Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 5.1 „Şi Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său şi mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; şi el era un bărbat puternic şi viteaz, un lepros.“

2 Împăraţi 5.1: Şi Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, era un om mare înaintea stăpânului său şi mult onorat, pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei; dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.

În această cărticică vrem să studiem din punct de vedere nou-testamental lepra lui Naaman şi vindecarea lui. Curăţirea lui dă o ilustrare clară despre curăţirea unui păcătos de păcate. După o primă cunoaştere a persoanelor principale din acest capitol ne vom preocupa cu întrebarea, de ce lepra este o imagine a păcatului.

Persoanele principale

Această istorie bine cunoscută este un exemplu model pentru o povestire expresivă. Aici sunt prezentate o serie de persoane într-un mod mult mai clar şi mai expresiv decât în orice nuvelă fascinantă. Aceasta nu este de mirare, căci este Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi plin de putere. Mai întâi vrem să ne preocupăm cu persoanele principale:

1. Naaman, comandant al armatei siriene: un om foarte onorat şi iubit, atât în ochii stăpânului său cât şi în ochii subalternilor (2 Împăraţi 5.1-13). Dar el avea o problemă de nerezolvat: era lepros.

2. O fetiţă din Israel. Ea trăia în exil într-o ţară străină, însă ea a rămas credincioasă Dumnezeului lui Israel. Ea avea o credinţă mare şi iubea pe vrăjmaşii ei (2 Împăraţi 5.3 „Şi ea a zis stăpânei sale: „Dacă ar fi stăpânul meu înaintea profetului din Samaria, atunci el l-ar vindeca de lepra sa!““). Numele ei nu este făcut cunoscut, însă datorită calităţilor ei spirituale ea este foarte remarcabilă.

3. Împăratul lui Israel. Nici numele lui nu este făcut cunoscut, dar putem presupune că era Ioram, fiul lui Ahab cel rău. El era caracterizat prin necredinţă, îndoială şi neîncredere (2 Împăraţi 5.7 „Şi a fost aşa: cum a citit împăratul lui Israel scrisoarea, şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Sunt eu Dumnezeu, ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra lui? Luaţi seama deci, vă rog, şi vedeţi cum caută pricină împotriva mea“.“).

4. Profetul Elisei, purtătorul de cuvânt al Dumnezeului cel viu. El este persoana principală în acest capitol. El era cunoscut pentru modestia lui şi pentru fermitatea lui atât faţă de stăpânitorii lui pământeşti cât şi faţă de slujitorul lui Ghehazi.

5. Ghehazi, slujitorul profetului. El stă în mare contrast faţă de stăpânul lui prin lăcomia lui, neştiinţa şi caracterul lui lumesc. Pornirile cele mai adânci ale inimii lui au fost date pe faţă, aşa cum mai târziu Iuda a fost dat pe faţă de Domnul Însuşi. Capitolul se încheie aşa cum a început: cu un lepros! Lepra lui Naaman va fi pentru totdeauna asupra lui Ghehazi şi asupra urmaşilor lui (2 Împăraţi 5.27 „Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna“. Şi a ieşit dinaintea lui lepros, alb ca zăpada.“).

Naaman, comandant al armatei siriene

Naaman era un bărbat foarte respectat şi cunoscut. Numele lui înseamnă „graţie” sau „drăgălăşenie”. Respectul, pe care alţii îl aveau faţă de el, i se putea cuveni prin poziţia lui înaltă. Atât stăpânul lui cât şi slujitorii lui par să fi avut compasiune sinceră faţă de el (2 Împăraţi 5.4,5,13 „(4) Şi cineva a mers şi a spus stăpânului său, zicând: „Aşa şi aşa a zis copila care este din ţara lui Israel“. (5) Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te şi eu voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel“. Şi el a plecat şi a luat în mâna lui zece talanţi de argint şi şase mii de bucăţi de aur şi zece schimburi de haine.“ „Şi slujitorii săi s-au apropiat şi i-au vorbit şi au zis: „Părinte, dacă ţi-ar fi zis profetul să faci vreun lucru mare, nu l-ai fi făcut? Cu cât mai mult când îţi spune: «Spală-te şi fii curat»?““). Oricum ar fi, favoarea, pe care el o savura, stătea în legătură cu succesele lui militare, „pentru că prin el dăduse Domnul eliberare Siriei” (versetul 1).

