Versete călăuzitoare: Efeseni 1-3
Duhul Sfânt venise într-adevăr deja la Rusalii de la Omul glorificat în cer, însă nu era descoperit totul cu privire la ce conţinea această venire. Dumnezeu a prevăzut pentru aceasta un moment special. Acest moment era perioada de lucrare a apostolului Pavel. Prin el trebuia să fie revelată toată plinătatea a ceea ce a adus cu sine venirea Duhului. Împuternicirea lui în poziţia apostolică a venit de la acel Om glorificat acolo sus în cer. Ea a urmat după lepădarea mărturiei lui Ştefan. Pavel a fost rânduit să prezinte adevărurile referitoare la locurile cereşti (Efeseni) şi ne spune că noi suntem aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus (Efeseni 2.6 „şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,“). Aceasta ne spune ceva despre poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu suntem aşezaţi în locuri pământeşti, aşa cum va fi poporul Israel mântuit (Ezechiel 20.33-38; Romani 11.26 „şi astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Salvatorul va veni din Sion şi va îndepărta neevlavia de la Iacov.“; Isaia 60.21 „Şi poporul tău – ei toţi vor fi drepţi: vor stăpâni pământul pentru totdeauna, odrasla sădirii Mele, lucrarea mâinilor Mele, ca să fiu glorificat.“), când Hristos va Domni înaintea bătrânilor săi în glorie (Isaia 24.23 „Şi luna va roşi, şi soarele se va ruşina. Pentru că Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sion şi în Ierusalim şi înaintea bătrânilor Săi în glorie.“).
Deci, toţi credincioşii, care au trăit vreodată sau vor trăi, sunt născuţi din nou şi sunt copii ai lui Dumnezeu (Romani 9.7,8 „(7) nici nu sunt toţi copii, pentru că sunt sămânţa lui Avraam; ci: „În Isaac ţi se va numi sămânţa“. (8) Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă.“; Ioan 11.52 „şi nu numai pentru naţiune, ci şi ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.“). Aceasta este comun pentru toţi credincioşii. Toţi credincioşii, care vor fi trăit până la Împărăţia de o mie de ani, au parte de întâia înviere (Apocalipsa 20.5 „Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.“), au parte de învierea celor drepţi (Luca 14.14 „şi vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; pentru că ţi se va răsplăti la învierea celor drepţi“.“). Ei toţi sunt sfinţi, sunt drepţi (compară cu Evrei 11.40 „Dumnezeu având în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi.“). Dar cu toate că sunt lucruri, care sunt comune pentru toţi sfinţii, toţi aceia însă care sunt aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus au un loc deosebit şi ceresc. Prin recunoaşterea acestei diferenţe vrem să spunem, când vorbim despre ea, că Israel este un popor pământesc şi Biserica (Adunarea) este un popor ceresc.
Permiteţi mai întâi să constatăm că din faptul că sfinţii vechi-testamentali sunt în cer nu rezultă că şi ei au fost aşezaţi în Hristos Isus în locurile cereşti. Ei au binecuvântările lor, dar acestea niciodată nu vor fi la înălţimea locului unic în felul lui, pe care îl au „mădularele lui Hristos” (1 Corinteni 6.15) şi pe care îl vor avea veşnic (Efeseni 3.21 „a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.)“; Apocalipsa 21.1-3 „(1) Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi trecuseră; şi marea nu mai ·era. (2) Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. (3) Şi am auzit din cer un glas puternic, spunând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, Dumnezeul lor.“).
Ca parte a fericirii sfinţilor din cer, care nu fac parte din Biserică (Adunare), nu constituie mireasa, citim: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19.9). Dar ei nu fac parte din mireasă – care este simbolizată printr-o cetate (Apocalipsa 21.9,10 „(9) Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care avuseseră cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte plăgi, şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino aici: îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!“ (10) Şi m-a dus, în Duh, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer, de la Dumnezeu,“) -, ci vor fi întotdeauna diferiţi în starea veşnică (Apocalipsa 21.1-3 „(1) Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi trecuseră; şi marea nu mai ·era. (2) Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. (3) Şi am auzit din cer un glas puternic, spunând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Său, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, Dumnezeul lor.“; compară cu Efeseni 3.21 „a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.)“).
[Este deci un popor pământesc (conform chemării) şi un popor care stă în locurile cereşti în Hristos Isus (Efeseni 2.6 „şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,“).]
Toate aceste rânduieli sunt rânduieli ale lui Dumnezeu, pentru ca El să Se glorifice în Hristos atât în sferele pământeşti, cât şi în sferele cereşti. Aceste glorii diferite nu trebuie confundate, dar nici despărţite. Dumnezeu are un ţel: să Se glorifice în Hristos; dar aceasta va fi revelat în două sfere, în cea pământească şi în cea cerească. Şi
- aşa precum în sfera pământească va fi binecuvântat atât Israel cât şi naţiunile, în timp ce binecuvântarea cea mai mare pe pământ va fi a lui Israel (în timpul Împărăţiei de o mie de ani),
- la fel vor fi binecuvântaţi toţi sfinţii din cer, însă Biserica (Adunarea) primeşte locul cel mai înalt.
Realmente, este o binecuvântare aşa de mare, că ea include faptul că noi am fost făcuţi plăcuţi în Preaiubitul (Efeseni 1.6 „spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit;“); aceasta înseamnă, Dumnezeu ne-a adus în harul Său (în favoarea Sa) în Preaiubitul. El a făcut aceasta după ce Preaiubitul nostru a fost luat în glorie (1 Timotei 3.16 „Şi cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptăţit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între naţiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.“) şi El Însuşi S-a aşezat mai presus de toate cerurile, pentru ca El să umple toate lucrurile (Efeseni 4.10 „Cel care a coborât este Acelaşi care S-a şi suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul.“). El umple inima nespus de mare a lui Dumnezeu cu toată fericirea Persoanei Sale şi a lucrării Sale de glorificare a Tatălui.
Şi Tatăl spune: Eu trebuie să am şi alţi fii în glorie, care sunt ca şi Preaiubitul Meu. Doresc ca ei să aibă părtăşie cu Mine în stima pe care Eu o am faţă de Persoana Lui. Şi Eu îi voi face ca El din punct de vedere moral. Vreau să le dau tot ce este posibil să le dau, în afară de dumnezeire. Îi voi binecuvânta cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în El (Efeseni 1.3 „Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;“). Vreau să-i am înaintea Mea sfinţi şi fără pată în dragoste (Efeseni 1.4 „după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;“). Oricât de puternică a fost puterea care a lucrat în creaţie, mărimea nespus de mare a puterii Mele am desfăşurat-o prin aceea că Eu L-am adus la viaţă din moarte pe Preaiubitul Meu şi L-am aşezat la dreapta Mea în locurile cereşti mai presus de toate şi am pus toate la picioarele Preaiubitului Meu (Efeseni 1.19-23 „(19) şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, (20) care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, (21) mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; (22) şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, (23) care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;“). Această putere nespus de mare, spun Eu, vreau s-o aplic şi la aceia pe care îi voi primi în Preaiubitul Meu (Efeseni 1.19 „şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,“). Şi Eu îi voi face să fie un singur trup, „plinătatea Aceluia care umple totul în toţi” (Efeseni 1.23). Şi aşa cum Eu am desfăşurat mărimea nespus de mare a puterii Mele faţă de ei (Efeseni 1.19 „şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,“), Eu intenţionez ca în timpurile care vor veni să le arăt bogăţia nespus de mare a harului Meu în bunătate, acelora pe care Eu i-am ales ca să fie favorizaţi în Preaiubitul Meu (Efeseni 2.7 „ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus.“).
„Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului viitor!” (Efeseni 3.20,21).
Tradus de la: Christi Platz ist unser Platz
Titlul original: „Christ’s Place is our Place“,
tradus din Dispensational Truth, vol. 1, pag. 47–48.
Traducere: Ion Simionescu