Social media: Ne schimbăm standardele?
Putem folosi social media în mod constructiv?

Ron Reid

© SoundWords, Online începând de la: 14.02.2022, Actualizat: 14.02.2022

Versete călăuzitoare: Proverbele 18.24; Matei 6.33; Galateni 1.10

Cum ne folosim de fapt timpul?

Un prieten creștin a postat recent pe Facebook că simte că petrece prea mult timp pe Facebook. Încercați să înțelegeți această logică!

Câteva zile mai târziu, un alt prieten creștin de pe Facebook a spus lumii că își ia o pauză de 48 de ore de la social media pentru a-și reînnoi mintea și sufletul. Acest lucru ridică o întrebare evidentă: Dacă social media îi secătuiește mintea și sufletul - de ce se mai întoarce?

Social media a schimbat dramatic modul în care mulți dintre noi comunicăm, ne relaxăm și chiar lucrăm - dar pare să fie și o sursă de confuzie. Nu este surprinzător faptul că mulți creștini se întreabă cum ar trebui să folosească social media. Este responsabil și/sau înțelept să o folosim? Pierdem timpul Domnului făcând acest lucru? Promovează social media superficialitatea sau o mentalitate de căutare a atenției? Creează ele o mentalitate nesănătoasă care se bazează pe competiție sau pe compararea noastră cu alții? Toate acestea sunt preocupări valabile pentru bunăstarea noastră spirituală.

„Răscumpărând timpul”

Biblia ne atenționează:

  • Hagai 1.5,7: Luați aminte la căile voastre.

Aceasta înseamnă că trebuie să ne gândim cu atenție la căile noastre și să ne folosim cât mai bine timpul:

  • Efeseni 5.15,16: Vedeți deci cu grijă cum umblați, nu ca neînțelepți, ci ca înțelepți, răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.

Anumite activități pot fi într-adevăr neutre din punct de vedere moral, dar nu sunt întotdeauna utile sau edificatoare:

  • 1. Corinteni 10.23: Toate sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.

Așadar, atunci când un lucru ne ocupă o parte deloc neglijabilă din atenția și timpul nostru, este corect și Îl onorăm pe Dumnezeu atunci când ne orientăm acțiunile și obiectivele astfel încât ambele să fie în armonie cu Scriptura. Ca și în alte domenii ale vieții noastre, ar trebui să ne întrebăm: Ne tentează social media să ne coborâm standardele în domenii care ar trebui să fie importante pentru credincioși?

Una dintre cele mai neplăcute caracteristici ale rețelelor de socializare este tendința de a promova și chiar de a glorifica standardele scăzute de informare. Atunci când ne conectăm la site-uri precum Facebook sau Twitter, creierele noastre sunt inundate de un flux de informații în mare parte banale, aleatorii și nespectaculoase. Suntem atrași într-o lume în care accentul s-a schimbat: dintr-o dată, succesul autentic, realizările și judecata nu mai sunt importante, ci banalitățile. Lucrurile care nu au o semnificație specială sunt apreciate și împărtășite. Urmărim în mod constant date și fapte care nu ne sunt de fapt utile și ne felicităm unii pe alții pentru banalități. Permitem rețelelor de socializare să ne distragă atenția de la lucruri mai valoroase și ne reducem standardele cu privire la ceea ce este cu adevărat excelent, exemplar și demn de timpul nostru.

În mod similar este valabil și pentru alte domenii în care ne petrecem prea mult timp (de exemplu, jocurile video, internetul, sportul, Netflix). Cu toate acestea, social media este deosebită prin faptul că nu ne afectează doar pe noi, ci ne permite să influențăm și să distragem atenția a sute de alte persoane.

Cum putem folosi cel mai bine social media?

Înseamnă asta că social media este rea în sine? [...] Că tot ceea ce postăm sau împărtășim trebuie să conțină un eveniment extraordinar sau o afirmație spirituală? Nu, deloc. Putem folosi cu siguranță social media [...] și, în același timp, să fim eficienți în viața noastră creștină. Dar să nu uităm: în calitate de urmași ai lui Isus, trebuie să ne verificăm în mod constant activitățile și motivațiile pentru a vedea dacă acestea corespund standardelor Domnului Isus:

  • Romani 12.2: Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.
  • 2. Corinteni 13.5: Pe voi înșivă cercetați-vă dacă sunteți în credință: puneți-vă la încercare pe voi înșivă.

Pavel scrie în Coloseni 3.1-4:

  • Coloseni 3.1-4: Deci, dacă ați fost înviați împreună cu Hristos, căutați lucrurile de sus ... Gândiți-vă la cele de sus, nu la cele de pe pământ, căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.

Când Pavel a scris că ar trebui să ne gândim la „lucrurile de sus”, cu siguranță nu se gândea la un flux nesfârșit de fotografii cu animale de casă, la clipuri fără sens de pe YouTube sau la prezentări de diapozitive cu vedete de comedie din anii 1980! Oare Domnul chiar vrea să ne preocupăm cu lucruri atât de banale?

Așadar, în ce fel putem să ne ridicăm efectiv standardele și să ne gândim mai mult la „lucrurile cerești”, continuând să folosim în același timp social media?

1. Nu te mulțumi cu prieteni online inutili sau negativi

Proverbele 18.24: Cine își face mulți prieteni va ajunge la ruină, dar este un prieten care ține la tine mai mult decât un frate.

Cei mai mulți utilizatori de rețele sociale au mulți „prieteni” online, care nu sunt prieteni adevărați. Interesant este că Proverbe 18.24 pune accentul pe calitate în detrimentul cantității atunci când vine vorba de prieteni. Faptul de a avea mulți „prieteni” ne poate face să părem populari sau să fim văzuți ca un simbol al statutului social, dar aceste „extra” devin doar un „zgomot” din ce în ce mai mare pe care trebuie să-l filtrăm zilnic. Sunt oare planurile de mâncare ale unuia cu care nu am mai vorbit de zece ani o informație cu adevărat valoroasă pentru noi? Acestea sunt distrageri care ne coboară standardele, deturnându-ne atenția de la lucruri care ar trebui să fie mult mai importante în viața noastră.

Dacă suntem sinceri, avem și noi cel puțin un „prieten” online care ne influențează negativ. Chiar și cei care sunt creștini credincioși ca noi pot crea uneori o prezență online care nu este bine primită. În orice caz, nu există niciun motiv să rămânem conectați online cu cineva care ne supără sau ne afectează bunăstarea emoțională și spirituală. Biblia ne spune să evităm prietenii care ne degradează caracterul:

  • 1. Corinteni 15.33: Nu vă înșelați: „Prieteniile rele strică obiceiurile bune”.

Aceasta este valabil și pentru prietenii-online.

2. Urmărește mai mult surse creștine

Matei 6.33: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.

Un mod simplu prin care ne putem ridica standardele în social media este să includem resurse creștine în feed-urile noastre. Social media poate fi un instrument puternic pentru Domnul! Multe servicii creștine excelente sunt active pe rețelele de socializare. Ne-am făcut vreodată timp să căutăm astfel de resurse încurajatoare și utile? Și dacă da, le împărtășim cu alții? Dacă vrem cu adevărat să punem Împărăția lui Dumnezeu mai presus de orice altceva, ar trebui să ne facem timp să citim și chiar să comentăm postările și articolele lor. Atunci când alegem un conținut pozitiv și perspicace în detrimentul unui material lipsit de sens și irelevant, stabilim un standard mai înalt.

3. Străduiește-te să atingi un standard mai ridicat în propriile tale postări, share-uri și like-uri

Galateni 1.10: Caut eu acum să satisfac pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos.

Dumnezeu ne-a creat ca ființe sociale. Avem nevoie de prieteni, vrem să fim populari. Și, bineînțeles, suntem mândri de lucrurile pe care le-am realizat. Dar ar trebui să fim prudenți. Social media face mai ușor ca niciodată să cădem într-un anumit tipar: să ne arătăm, să împărtășim prea mult și să vrem să fim recunoscuți și validați de oameni mai degrabă decât de Dumnezeu. De asemenea, putem încuraja această mentalitate în cazul altora, dând like în mod inutil anumitor postări.

Ne-am lăsat oare pradă unei stări de automulțumire, căutând laude și împliniri în social media? O întrebare bună, pe care ar trebui să ne-o punem înainte de a posta poate fi: „Vreau cu adevărat să mă conectez cu ceilalți la nivelul lor sau caut atenție sau succes pentru mine?”.

Ar trebui să ne gândim bine și să fim sinceri cu noi înșine. Sunt lucrurile care sunt tipice pentru social media - să faci în mod constant selfie-uri, să postezi detalii personale despre antrenamente sau să trimiți mesaje publice de dragoste către partenerul tău de căsnicie - compatibile cu Galateni 1.10? Doar pentru că „alții o fac” nu înseamnă că ar trebui să o facem și noi. În Romani 12:2 se spune:

  • Romani 12.2: Să nu vă conformați veacului acestuia, ci să fiți transformați, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți înțelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.

Dacă ridicăm standardul nostru în social media nu înseamnă că fiecare postare pe care o facem trebuie să fie spirituală sau să schimbe viețile altora. [...] Dar ar trebui să stabilim un standard mai înalt în mijlocul întregii agitații online și să redefinim ce valoare are cu adevărat timpul nostru - și al altor sute de oameni cu care ne conectăm. Pavel scrie în 1. Corinteni 7:35:

  • 1. Corinteni 7.35: Doresc ca voi să faceți ceea ce vă ajută, ca să slujiți cel mai bine Domnului, și aceasta cu cât mai puțin posibile distrageri.[1]

Avem această atitudine atunci când folosim social media?

„Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. ... aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3.12,14).


Tradus de la: Soziale Medien: Sind wir dabei, unsere Maßstäbe zu verändern?
Titlul original: „Social Media – Are We changing our Standards?“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

[1] Nota traducătorului: Aceasta este formularea din Biblia versiunea New-Living. Traducerea CSV-Elberfelder în limba germană și GBV în limba română este: „Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să pun o cursă înaintea voastră, ci pentru ceea ce este frumos și ca să puteți sluji Domnului fără piedică.”


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen