Cu Ioan în Paradis
Fericirea de a intra în cetatea sfântă

Hugo Bouter

© SoundWords/Hugo Bouter, Online începând de la: 26.10.2018, Actualizat: 26.10.2018

Verset călăuzitor: Apocalipsa 22.14

Apocalipsa 22.14: Ferice de cei care îţi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!

Fericirea de a intra în cetatea sfântă

Aceasta este ultima „strigare de fericire” în cartea Apocalipsa (în total sunt şapte în această carte). Ea se referă la intrarea în noul Ierusalim, cetatea cerească a Împărăţiei păcii (compară cu Evrei 12.22-24). Vedem aici că este o premisă importantă pentru a putea intra în cetate – spălarea hainelor -, şi de asemenea aflăm ce conţine dreptul de cetăţenie al cetăţii cereşti. Este vorba de:

  1. Dreptul de a savura din pomul vieţii şi
  2. Intrarea pe porţile cetăţii. Aceste două privilegii ne sunt dăruite prin credinţă: să ai parte cu Hristos şi să locuieşti în interiorul porţilor cetăţii lui Dumnezeu, în Biserica glorificată.

După aceea găsim reversul cu privire la ceilalţi: care sunt afară. Contrastul este mare: „Afară sunt câinii şi vrăjitorii şi curvarii şi ucigaşii şi idolatrii şi oricine iubeşte şi practică minciuna” (Apocalipsa 22.15). Sfinţenia divină este deci sever practicată în cetatea cerească. Există un clar „înăuntru” şi „afară”, şi aceasta are un caracter definitiv. Această exprimare aminteşte despre ceea ce Pavel scrie cu privire la graniţele Bisericii lui Dumnezeu aici pe pământ (1 Corinteni 5.12,13).

În cartea Neemia găsim un pasaj în care poporul a preamărit pe oamenii care de bună voie au vrut să locuiască în Ierusalim. Căci cetatea era întinsă şi mare, dar numărul locuitorilor era mic (Neemia 7.4; 11.1,2). În Ierusalimul ceresc situaţia este cu totul alta. Timpul pentru a lua decizii va fi atunci trecut. Este o mulţime nenumărată care va popula cetatea. În afară de aceasta este Domnul cel care laudă aici pe locuitori. El personal vorbeşte în aceste versete – şi anume începând din Apocalipsa 22.6. Ambele „fericiri” din acest capitol sunt rostite de El Însuşi.

Premisa pentru a primi dreptul de cetăţenie în Sionul ceresc este spălarea hainelor noastre. Aceasta vorbeşte despre curăţirea prin sângele lui Hristos şi despre schimbarea totală a conduitei de viaţă, care este urmarea corespunzătoare. În cântarea de laudă din Apocalipsa 1 citim că El ne-a răscumpărat prin sângele Său (Apocalipsa 1.5). Unele manuscrise scriu aici, că El ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Lui. Prima parte arată spre mijlocul care era necesar pentru curăţirea noastră, ultima arată spre preţul, care trebuia plătit pentru răscumpărarea noastră. Era necesar sângele lui Hristos, ca să ne răscumpere (aşa cum este confirmat în Apocalipsa 5.9), însă totodată ca să ne spele şi să ne cureţe.

Despre credincioşii, care vin din necazul cel mare, se spune: „Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7.14). Deci ei înşişi îşi spală hainele, ca să le facă albe în sângele Mielului. Aceasta scoate în evidenţă responsabilitatea noastră, prin mărturisirea vinei şi să ne apropiem de Dumnezeu printr-o atitudine de judecată de sine, dar şi cu o credinţă sinceră în mijlocul de curăţire, pe care Dumnezeu l-a dat. Nu există un alt mijloc pentru curăţire şi iertarea păcatelor: sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de toate păcatele (1 Ioan 1.7). Pasajul din cartea Apocalipsa 22 foloseşte de asemenea această formă activă: „Ferice de cei care îşi spală hainele” (Apocalipsa 22.14).

Rezultatul curăţirii noastre

Spălarea hainelor are două urmări: curăţirea prin sângele Mielului şi dreptul

  1. la viaţa veşnică (prin intermediul mâncatului din pomul vieţii) şi
  2. la intrarea în noul Ierusalim. Noi primim împuternicire asupra sau la [dreptul de hrănire] pomul vieţii, precum şi dreptul de a intra prin porţi în cetate.

Celor necredincioşi le sunt refuzate aceste două privilegii (Apocalipsa 22.19).

În viziunea cetăţii sfinte, care precede cele spuse aici, sunt clar descrise unele lucruri. Era privilegiul apostolului Ioan să fie răpit în cer şi în cele din urmă să vadă mireasa, soţia Mielului – Ierusalimul ceresc – în toată frumuseţea ei strălucitoare (Apocalipsa 4.1,2; 21.9-22.5). Cerul s-a deschis pentru el, şi el a urcat acolo – în extazul duhului, textual „în duhul” – şi a văzut un tron în cer. Acest tron vorbeşte despre guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu şi despre domnia Mielului.

La sfârşitul cărţii Apocalipsa se arată că tronul este şi originea fericirii şi binecuvântării. Din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului izvorăşte râul apei vieţii, şi în mijlocul străzii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului stă pomul vieţii, care aduce rod în fiecare lună; şi frunzele pomului sunt spre vindecarea naţiunilor.

