„Un Copil ni S-a născut” (2)
Isaia 9.6,7

Stephan Isenberg

© SoundWords, Online începând de la: 20.11.2018, Actualizat: 20.11.2018

Versete călăuzitoare: Isaia 9.6,7

Isaia 9.6,7: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii. Întinderea domniei Lui şi a păcii va fi fără sfârşit, pe tronul lui David şi în împărăţia Sa, ca s-o întărească şi s-o susţină cu judecată şi cu dreptate, de acum şi pentru totdeauna. Râvna Domnului oştirilor va face aceasta.

Contextul este important

În partea întâi ne-am preocupat cu contextul în care stă Isaia 9.6. Acest verset este citat deseori şi cu plăcere înainte de toate la Crăciun. Dacă ținem bine seama de acest context, atunci vom constata că aceste cuvinte vor fi rostite de rămășița credincioasă din viitor. Dacă folosim aceste cuvinte pe drept și la noi astăzi, totuşi înţelesul original este valabil pentru rămăşiţa iudaică credincioasă din viitor. Ei vor recunoaşte că pentru ei a fost născut Copilul şi Fiul a fost dat lor, da, că acest „Copil”, acest „Fiu” întâi a fost trimis „numai la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15.24). Contextul este important, pentru ca noi ca creştini să nu răpim făgăduinţele date lui Israel şi să le aplicăm la Biserică, ca fiind deplin împlinite. Apostolul atenţionează în epistola adresată credincioşilor din Roma: „au fost rupte prin necredinţa lor, şi tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te … darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.20,29).

Fundamentul

După ce ştim, cine vorbeşte aici, când se spune: „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat”, putem privi mai îndeaproape Isaia 9.6. El este o perlă în Cuvântul lui Dumnezeu. Căci cu toate că aici rămăşiţa iudaică stă în centrul privirii, găsim aici confirmarea pentru fundamentul credinţei noastre creştine. Da, atât Israel cât şi Biserica stau pe acelaşi fundament. Amândoi îşi găsesc mântuirea numai în Hristos, în Copilul care S-a născut, şi în Fiul, care a fost dat, chiar dacă binecuvântările fiecăruia sunt diferite. Domnul Isus este Dumnezeu şi Om într-o Persoană. El este Copilul, la fel cum El este şi Fiul. Copilul vorbeşte despre natura Sa umană şi Fiul despre natura Sa dumnezeiască. El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Fiul Tatălui. Iudei ştiau foarte bine ce însemna atunci când Domnul Isus vorbea despre Sine Însuşi ca despre Fiul lui Dumnezeu. Ei au considerat aceasta blasfemie, căci aceasta ar fi însemnat că El ar fi totodată Dumnezeu (compară cu Ioan 10.33-36).

În evanghelia după Marcu şi în evanghelia după Luca găsim pe Domnul prezentat în mod deosebit în natura Sa omenească, cum El era gata să ia chip de rob şi să devină Fiul Omului. În evanghelia după Ioan Domnul Isus Se prezintă pe Sine ca Fiul lui Dumnezeu, şi în evanghelia după Matei Domnul Isus se arată ca Împăratul lui Israel, aşa cum citim în Isaia 9.6: „şi domnia va fi pe umărul Lui”, şi în Isaia 9.7: „Întinderea domniei Lui şi a păcii va fi fără sfârşit, pe tronul lui David şi în Împărăţia Sa.”

Domnul Isus este realmente Cel minunat, Sfetnicul, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii şi Domn al păcii. Să privim mai exact aceste însuşiri ale Domnului:

Însuşirile şi Numele Domnului Isus

Minunat

El este Cel minunat pentru că noi niciodată nu vom ajunge la sfârşit, dacă medităm la Persoana Lui minunată. Cine vrea să înţeleagă cu adevărat cu mintea lui această taină despre Dumnezeu şi Om într-o Persoană? „Nimeni nu cunoaşte pe Fiul, în afară de Tatăl” (Matei 11.27) şi „poartă un Nume scris, pe care nu-L ştie nimeni, decât El” (Apocalipsa 19.12). El este unic în felul Lui, cu adevărat minunat. Când Manoah a întrebat pe îngerul Domnului care îi este numele, acesta a zis: „De ce întrebi de numele Meu? El este minunat!” (Judecători 13.17,18).

Sfetnic

Domnul Isus este şi „Sfetnicul minunat”, aşa cum se spune într-o cântare, căci cuvintele „Minunat” şi „Sfetnic” pot fi redate ca un singur cuvânt[1]. El vrea să fie Sfătuitorul nostru deosebit; un astfel de sfătuitor nu găsim niciunde. Se spune că „sfatul bun este scump”, şi prin aceasta vrea să se spună, că el de aceea este aşa de scump, pentru că el se întâlneşte rar. Domnul Isus este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.24). În El „locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2.9), şi în El „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii” (Coloseni 2.3). Noi nu trebuie să ne ducem la „sfatul celor răi” (Psalmul 1.1); noi aparţinem celor fericiţi, care cunosc un Sfătuitor mai bun: pe „Sfătuitorul minunat”.

Este cu adevărat minunat, când citim ce Duh Se odihnea pe Domnul Isus: „Şi Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de putere, duh de cunoştinţă şi de temere de Domnul” (Isaia 11.2). Deci noi cunoaştem pe Domnul nostru ca „Sfătuitor minunat” şi avem „Duhul sfatului” în noi, suntem pecetluiţi cu El (Efeseni 1.13). În afară de aceasta posedăm Cuvântul lui Dumnezeu viu şi care rămâne şi putem spune împreună cu psalmistul: „Mărturiile Tale, de asemenea, sunt desfătarea mea, sfătuitorii mei” (Psalmul 119.24). În afară de aceasta cunoaştem fraţi şi surori de credinţă, care iubesc pe Domnul Isus, au Duhul Lui şi ascultă de Cuvântul Lui. Şi de la ei putem primi sfat spiritual şi lua ca venind de la El. În cartea Proverbele citim: „Ascultă sfatul şi primeşte îndrumarea” (Proverbele 19.20); „În mulţimea sfătuitorilor este salvare” (Proverbele 11.14; 24.6); „Fără sfat, planurile nu izbutesc, dar prin mulţimea sfătuitorilor sunt întărite” (Proverbele 15.22). Dumnezeu făgăduieşte: „Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32.8). Deci să avem permanent privirea îndreptată în sus.

Dumnezeu puternic

Domnul Isus este chiar mai mult: El este Dumnezeul puternic. El este chiar „Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică” (1 Ioan 5.20). El are puterea: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Matei 28.18). Cuvântul ebraic pentru „puternic” se poate reda şi prin „bărbăţie” şi „viguros”. În cele mai multe locuri cuvântul este tradus şi prin „viteaz” (de exemplu Isaia 42.13; Ieremia 20.11). Un viteaz este unul pentru altul, când intervine pentru chestiunea altuia şi conduce la biruinţă. În timpuri grele putem să ne amintim că Domnul Isus, spus cu reverenţă, este „viteazul” nostru, care ţine în mâna Lui toate împrejurările, căruia nu-I scapă nimic de la cârmă şi care ajunge şi cu noi la ţelul Lui bun. Aşa va ajunge El în cele din urmă şi cu poporul Său încăpăţânat şi împotrivitor la ţelul Său. Cu privire la rămăşiţa iudaică din viitor se spune în Isaia 10.21: „Rămăşiţa se va întoarce, … la Dumnezeul cel atotputernic.”

Părinte al eternităţii

Domnul Isus este şi Părintele veşniciei. Domnul Isus nu este Tatăl veşnic, aşa cum probabil s-ar putea crede în grabă. Domnul Isus şi Tatăl sunt una, în privinţa aceasta nu este nici o îndoială (compară cu Ioan 10.30), şi cine a văzut pe Domnul Isus, acela a văzut pe Tatăl (Ioan 14.9). Însă Domnul Isus nu este Tatăl veşnic, şi locul acesta din Scriptură nicidecum nu vrea să exprime aceasta.

Cuvântul „tată” este folosit în Biblie sub două forme diferite. Pe de o parte cuvântul „tată” exprimă o relaţie, şi pe de altă parte poate fi folosit simplu şi ca sinonim pentru izvor, iniţiator, origine. Pentru ambele aspecte găsim exemple în Sfânta Scriptură. Dacă ne gândim la „izvor, iniţiator, origine”, putem numi Efeseni 1.17; 4.6 şi multe alte locuri. Când găsim cuvântul tată cu privire la o relaţie, ne gândim de exemplu la Efeseni 1.3; 2.18. În contextul cu Isaia 9.6, unde este foarte clar vorba despre gloria viitoare a Fiului în Împărăţia păcii, ne putem gândi că Domnul Isus va fi Tatăl, Izvorul, Originea, Iniţiatorul timpului viitor de binecuvântare. John Nelson Darby traduce într-o adnotare la traducerea în limba engleză a Bibliei cu „Iniţiatorul veşniciei”. Astfel Împărăţia viitoare este legată şi cu cuvântul „veşnicie” (compară cu Daniel 2.44; Exodul 15.18; Psalmul 10.16; 72.17).

Domn al păcii

Domnul Isus va fi în această Împărăţie Împăratul păcii, El este „«Împărat al Salemului», adică «Împărat al păcii»” (Evrei 7.2). El este adevăratul Domn al păcii. Împărăţia Lui va fi o Împărăţie veşnică, deoarece ea nu va fi nimicită; ea nu va fi înlocuită de alta. Atâta timp cât pământul acesta va exista în Împărăţia păcii de o mie de ani, această Împărăţie şi pacea nu vor avea sfârşit; atât timp domnia se va odihni pe umerii Domnului păcii.[2]

