Versete călăuzitoare: Iov 38
De mai multe ori ne-am referit în trecut, că era Dumnezeu Însuşi, Cel care la sfârşitul cărţii Iov dă răspunsul la întrebarea care îi preocupa pe toţi. Dar să observăm, în ce fel face El aceasta. Desigur nu aşa, cum din punct de vedere omeneşte ne-am fi aşteptat, că în final El Se amestecă în discuţie, că El arată unde a greşit Iov, unde au greşit prietenii şi în final să dea un răspuns clar formulat la întrebarea capitală a cărţii: De ce suferă copiii lui Dumnezeu în lumea aceasta? Dacă privim chestiunea în felul acesta, trebuie mai degrabă să spunem că rezolvarea nu are loc. Cu regret aceasta a fost făcută şi din partea comentatorilor critici ai Scripturii.
Unii dintre ei au mers chiar aşa de departe, că neagă veridicitatea acestei părţii din cartea Iov. Ei o consideră o schimbare ulterioară şi presupun că iniţial Domnul a vorbit cu totul altfel. Aici se arată atitudinea ciudată a criticului Scripturii: el leapădă ceea ce nu înţelege, ca să preia ceea ce a rezultat din propria fantezie şi pentru care niciodată nu s-a găsit nici măcar o urmă a vreunei dovezi. Să avem atitudinea faţă de Scriptură ca şi credinciosul din Psalmul 1, care îşi avea plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugeta la ea. O astfel de expresie lasă să se înţeleagă că este imposibil la prima vedere să se înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu în toată profunzimea lui. Dar dacă sunt greutăţi în înţelegerea lui, să nu ne punem încrederea numai pe studiu, ştiinţă şi minte. Căci atunci rezultatele vor fi de aşa natură, că pierdem Scriptura şi rămâne marea nesiguranţă „ştiinţifică”. Ci trebuie cugetat zi şi noapte la Cuvântul lui Dumnezeu.
Aşa este şi răspunsul Domnului dat lui Iov. Trebuia Iov să interpreteze ceva? Ar fi trebuit Dumnezeu să înceapă să discute cu el, aşa cum au făcut prietenii? Ah, Iov avea nevoie de cu totul altceva. Sufletul lui trebuia adus înapoi în relaţie corectă cu Dumnezeu, inima lui trebuia pusă pe locul cuvenit. Locul acesta era locul căinţei în praf şi cenuşă. Adus în starea cuvenită înaintea lui Dumnezeu, el va înţelege de la sine totul. Tocmai pentru faptul că Dumnezeu era Cel desăvârşit în toate căile şi faptele Lui, El nu trebuia să dovedească nimic lui Iov. Iov a recunoscut imediat aceasta cu claritate desăvârşită, de îndată ce a rostit cuvintele de căinţă. Mai înainte – spus cu toată reverenţa – chiar şi oratoria divină nu ar fi avut vreo influenţă asupra lui.
Să privim cum stau lucrurile în timpul nostru cu credincioşii care s-au abătut de la Dumnezeu. Ei posedă adevărul revelat al lui Dumnezeu în Scriptură, dar nu-l înţeleg. Învăţătura greşită nu rezultă dintr-o minte neputincioasă, ci dintr-o abatere a inimii. La fel este şi intenţia lui Dumnezeu, în primul rând să frângă mândria lui Iov prin aceea că El Se prezintă pe Sine Însuşi în toată puterea Sa şi maiestatea Sa ca fiind Creatorul. În privinţa aceasta vom vedea cum anumite întrebări, care se întâlnesc în cartea Iov, primesc răspuns.
Tradus de la: Praktische Lehren aus dem Buch Hiob (9)
Titlul original: „Praktische Lehren aus dem Buch Hiob. (9) Gott selbst gibt die Antwort“
din Ermunterung und Ermahnung, 1994, pag. 333 şi următoarele.
Traducere: Ion Simionescu