Vorbirea simbolică despre pomul vieţii este preluată din primul capitol din Geneza. Ea se întâlneşte şi în făgăduinţa dată învingătorului din biserica din Efes (Apocalipsa 2.7). Mâncatul din rodul pomului vieţii – ca şi mâncatul din pâinea vieţii – este o imagine a faptului că cineva are parte de Hristos. Noi avem voie (vorbind simbolic) să ne hrănim din El, ca să primim adevărata viaţă de la Dumnezeu şi ca s-o menţinem (vezi Ioan 6).

Tabloul despre porţile cetăţii, prin care noi avem voie să întrăm în cetatea lui Dumnezeu, este preluat din cartea Isaia. Poarta este locul de pronunţare a sentinţei. Porţile constituie singurul loc de intrare în cetate; numai cei drepţi vor intra prin ele (compară cu Isaia 26.1,2; 60.1-22). Locul nostru garantat prin lege ca credincioşi este în interiorul zidurilor sigure ale cetăţii, pe care Dumnezeu a pregătit-o. Puterea Lui protejează pe ai Săi. Astfel noi vom fi pentru totdeauna la Domnul şi vom umbla înaintea tronului lui Dumnezeu şi al Mielului, ca să-I slujim şi să-L onorăm. Ai şi tu parte de această fericire?

Pomul vieţii în mijloc

Primul lucru pe care Ioan l-a văzut în cer (după ce a fost condus acolo în duhul), era tronul şi Cel care şedea pe tron (Apocalipsa 4.2). Era tronul lui Dumnezeu şi al Mielului, acesta este Hristos (Apocalipsa 22.1). În Apocalipsa 5.6 Mielul stă în mijlocul tronului. Aici în Apocalipsa 22 Ioan vede râul apei vieţii, strălucitor ca cristalul; care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. Mielul este izvorul vieţii: viaţa curge din El ca un râu înviorător. Hristos este viaţa noastră (Coloseni 3.4).

Această viziune aminteşte de fluviul Templului, care în Împărăţia păcii care va veni va ieşi din clădirea Templului, acesta este locul tronului Dumnezeului lui Israel (Ezechiel 47.1-12). Şi alte detalii din Apocalipsa 22 sunt preluate din acesta. Realitatea cerească, care depăşeşte gândirea şi înţelegerea noastră, va fi reflectată în binecuvântarea pământească în timpul Împărăţiei de o mie de ani a păcii.

Pe ambele părţi ale râului, dar şi în mijlocul străzii cetăţii sfinte, Ioan vede pomul vieţii [sau: pomii vieţii]. Râul şi pomii care îl înconjoară, sunt aduşi aici în legătură cu strada (la singular!) cetăţii cereşti. Evident râul curge îndelungul străzii de aur.

În cadrul străzii ne putem gândi la Hristos ca şi Cale. În cazul râului gândul stă pe prim plan la curăţire şi înviorare. Mielul înjunghiat este izvorul apei vieţii, a apei care ne curăţă prin aceea că ea ne dăruieşte viaţă nouă (compară cu Ioan 3.5). Însă strâns legat cu acesta vedem pomul vieţii în mijlocul străzii şi pe cele două maluri ale râului (Apocalipsa 22.2). Aici este vorba mai mult de viaţa care aduce rod, viaţa, care se dă altora.

Un pom în Scriptură este deseori un simbol al puterii omeneşti mari pe pământ (vezi de exemplu Daniel 4). Însă Hristos este pomul vieţii în Ierusalimul de sus. El este Prinţul vieţii puternic, care dăruieşte viaţa cui vrea El (Ioan 5.21; 17.2). Şi viaţa, pe care El o dă, este potrivită pentru cer. Dacă Îl cunoaştem prin credinţă, atunci posedăm în El viaţa veşnică şi suntem desăvârşit de potriviţi ca să putem apărea în prezenţa lui Dumnezeu.

Hristos Însuşi este viaţa veşnică, care era la Tatăl şi care ne-a fost făcută cunoscut (1 Ioan 1.2). El S-a dat pe Sine Însuşi în moarte, ca să ne poată da viaţa: viaţa unei noi rânduieli, viaţa care a biruit moartea şi care a intrat în cer. Această viaţă ne-a fost dăruită prin credinţa în Numele Său. Astfel Hristos a devenit Capul unei generaţii noi de oameni: aşa cum este Cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti (1 Corinteni 15.48).

În Ierusalimul ceresc vedem numai pomul vieţii; pomul cunoştinţei binelui şi răului nu este amintit niciunde în ultima carte a Bibliei. Aşa cum pomul vieţii a fost plantat în mijlocul grădinii Eden, aşa este Hristos centrul Paradisului lui Dumnezeu (Apocalipsa 2.7). Hristos este aici pentru toţi ai Săi centrul binecuvântării, al vieţii şi al adorării. Nici un păcat, nici un eşec, nici o conştiinţă acuzatoare, nici o condamnare, nici moarte, nici îndepărtare din prezenţa lui Dumnezeu – toate acestea nu vor mai fi aici. Ca să zicem aşa, Hristos a luat asupra Sa toate urmările negative rezultate pe baza mâncatului din pomul cunoştinţei binelui şi răului, şi astfel El a devenit „pomul vieţii” pentru toţi cei care Îi aparţin. Isus în centru, numai Isus singur!

În cetatea sfântă cu străzi de aur,
curge râul apei vieţii;
acolo este lumina minunată, pe care nimeni n-a văzut-o,
dar ce este mai minunat este că acolo vedem pe Isus.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Mit Johannes im Paradies

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole din categoria Comentarii (154)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).