Aceasta este o afirmaţie foarte semnificativă. Ea arată clar: în realitate Domnul guvernează! Dumnezeu guvernează nu numai asupra poporului Său, ci şi asupra naţiunilor de pe pământ. Şi aceasta este întotdeauna aşa, cu toate că deseori guvernarea Sa este de nepătruns şi căile Lui sunt de neînţeles. Aceasta este prima lecţie, pe care noi o învăţăm aici. Dumnezeu nu este un Dumnezeu pentru un anumit loc, un Dumnezeu al munţilor sau un Dumnezeu al câmpiilor sau al vreunuia din elementele materiale. Aşa gândeau păgânii; şi aşa gândeau şi sirienii (1 Împăraţi 20.23-25 „(23) Şi slujitorii împăratului Siriei i-au zis: „Dumnezeii lor sunt dumnezei ai munţilor, de aceea au fost mai tari decât noi, dar, cu adevărat, dacă ne vom lupta cu ei în podiş, negreşit vom fi noi mai tari decât ei. (24) Şi fă lucrul acesta: scoate pe împăraţi, pe fiecare din locul său, şi pune în locul lor guvernatori. (25) Şi numără-ţi o oştire ca oştirea pe care ai pierdut-o, cal pentru cal şi car pentru car; şi vom lupta împotriva lor în podiş: nu vom fi noi mai tari decât ei?“ Şi a ascultat de glasul lor şi a făcut aşa.“). Dar aceasta era o greşeală. Dumnezeu este Dumnezeul cel viu, Domnul cerului şi al pământului. El ţine lumea întreagă în mâinile Sale.

În al doilea rând, El foloseşte naţiunile, dacă este necesar, ca să judece pe poporul Lui. Aram (sirianul) era o astfel de nuia de disciplinare în zilele lui Ahab cel rău şi a urmaşilor lui. Şi Asiria, puterea mondială, care s-a ridicat după aceea, va fi aceasta într-o dimensiune mult mai mare (Isaia 10.5 „✡ „Oh, asirianul! nuiaua mâniei Mele! Şi toiagul din mâna lor este indignarea Mea.“). Aram era o ameninţare din nord pentru Israel deja din timpul lui Solomon (1 Împăraţi 11.25 „Şi el a fost potrivnic lui Israel în toate zilele lui Solomon, pe lângă răul pe care l-a făcut Hadad: şi el a urât pe Israel şi a împărăţit în Siria.“). Între cele două state mici nu au avut loc mereu războaie, temporal voiau să încheie acorduri de pace (compară legământul dintre Ahab şi Ben Hadad din 1 Împăraţi 20.34 „Şi Ben-Hadad i-a zis: „Voi înapoia cetăţile pe care le-a luat tatăl meu de la tatăl tău şi-ţi vei face străzi în Damasc, cum a făcut tatăl meu în Samaria“. „Şi eu te voi lăsa să pleci cu acest legământ“. Şi Ahab a făcut legământ cu el şi l-a lăsat să plece.“). Relaţiile între Siria şi Israel din timpul acesta par mai degrabă să fi fost o pace înarmată. Acelaşi lucru era şi în cazul de aici, căci împăratul lui Israel a văzut în scrisoarea împăratului Siriei un prilej pentru un nou război (2 Împăraţi 5.7 „Şi a fost aşa: cum a citit împăratul lui Israel scrisoarea, şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Sunt eu Dumnezeu, ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra lui? Luaţi seama deci, vă rog, şi vedeţi cum caută pricină împotriva mea“.“).

Deci Dumnezeu a folosit vrăjmaşul din nord ca nuia a mâniei Sale. Aram înseamnă „înalt” sau „înălţat”. În Aram vedem imaginea lumii ca adversar mândru al poporului lui Dumnezeu – un vrăjmaş convins de aptitudinile lui proprii şi care vorbeşte într-un fel de mulţumire de sine despre posibilităţile lui proprii (compară cu atitudinea lui Naaman din 2 Împăraţi 5.12 „Nu sunt Abana şi Parpar, râurile Damascului, mai bune decât toate apele lui Israel? Nu aş putea să mă spăl în ele şi să fiu curat?“ Şi s-a întors şi a plecat cu mânie.“).

Când poporul lui Dumnezeu se afla într-o stare rea, el trebuia să sufere o înfrângere în confruntarea cu lumea. Şi astăzi este la fel. Suntem noi conştienţi de aceasta?

Presupunem că Naaman a biruit efectiv pe Israel, cu toate că nu se spune categoric aceasta. Există o transmitere iudaică interesantă, în care se spune, că Naaman ar fi fost trăgătorul cu arcul pe care împăratul Ahab l-a folosit în bătălia de la Ramot-Galaad (1 Împăraţi 22.34 „Şi un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armurii. Şi Ahab a zis celui care conducea carul său: „Întoarce-ţi mâna şi scoate-mă din tabără, pentru că sunt rănit“.“). Alţii gândesc că ar fi fost o victorie a lui Aram asupra Asiriei. Oricum ar fi fost, a doua carte a Împăraţilor arată clar că Elisei a jucat un rol important în războiul dintre Aram şi Israel. Profetul a venit chiar în Damasc şi era cu însoţitorii în numirea lui Hazael ca împărat al Aram-ului (2 Împăraţi 8.7-15). Toate acestea făceau parte din planul lui Dumnezeu, pentru a disciplina pe poporul Său abătut de pe cale şi să-l cheme la pocăinţă.

Naaman, comandantul armatei siriene, era din pricina aceasta un om mare. Fiecare îi era binevoitor. El era chiar o unealtă în mâinile Domnului. Noi am spune, că el a avut succes în orice privinţă. Dar totul era numai spectacol. Era numai aspectul exterior al vieţii lui.

Lepra sa

Naaman avea o problemă ascunsă. Portretul frumos din versetul 1 este distrus prin acel serios „dar”. Se spune într-un mod foarte potrivit „dar … era lepros”. El avea o boală nevindecabilă, şi nimeni nu-l putea ajuta. Este posibil ca boala să fi fost în stadiul incipient, căci versetul 11 vorbeşte despre „locurile” afectate de pe corpul său. Însă boala se va extinde perfid şi va afecta tot mai multe părţi ale corpului. Aceasta era o perspectivă îngrozitoare. Ce se va întâmpla cu el? Cum va putea trăi mai departe cu această problemă?

Ce vrea Biblia să spună cu lepra? Se pare că ea era o denumire cuprinzătoare, care se referea şi la îmbrăcăminte şi casă (Leviticul 13; 14). Unii spun că ea cuprindea toate felurile de eczeme şi boli de piele. Însă Legea însăşi face aici deja o diferenţiere între răul leprei şi o „eczemă” (benignă = uşoară) (Leviticul 13.39 „atunci să vadă preotul; şi, iată, petele în pielea cărnii lor sunt alb-palide; este o erupţie care a erupt în piele: este curat.“). Cu privire la om trebuie să ne gândim la lepră, în mod deosebit în cazul lui Naaman şi Ghehazi şi Maria (Numeri 12). Vedem şi alte exemple în viaţa lui Moise (Exodul 4.6 „Şi Domnul i-a mai spus: „Pune-ţi acum mâna în sân“. Şi el şi-a introdus mâna în sân şi a scos-o şi, iată, mâna lui era albă de lepră, ca zăpada.“), şi împăratul Azaria şi Ozia (2 Împăraţi 5.5 „Şi împăratul Siriei a zis: „Du-te şi eu voi trimite o scrisoare împăratului lui Israel“. Şi el a plecat şi a luat în mâna lui zece talanţi de argint şi şase mii de bucăţi de aur şi zece schimburi de haine.“; 2 Cronici 26.16-18 „(16) Dar, după ce s-a întărit, i s-a înălţat inima până la cădere şi a păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, pentru că a mers în templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâiei. (17) Şi Azaria, preotul, a intrat după el, şi cu el optzeci de bărbaţi viteji, preoţi ai Domnului. (18) Şi s-au împotrivit împăratului Ozia şi i-au zis: „Nu este pentru tine, Ozia, să arzi tămâie înaintea Domnului, ci pentru preoţi, fiii lui Aaron, care sunt consacraţi să ardă tămâie. Ieşi din locaşul sfânt, pentru că ai păcătuit; şi nu va fi spre onoarea ta din partea Domnului Dumnezeu“.“).

Ştim că boala şi moartea, suferinţa şi întristarea sunt urmări ale păcatului (Geneza 3.16-19 „(16) Femeii i-a zis: „Îţi voi mări foarte mult durerile naşterii şi sarcina ta; cu durere vei naşte copii; şi dorinţa ta va fi spre soţul tău şi el va stăpâni peste tine“. (17) Şi lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de glasul soţiei tale şi ai mâncat din pomul despre care ţi-am poruncit, zicând: «Să nu mănânci din el», blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă vei mânca din el în toate zilele vieţii tale; (18) şi îţi va da spini şi mărăcini; şi vei mânca iarba câmpului. (19) În sudoarea feţei tale vei mânca pâine, până te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; pentru că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“.“). Relaţia între păcat şi boală este însă o chestiune foarte complexă. Însă în ceea ce priveşte lepra, se poate spune, că boala aceasta dă o imagine foarte potrivită a păcatului şi urmările lui mortale, distrugătoare. Se pot numi următoarele argumente, ca să justificăm aceasta:

1. Lepra era o boală contagioasă, care se răspândea permanent perfid şi acoperea tot corpul. Ştim că nimic bun nu locuieşte în carnea noastră păcătoasă (Romani 7.18 „Pentru că ştiu că în mine, adică în carnea mea, nu locuieşte nimic bun: pentru că voinţa este cu mine, dar înfăptuirea binelui, nu.“).

2. Leprosul era privit ca unul care era mort viu. Aaron a vorbit despre sora lui ca despre „unul născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă” (Numeri 12.12). Ca păcătoşi noi suntem morţi în greşeli şi păcate, şi străini de viaţa lui Dumnezeu (Efeseni 2.1; 4.18 „(2:1) şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,“ „(4:18) fiind întunecaţi în înţelegere, înstrăinaţi de viaţa lui Dumnezeu prin neştiinţa care este în ei, prin împietrirea inimii lor;“). Numai Dumnezeu ne poate face vii (2 Împăraţi 5.7 „Şi a fost aşa: cum a citit împăratul lui Israel scrisoarea, şi-a sfâşiat hainele şi a zis: „Sunt eu Dumnezeu, ca să omor sau să înviez, de trimite acesta la mine să vindec un om de lepra lui? Luaţi seama deci, vă rog, şi vedeţi cum caută pricină împotriva mea“.“).

3. Leprosul era privit ca necurat. El trebuia să-şi rupă hainele, ca semn al întristării lui, şi să strige „Necurat, necurat!” (Leviticul 13.45). În acelaşi fel se prinde de noi de la natură necurăţia şi ruşinea păcatului.

4. Leprosul rămânea în afara taberei din cauza necurăţiei lui, în afara locului unde un Dumnezeu sfânt locuia în mijlocul poporului Său (Leviticul 13.46 „În toate zilele cât va fi rana pe el să fie necurat: este necurat; va locui singur; locuinţa lui să fie afară din tabără.“; Numeri 5.2; 12.14 „(5:2) „Porunceşte fiilor lui Israel să scoată afară din tabără pe orice lepros şi pe oricine are o scurgere şi pe oricine este necurat printr-un mort.“ „(12:14) Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în faţă, nu s-ar fi ruşinat ea şapte zile? Să fie închisă şapte zile afară din tabără şi după aceea să fie primită din nou“.“; 2 Împăraţi 7.3 „Şi erau patru oameni leproşi la intrarea porţii. Şi au zis unul către altul: „De ce şedem aici până vom muri?“; 2 Cronici 26.21 „Şi împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii lui; şi a locuit într-o casă de izolare, fiind lepros, pentru că a fost îndepărtat din casa Domnului. Şi Iotam, fiul său, era peste casa împăratului, judecând poporul ţării.“). Odinioară trăiam fără Dumnezeu în lume, înstrăinaţi de El.

5. Leprosul nu era vindecat de un medic, ci era curăţit în prezenţa unui preot. Curăţirea ceremonială pe baza jertfei prescrise (printre altele o jertfă pentru vină şi păcat, ca să facă ispăşire pentru leprosul vindecat) arăta spre lucrarea lui Hristos. Numai lucrarea Lui răscumpărătoare era în stare să îndepărteze întinarea păcatului. În continuare, ca oameni care au fost curăţiţi prin moartea Sa, noi umblăm în noul vieţii prin puterea învierii Sale. Ungerea cu Duhul Sfânt („untdelemnul”) ne va face capabili s-o facem.

Dacă privim lepra lui Naaman, vedem cu adevărat un tablou despre noi înşine. Oamenii ne pot preţui. Însă în viaţa fiecăruia este un „dar” serios, problema păcatului. Boala păcatului este lipită de noi şi ne ruinează. Noi nu putem rezolva de la noi înşine problema mortală care ruinează viaţa noastră. Dar ce este imposibil la om este posibil la Dumnezeu.

Întrebări

(1) În care din cele cinci persoane principale ale acestei istorisiri recunoşti ceva din tine însuţi?

(2) Eşti tu cumva o persoană lumească, mândră, ca Naaman?

(3) Recunoşti tu, că din cauza păcatului tău eşti bolnav nevindecabil? Recunoşti tu că eşti rău şi pierdut şi incapabil să te salvezi pe tine însuţi?

Partea următoare

Tradus de la: Tradus de la: Die Heilung Naamans
Lektionen aus 2 Könige 5, 2004

Traducere: Ion Simionescu