Versete călăuzitoare: Efeseni 3.1-11

În Hristos şi credincioşii dintre naţiuni au devenit comoştenitori ai făgăduinţei divine

Trăim într-un timp marcat de toate acele probleme de care sunt caracterizate ultimele zile, conform atenţionărilor Scripturii. Cu toate acestea harul lui Dumnezeu ne-a hărăzit ca în aceste timpuri grele să regăsim adevărul măreţ despre taina relaţiei între Hristos şi Adunarea (Biserica) Sa.

Deja în timpurile străvechi, începând cu timpul exilului, o mare parte a poporului pământesc al lui Dumnezeu se afla în captivitatea babiloniană; şi la fel în zilele noastre cei mai mulţi care mărturisesc că sunt creştini au căzut în corupţia babiloniană a creştinătăţii şi sunt ori neştiutori ori total indiferenţi cu privire la adevărul păstrat de Dumnezeu pentru poporul Său. Cu toate acestea Dumnezeu a păstrat şi în zilele noastre pentru poporul Său o uşă deschisă de revenire în ţara lui şi Şi-a clădit casa; şi o rămăşiţă mică s-a folosit cu bucurie de această posibilitate de scăpare. De aceea unor credincioşi li s-au deschis ochii şi inimile ca să cunoască şi să preţuiască acel adevăr referitor la Hristos şi Adunarea Sa. În ascultare de Cuvântul Său, aceştia au ocupat locul în afara creştinătăţii organizate, ca să umble în lumina acestui adevăr.

În afară de aceasta, rămăşiţa reîntoarsă din Babilon s-a văzut în acele zile expusă deodată adversităţii vrăjmaşilor dinăuntru şi din afară. Aceştia încercau să zădărnicească scopul revenirii lor în ţara făgăduită. La fel şi astăzi le merge acelora care au căutat un răspuns la întrebarea, care este voia lui Dumnezeu pentru poporul Său: ei se află într-o controversă permanentă cu împotrivitorul. El a încercat prin împotrivire dinafară şi prin ceartă dinăuntru să răpească poporului lui Dumnezeu acest adevăr sau să-i încâlcească în înşelăciunile creştinătăţii şi al organizaţiilor omeneşti, care tăgăduiesc în măsuri diferite aceste adevăruri.

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată foarte clar următoarele: cu toate că rămăşiţa reîntoarsă din Babilon a eşuat jalnic, la venirea Domnului pe pământ a existat cu toate acestea unii credincioşi serioşi, care cu toată slăbiciunea omenească erau credincioşi misiunii pentru care ei au fost eliberaţi din Babilon, şi de aceea trăiau aşteptând venirea Domnului. Şi în zilele noastre vor fi conform afirmaţiilor clare ale Scripturii oameni din aceia care – chiar dacă au o putere mică – vor păzi Cuvântul Domnului şi nu vor tăgădui Numele Lui, până când El va reveni. Aceasta este valabil total indiferent de cât de mare ar putea fi eşecul şi căderea tuturor celorlalţi cărora de asemenea le-a fost descoperit adevărul preţios referitor la Hristos şi Adunarea (Biserica) Sa. Orice inimă sinceră din ceata celor care au cunoscut taina va simţi cu siguranţă dorinţa să facă parte din prima grupă.

Dar dacă vrem să ascultăm de intenţiile lui Dumnezeu, atunci trebuie să ne ostenim serios să înţelegem mai bine această taină, pentru ca noi, aşa cum spune Pavel, să ajungem „la toată bogăţia siguranţei depline a înţelegerii, pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu (aceasta este Hristos), în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Coloseni 2.2,3).

Dacă ne ostenim să pătrundem mai adânc în cunoaşterea tainei, atunci este important să ne amintim că Scriptura foloseşte cuvântul „taină” în contexturi diferite. Astfel citim despre „tainele Împărăţiei cerurilor” (Matei 13.11). Despre transformarea trupului nostru muritor se vorbeşte ca despre „o taină” (1. Corinteni 15.51). În alte locuri citim despre „taina evlaviei” (1. Timotei 3.16) sau despre „taina fărădelegii” (2. Timotei 2.7). Pe fruntea femeii din Apocalipsa 17 stă scris: „Taină, Babilonul cel mare” (Apocalipsa 17.5). Unele locuri, în care este vorba despre „taină”, se găsesc însă numai în epistolele lui Pavel (Romani 16.25; Efeseni 1.9; 3.3; 4.9; 5.32; Coloseni 1.26,27; 2.2; 4.3). În toate pasajele se foloseşte cuvântul pentru a prezenta adevărul în relaţia dintre Hristos şi Adunare. Ar trebui deci să înţelegem că noţiunea tainei nu se referă exclusiv nici la Adunare şi nici la Hristos, aşa cum spune şi Pavel: „Taina aceasta este mare; eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi* la Adunare” (Efeseni 5.32) (* sublinierea traducătorului).

Înainte să studiem pasajele, care vorbesc despre această taină mare, vrem să ne amintim că noţiunea „taină” în Scriptură nu înseamnă că ceva este misterios în sensul de nepătruns sau de neînţeles. Expresia se referă mai degrabă la adevăruri care pot fi înţelese numai printr-o revelare dumnezeiască şi care după dezvelirea lor stau la dispoziţie numai acelora care se lasă învăţaţi de Dumnezeu. De asemenea tainele în Scriptură se referă întotdeauna la timpul în care Hristos este absent. În prezenţa lui Dumnezeu nu este nici o taină. Aceasta se arată clar în mod deosebit cu privire la tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, care se referă evident la înfăţişarea Împărăţiei lui Dumnezeu în timpul absenţei lui Hristos. Când Împărăţia lui Dumnezeu va fi instalată, nu vor mai fi taine. La fel şi pentru taina fărădelegii şi a Babilonului nu va mai fi loc în ziua Domnului, când răul acesta va fi judecat.

Şi la fel taina mare despre Hristos şi Adunare se referă nu numai la acele adevăruri despre Hristos şi Adunare, care vor deveni vizibile în acele timpuri viitoare, ci şi la înfăţişarea Adunării înainte de revenirea Sa. În trecut poporul Israel a fost chemat afară dintre naţiuni şi sub Lege trebuia să se despartă de acestea. În viitor poporul restabilit al lui Israel va fi o naţiune de sine stătătoare având pe Hristos ca Împărat al ei. În timpurile noastre au fost date temporal la o parte toate diferenţele între iudei şi naţiuni, şi credincioşii din ambele grupe sunt chemaţi să alcătuiască „un singur trup”, al cărui Cap este Hristos în cer.

Apostolul Pavel spune în capitolul cinci al epistolei către Efeseni, când vorbeşte despre relaţiile naturale între soţ şi soţie: „De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţia sa, şi cei doi vor fi un singur trup” (Efeseni 5.31; compară cu Geneza 2.24). În această relaţie el vede o imagine pentru relaţia mult mai semnificativă între Hristos şi Adunare, căci el adaugă imediat: „Taina aceasta este mare; eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare” (Efeseni 5.32). Nu este aceasta o aluzie la situaţia că în timpul în care Hristos este despărţit de poporul Său pământesc, neamurile Lui după carne, ia naştere Adunarea, care apoi va fi unită cu Hristos în glorie? O ilustrare excelentă a acestui adevăr găsim în persoana lui Iosif. Când el era despărţit de neamurile lui, el a fost ridicat pe locul de onoare cel mai înalt şi lui i-a fost dată Asnat ca mireasă (Geneza 41.50). În mod asemănător ne este dezvăluit adevărul că în timpul respingerii şi absenţei lui Hristos se formează o comunitate de credincioşi dintre iudei şi naţiuni şi ei sunt uniţi unii cu alţii şi cu Hristos în glorie.

Adevărul acesta mare ne este prezentat în capitolul 3 al epistolei către Efeseni. Capitolul acesta constituie o intercalare între afirmaţiile doctrinare de la sfârşitul capitolului 2 şi concluziile practice rezultate din această învăţătură prezentate în capitolul 4. Capitolul se împarte în mare în două părţi: primele treisprezece versete ne dezvăluie adevărurile despre taină, în timp ce restul versetelor cuprind rugăciunea lui Pavel, ca aptitudinea noastră spirituală să ne permită înţelegerea acestei taine.

Versetele 1,2

Efeseni 3.1,2: Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile (dacă, în adevăr, aţi auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi: …

Apostolul începe această parte a epistolei, spunând că vestirea acestui adevăr mare a dat naştere la împotrivire faţă de persoana sa şi în cele din urmă l-a dus la închisoare. Iudeii respingeau orice învăţătură care anula diferenţa între ei şi naţiuni, o diferenţă care potrivit scrierilor lor era rânduită şi confirmată de Dumnezeu. Ei nu au recunoscut că pe moment, când ei au lepădat pe Mesia al lor, ei înşişi căzuseră sub judecata divină. A devenit evident că „toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Iudeii şi naţiunile stăteau împreună pe aceeaşi treaptă înaintea lui Dumnezeu. După aceea aflăm că Dumnezeu în înţelepciunea Sa nesfârşită a folosit ruina exterioară a omului ca să aplice suveranitatea Sa şi să reveleze propriile Lui planuri, prin care El vrea să alcătuiască un popor ceresc dintre iudei şi naţiuni şi să-l păstreze până când va fi unit cândva cu Hristos în veşnicie. Administrarea acestei taine deosebite a fost încredinţată apostolului Pavel.

Versetele 3,4

Efeseni 3.3,4: … că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina – după cum am scris mai înainte pe scurt, din care, citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos …

Adevărul acesta mare, al cărui administrator era el, Pavel nu l-a primit de la oameni. El i-a fost arătat prin descoperire directă, aşa cum el a explicat pe scurt în scrisoare, pentru ca credincioşii ne-iudei, cărora el le-a scris, să poată înţelege de unde avea el cunoştinţă despre această taină. Din acest motiv şi noi o putem primi ca venind direct de la Dumnezeu şi echipată cu toată autoritatea divină, cu toate că ea ne-a fost făcută cunoscut prin apostol (2. Timotei 3.14).

Versetul 5

Efeseni 3.5: … care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duhul; …

Oamenilor din veacurile trecute nu le-a fost făcut cunoscut acest adevăr mare, care ne-a fost dat nouă astăzi prin descoperire făcută sfinţilor Săi apostoli şi profeţi. Apostolul vorbeşte clar despre profeţii noului legământ. Evident adevărul acesta a fost dezvăluit şi altora, însă apostolul a fost ales ca vas deosebit să facă cunoscut acest adevăr. De aceea adevărul acesta este făcut cunoscut exclusiv în epistolele sale.

Versetul 6

Efeseni 3.6: … că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie, …

În acest verset scurt apostolul rezumă adevărul tainei: „Naţiunile trebuie să fie împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie” (traducerea Elberfelder revizuită). Versetul acesta vorbeşte despre „împreună-moştenitoare”, despre „din acelaşi trup” şi despre „promisiunea [lui Dumnezeu] în Hristos Isus”.

În locul acesta vrem să facem o pauză şi să ne întrebăm: Ce este moştenirea, ai cărei „împreună-moştenitori” sunt credincioşii dintre iudei şi naţiuni? Ce se înţelege prin trupul în care cei doi „au fost luaţi”? În ce constă „promisiunea”, ai cărei „împreună-părtaşi” sunt ei?

1. Moştenirea 

   Să ne amintim că Pavel a fost trimis la naţiuni „ca să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi moştenire între cei care sunt sfinţiţi prin credinţa în Hristos” (Faptele apostolilor 26.17,18). În primul capitol el aminteşte credincioşilor dintre naţiuni aflaţi în Efes că ei au primit iertarea păcatelor prin harul bogat al lui Dumnezeu şi că ei au primit o moştenire în Hristos (Efeseni 1.7,11). În afară de aceasta Pavel ne spune exact în ce constă această moştenire. În plinătatea timpului – în Împărăţia de o mie de ani – toate lucrurile „din cer” şi „de pe pământ” vor fi aduse împreună sub Capul, Hristos, spune Pavel. Taina înseamnă pentru noi, că credincioşii dintre iudei şi cei dintre naţiuni vor deveni împreună-moştenitori ai acestei moşteniri nespus de mare a lucrurilor cereşti şi pământeşti. În afară de aceasta posedăm Duhul Sfânt ca „arvună a moştenirii noastre”, pentru ca noi să avem deja acum intrare la fericirea acestei moşteniri (Efeseni 1.14). 

   După aceea Pavel se roagă ca noi să cunoaştem bogăţiile gloriei de care avem parte prin moştenire (Efeseni 1.18). În acest scop el îndreaptă atenţia noastră spre Hristos. Noi Îl vedem pe Hristos într-o poziţie de cea mai înaltă autoritate, la dreapta lui Dumnezeu. Îl vedem mai presus de orice autoritate spirituală („toată puterea şi autoritatea”), mai puternic decât oricare autoritate lumească („putere şi domnie”). Vedem că Numele Lui este mai presus decât oricare alt nume şi că Numele Lui va fi numit nu  numai în veacul de acum, ci şi în veacurile viitoare, şi noi vedem că toate lucrurile sunt supuse la picioarele Lui. Când Îl vedem pe Hristos în gloria Lui, ochii noştri se luminează, şi noi vom cunoaşte bogăţiile gloriei moştenirii, de care vom avea parte împreună cu Hristos. De aceea se va arăta că moştenirea ascunsă în taină depăşeşte cu mult acea moştenire pământească care a fost făgăduită lui Avraam şi poporului Israel.

2. Al doilea adevăr mare al tainei constă în privirea Adunării (Bisericii) ca trup al lui Hristos. 
   Hristos este în cer ca şi Cap al acestui trup. De aceea Pavel poate spune despre Hristos: „El este Capul trupului, al Adunării” (Coloseni 1.18), şi despre Adunare: „Voi sunteţi trup al lui Hristos” (1. Corinteni 12.27). În continuare aflăm: „Pentru că noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci” (Coloseni 1.18; 1. Corinteni 12.13,27). În legătură cu imaginea Adunării ca trup al lui Hristos, înaintea noastră stau trei adevăruri mari:
   

   • Mai întâi citim că Dumnezeu „ne-a aşezat împreună în lumea cerească în Hristos Isus” (Efeseni 2.6). Credincioşii dintre iudei şi dintre naţiuni sunt uniţi unii cu alţii în Hristos şi prezentaţi în El, Capul lor din cer înviat şi înălţat. Tot ceea ce Dumnezeu a intenţionat cu noi îşi găseşte continuarea în Hristos în cer. Dacă privim la Hristos în glorie, atunci vedem că Dumnezeu are intenţia să aibă Adunarea în apropierea Lui, în lumea cerească, împreună cu Hristos, şi ca şi Hristos spre bucuria şi mulţumirea Lui proprie, „ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus” (Efeseni 2.7).

   • În al doilea rând se vorbeşte despre Adunare ca „plinătatea Celui care umple totul în toţi” (Efeseni 1.23). Binecuvântările trupului nu numai se continuă în Cap, ci ţelul lui Dumnezeu este de asemenea ca desăvârşirea morală şi bunătatea lui Hristos, a Capului, să se continue şi în trupul Său, Adunarea. Într-o zi viitoare Israel şi naţiunile vor intra în această binecuvântare prin Hristos, însă Hristos va fi prezentat în chip desăvârşit numai în Adunare (Biserică). 

   • În al treilea rând Adunarea ca trup al lui Hristos este privită în prima epistolă către Corinteni ca expresie a diverselor acţiuni ale Duhului Sfânt în timpul de acum (1. Corinteni 12).

3. Al treilea adevăr mare al tainei, care ne este prezentat în pasajul acesta este în legătură cu promisiunile lui Dumnezeu.
   
   Aceste promisiuni sunt, aşa cum ne aminteşte apostolul Petru, „cele mai mari şi mai preţioase”, căci prin ele noi suntem chemaţi în gloria divină şi suntem chemaţi să avem parte de natura divină (2. Petru 1.3,4; 3.13). Pavel ne spune, că noi aflăm prin taină că credincioşii dintre iudei şi cei dintre naţiuni sunt împreună-părtaşi la aceste făgăduinţe în Hristos. Astfel devine descoperit că „făgăduinţa în Hristos” a lui Dumnezeu depăşeşte cu mult făgăduinţele lui Dumnezeu date lui Avraam, căruia Dumnezeu i-a zis: „te voi face o naţiune mare … şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12.2,3). Făgăduinţa dată lui Avraam se limitează la naţiune şi la pământ şi priveşte naţiunile ca fiind total despărţite de Israel.

Cu regret creştinătatea cu numele, când a pierdut adevărul referitor la această taină, a încercat să folosească creştinismul ca să formeze aşa-numitele naţiuni creştine şi prin aceasta să facă binecuvântarea noastră să fie pământească. În felul acesta creştinismul a devenit un sistem pur moral pentru îmbunătăţirea lumii, care respinge pe Hristos. Însă prin marele adevăr referitor la taină noi aflăm că credincioşii sunt chemaţi afară din lume ca pelerini şi străini – având făgăduinţe care îi leagă cu Hristos în glorie şi care au natură cerească, şi nu pământească, şi care ne vor duce dincolo de timp în cerul nou şi pe pământul nou. Învăţăm astfel prin marele adevăr al acestei taine că credincioşii dintre iudei şi dintre naţiuni sunt legaţi cu gloria cea mai mare în Împărăţia de o mie de ani ca „împreună-moştenitori”, vor fi luaţi în cer alcătuind „un singur trup” şi ca împreună-părtaşi ai „făgăduinţei în Hristos” a lui Dumnezeu în cerul nou şi pe pământul nou. În momentul în care noi înţelegem deplin cu inima nemărginita mărime a acestor binecuvântări, începem să înţelegem de ce în această taină se găseşte „bogăţia de nepătruns a lui Hristos” (Efeseni 3.8) şi de ce apostolul vorbeşte despre „bogăţia gloriei acestei taine” (Coloseni 1.27).

Versetul 7

Efeseni 3.7: … al cărei slujitor an fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie, după lucrarea puterii Lui.

Făcut slujitor al acestui adevăr mare, apostolul ne spune acum, că exercitarea unei astfel de slujiri necesită harul lui Dumnezeu şi puterea Sa. Dacă noi în măsura mică a puterii noastre vrem să dăm mai departe acest adevăr mare, pe care l-am primit de la apostol, cu siguranţă vom avea şi noi nevoie de acest har divin şi de această putere divină. De aceea Pavel poate cere lui Timotei într-o altă epistolă: „întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” (2. Timotei 2.1), pentru ca acesta să poată da altor oameni adevărurile mari, pe care el însuşi le-a primit de la apostol. Omul natural niciodată nu ar fi descoperit adevărul referitor la această taină; dacă i-ar fi fost descoperit, el nu l-ar fi înţeles; şi chiar dacă l-ar fi înţeles, totuşi darurile lui naturale nu ar fi fost suficiente ca să slujească adevărului. Harul lui Dumnezeu revelează taina; prin lucrarea Duhului Sfânt o înţelegem şi numai prin harul lui Dumnezeu îi putem sluji (Efeseni 3.2,3,7,16-18).

Versetul 8

Efeseni 3.8: Mie, cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc printre naţiuni Evanghelia bogăţiei de nepătruns a lui Hristos …

Pavel ne mai face cunoscut ce efect are acest adevăr mare asupra acelora pe care el îi cunoaşte şi cărora le slujeşte. Cu cât avem mai mult înaintea ochilor dimensiunea nespus de mare a „bogăţiilor de nepătruns” ale lui Hristos, pe care le recunoaştem în taină, cu atât mai mult devenim conştienţi de lipsa de însemnătate proprie. De aceea apostolul, care a cunoscut mai mult decât toţi ceilalţi mărimea tainei, vorbeşte şi despre sine însuşi ca fiind „cel mai neînsemnat dintre toţi apostolii” (1. Corinteni 15.9). Acela care ştie ceva despre nimicnicia lui, este şi cel căruia Dumnezeu îi dă har să slujească adevărului. Deci cu toate că Pavel era cel mai neînsemnat dintre apostoli, lui i s-a dat harul să predice naţiunilor despre bogăţiile de nepătruns ale lui Hristos.

Versetele 9-11

Efeseni 3.9-11: … şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate, pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor din locurile cereşti, după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, …

Suplimentar la practicarea sau „administrarea” prin apostol, Dumnezeu doreşte ca noi să învăţăm felul în care El urmăreşte realizarea ţelurilor mari, care sunt revelate prin taină. Ni se spune că taina aceasta a fost ascunsă în Dumnezeu înainte de începutul lumii. Deci taina nu era ceva ca un fel de idee a lui Dumnezeu apărută mai târziu. Ea exista deja ca plan divin înainte de timp şi de creaţie. Realmente toate lucrurile au fost create şi pentru a lămuri această taină mare.

Hotărâtă în veşnicie, Adunarea este formată în timpul acesta, pentru ca în veşnicia viitoare să fie spre gloria {vezi Efeseni 3.21} lui Dumnezeu în Hristos. Prin înfiinţarea Adunării în timpul actual şi prin drumul ei prin lumea aceasta, toate domniile şi puterile lumii cereşti să vadă înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu – înţelepciunea prin care Dumnezeu triumfă într-o lume stricată şi distrusă asupra tuturor puterilor răului şi împlineşte în Hristos planul Său veşnic, ca să aibă Adunarea spre lauda Sa proprie în Hristos Isus.

Deci aceasta este taina, din cauza căreia Pavel la timpul său a trebuit să aibă această controversă aprinsă, pentru ca sfinţii s-o poată înţelege cu toată certitudinea. Aceasta este taina, pe care Biserica a pierdut-o multe secole. Ea este şi taina care ne-a fost redescoperită în zilele acestea şi pe care diavolul vrea să ne-o răpească din nou – fie prin aceea că noi nicidecum nu ne preocupăm cu ea şi o desconsiderăm sau acceptăm obiceiuri incompatibile cu ea, sau prin aceea că el ne conduce în cercul în care este imposibil să trăieşti în lumina acestui adevăr.

Deci pentru noi poate fi bine numai dacă rostim rugăciunea lui Pavel, cu care se încheie studiul acesta, „pentru ca să le fie încurajate inimile, fiind strâns uniţi în dragoste, şi pentru toată bogăţia gloriei tainei acesteia … pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu, adică Hristos” (Coloseni 2.2).

Tradus de la: Die Reichtümer des Geheimnisses

Titlul original: „The Riches of the Mystery“
Din revista An Outline of Sound Words, Anul. 21–30
Sursa: www.stempublishing.com

Traducere: Ion Simionescu