Niciodată să nu te mai poticneşti
Iuda 24

Henry Allen Ironside

© SoundWords, online seit: 16.01.2019, aktualisiert: 16.01.2019

Verset călăuzitor: Iuda 24

Iuda 24: [El] poate să vă păzească fără poticnire şi să vă aşeze înaintea gloriei Sale fără vină.

Aceste cuvinte dau putere nouă luptătorului care a obosit. În sine însuşi el este slab şi fără ajutor, dar dacă în credinţă priveşte spre Acela care „poate”, atunci el va câştiga putere din slăbiciune.

Oricare ar fi greutăţile pe drumul de credinţă – chiar dacă el este semănat cu spini şi capcane (cu laţurile gândite de satan): Dumnezeu poate să păzească de poticnire pe cel care se încrede în El. David a ştiut aceasta, atunci când a cântat: „Chiar dacă aş umbla prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine; toiagul Tău şi nuiaua Ta mă mângâie” (Psalmul 23.4). Aceasta este suficient pentru credinţă în ceasurile cele mai întunecate şi în ceasurile de încercare.

Chiar dacă eu probabil nu văd nici măcar un pas înaintea mea – El, Cel care „poate”, vede sfârşitul de la început şi mă invită să-mi pun încrederea în dragostea şi înţelepciunea Lui şi în felul acesta să mă încred pe deplin în călăuzirea Sa.

Nici un credincios nu s-ar îndoi de faptul, că Dumnezeu are putere să-l păzească cinci minute, fără ca el să se poticnească. Însă El, Cel care te poate păzi cinci minute, te poate păzi şaizeci de minute. El, Cel care te poate păzi un ceas, te poate păzi douăzeci şi patru de ore. Şi El, Cel care te poate păzi o zi, te poate păzi toate zilele vieţii tale, dacă ochii tăi şi inima ta sunt îndreptate spre El. Tocmai în acest scop Domnul nostru Isus Hristos a fost „despărţit de păcătoşi” (Evrei 7.26) – El, Cel care pe pământ era un Om nepătat de păcat şi nu putea fi pătat de păcat. El S-a rugat: „Pentru ei Mă sfinţesc {sau: Mă pun deoparte} pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr” (Ioan 17.19). În felul acesta a devenit El în gloria cerului subiect al inimilor poporului Său, pentru ca prin aceasta ei să nu ajungă să se poticnească, prin aceea că ei zilnic „privesc la Isus” (Evrei 12.2).


Tradus de la: Nie mehr straucheln
Din Addresses on the Epistles of John and Jude, 1931

Traducere: Ion Simionescu


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen