Sunt credincioşii Vechiului Testament copii ai lui Dumnezeu?
Ioan 11.52,53; 1.12; Romani 9.7,8; Galateni 4.1-7

Roy A. Huebner

© SoundWords, Online începând de la: 30.01.2021, Actualizat: 30.01.2021

Remarca redacţiei
În acest articol scurt sunt citate unele pasaje din Biblie care arată clar că credincioşii Vechiului Testament sunt copii ai lui Dumnezeu.

Versete călăuzitoare: Ioan 11.52,53; 1.12 (11:52) şi nu numai pentru naţiune, ci şi ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. (11:53) Din ziua aceea deci au ţinut sfat, ca să-L omoare.“ „(1:12) Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu:“; Romani 9.7,8 (7) nici nu sunt toţi copii, pentru că sunt sămânţa lui Avraam; ci: „În Isaac ţi se va numi sămânţa“. (8) Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă.“; Galateni 4.1-7

Sunt multe rezultate care rezultă din lucrarea făcută la cruce. Două sunt numite aici. În lucrarea de la cruce era o prevedere pentru naţiunea Israel ca atare. Aceasta este baza pentru binecuvântarea poporului acesta în Împărăţia de o mie de ani. Dar era şi o prevedere pentru baza pe care copiii lui Dumnezeu puteau fi adunaţi într-unul. Observă, că pasajul acesta vorbeşte despre copii ai lui Dumnezeu care erau risipiţi. Înainte de finalul încercării primului om, adică, în timp ce omul dintâi avea o poziţie în Adam înaintea lui Dumnezeu, cei care erau născuţi din nou nu puteau constitui o părtăşie vizibilă de copii. De exemplu, Legea nu se adresa copiilor lui Dumnezeu ca atare, ci omului aflat în poziţia lui Adam, sub încercare. Copiii lui Dumnezeu nu aveau nici o bază să constituie o astfel de părtăşie vizibilă sub Lege, despărţită de restul. Ce s-a petrecut acolo? Copiii erau împrăştiaţi, nu erau adunaţi într-unul. În moartea Domnului s-a pus baza pentru ca copiii lui Dumnezeu să se cunoască reciproc şi să poată fi adunaţi într-unul. Argumentul meu este că Ioan 11.52 „şi nu numai pentru naţiune, ci şi ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.“ se referă realmente la credincioşi aflaţi pe terenul vechi-testamental ca şi copii ai lui Dumnezeu risipiţi.

Ioan 11.51,52: Dar aceasta n-a spus-o de la sine, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus urma să moară pentru naţiune; şi nu numai pentru naţiune, ci şi ca să-i adune într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.

Şi aceasta are referire la înţelegerea corectă a textului din Ioan 1.12:

Ioan 1.12: Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui.

Numele Lui cuprinde aici cine este El şi ce a făcut El la cruce şi ce a rezultat din aceasta. Ioan 1.12 „Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu:“ nu se referă la a deveni nou născut, ci mai degrabă la dreptul de a primi poziţia de copii. Aceasta face parte din noua ordine, care a fost introdusă prin lucrarea lui Hristos şi prin ceea ce a rezultat din ea, aşa cum se găseşte în mod deosebit în evanghelia după Ioan şi în epistolele lui Ioan. S-a pus baza pentru ca copiii risipiţi ai lui Dumnezeu să se cunoască reciproc şi să poată constitui o unitate despărţită, vizibilă – prin aceea că ei ocupă locul într-o relaţie cu Dumnezeu revelată şi cunoscută.

Cu privire la întrebare: Sfinţii vechi-testamentali erau născuţi din Dumnezeu, însă ei nu se puteau numi pe ei înşişi copii ai lui Dumnezeu, deoarece răscumpărarea nu era încă făcută şi Duhul filiaţiunii nu era încă dat. Ei nu puteau ocupa această poziţie. Cuvântul este clar în privinţa aceasta. Acesta este înţelesul din Ioan 1.12 „Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu:“, cei care erau născuţi din Dumnezeu prin Duhul au primit pe Hristos, au primit dreptul (autoritatea, îndreptăţirea) să ocupe poziţia de copii ai lui Dumnezeu.[1]

Romani 9.7,8: nici nu sunt toţi copii, pentru că sunt sămânţa lui Avraam; ci: „În Isaac ţi se va numi sămânţa”. Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă.

Aici se face referire la relaţiile vechi-testamentale şi este un contrast clar între copiii cărnii şi copiii lui Dumnezeu. Evident Isaac era un copil al lui Dumnezeu şi Ismael nu era.

Galateni 4.1-7: Spun dar: cât timp moştenitorul este copil, nu se deosebeşte cu nimic de rob, deşi este stăpân peste toate; … dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, … ca să primim înfierea. Dar, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava, Tată!” Astfel, nu mai eşti rob, ci fiu; iar dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu.

Şi epistola către Galateni explică clar şi deplin diferenţa. … „pentru că toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus” (Galateni 3.26). Diferenţa între sfinţii aflaţi sub vechiul legământ şi creştinii credincioşi este explicată clar în Cuvânt.[2]


Tradus de la: Sind die Gläubigen des Alten Testaments Kinder Gottes?

Extras din capitolul „The Position of OT Saints“
din From New Birth to New Creation, pag. 47.

Traducere: Ion Simionescu

Adnotare

[1] J.N. Darby, Letters, Iulie 1873, vol. 2, Nr. 141, pag. 233.

[2] J.N. Darby, Letters, vol. 2, Nr. 141, Iulie 1873, pag. 233.

Mai multe articole despre cuvântul cheie Dispensaţionalism (38)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen