeu”, Dumnezeu poate privi la noi cu plăcere în veşnicie. Însă înainte ca credinciosul să poată deveni în chip desăvârşit „dreptatea lui Dumnezeu”, Hristos a trebuit la cruce să fie făcut în chip desăvârşit „păcat” pentru noi.

„În Hristos” noi suntem „dreptatea lui Dumnezeu” – în Preaiubitul; în Cel care a înviat dintre morţi, în Cel care a biruit pe satan, păcatul şi moartea; în Cel care S-a înălţat la cer şi S-a aşezat la dreapta Maiestăţii în locurile cereşti. Am putea noi să ajungem mai sus?Am putea noi să devenim mai plăcuţi înaintea lui Dumnezeu? Noi am fost făcuţi „plăcuţi în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6).

Partea anterioară Partea următoare

 

Adnotare

[1] Cum poate un credincios să nu păcătuiască? Prin aceea că el ţine carnea în moarte, aceasta înseamnă, că el nu reacţionează la provocările cărnii. Tot ce vine de acolo, credinciosul trebuie imediat să condamne. Păcatul nu are nici o şansă, dacă credinciosul umblă în Duhul, ia seama la îndemnurile Duhului şi nu Îl întristează (Romani 8.13).


Tradus de la: Das Wort der Veröehnung (10)

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).