Învăţături practice din cartea Iov (5) (W. Kelly)

Unul dintr-o mie

Locuri din Biblie: Iov 32-33     Cuvinte cheie: Iov

Cu capitolul 32 începe în cartea Iov o secţiune cu totul nouă. În cele care au premers s-a pus întrebarea referitoare la cauza suferinţei credinciosului. Aceasta nu era o „întrebare teoretică”. Era ... mai mult„practica” cea mai înspăimântătoare în persoana greu încercată a lui Iov. Întrebarea a apărut nu prin mintea căutătoare a omului, ci prin realitatea vie. De aceea oamenii care iau parte la ea sunt luaţi în totalitate captivi de ea. Ei luptă cu tot ce este în ei pentru o rezolvare, ei exprimă convingerile lor cele mai profunde; tot ce au avut ei parte în viaţa lor lungă, au văzut, au trăit, au gândit, pun pe talerul cântarului, ca să facă clar unul altuia convingerea lor. În vâltoarea disputei lor este uitată chiar şi prietenia, care îi leagă. Şi pe lângă aceasta, de pe buzele celui suferind vin acuzaţii neliniştitoare, îndoieli, cuvinte de împotrivire faţă de Dumnezeu, dar uneori şi cuvinte de încredere în Dumnezeu, copilărească, intimă.

Învăţături practice din cartea Iov (6) (W. Kelly)

Mustrări severe

Locuri din Biblie: Iov 34.1-9     Cuvinte cheie: Iov

Elihu a vorbit despre căile pe care conduce Dumnezeu pe păcătos spre mântuirea sufletului său, şi despre rodul preţios al acestor încercări. El nu aplică aceasta la Iov – ceea ce nu ar fi fost în totul corect -, ci ... mai multlasă aceasta în seama prietenului său, să tragă singur din cele spuse concluziile pentru viaţa şi împrejurările lui. Iov putea acum să se întrebe, dacă nu cumva ţelul lui Dumnezeu cu el era să-i dăruiască o binecuvântare nepieritoare pentru sufletul lui, ca rod al suferinţelor lui.

Învăţături practice din cartea Iov (7) (W. Kelly)

Un rătăcit este învăţat

Locuri din Biblie: Iov 34.10-15,31-32     Cuvinte cheie: Iov

Învăţături practice din cartea Iov (8) (W. Kelly)

Două descoperiri despre Dumnezeu

Locuri din Biblie: Iov 37.14-16; 38.1     Cuvinte cheie: Iov

Ajungem acum la un punct foarte important, referitor la caracterul cărţii Iov. Dumnezeu Se va revela în continuare şi va face aceasta în „Sfintele Scripturi”, în mod spiritual, aşa că noi, cu toate că nu-L vedem ... mai multpe Dumnezeu, avem voie să cunoaştem gândurile Lui. Scriptura este pentru noi sursa cea mai desăvârşită şi absolut demnă de încredere cu privire la cunoaştere şi înţelegere. Pe lângă aceasta avem, chiar şi astăzi încă, revelarea Lui în natură. Deoarece întreaga creaţie a fost stricată prin păcat (Romani 8.20-22), acestei revelaţii îi lipseşte desăvârşirea minunată şi siguranţa, aşa cum este aceea care ne permite să ne bazăm pe Cuvânt ca pe o stâncă.

Învăţături practice din cartea Iov (9) (W. Kelly)

Dumnezeu Însuşi dă răspunsul

Locuri din Biblie: Iov 38     Cuvinte cheie: Iov

De mai multe ori ne-am referit în trecut, că era Dumnezeu Însuşi, Cel care la sfârşitul cărţii Iov dă răspunsul la întrebarea care îi preocupa pe toţi. Dar să observăm, în ce fel face El aceasta. Desigur ... mai multnu aşa, cum din punct de vedere omeneşte ne-am fi aşteptat, că în final El Se amestecă în discuţie, că El arată unde a greşit Iov, unde au greşit prietenii şi în final să dea un răspuns clar formulat la întrebarea capitală a cărţii: De ce suferă copiii lui Dumnezeu în lumea aceasta? Dacă privim chestiunea în felul acesta, trebuie mai degrabă să spunem că rezolvarea nu are loc. Cu regret aceasta a fost făcută şi din partea comentatorilor critici ai Scripturii.

Melhisedec (W.J. Ouweneel)

Geneza 14

Locuri din Biblie: Geneza 14     Cuvinte cheie: Melhisedec

Noi toţi am învăţat la şcoală istoria şi unii mai tineri învaţă încă. Mai târziu am descoperit – ar fi fost bine să descopăr mai devreme, pe când eram încă la şcoală -, cât de important ... mai multeste să vedem istoria ca istorie a mântuirii lui Dumnezeu, ca acţiuni, pe care într-adevăr nu Dumnezeu Însuşi le întreprinde – vedem aceasta la popoarele pe care Dumnezeu le lasă să meargă pe căile lor proprii -, dar pe care Dumnezeu le dirijează de pe planul secund, pentru ca planurile Lui să se realizeze în toate. Înainte de toate firul roşu al poporului Său, care este implicat în ea, o parcurge de la un capăt la altul. Aşa este astăzi. Aşa este cu istoria Europei în ultimii 2000 de ani, căci noi am văzut, că Lot şi Avraam sunt modele ale credincioşilor din perioada creştină. Avraam este modelul credincioşilor care au ales partea cerească, pe care nimeni nu le-o poate lua şi care nu au nici un interes de binecuvântările lumii acesteia şi de ademenirile pe care lumea aceasta li le oferă, iar Lot este modelul credincioşilor care şi-au căutat partea în lume, care sunt lumeşti şi care au fost asimilaţi de Sodoma.

Muncă în zadar (S.L. Jacob)

Isaia 49.4

Locuri din Biblie: Isaia 49.4     Cuvinte cheie: Încurajare; Frustrare

Fiecare slujitor al Domnului, care ia în serios slujba sa, cunoaşte foarte bine cât de distrugător este când ceea ce face el pare evident să piară. Cel smerit şi simplu are în mod deosebit nevoie de această ... mai multîncurajare, în timp ce cel mândru şi mulţumit cu sine nu o cunoaşte. Însă Dumnezeu nu vrea ca noi să ajungem descurajaţi, chiar şi atunci când totul pare să fie în zadar.

Neemia (S. Isenberg)

Serie de articole

Articole: 13     Locuri din Biblie: Neemia     Cuvinte cheie: Neemia; Slujba pentru Domnul

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (S. Isenberg)

Introducere şi informaţii de fond

Locuri din Biblie: Neemia     Cuvinte cheie: Neemia

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (1) (S. Isenberg)

Neemia 1

Locuri din Biblie: Neemia 1     Cuvinte cheie: Slujba pentru Domnul

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (10) (S. Isenberg)

Neemia 10

Locuri din Biblie: Neemia 10     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (11) (S. Isenberg)

Neemia 11

Locuri din Biblie: Neemia 11

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (12) (S. Isenberg)

Neemia 12

Locuri din Biblie: Neemia 12     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (13) (S. Isenberg)

Neemia 13

Locuri din Biblie: Neemia 13     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (2) (S. Isenberg)

Neemia 2

Locuri din Biblie: Neemia 2

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mai multDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (3) (S. Isenberg)

Neemia 3

Locuri din Biblie: Neemia 3     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (8) (S. Isenberg)

Neemia 8

Locuri din Biblie: Neemia 8     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (9) (S. Isenberg)

Neemia 9

Locuri din Biblie: Neemia 9     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (4) (S. Isenberg)

Neemia 4

Locuri din Biblie: Neemia 4

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (5) (S. Isenberg)

Neemia 5

Locuri din Biblie: Neemia 5

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (6) (S. Isenberg)

Neemia 6

Locuri din Biblie: Neemia 6     Cuvinte cheie: Neemia

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (7) (S. Isenberg)

Neemia 7

Locuri din Biblie: Neemia 7

O duminică de neuitat (D. Schürmann)

Serie de articole

Articole: 2     Cuvinte cheie: Învierea lui Isus; Duminica

Pacea în evanghelia după Luca (B.C. Greenman)

Cuvinte cheie: Pace cu Dumnezeu

Această evanghelie din cele patru evanghelii poate fi cu adevărat numită „Evanghelia păcii”, căci ea arată într-un mod deosebit adevărul mântuirii şi pe Domnul Isus nu ca Împărat sau profet sau ca ... mai mult„Dumnezeu revelat în carne”, ci ca Fiul Omului şi Mântuitorul celor pierduţi. Desigur această evanghelie nu se limitează la acest adevăr de bază, cu toate că el este punctul central, în jurul căruia se învârte totul, şi toate sunt în concordanţă cu această însuşire.

Paradisul – „Grădina de plăceri” pe pământ (H. Bouter)

Pomul vieţii şi apa vieţii

Locuri din Biblie: Geneza 2.8-10     Cuvinte cheie: Paradis: grădina Eden; Paradis: în general

Pe cine cauţi? (2) (Botschafter)

Ioan 20.11-18

Locuri din Biblie: Ioan 20.11-18     Cuvinte cheie: Mântuire; Învierea lui Isus; Maria: din Magdala

„Pe cine cauţi tu?” O astfel de întrebare ar putea să-ţi pară ciudată, după ce L-ai găsit pe Hristos ca izvor al tuturor binecuvântărilor. Dar fi puţin atent. Conform cu mărturisirea ta, Domnul este totul pentru ... mai multtine. Te lauzi că posezi în El toată plinătatea şi ai găsit în El liniştea conştiinţei tale, bucurie pentru inimă şi mângâiere şi ajutor în fiecare zi; şi totuşi ai început probabil să cauţi ceva în afara Lui. Căci de unde vine atunci uscăciunea şi răceala inimii tale, de unde vin unele probleme, în care te-ai încurcat?

Planul lui Dumnezeu (H. Bouter)

Romani 8.28-30

Locuri din Biblie: Romani 8.28-30     Cuvinte cheie: Alegerea/Predestinarea; Calvin/Arminius; Planul lui Dumnezeu; Hotărârea lui Dumnezeu

Planul lui Dumnezeu de răscumpărare cuprinde toate veacurile, el se întinde efectiv din veşnicie în veşnicie. El este prezentat foarte pe scurt în câteva versete în epistola către Romani 8 (Romani 8.28-30). ... mai multÎnsă planul acesta nu cuprinde pe toţi oamenii, ci el se îndreaptă spre o anumită grupă de oameni, şi anume spre aceia „care iubesc pe Dumnezeu”. Cine sunt aceştia? Ei sunt poporul Lui; copiii proprii ai lui Dumnezeu, născuţi din El şi Duhul Lui. Ei savurează promisiunea divină, garanţia divină: „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său” (Romani 8.28).

Pomul vieţii (S. Isenberg)

Apocalipsa 2.7

Locuri din Biblie: Apocalipsa 2.7     Cuvinte cheie: Pomul vieţii

În articolul acesta va fi vorba de „Pomul vieţii”, din care va mânca învingătorul din biserica din Efes. Aşa cum „Mana ascunsă” arată spre Domnul Isus, aşa arată „Pomul vieţii” spre ... mai multDomnul Isus. Dar să detaliem.

Poziţia şi starea credinciosului (H.L. Heijkoop)

Efeseni 1.3-5; 1.17-19; 2.4-6; 3.14-21

Locuri din Biblie: Efeseni 1.3-5; 1.17-19; 2.4-6; 3.14-21     Cuvinte cheie: Sfinţenia, sfinţirea; Orientare de viaţă pământească; Orientarea de viaţă cerească

La începutul epistolei către Efeseni găsim prezentată poziţia noastră, ca ceea ce Tatăl voia să ne dăruiască potrivit cu planul inimii Sale. El putea să ne dea toate binecuvântările pa baza lucrării Domnului Isus. Noi am ... mai multprimit toate acestea după ce noi am mărturisit păcatele noastre şi am crezut Evanghelia. Chiar dacă noi înţelegem puţin dimensiunea poziţiei noastre şi a binecuvântărilor noastre, totuşi ele sunt partea noastră prin credinţa în Domnul Isus. Dumnezeu ne vede în această poziţie, şi noi avem voie să ne vedem la fel în această poziţie.

Imagine: Beröa-Verlag
Prelegeri despre Cortul întâlnirii (4) (S. Ridout)

Covoare de in subțire răsucit - dimensiunile lor și alte aspecte

Locuri din Biblie: Exodul 36.8-13     Cuvinte cheie: Cortul din pustie

După ce am analizat culorile și materialele covoarelor, să încercăm acum să înțelegem ceva din semnificația dimensiunilor și a aranjamentului lor. Învelitoarea cea mai interioară a cortului era formată din zece covoare, ... mai multfiecare având o lățime de 4 coți și o lungime de 28 de coți. Aceste zece covoare erau unite între ele pentru a forma două câmpuri compuse din câte cinci covoare fiecare, care la rândul lor erau unite pentru a forma o acoperire completă. Modul în care cele cinci covoare au fost unite nu este menționat în mod explicit (probabil că au fost cusute împreună), dar instrucțiunile pentru unirea celor două câmpuri sunt foarte clare în acest sens: cincizeci de cheotori albastre au fost atașate la marginea covoarelor și cincizeci de copcii de aur au fost folosite pentru a le uni pe toate într-un întreg.

Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni (12) (B. Anstey)

Capitolul 12

Locuri din Biblie: 1 Corinteni 12     Cuvinte cheie: Daruri ale Duhului; Biserica: Misiune/Slujire; Trupul lui Hristos

Apostolul abordează acum unele practici greșite în domeniul darurilor. După cum am menționat mai devreme, preoția și darurile sunt două domenii diferite în Biserică (Adunare). Rugăciunea, lauda și închinarea se adresează ... mai multlui Dumnezeu și aparțin domeniului preoției, dar slujirea Cuvântului se adresează oamenilor și aparține domeniului darurilor. Privilegiile noastre în ambele domenii nu se limitează la timpul în care credincioșii se reunesc „ca Adunare”. Fiecare ar trebui să își exercite darul oriunde și oricând este călăuzit de Duhul să facă acest lucru, fără a încălca niciun principiu. Dar nu acesta este subiectul de față; în acest capitol, apostolul este preocupat de natura și utilizarea darurilor în Adunare.

Roua Hermonului (C.H. Mackintosh)

… are ceva a face cu unitatea Duhului!

Locuri din Biblie: Efeseni 4; Psalmul 133     Cuvinte cheie: Unitatea Duhului

Aceasta este cale pe care locuim în armonie cu fraţii noştri. Să vorbeşti despre armonie este una, să locuieşti în ea este cu totul altceva. Putem simula că ţinem cu tărie la „unitatea trupului” şi la ... mai mult„unitatea Duhului” – desigur acestea sunt adevăruri deosebit de preţioase şi de mari -, în timp ce în fond suntem plini de ceartă egoistă, duh de partidă şi simţăminte sectante. Toate aceste lucruri au efect nimicitor asupra unităţii practice. Dacă fraţii vor să locuiască în armonie împreună, ei trebuie să primească ungerea de la Cap, fiorul înviorător de la adevăratul Hermon.

Rugăciuni adresate Domnului Isus (S. Isenberg)

Sunt rugăciunile noastre „prea mult orientate” spre Isus?

Locuri din Biblie: 1 Corinteni 1: Faptele apostolilor 7; 2 Corinteni 12     Cuvinte cheie: Rugăciunea: personală

În ultimul timp am fost confruntat deseori cu afirmaţia, că rugăciunile noastre ar fi „prea mult orientate” spre Isus, de aceea s-ar putea ca noi să fim puşi în legătură cu o sectă (prin aceasta este vorba de orice ... mai multaltceva în afară de biserica catolică sau biserica evanghelică). În afară de aceasta, cele mai multe rugăciuni din Noul Testament sunt adresate lui Dumnezeu. Un comentator biblic, recunoscut de mulţi în Germania, a respins categoric să se facă rugăciuni Domnului Isus. Chiar şi pe pagina noastră de internet au venit întrebări, la cine ar trebui să ne adresăm în rugăciune.

Imagine: L. Binder
Sfinţenia are prioritate faţă de fericire (A.W. Tozer)

Romani 8.7; Leviticul 11.44a; 1 Tesaloniceni 4.3

Locuri din Biblie: Romani 8.7; Leviticul 11.44a; 1 Tesaloniceni 4.3     Cuvinte cheie: Sfinţenia, sfinţirea

Că noi am fost născuţi, ca să fim fericiţi, aceasta nimeni nu o pune la îndoială. Însă nimeni nu se osteneşte să dovedească, dacă oamenii decăzuţi au dreptul moral la fericire sau dacă în efect final lor le merge mai ... mai multbine. Singurul lucru, despre care este vorba, este întrebarea: Cum am eu parte de mai multă fericire în viaţă? Aproape toate cărţile populare şi jocurile au ca premisă că fericirea personală ar fi ţelul de drept al năzuinţei umane.

Studii asupra Evangheliei după Ioan (0) (W. Kelly)

Introducere la comentariul verset cu verset

Cuvinte cheie: Evanghelia după Ioan

Nici un creștin care dispune de cunoștințe nu va pune la îndoială, că evanghelia a patra poate fi caracterizată prin aceea, că ea prezintă pe Domnul Isus ca fiind Cuvântul, singurul Fiu, ca Dumnezeu Însuși pe ... mai multpământ. Nu ca Mesia, ca Fiu al lui David și Fiu al lui Avraam și în același timp Iehova al lui Israel, Emanuel; și nici ca Fiul, care se dedică slujirii lui Dumnezeu, nu apare El aici cu prioritate; și nu este prezentat aici nici ca Cel sfânt, născut de fecioara Maria sub acțiunea minunată a Duhului Sfânt și deci în acest sens ca fiind Fiul lui Dumnezeu, așa cum este prezentat în celelalte relatări inspirate ale lui Matei, Marcu și Luca. În evanghelia după Ioan strălucește natura Sa dumnezeiască sub voalul cărnii, cum El umblă din loc în loc și pretutindeni revelează pe Tatăl în Persoana Sa, în cuvintele și faptele Sale; și cum El apoi la înălțarea Sa la cer trimite și dă Duhul Sfânt, ca El (Duhul Sfânt) să fie cu ai Săi și să rămână în ai Săi în veci.

Studiul epistolei 1 Petru (H.L. Heijkoop)

1 Petru

Articole: 5     Locuri din Biblie: 1 Petru

Studiul epistolei 1 Petru (1) (H.L. Heijkoop)

1 Petru 1

Locuri din Biblie: 1 Petru 1

Studiul epistolei 1 Petru (2) (H.L. Heijkoop)

1 Petru 2

Locuri din Biblie: 1 Petru 2

Studiul epistolei 1 Petru (3) (H.L. Heijkoop)

1 Petru 3

Locuri din Biblie: 1 Petru 3

Studiul epistolei 1 Petru (5) (H.L. Heijkoop)

1 Petru 5

Locuri din Biblie: 1 Petru 5

Imagine: Daniel-Verlag
Sunt mai multe Evanghelii, decât numai una singură? (SoundWords)

Matei 24.14; Faptele apostolilor 20.24; 1 Timotei 1.11; Apocalipsa 14.6,7

Locuri din Biblie: Matei 24.14; Faptele apostolilor 20.24; 1 Timotei 1.11; Apocalipsa 14.6,7     Cuvinte cheie: Evanghelie; Evanghelia lui Pavel

Scriptura leagă fără să poată fi trecut cu vederea cuvântul „Evanghelie”cu diferite aspecte. În funcţie de adaosul care însoţeşte cuvântul „Evanghelie” sunt accentuate diferite aspecte ale ... mai multmesajului Evangheliei. Să vorbim aici numai despre o-învăţătură-despre-două-Evanghelii este mult prea puţin. Căci s-ar putea nu numai diferenţia „Evanghelia Împărăţiei” (Matei 24.14) de „Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20.24), ci şi de „Evanghelia gloriei lui Hristos” (2 Corinteni 4.4), „Evanghelia gloriei fericitului Dumnezeu” (1 Timotei 1.11) , „Evanghelia păcii” (Efeseni 6.15) sau „Evanghelia veşnică” (Apocalipsa 14.6,7). În afară de aceasta Scriptura vorbeşte şi despre „Evanghelia lui Dumnezeu” (Romani 1.1-4), „Evanghelia lui Hristos” (Filipeni 1.27) precum şi despre „Evanghelia necircumciziei” şi „Evanghelia circumciziei” (Galateni 2.7). Într-un aspect toate aceste „Evanghelii” au ceva comun: ele sunt vestea bună referitoare la o anumită latură a revelaţiei lui Dumnezeu.

Tăcerea femeilor (A. Steinmeister)

Un studiu la 1 Corinteni 14.34

Locuri din Biblie: 1 Corinteni 14.34,35     Cuvinte cheie: Biserica; Biserica: Misiune/Slujire; Femeie: slujba în misiune; Biserica: Strângeri laolaltă; Tăcerea femeii

Această temă pare în ultimi ani să devină un fel de „arzător cu ardere continuă”. Tot mai mulţi conducători între creştini îşi schimbă gândurile referitoare la acest subiect. Cu câţiva ani ... mai multîn urmă ar fi fost imposibil printre aşa-zişi creştini credincioşi Bibliei să ia în considerare, ca în strângerile laolaltă surorile să ia parte activă de conducere într-un fel oarecare. Astăzi în multe cercuri creştine aproape că nu se mai poate face abstracţie ca femeile să aibă funcţia de păstor şi prezbiter. Între timp şi în adunările care au considerat Biblia ca fiind fundamentul absolut în toate problemele, participarea surorilor în adunări prin propuneri de cântări, rostire de rugăciuni şi prin lucrări de vestire a Cuvântului este privită pozitiv.

Un vas ales (1) (F.G. Patterson)

Vasul în olar, olarul în vas

Cuvinte cheie: Omul nou

Este foarte interesant şi bogat în învăţătură pentru noi să urmărim istoria fiecărui suflet în parte în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă facem aceasta, atunci nu numai că aceasta creşte în noi interesul, ... mai multîn timp ce înţelegem felul de a lucra a lui Dumnezeu în oamenii „cu aceeaşi fire ca noi” (Iacov 5.17), ci printr-un astfel de studiu învăţăm cum este Dumnezeu Însuşi în harul şi bunătatea Sa nespus de mari; El este Unul care niciodată nu Îşi retrage darurile şi niciodată nu Îi pare rău de chemarea făcută; care niciodată nu oscilează în intenţiile Sale, până când ele nu s-au realizat pe deplin în vasele „pe care El le-a pregătit dinainte pentru glorie, pe noi, pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni” (Romani 9.23,24).

Valoarea morţii lui Hristos (D. Schürmann)

Serie de articole

Articole: 8     Cuvinte cheie: Moartea lui Hristos

Valoarea morţii lui Hristos (1): (D. Schürmann)

Mai mult decât anularea păcatelor?!

Locuri din Biblie: Ioan 10.7; Leviticul 1     Cuvinte cheie: Moartea lui Hristos; Jertfă de ardere

Faptul că cineva îşi pune viaţa în joc chiar până în moarte pentru un ţel, oricare ar fi acesta, dragoste pentru patrie, pentru prieten, pentru partenerul de căsnicie sau altceva asemănător, în general aceasta ... mai multarată dovada cea mai mare posibilă a dăruirii pentru acel ţel sau acea persoană. Dar când Domnul Isus a murit, ca să glorifice pe Tatăl Său, prin aceea că El a anulat păcatele, a ispăşit păcatul, a adus pe om înapoi la Dumnezeu, a distrus puterea lui satan, atunci stătea acolo împotriva Lui puterea lui satan şi a lumii şi chiar judecata lui Dumnezeu şi moartea care însoţea această judecată. Dar nu numai această dăruire a Domnului, ci şi oricare alt principiu şi motiv al inimii Sale, toate gândurile Sale şi toate sentimentele Sale au fost testate aici în întregime, şi a devenit pe deplin vizibil desăvârşirea şi adevărul a ceea ce era pentru Dumnezeu în acestea, aşa că Dumnezeu nu putea altceva decât să le preţuiască nespus de mult şi să le primească.

Valoarea morţii lui Hristos (2) (D. Schürmann)

Dumnezeu Îşi schimbă atitudinea faţă de lume

Locuri din Biblie: Geneza 8.20-9.7     Cuvinte cheie: Moartea lui Hristos; Jertfă de ardere; Binecuvântare

Dumnezeu a creat pe om pentru Sine (Coloseni 1.16). El voia să aibă bucurie de oameni. Fiecare creatură trebuia să fie pentru El, să-I fie de folos, să-I slujească. Dar ce va face cineva, care face ceva pentru sine, dar care apoi se ... mai multdovedeşte nefolositor? Căci în Geneza 6 vedem că oamenii au devenit aşa fel, că Dumnezeu a spus, toate imaginaţiile gândurilor inimii lui erau numai rău toată ziua, şi că I-a părut rău lui Dumnezeu că a făcut pe om (Geneza 6.5,6). Şi apoi a venit potopul. Ce putea Dumnezeu să facă altceva cu o creatură la care şi în care nu era nimic bun, decât s-o nimicească? Judecata Lui trebuie să vină asupra a tot ce este în opoziţie cu El. El putea numai să aducă judecata asupra oamenilor. Potopul i-a omorât pe toţi, cu excepţia acestui bărbat, care a avut parte de har şi care apoi a fost salvat în chip minunat: el a intrat în corabie şi în corabie a scăpat de ape. Tăria valurilor judecăţii lui Dumnezeu a venit asupra corăbiei, dar el era sigur în corabie. Şi în felul acesta a ajuns întrucâtva pe un pământ nou, pe un pământ curăţit prin judecată. Şi ce a făcut el acolo?

Valoarea morţii lui Hristos (3) (D. Schürmann)

Era totuşi ceva în jertfa pentru păcat spre bucuria lui Dumnezeu?

Locuri din Biblie: Leviticul 6.17-23,30     Cuvinte cheie: Moartea lui Hristos; Jertfă pentru păcat

Jertfa pentru păcat arată felul în care Dumnezeu tratează păcatul. Ea arată ce înseamnă păcatul în ochii Lui, şi aceasta tocmai în momentul când Fiul Său – din cauza noastră şi în locul nostru ... mai mult– a fost făcut păcat şi a fost încărcat cu păcatele noastre. Arderea în afara taberei, aceasta înseamnă mistuirea completă prin foc (Leviticul 6.30), caracterizează grozăvia şi dimensiunea judecăţii sfinte a lui Dumnezeu asupra păcatului, cu care jertfa se identifica. Ea arată realitatea îndepărtării de Dumnezeu, în care Domnul a ajuns, când El a fost părăsit de Dumnezeu pentru noi.

Valoarea morţii lui Hristos (4) (D. Schürmann)

Un Fiu spre bucuria Tatălui Său

Locuri din Biblie: Ioan 10.17,18; 12.23-33; 13.30,31     Cuvinte cheie: Moartea lui Hristos; Jertfă de ardere

Prin trei exemple din evanghelia după Ioan vrem să vedem felul în care Domnul Isus a glorificat pe Dumnezeu şi Tatăl prin moartea Sa şi care au fost urmările pentru El din aceasta, şi anume, că şi Tatăl L-a glorificat.

Valoarea morţii lui Hristos (5) (D. Schürmann)

De ce Domnul Isus a fost înălţat de Dumnezeu?

Cuvinte cheie: Isus: ca Domn

Chiar şi poziţia actuală a lui Hristos ca şi Cap al trupului Bisericii Sale, în care El a dat daruri ale Duhului Sfânt pe baza biruinţei pe care El a obţinut-o, şi de asemenea în baza poziţiei înalte mai presus de ... mai multtoate cerurile, pe care El a obţinut-o, este întemeiată de apostol pe faptul că înainte El „a coborât în părţile mai de jos ale pământului”. Deci prin faptul că El a mers în moarte şi mormânt, a ocupat locul cel mai de jos, El a câştigat titlul în care noi putem avea parte împreună cu El de binecuvântările acestui titlu. Deci împlinirea Legii nu are nici o contribuţie la această înălţare.

Valoarea morţii lui Hristos (6) (D. Schürmann)

Ascultarea „activă” şi „pasivă” a lui Hristos

Locuri din Biblie: Evrei 10     Cuvinte cheie: Isus: ca Om; Ascultare

În epistola către Evrei 10 toate jertfele sunt privite ca întreg şi sunt comparate cu jertfa lui Hristos. Aici este vorba de a arăta imposibilitatea acelor jertfe de a îndepărta păcatele şi de a aduce linişte conştiinţei. ... mai multPentru acest contrast scriitorul citează Psalmul 40. Acest psalm ne arată profetic în vorbirea Domnului Isus, gândurile lui Dumnezeu cu privire la aceste jertfe, slăbiciunea inerentă lor şi oferta şi acţiunea Fiului, de a lua trup de carne, ca să facă voia lui Dumnezeu prin faptul că a înfăptuit mântuirea noastră.