Versete călăuzitoare: 1. Împăraţi 17.1; 19.5 „(17:1) Şi Ilie tişbitul, dintre locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu“.“ „(19:5) Şi s-a culcat şi a adormit sub ienupăr.Şi, iată, un înger l-a atins şi i a zis: „Scoală-te, mănâncă!““

1 Împărţi 17.1: Şi Ilie tişbitul, dintre locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât la cuvântul meu”.

Între împăraţii regatului de nord al lui Israel nu a fost niciunul care să fi trăit şi domnit din inimă conform voii lui Dumnezeu. Însă Ahab i-a întrecut pe toţi. El a făcut mai mult rău decât toţi împăraţii lui Israel care au fost înaintea lui, „ca să-L întărâte la mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel”.

Apoi vine Ilie. Fără să se anunţe apare înaintea împăratului, apariţia lui este lipsită de orice teamă. Nu citim că el se prosterne înaintea împăratului sau că îi aduce vreo onoare. El nu se roagă smerit să i se dea voie să vorbească. El nu dă nici un semn de supunere smerită şi nici nu foloseşte înflorituri retorice de devotament.

De unde ia Ilie această îndrăzneală? Îşi poate el permite aşa ceva, deoarece el face parte din căpeteniile împărăţiei? Nu, ci descrierea „tişbitul, dintre locuitorii [textual: locuitor fără drept de cetăţenie] Galaadului” îl arată ca om total lipsit de importanţă.

Dar de fapt Ilie nu „stă” înaintea împăratului, ci înaintea lui Dumnezeu. Acest contrast nu ar fi trebuit să fie, dar idolatria lui Ahab a dat naştere la contrastul de netrecut. În acest caz mesajul lui Dumnezeu şi comportarea profetului Său sunt absolut la locul lor.

Astăzi aproape nimeni nu va fi însărcinat cu un astfel de mesaj, care cere aşa de mult curaj. Şi totuşi copiii lui Dumnezeu au parte în fiecare zi de acest contrast enorm între Dumnezeu şi oamenii răzvrătiţi. Astfel ei au nevoie de conştienţa inimii: Dumnezeu trăieşte.

Şi cine trăieşte realmente cu El, în părtăşie netulburată cu Dumnezeul viu, acela stă şi astăzi „înaintea” feţei Lui. Şi numai aceasta dă creştinului credincios curaj şi putere pentru o viaţă de mărturie şi binecuvântată – înaintea lumii vrăjmaşe.

1. Împăraţi 19.5: Şi, iată, un înger l-a atins şi i-a zis: „Scoală-te, mănâncă!”

Ilie L-a rugat pe Dumnezeu: „Acum, Doamne, ia-mi sufletul, pentru că nu sunt mai bun decât părinţii mei.” Şi după aceea a adormit sub un ienupăr. – Cum de s-a ajuns la aşa ceva? Răspunsul este cuprins în strigătul de trezire al îngerului.

O comparaţie poate ajuta să se înţeleagă starea sufletească a lui Ilie: sportivii de performanţă precum sunt alergătorii la maraton sau cicliştii depun efort foarte mare timp de mai multe ore. În timpul concursului ei trebuie – chiar dacă în timpul efortului nu simt nici o foame! – să consume mereu şi la timp hidraţi de carbon. Altfel rezervele corpului pot să se epuizeze deodată, fără vreo atenţionare prealabilă. Urmarea este un sentiment de mare slăbiciune.

Ilie era de trei ani şi jumătate într-o luptă spirituală, fără ajutor omenesc, fără familie şi fără fraţi de partea lui. Însă Dumnezeu l-a sprijinit. Apoi lupta cu slujitorii idolilor. O luptă îndelungată cu privire la întrebarea „Cine este adevăratul Dumnezeu?”, o luptă pe viaţă şi pe moarte. Şi în final ameninţarea cu moartea din partea Izabelei.

Este de mirare că puterile lui nervoase şi spirituale s-au epuizat complet? Niciunul care a stat într-o astfel de luptă nu va arăta acuzator spre punctul unde Ilie „a uitat” „să se hrănească”, să privească la Domnul. Şi de altfel nici noi nu facem aceasta. Însă copiii lui Dumnezeu ar trebui să înveţe pentru ei înşişi din trăirile lui Ilie:

„Scoală-te, mănâncă!” – acesta este imboldul plin de har al lui Dumnezeu pentru robul Său obosit. Fie că este vorba de lupta spirituală, de o biruinţă prin puterea lui Dumnezeu, de ameninţare din partea vrăjmaşului – mereu avem nevoie din nou de hrană proaspătă de sus şi de privirea credinţei îndreptată spre Domnul. Aceasta este valabil şi atunci, şi în mod deosebit atunci, când încă „nu simţim foame”.

Tradus de la: Eelia, der Tisbiter

Din calendarul Der Herr ist nahe (18.1.1999 şi 1.7.1999)
www.csv-verlag.de

Traducere: Ion Simionescu