Cuvântul „veşnic” respectiv „veşnicie” are – ca şi în cazul expresiei „Părinte al veşniciei” sau „de acum şi pentru totdeauna” (Isaia 9.7) – un înţeles mult mai complex, decât pare la prima vedere. El este folosit nu numai să descrie că ceva are valabilitate şi în „timpul” cerului nou şi al pământului nou, deci în veşnicie; el este folosit şi pentru a exprima durata unei chestiuni, care durează permanent, fără întrerupere, chiar dacă chestiunea prin natura ei nu poate dura permanent. Aceasta este în mod deosebit în Vechiul Testament aşa, când este vorba, ca în locurile numite mai înainte, de făgăduinţe pentru pământ. Aceste făgăduinţe pentru „veşnic” nu mai au nici o funcţie în momentul în care pământul, la care ele se referă, nu mai există.[3]

Să revenim la Domnul păcii. O privire în ziar arată că această pace nu a venit nici atunci, când Domnul Isus a venit ca lumină în lume, nici astăzi, când cele mai diverse ţări investesc în industria de armament împreună mai mult de un bilion de euro. Toate acestea nu vor mai fi necesare în Împărăţia păcii; firmele producătoare de armament pot fi închise, şi săbiile pot fi bătute în fiare de plug şi suliţele în cosoare (Isaia 2.4; Mica 4.3). În grădina clădirii principale a Naţiunilor Unite din New York stă o sculptură ca dar din partea Uniunii Sovietice (din 4 decembrie 1959). Naţiunile Unite au scris pe drapel tema păcii mondiale, însă ea va veni abia atunci când va apărea Domnul păcii. El va fi pacea personificată, aşa citim în Mica 5.5: „Şi Acesta va fi pacea”, sau în Efeseni 2.14: „Pentru că El este pacea noastră”.

Chiar dacă până la venirea Domnului nu va fi pace adevărată pe pământ şi mulţi vor vorbi numai despre „pace şi siguranţă” (compară cu 1 Tesaloniceni 5.3), totuşi Domnului Isus deja astăzi „a făcut pace prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1.20). El a spus ucenicilor Săi: „V-am spus acestea ca să aveţi pace în Mine. În lume aveţi necaz, dar îndrăzniţi: Eu am învins lumea” (Ioan 16.33), şi: „Vă las pacea; vă dau pacea Mea” (Ioan 14.27). Noi putem avea deja astăzi în inimile noastre pace cu Dumnezeu, putem fi plini de pace în împrejurările noastre (compară cu Filipeni 4.7) şi, cât depinde de noi, putem trăi în pace cu toţi oamenii (compară cu Romani 12.18). În mediul nostru înconjurător ne putem prezenta ca făuritori de pace (Matei 5.9).

Gânduri de încheiere

Versetele din Isaia 9.1-7 ne-au arătat speranţa pentru Israel. Pentru noi putem ţine cu tărie: noi cei dintre naţiuni eram cel puţin la fel de vrednic de dispreţ ca şi cei din făşia de pământ din Zabulon şi Neftali, şi de asemenea şi nouă în ţara umbrei morţii, da, în întunecimea şi întunericul cel mai adânc, ne-a răsărit o lumină; şi noi suntem deja astăzi legaţi cu această Persoană minunată, care odată Îşi va prelua conducerea ca Împărat al Salemului. Acest timp minunat nu va începe pe baza intervenţiei omeneşti, ci „râvna Domnului oştirilor va face aceasta” (Isaia 9.7). „Dumnezeul păcii” (Romani 16.20; 15.33; Filipeni 4.9; 1 Tesaloniceni 5.23; Evrei 13.20) va crea pace prin Fiul Său. Baza pentru aceasta El a pus-o deja la crucea de pe Golgota. Minunat Dumnezeu!

Partea anterioară

 

Adnotare

[1] În versiunea CSV a traducerii Bibliei se face aici o adnotare; cuvântul poate fi redat şi prin Sfetnic-Minune.

[2] Din Apocalipsa 20.7-10 rezultă că la sfârşitul Împărăţiei păcii va fi din nou o răzvrătire scurtă, când diavolul va fi lăsat liber pentru scurt timp, înainte ca el să fie aruncat în iazul cu foc şi pucioasă.

[3] În alte locuri din Biblie devine şi mai clar, că noţiunea „veşnic” trebuie înţeleasă din contextul în care stă, la care ea se referă. Dacă de exemplu un sclav în anumite împrejurări era obligat să slujească „veşnic (pentru totdeauna)” (Exodul 21.6), evident slujba înceta odată cu moartea sclavului. La fel de puţin cineva de pe pământul nou se va aştepta la o aducere aminte de grămada de dărâmături a cetăţii Ai (Iosua 8.28). Şi astăzi în Israel nimeni nu va mai vizita grămada de dărâmături în cetăţile arse (Deuteronomul 13.16,17). Conform cu Deuteronomul 23.3,4 „un amonit sau moabit să nu intre în adunarea lui Domnului … pentru totdeauna”. Nimeni nu va ajunge pe baza acestui loc din Scriptură la gândul, că această interdicţie are valabilitate şi astăzi pentru Biserica Domnului.


Tradus de la: Ein Kind ist uns geboren (2)

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).