Vie Împărăția Ta ...

Profesoara, care trebuia să ne predea biologie la gimnaziu, în general nu era foarte implicată. Dar, pentru că era o școală creștină, dimineața, la începutul orelor, trebuia să ne rugăm. Îmi amintesc foarte bine cum citea „Tatăl nostru” din Biblie. Odată, probabil că nu avea Biblia la ea și, după câteva încercări zadarnice de a recita rugăciunea din memorie, a trebuit să întrebe un elev cum continuă. „Tatăl nostru” este pentru mulți oameni tot ce le-a mai rămas din creștinism. În această rugăciune se rostesc și cuvintele: „Vie împărăția Ta”. Oare toți cei care rostesc această rugăciune știu și ce rostesc? Vie împărăția Ta – dar Împărăția lui Dumnezeu nu a venit deja? Tânjim și noi după venirea ei? Sau este deja aici, doar că este invizibilă? Sau nu este aici și nu va veni niciodată? Ce se întâmplă cu Împărăția descrisă de profeți în toată splendoarea ei? Va veni vreodată? Sau trăim deja în mijlocul ei? Sau poate trebuie să colaborăm la realizarea acestei Împărății? Pe scurt: Ce este deci Împărăția lui Dumnezeu? Aceasta este o întrebare fundamentală. Când ne gândim la poziția pe care o ocupăm ca și creștini aici pe pământ, nu putem să nu ne întrebăm ce este Împărăția lui Dumnezeu în zilele noastre.

Dumnezeu ca Împărat în Vechiul Testament

Pentru unii, întrebarea, pe care tocmai am pus-o, poate părea ciudată. Nu a fost Dumnezeu întotdeauna Împărat? „Domnul este Împărat în vecii vecilor” (Psalmul 10.16) – așa scrie în Biblie de multe ori.

Într-un anumit sens, aceasta este adevărat. Trebuie însă să facem diferențierea că Scriptura vorbește în moduri diferite despre Împărăția lui Dumnezeu (în afară de textele care se referă la împărățiile pământești precum Israel, Egipt, Asiria, Babilon etc.).

1. Dumnezeu a fost întotdeauna Împărat, într-un anumit sens, încă de la începutul creației. El împărățește peste pământ; El este Împărat. Faptul că nu înțelegem întotdeauna domnia Lui (Eclesiastul 8.16,17 „(16) Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit la lucrarea care se face pe pământ – pentru că, de asemenea, este câte unul care nu vede somn cu ochii lui nici zi, nici noapte – (17) atunci am văzut că toată lucrarea este a lui Dumnezeu, că omul nu poate înţelege lucrarea care se face sub soare; pentru că, oricât s-ar munci omul să caute, totuşi nu va găsi; şi chiar dacă un înţelept gândeşte că ştie, nu va fi în stare să înţeleagă.“) este altceva, dar nu schimbă cu nimic faptul că Dumnezeu este Împărat. „Domnul șade ca împărat pentru totdeauna” (Psalmul 29.10). El este Împăratul tuturor popoarelor (Ieremia 10.7 „Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al naţiunilor? Pentru că Ţie Ţi se cuvine teamă, pentru că printre toţi înţelepţii naţiunilor şi în toate împărăţiile lor, nu este nimeni asemenea Ţie.“) și, în mod deosebit, Împăratul poporului Său, Israel (1. Samuel 12.12 „Dar când aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, venea împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu!, ci să stăpânească un împărat peste noi!», când Domnul Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.“; Psalmul 149.2 „Să se bucure Israel de Cel care l-a făcut, fiii Sionului să se veselească de Împăratul lor!“). Vezi și Psalmul 5.2; 22.28; 24.7-10; 29.10; 44.4; 47.2,6,7; 48.2; 68.24; 74.12; 84.3; 95.3; 98.6; 145.1; 149.2 „(5:2) Ascultă glasul strigătului meu, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, pentru că Ţie mă rog.“ „(22:28) Pentru că împărăţia este a Domnului şi El stăpâneşte între naţiuni.“ „(24:7) ✡ Porţi, ridicaţi-vă capetele! Şi ridicaţi-vă, porţi ale eternităţii, şi va intra Împăratul gloriei. (24:8) Cine este acest Împărat al gloriei? Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel puternic în luptă. (24:9) Porţi, ridicaţi-vă capetele! Şi ridicaţi-vă, porţi ale eternităţii, şi va intra Împăratul gloriei. (24:10) Cine este acest Împărat al gloriei? Domnul oştirilor, El este Împăratul gloriei. Oprire.“ „(29:10) ✡ Domnul şade peste potop, Domnul şade ca împărat pentru totdeauna!“ „(44:4) Tu eşti Împăratul meu, Dumnezeule; porunceşte mântuirea pentru Iacov!“ „(47:2) Pentru că Domnul, Cel Preaînalt, este de temut, un Împărat mare peste tot pământul.“ „(47:6) Cântaţi psalmi lui Dumnezeu, cântaţi psalmi! Cântaţi psalmi Împăratului nostru, cântaţi psalmi! (47:7) Pentru că Dumnezeu este Împărat peste tot pământul: cântaţi psalmi cu înţelepciune!“ „(48:2) ✡ Frumos în înălţimea sa, bucuria întregului pământ este muntele Sionului, în părţile de nord, cetatea Marelui Împărat;“ „(68:24) ✡ Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului meu, Împăratul meu, în locaşul sfânt:“ „(74:12) ✡ Totuşi Dumnezeu este Împăratul meu din vechime, lucrând izbăviri în mijlocul pământului.“ „(84:3) Chiar vrabia a găsit o casă, şi rândunica un cuib pentru ea, unde şi-a pus puii; altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!“ „(95:3) Pentru că Domnul este un Dumnezeu mare şi un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.“ „(98:6) Cu trâmbiţe şi sunet de corn, strigaţi de bucurie înaintea Împăratului, Domnul!“ „(145:1) Te voi înălţa, Dumnezeul meu, Împărate, şi voi binecuvânta Numele Tău în vecii vecilor.“ „(149:2) Să se bucure Israel de Cel care l-a făcut, fiii Sionului să se veselească de Împăratul lor!“; Isaia 6.5; 52.7 „(6:5) Atunci am zis: „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul oştirilor!““ „(52:7) ✡ Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care aduce vestea bună, care vesteşte salvarea, care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»““; Ieremia 10.7,10; 46.18; 48.15; 51.57 „(10:7) Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al naţiunilor? Pentru că Ţie Ţi se cuvine teamă, pentru că printre toţi înţelepţii naţiunilor şi în toate împărăţiile lor, nu este nimeni asemenea Ţie.“ „(10:10) Dar Domnul Dumnezeu este adevăr, El este Dumnezeul cel viu şi Împăratul eternităţii. De furia Lui se cutremură pământul şi naţiunile nu pot suporta mânia Lui.“ „(46:18) „Viu sunt Eu“, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor, „sigur, cum este Taborul între munţi şi cum este Carmelul lângă mare, aşa va veni el.“ „(48:15) „Moabul este pustiit şi cetăţile lui s-au înălţat în fum şi tinerii lui cei aleşi au coborât la înjunghiere“, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor.“ „(51:57) „Şi voi îmbăta pe căpeteniile lui şi pe înţelepţii lui, pe guvernatorii lui şi pe conducătorii lui şi pe vitejii lui şi vor dormi un somn pentru totdeauna şi nu se vor trezi“, zice Împăratul; Numele Lui este Domnul oştirilor.“; Zaharia 14.16,17 „(16) Şi va fi aşa: toţi câţi vor rămâne din toate naţiunile care au venit împotriva Ierusalimului se vor sui din an în an, ca să se închine Împăratului, Domnului oştirilor, şi să ţină sărbătoarea Corturilor. (17) Şi va fi aşa: cine nu se va sui la Ierusalim din toate familiile pământului, ca să se închine Împăratului, Domnului oştirilor, peste aceia nu va fi ploaie.“; Maleahi 1.4 „Dacă Edomul va zice: „Suntem sfărâmaţi, dar vom construi din nou locurile dărâmate!“, aşa zice Domnul oştirilor: „Ei vor construi, iar Eu voi surpa. Şi oamenii îi vor numi: «Ţinutul răutăţii!» şi «Poporul împotriva căruia Domnul S-a mâniat pentru totdeauna!»““.

   Dar cum Își exercită Dumnezeu domnia? În general, El o face în mod indirect și a delegat autoritatea directă împăraților pământești. El Însuși este însă „Împăratul împăraților” (1. Timotei 6.15; Apocalipsa 17.14 „Aceştia vor lupta împotriva Mielului şi Mielul îi va învinge; pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor şi cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi“.“). Numai prin El domnesc cei care au puterea (Proverbe 8.15 „Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau hotărâri drepte conducătorii.“; compară cu Proverbele 24.21; Daniel 2.21; 4.17,25,32,37; 5.21 „(2:21) Şi El schimbă timpurile şi evenimentele.El dă jos pe împăraţi şi El ridică pe împăraţi.El dă înţelepciune înţelepţilorşi cunoştinţă celor care cunosc priceperea.“ „(4:17) Hotărârea aceasta este prin porunca veghetorilor, şi cererea este prin cuvântul sfinţilor, ca să cunoască cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă oricui vrea şi ridică peste ea pe cel mai de jos dintre oameni».“ „(4:25) Te vor alunga dintre oameni şi locuinţa ta va fi cu fiarele câmpului şi te vor face să mănânci iarbă ca boii şi te vor scălda cu roua cerurilor; şi şapte timpuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă oricui vrea.“ „(4:32) Şi te vor alunga dintre oameni şi locuinţa ta va fi cu fiarele câmpului; te vor face să mănânci iarbă ca boii şi şapte timpuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Prea înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă oricui vrea“.“ „(4:37) Acum, eu, Nebucadneţar, laud şi înalţ şi preamăresc pe Împăratul cerurilor, pentru că toate lucrările Lui sunt adevăr şi căile Lui sunt judecată şi El poate smeri pe cei care umblă cu mândrie“.“ „(5:21) Şi a fost alungat dintre fiii oamenilor şi inima lui s-a făcut ca a fiarelor şi locuinţa lui era cu măgarii sălbatici; îl hrăneau cu iarbă ca pe boi şi trupul lui era scăldat de roua cerurilor, până când a cunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că pune peste ea pe cine vrea.“; 2. Cronici 20.6 „şi a zis: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri? şi nu eşti Tu Cel care stăpâneşti peste toate împărăţiile naţiunilor? Şi în mâna Ta este tăria şi puterea şi nimeni nu Ţi se poate împotrivi.“). De aceea, guvernarea lui Dumnezeu este rareori vizibilă direct în fața ochilor noștri. Cartea Estera tratează în mod special această guvernare ascunsă a lui Dumnezeu; în întreaga carte, Numele lui Dumnezeu nu este menționat nici măcar o dată, dar în culise El este mereu prezent și ține frâiele în mână. Nimic nu se întâmplă fără voia Lui și El dirijează toate evenimentele astfel încât, în cele din urmă, scopul Său să fie atins.

   Această domnie ascunsă a lui Dumnezeu ne face adesea să ne întrebăm, ca Asaf în Psalmul 73, de ce Dumnezeu permite anumite lucruri în viața noastră. Dar trebuie să fim conștienți că totul este în mâinile lui Dumnezeu și că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8.28).

   Așadar, domnia lui Dumnezeu este acum ascunsă. În acest sens, Zaharia 14.9 „Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea va fi un singur Domn şi Numele Lui, unul singur.“ poate vorbi despre viitoarea domnie a lui Iahve: „Domnul va fi Împărat peste tot pământul” (compară cu Mica 4.7 „Şi o voi face pe cea şchioapă o rămăşiţă, iar pe cea care a fost alungată departe, o naţiune tare“. Şi Domnul va împărăţi peste ei pe muntele Sion de acum şi pentru totdeauna.“; Obad 21 „Şi cei care îi vor salva se vor sui pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Şi împărăţia va fi a Domnului.“). Abia în viitor, în Împărăția păcii, Dumnezeu Își va exercita direct domnia peste pământ. De altfel, multe dintre textele citate mai sus, în special din Psalmi, vorbesc de fapt în mod profetic despre timpul în care Iahve va fi Împărat peste tot pământul.

2. În multe pasaje din Vechiul Testament se vorbește despre Unsul, Mesia, care va fi Împărat peste popor (Ezechiel 37.22 „Şi-i voi face o singură naţiune în ţară, pe munţii lui Israel; şi un singur împărat va fi împărat pentru ei toţi; şi nu vor mai fi două naţiuni, nici nu vor mai fi despărţiţi în două împărăţii.“). Dumnezeu Și-a uns Împăratul peste Sion (Psalmul 2; compară cu Isaia 32.1 „Iată, un împărat va împărăţi cu dreptate şi căpeteniile vor conduce cu judecată.“; Zaharia 9.9 „✡ Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine; El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar, chiar pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.“). Acum știm cine este acest Mesia: este Isus Hristos, Omul din Nazaret, din seminția lui David, dar în același timp Iahve Însuși și, ca atare, rădăcina lui David (Apocalipsa 22.16 „„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă“.“). „El va împărăți peste casa lui Iacov pentru totdeauna, și împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1.33). Numeroase profeții se referă la El. Se poate spune că în Vechiul Testament este schițat un profil al acestui Împărat care va veni. Uneori în profeții clare, alteori într-o formă mai ascunsă, cum ar fi în textele din Cartea Proverbelor, în care se vorbește despre „Împărat” (Proverbele 14.28,35; 16.10,12-15; 19.12; 20.2,8,26,28; 21.1; 22.11,29; 25.2,3,5,6; 29.4,14; 30.31; 31.3,4). Vechiul Testament este, ca să spunem așa, un singur strigăt către Sion: „Iată, Împăratul tău vine!”

3. În cartea Daniel găsim însă o profeție care merge și mai departe. Această carte a Bibliei este de o mare importanță, deoarece descrie situația care a apărut când Dumnezeu nu a mai putut exercita domnia Sa peste Israel. Dumnezeu a transferat domnia peste această lume imperiilor care s-au succedat (Daniel 2); nu vom intra aici în detalii. Dar, în cele din urmă, „în zilele împăraților acestora, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată; și împărăția aceea nu va trece la alt popor; ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, dar ea va rămâne pentru totdeauna” (Daniel 2.44).

   Și cine va fi împăratul în această Împărăție? Pentru a afla aceasta, trebuie să deschidem la Daniel 7. Acolo trec din nou în fața noastră imperiile mondiale: Imperiul Babilonian (Daniel 7.4 „Cea dintâi era ca un leu şi avea aripi de vultur; am privit până i s-au smuls aripile. Şi a fost înălţată de la pământ şi făcută să stea pe două picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.“), Imperiul Persan (Daniel 7.5 „Şi iată o altă fiară, a doua, asemenea unui urs, şi s-a ridicat pe o coastă. Şi avea trei coaste în gura ei, între dinţii ei; şi i se zicea aşa: «Ridică-te, mănâncă multă carne».“), Imperiul Greco-Macedonian (Daniel 7.6 „După aceasta am privit şi iată alta, ca un leopard, şi avea patru aripi de pasăre pe spatele ei; şi fiara avea patru capete, şi i s-a dat stăpânire.“) și, în cele din urmă, Imperiul Roman (Daniel 7.7,8 „(7) După aceea am privit în viziunile de noapte şi iată o a patra fiară, înspăimântătoare şi îngrozitoare şi nemaipomenit de puternică; şi avea dinţi mari de fier, mânca şi sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; şi ea era deosebită de toate fiarele care au fost înaintea ei şi avea zece coarne. (8) Priveam atent coarnele şi, iată, un alt corn mic s-a ridicat printre ele şi trei din coarnele dintâi au fost smulse dinaintea lui; şi, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea lucruri mari.“). Dar aceste imperii mondiale nu vor domina pentru totdeauna scena (Daniel 7.12 „Cât despre celelalte fiare, li s-a luat stăpânirea; totuşi vieţile li s-au prelungit pentru un anumit timp şi ceas.“). Citim apoi:

   „Am privit până au fost puse niște tronuri, și Cel Bătrân de zile S-a așezat. Veșmântul Lui era alb ca zăpada și perii capului Său ca lâna curată; tronul Lui era flăcări de foc și roțile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa și ieșea dinaintea Lui; mii de mii Îi slujeau și zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. Judecata s-a ținut și cărțile s-au deschis. ... Am privit în viziunile de noapte și, iată, Unul ca un Fiu al Omului venea cu norii cerurilor; și s-a apropiat de Cel Bătrân de zile și L-au adus înaintea Lui. Și I s-a dat stăpânire și glorie și o împărăție, pentru ca toate popoarele, națiunile și limbile să-I slujească. Stăpânirea Lui este o stăpânire eternă, care nu va trece, și împărăția Lui nu va fi nimicită.” (Dan 7.9-10,13-14).

   Ce este atât de deosebit în această vestire? Să citim din nou versetul 13: „și, iată, Unul ca un Fiu al Omului venea cu norii cerurilor.” Niciun profet nu vestise aceasta! Profeții știau că Iahve este Împărat peste tot pământul și că în curând Își va exercita direct domnia și că Mesia va fi Împărat peste Israel. Dar faptul că unui Om I se va da o domnie eternă peste „toate popoarele, națiunile și limbile” este ceva cu totul deosebit! Nu trebuie să ghicim cine este acest Fiu al Omului. Din Evanghelii știm cât de des Domnul nostru s-a numit astfel. Da, El va exercita în curând domnia, nu doar ca Mesia, ca Împărat uns peste Israel, ci ca Fiu al Omului peste tot pământul. Expresia „Fiu al Omului” nu se referă la Mesia ca fiu al lui David din casa împărătească israelită. Ea se referă la El ca la un Om și, prin aceasta, El este legat de întreaga omenire, nu doar în mod special de poporul Israel. Daniel 7 arată, de asemenea, că Fiul Omului și Iahve sunt în esență identici (Daniel 7.22 „până a venit Cel Bătrân de zile şi judecata a fost dată sfinţilor locurilor preaînalte şi a sosit timpul hotărât şi sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.“; vezi și Mica 2.13; 5.2 „(2:13) Unul care răzbate s-a suit înaintea lor: au răzbit şi au trecut spre poartă şi au ieşit pe ea. Şi împăratul lor a trecut înaintea lor, şi Domnul în fruntea lor.“ „(5:2) „Şi tu, Betleeme, Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine Îmi va ieşi cel care va fi Stăpânitor în Israel, ale cărui origini sunt din vechime, din zilele eternităţii“.“; Zaharia 14.3,5 „Şi Domnul va ieşi şi va lupta cu naţiunile acelea, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei.“ „„Şi voi veţi fugi prin valea munţilor Mei, pentru că valea munţilor se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi, cum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda“. Şi Domnul Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.“).

Venirea Împărăției

Împăratul a venit. Isus Hristos S-a născut în cetatea lui David, din seminția lui David. Mesagerul Său, Ioan Botezătorul, a mers înaintea Lui și, în cele din urmă, El Însuși a apărut cu vestirea către poporul Israel: „Împărăția cerurilor s-a apropiat” (Matei 3.2; 4.17; Marcu 1.15 „şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!““); și El a trimis pe ucenicii Săi să predice același mesaj (Matei 10.7 „Şi, mergând, predicaţi, spunând: «Împărăţia cerurilor este aproape!»“; Luca 10.9 „şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi spuneţi-le: «Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi».“). Împărăția era aproape; singura problemă era: va fi pregătit poporul să-L primească pe Împărat? Dacă L-ar fi acceptat, Împărăția lui Dumnezeu s-ar fi instaurat în toată gloria ei pământească, așa cum fusese prezis de profeți. Astăzi este prezentat adesea ca și cum Domnul nicidecum nu ar fi vrut acest fapt. Da, ucenicii credeau că Domnul Isus voia o împărăție pământească! Ei voiau să stea la dreapta și la stânga Lui în această împărăție, nu-i așa? El nu voia o împărăție pământească, ci una spirituală. El nu voia să fie Împărat peste o împărăție pământească, ci să fie Împărat în inimile oamenilor.

Ce prostie că ucenicii – și iudeii în general – nu au înțeles aceasta!

Dar dacă argumentăm astfel, uităm toate profețiile din Vechiul Testament, care anunțau în mod clar o Împărăție pământească. Se subliniază în mod repetat că venirea Împărăției ar fi însemnat împlinirea acestor profeții (de exemplu, Matei 1.23; 2.5; 15.23; 3.4; 4.12-16; 8.17; 11.10; 12.17-21 „(1:23) „Iată, fecioara va fi însărcinată şi va naşte un Fiu şi-I vor pune numele Emanuel“, care tradus este: Dumnezeu cu noi.“ „(2:5) Şi ei i-au spus: „În Betleemul din Iudeea, pentru că aşa este scris prin profetul:“ „(15:23) Dar El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Săi s-au apropiat şi-L rugau, spunând: „Dă-i drumul, pentru că strigă după noi“.“ „(3:4) Şi acest Ioan îşi avea îmbrăcămintea din păr de cămilă şi un brâu din piele în jurul mijlocului său; şi hrana lui era lăcuste şi miere sălbatică.“ „(4:12) Şi, auzind că Ioan a fost închis, a plecat în Galileea; (4:13) şi, părăsind Nazaretul, a venit şi a locuit în Capernaum, care este lângă mare, în ţinuturile lui Zabulon şi Neftali, (4:14) ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: (4:15) „Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, pe calea mării, dincolo de Iordan, Galileea naţiunilor: (4:16) poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare şi celor care stăteau în ţinutul şi în umbra morţii le-a răsărit lumină“.“ „(8:17) ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin profetul Isaia, care zice: „El Însuşi a luat neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre“.“ „(11:10) pentru că acesta este cel despre care este scris: «Iată, Eu trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta».“ „(12:17) ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: (12:18) „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu în care sufletul Meu Îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti judecată naţiunilor. (12:19) Nu Se va certa, nici nu va striga, nici nu-I va auzi cineva glasul pe străzi. (12:20) Nu va rupe o trestie frântă şi nu va stinge un fitil care fumegă, până va aduce biruinţa judecăţii. (12:21) Şi naţiunile vor spera în Numele Lui“.“).

Dar nu le-a interzis Domnul Isus Însuși ucenicilor Săi să spună că El este Unsul (Matei 12.16; 16.20 „(12:16) şi le-a poruncit cu tărie să nu-L facă să fie cunoscut public,“ „(16:20) Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.“)? Desigur, dar pentru aceasta exista un motiv foarte deosebit. În momentul în care Domnul a spus aceasta, timpul în care El trebuia să Se prezinte poporului ca Împărat trecuse. El fusese respins și acum nu-L mai aștepta decât suferința (Matei 16.21 „De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe de la bătrâni şi de la preoţii de seamă şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învieze.“). Această respingere a Împăratului este un capitol întunecat din istoria Împărăției lui Dumnezeu; un capitol pe care trebuie să-l studiem cu atenție, pentru a înțelege locul pe care Împărăția îl ocupă acum.

Împăratul respins

Evanghelia după Matei se ocupă în principal de Domnul Isus ca Împăratul care vine. Genealogia Lui este prezentată, așa cum se obișnuiește în cazul împăraților: El era descendent din David și Avraam (Matei 1.1-16). Înțelepții din Răsărit (magii) au venit să se închine Împăratului iudeilor (Matei 2.1-12). Când a venit timpul ca Domnul să lucreze, a apărut mai întâi vestitorul Său (Matei 3.1-12). După ispitirea din pustie, Domnul Și-a chemat ucenicii și a mers pretutindeni să predice „Evanghelia Împărăției” (Matei 4.23; compară cu Matei 9.35; 13.19; 24.14 „(9:35) Şi Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţându-i în sinagogile lor şi predicând Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă trupească.“ „(13:19) Când aude cineva Cuvântul Împărăţiei şi nu-l înţelege, cel rău vine şi răpeşte ceea ce a fost semănat în inima lui; acesta este cel semănat lângă drum.“ „(24:14) Şi această Evanghelie a Împărăţiei va fi predicată în toată lumea, spre mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul.“; Luca 4.43; 8.1; 9.2,11,60; 16.16 „(4:43) Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis“.“ „(8:1) Şi a fost că, după aceea, El umbla din cetate în cetate şi din sat în sat, predicând şi vestind Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu; şi cei doisprezece erau împreună cu El,“ „(9:2) Şi i-a trimis să vestească Împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi.“ „(9:11) Iar mulţimile, aflând, L-au urmat; şi El i-a primit şi le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi îi vindeca pe cei care aveau nevoie de vindecare.“ „(9:60) Dar Isus i-a spus: „Lasă morţii să-şi înmormânteze morţii lor, iar tu mergi şi vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu“.“ „(16:16) Legea şi profeţii au fost până la Ioan; de atunci Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se vesteşte şi fiecare dă năvală să intre în ea.“). În Matei 5–7 se află Predica de pe munte, de fapt un fel de constituție pentru Împărăția lui Dumnezeu. Prin minuni și semne, Domnul a arătat că El era Mesia (Matei 9) și i-a trimis pe ucenicii Săi să vestească și ei Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Între timp, însă, împotrivirea fariseilor devenise evidentă (Matei 11.1-6). Ei Îl numeau pe Mesia „om mâncăcios și băutor de vin” (Matei 11.19). Chiar și cetățile în care El făcuse cele mai multe minuni, Horazin, Betsaida și Capernaum, nu se convertiseră (Matei 11.20-24 „(20) Atunci a început să mustre cetăţile în care avuseseră loc cele mai multe din lucrările Lui de putere, pentru că nu se pocăiseră. (21) Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaida! Pentru că, dacă în Tir şi în Sidon ar fi avut loc lucrările de putere care au avut loc în voi, de mult s-ar fi pocăit în sac şi cenuşă. (22) Dar vă spun că mai uşor va fi pentru Tir şi Sidon în ziua judecăţii, decât pentru voi. (23) Şi tu, Capernaume, care ai fost înălţat până la cer, vei fi coborât până la Locuinţa morţilor, pentru că, dacă lucrările de putere care au avut loc în tine ar fi avut loc în Sodoma, ar fi rămas până astăzi. (24) Dar vă spun că mai uşor va fi pentru pământul Sodomei în ziua judecăţii, decât pentru tine“.“). Cei care se considerau „înțelepți și pricepuți” L-au respins; de aceea, Domnul S-a adresat acum „pruncilor”, celor puțini, care aveau o credință copilărească în El, și le-a revelat pe Tatăl (Matei 11.21-30). În Matei 12 are loc ruptura definitivă. Hristos a trebuit să-i condamne aspru pe farisei (Matei 12.1-13), iar aceștia au discutat cum să-L omoare (Matei 12.14 „Dar fariseii, ieşind, s-au sfătuit împotriva Lui cum să-L omoare.“). Da, au mers chiar atât de departe încât au atribuit lui satan ceea ce știau că era lucrarea Duhului Sfânt (Matei 12.22-37). Pentru această hulă împotriva Duhului Sfânt nu era iertare; unei generații atât de rele și adultere nu mai putea fi dat niciun semn (Matei 12.39 „Dar El, răspunzând, le-a spus: „O generaţie rea şi adulteră cere un semn; şi nu i se va da un alt semn, decât semnul profetului Iona.“). Casa lui Israel era „măturată și împodobită”; respectarea legilor era punctuală, dar acum, că L-au respins pe Domnul Isus, nu mai puteau aștepta decât șapte duhuri rele, care le-ar fi făcut soarta mai rea decât la început. Nu este de mirare că Domnul arată clar în Matei 12.46-50 „(46) Iar pe când vorbea El încă mulţimilor, iată, mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să-I vorbească. (47) Atunci cineva I-a spus: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească“. (48) Dar El, răspunzând, a spus celui care I-a vorbit: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?“ (49) Şi, întinzându-Şi mâna spre ucenicii Săi, a spus: „Iată mama Mea şi fraţii Mei. (50) Pentru că oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate sau soră sau mamă“.“ că legăturile Sale familiale cu poporul Israel nu mai au niciun rol de acum înainte. De acum înainte, El nu va mai recunoaște ca frați și rude decât pe cei care au o legătură morală cu El: „Oricine va face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este fratele sau soră sau mamă” (Matei 12.50). Astfel este clar indicat caracterul pe care îl va avea acum Împărăția. În Matei 13, Domnul Isus explică apoi, sub forma a șapte parabole, cum va arăta Împărăția după ce Împăratul va fi fost respins.

Tainele Împărăției cerurilor

Ce poveste tristă! Împăratul fusese respins; la fel ca cetățenii din parabola minelor, iudeii strigau, ca să zicem așa: „Nu vrem ca acesta să împărățească peste noi!” (Luca 19.14). Nu că iudeii nu voiau un împărat. Cu o ocazie anterioară, Domnul Isus a trebuit să Se retragă într-un loc singuratic pentru a împiedica oamenii să-L facă Împărat cu forța (Ioan 6.15 „Isus deci, cunoscând că au de gând să vină şi să-L ia ca să-L facă împărat, S-a retras din nou în munte, El singur.“). Dar deja a doua zi s-a văzut: de îndată ce Domnul le-a arătat că nu aveau viață în ei și le-a atins conștiința, „s-au împrăștiat”. „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?” (Ioan 6.60). Nu, atâta timp cât poporul nu se convertea, Hristos nu putea accepta domnia ca Împărat peste Israel. Înaintea lui Pilat, El a mărturisit: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor; dar acum Împărăția Mea nu este de aici” (Ioan 18.36). Înseamnă aceasta că Domnul nu va mai fi niciodată Împărat peste această lume? Nu, nu înseamnă asta; în viitor, glasuri puternice vor spune în ceruri: „Împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului Său și El va împărății în vecii vecilor” (Apocalipsa 11.15; compară cu Apocalipsa 12.10 „Şi am auzit un glas puternic în cer, spunând: „Acum a venit mântuirea şi puterea şi Împărăţia Dumnezeului nostru şi autoritatea Hristosului Său; pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri, cel care-i acuza înaintea Dumnezeului nostru zi şi noapte;“). Înseamnă asta că Domnul va fi Împărat abia în viitor? Nici asta nu este ceea ce se vrea a spune, pentru că Domnul Isus îi spune lui Pilat: „Tu zici [că Eu sunt Împărat]” (Matei 27.11). Domnul Isus este, așadar, cu siguranță un Împărat. Împărăția lui Dumnezeu a venit cu siguranță; dar nu este (încă) o Împărăție cu o sferă de putere lumească, vizibilă; aceasta va fi abia în viitor. Ea este o Împărăție care nu este (încă) vizibilă în același mod ca, de exemplu, Împărăția Babiloniană, Medo-Persană, Greco-Macedoneană sau Romană. Dar împărăția este cu adevărat aici! Și Împăratul are cu adevărat supuși. Căci chiar dacă poporul Său L-a respins, chiar dacă cei puternici ai acestei lumi L-au răstignit, există și în acest timp oameni care vor să fie ascultători acestui Hristos respins. Ei formează Împărăția lui Dumnezeu în acest timp, și noi ne vom ocupa acum de ceea ce conține această Împărăție.

Mai întâi trebuie să ne îndreptăm atenția către Matei 13, pentru că acolo Domnul arată clar ce formă va lua Împărăția în timpul respingerii Împăratului. Vom înțelege că aceasta era un mister, o formă ascunsă a Împărăției, despre care nu se vorbea încă în Vechiul Testament (Matei 13.35 „ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura în parabole, voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“.“).

Parabolele despre Împărăția lui Dumnezeu

Nu intenționez să explic în întregime Matei 13; pentru aceasta, vă recomand alte cărți pe această temă. Cu toate acestea, va fi necesar să evidențiem din fiecare dintre aceste șapte parabole aspecte ale Împărăției lui Dumnezeu în această perioadă.[1]

1. Parabola semănătorului (Matei 13.1-9; 18-23) arată clar modul în care va fi întemeiată Împărăția lui Dumnezeu: nu prin violență sau constrângere, ci prin vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul nu va da roade la toți cei care Îl vor auzi; doar la o parte din ei va „cădea pe pământ bun” și va da roade. Și nici aceste roade nu vor fi la fel pentru toți: pentru unii vor fi sută la sută, pentru alții șaizeci la sută, iar pentru alții doar treizeci la sută.

2. Parabola neghinei din ogor (Matei 13.24-30) arată clar că cel rău nu stă inactiv, când se propovăduiește Cuvântul. În timp ce oamenii dormeau (și cât de puțin vigilenți eram noi, creștinii, de multe ori!), vrăjmașul a avut ocazia să semene neghină printre grâu, o plantă atât de asemănătoare cu grâul, încât era greu de distins de acesta. Așa arată acum Împărăția: acolo unde a fost predicat Cuvântul – spus în general, teritoriul tuturor celor care se numesc creștini – se află adevărații credincioși (grâul), dar printre ei se află și neghina: oameni care sunt creștini doar în aparență; sunt botezați, plătesc cu sfințenie impozitul bisericesc și merg în fiecare duminică la biserică în hainele lor îngrijite, dar nu au viață din Dumnezeu; nu au nici cea mai mică idee despre convertire și credința în Domnul Isus. Dar cine poate vedea în inima altuia? Cine poate spune dacă cineva este cu adevărat născut din nou sau nu? Abia la „recoltare”, la revenirea lui Hristos, se va vedea cine erau adevărații creștini și cine avea doar o fațadă creștină.

3. Parabola grăuntelui de muștar (Matei 13.31,32 „(31) Le-a pus înainte altă parabolă, spunând: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul lui: (32) el este, în adevăr, mai mic decât toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât verdeţurile şi se face un copac, astfel încât păsările cerului vin şi se cuibăresc în ramurile lui“.“) arată că se vor întâmpla și mai multe: Împărăția va crește și va deveni un „copac mare”. În Scriptură, copacii sunt întotdeauna o imagine a unei mari puteri pământești (Ezechiel 17.22-24; 31.1-18; Daniel 4.10-16). Nu s-a întâmplat la fel cu creștinismul? Creștinii au uitat că nu aparțin pământului, iar de pe vremea lui Constantin cel Mare, creștinismul a devenit o putere politică importantă. În curând, marele Babilon, creștinismul stricat, va fi judecat de Dumnezeu, pentru că a devenit „locuință a demonilor și închisoare a oricărui duh necurat și închisoare a oricărei pasări necurate și urâte” (Apocalipsa 18.2).

4. Din parabola aluatului (Matei 13.33 „Le-a spus altă parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până s-a dospit tot“.“) reiese că răul (pentru care aluatul este întotdeauna o imagine în Scriptură[2]) va pătrunde în cele din urmă în mod ascuns în toată Împărăția. Dacă lăsăm creștinismul să-și asume responsabilitatea, acesta va eșua complet; nu trebuie decât să ne uităm în jurul nostru pentru a găsi dovada tristă că acest fapt s-a întâmplat deja.

5. Din fericire, însă, în parabola comorii ascunse în ogor (Matei 13.44 „Împărăţia cerurilor este asemenea unei comori ascunse în ogor, pe care un om, găsind-o, a ascuns-o; şi, de bucuria ei, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela.“) găsim altceva. În interiorul Împărăției se află o comoară atât de prețioasă pentru Domnul Isus, încât El a renunțat la tot ce avea și a cumpărat tot ogorul pentru a o avea. Această comoară este Adunarea (Biserica)[3], care este atât de prețioasă pentru Hristos încât El Și-a dat viața pentru ea (Efeseni 5.25 „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea,“); Adunarea, care în acest timp este ascunsă în Împărăție (compară cu 2. Corinteni 4.3 „Iar dacă şi Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care pier,“). Cine mai recunoaște în situația confuză actuală adevărata Adunare (Biserică), formată din toți credincioșii adevărați? Ea este ascunsă, dar ea există, și către această Adunare se îndreaptă dragostea Domnului Isus.

6. În parabola despre perla de mare valoare ni se arată clar că Domnul Isus nu a cumpărat doar întreaga lume, ci în mod deosebit această perlă prețioasă, care era scumpă inimii Lui. Este de remarcat, de altfel, că Hristos le-a spus aceste ultime trei parabole numai ucenicilor Săi (Matei 13.36 „Apoi, dând drumul mulţimilor, El a intrat în casă; şi ucenicii Săi au venit la El, spunând: „Explică-ne parabola neghinei din ogor“.“); din aceasta reiese clar că aceste parabole nu se referă la latura publică, vizibilă pentru toți, a Împărăției, ci la aspectele mai ascunse.

7. În cele din urmă, parabola năvodului (Matei 13.47-50 „(47) Din nou, Împărăţia cerurilor este asemenea unui năvod aruncat în mare şi care a adunat de toate; (48) din care, când s-a umplut, trăgându-l pe ţărm şi stând jos, au adunat în vase pe cele bune şi au aruncat afară pe cele rele. (49) Aşa va fi la sfârşitul veacului: îngerii vor ieşi şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi; (50) şi îi vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“.“) oferă imaginea finală: la sfârșit, „cei răi vor fi separați de cei drepți”. Dar acum Împărăția este încă un amestec de „pești buni și pești răi”, de credincioși și necredincioși.

Parabola celor zece mine

Deosebit de revelatoare pentru înțelegerea situației Împărăției în acest timp și a locului nostru în ea este și pilda celor zece mine, pe care Domnul Isus le-a spus-o ucenicilor Săi cu puțin înainte de intrarea Lui în Ierusalim (Luca 19.11-27). Era necesar ca ucenicii să fie avertizați, deoarece Împărăția lui Dumnezeu nu urma să se reveleze imediat în toată gloria ei, așa cum credeau ucenicii (Luca 19.11 „Dar, auzind ei acestea, El a adăugat şi a spus o parabolă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei gândeau că Împărăţia lui Dumnezeu urma să se arate îndată.“). Domnul arată clar că mai întâi El trebuie să părăsească pământul și să Se înalțe la cer. „Un om de neam ales a plecat într-o țară îndepărtată, ca să primească o împărăție și să se întoarcă” (Luca 19.12). Astfel, devine clar și caracterul special al Împărăției în acest timp: Împărăția este pe pământ, dar Împăratul se află în cer. „Cetățenii Lui” (Luca 19.14, iudeii) L-au respins; ei nu voiau ca El să fie Împăratul lor. Dar pe pământ, Împăratul are „slujitorii” Săi (Luca 19.13 „Şi, chemând zece robi ai săi, le-a dat zece mine şi le-a zis: «Faceţi comerţ cu ele până când vin».“), cărora le dă fiecăruia zece mine cu porunca: „Faceți comerț cu ele până când vin!” Le este promisă întoarcerea Împăratului, iar aceasta trebuie să fie pentru ei motivația de a-Și sluji Stăpânul. Astfel, locul nostru pe pământ ca și creștini în zilele noastre este ilustrat în mod clar: am primit porunca de a-L sluji pe Domnul nostru până va veni (compară cu 1. Tesaloniceni 1.9,10 „(9) pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat (10) şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.“).

Noi suntem slujitorii (robii) Domnului: „sclavii” Lui, și suntem robi buni (Luca 19.17 „Şi el i-a spus: «Bine, rob bun; pentru că ai fost credincios în foarte puţin, primeşte autoritate peste zece cetăţi».“) sau robi răi (Luca 19.22 „Şi el i-a spus: «Din cuvintele tale te voi judeca, rob rău. Ştiai că eu sunt om aspru, luând ce n-am pus şi secerând ce n-am semănat;“), în funcție de felul în care Îl slujim pe Domnul, așa cum El dorește. Întrebarea dacă toți robii sunt și credincioși adevărați nu este abordată aici; este exact imaginea Împărăției, în care se află toți cei care Îl recunosc pe Isus ca Domn, indiferent dacă sunt născuți din nou sau nu. Tema centrală a acestei parabole este venirea Domnului. Cel care a fost odată respins Se va întoarce în curând pentru a-Și primi Împărăția. Atunci cerul va răsuna de Aleluia, când „Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărățească” (Apocalipsa 19.6). Această zi va fi precedată de mari judecăți, pentru că Cel care este acum respins de lume nu va putea intra în stăpânirea Împărăției Sale decât după ce va curăța de orice pată teritoriul Său. Dar – și acest lucru reiese clar din pilda celor zece mine – când El va fi în curând Împărat, noi vom domni împreună cu El. Acum suntem încă robi, dar în curând Împăratul le va spune celor care L-au slujit bine: „Primește autoritate ...!” (Luca 19.17). Noi vom împărăți împreună cu El (2. Timotei 1.12 „Pentru acest motiv şi sufăr acestea, dar nu mă ruşinez, pentru că ştiu în Cine am crezut; şi sunt convins că El poate să păzească ce I-am încredinţat pentru ziua aceea.“); cu El vom sta pe tronul Lui (Apocalipsa 3.21 „Învingătorului îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, după cum şi Eu am învins şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe tronul Său».“); cu El vom judeca lumea și chiar îngerii căzuți (1. Corinteni 6.2,3 „(2) Sau nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, sunteţi voi nevrednici de cele mai neînsemnate judecăţi? (3) Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu atât mai mult lucrurile acestei vieţi.“). Atâta timp cât Împăratul este respins, noi suntem robii Lui; când Se va întoarce, vom fi coregenții Lui.

Vestirea Împărăției

După ce respingerea Domnului a atins punctul culminant în moartea Sa pe cruce, vestirea Împărăției lui Dumnezeu a continuat. Desigur, nu mai era vorba despre mesajul că Împărăția lui Dumnezeu se apropia (ca în Matei 3.2; 4.17; 10.7 „(3:2) şi spunând: „Pocăiţi-vă, pentru că s-a apropiat Împărăţia cerurilor“.“ „(4:17) De atunci a început Isus să predice şi să spună: „Pocăiţi-vă, pentru că s-a apropiat Împărăţia cerurilor“.“ „(10:7) Şi, mergând, predicaţi, spunând: «Împărăţia cerurilor este aproape!»“; Marcu 1.15 „şi spunând: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!““; Luca 10.9,11; 21.21 „(10:9) şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi spuneţi-le: «Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi».“ „(10:11) «Chiar praful care s-a lipit de noi din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră; totuşi să ştiţi aceasta, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu».“ „(21:21) Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi şi cei din mijlocul lui să plece afară şi cei din câmpuri să nu intre în el;“) – pentru că Împărăția era deja acolo; însă acum urma să ia temporar o formă cu totul diferită. Cu toate acestea, apostolii nu au abandonat tema Împărăției. În fond, nu era vorba doar de a vesti oamenilor că Isus era Mântuitorul, ci și că El era Domnul (Faptele apostolilor 2.36 „Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit“.“)! Nici respingerea Lui de către lume nu a schimbat acest fapt. Autoritatea Lui trebuia vestită; și oricine Îl mărturisea pe Isus ca Domn și mărturisea aceasta public prin botez, se supunea autorității Lui și intra, ca să zicem așa, în sfera de influență a Împărăției (vezi, de exemplu, Faptele apostolilor 8.12,13 „(12) Dar, când l-au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi, cât şi femei. (13) Şi Simon, chiar el a crezut şi, fiind botezat, stăruia să fie alături de Filip şi era uimit, văzând semnele şi lucrările mari de putere care se făceau.“). Trebuie să fim prudenți când spunem că Hristos nu este Împăratul nostru. Este adevărat că Scriptura nu-L numește astfel nicăieri, când este vorba despre relația noastră cu El, dar, pe de altă parte, poziția noastră în această lume este tocmai supunerea față de autoritatea Sa! În timp ce întreaga lume respinge autoritatea Sa, noi, creștinii credincioși, o acceptăm. Și exact asta înseamnă Împărăția lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel, în vorbirea sa ținută la Milet în fața bătrânilor din Efes, explică că slujirea sa în mijlocul lor a constat din trei părți:

1. El le-a vestit atât iudeilor, cât și grecilor „pocăința față de Dumnezeu și credința față de Domnul nostru Isus Hristos”. Aceasta era „Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 20.21,24).
2. Dar, în afară de aceasta, el propovăduia Împărăția lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 20.25 „Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am umblat predicând Împărăţia lui Dumnezeu, nu-mi veţi mai vedea faţa.“): el le explicase credincioșilor din Efes care era poziția lor pe pământ după convertirea lor și cum se aflau sub domnia lui Hristos. Ei trebuiau să-L asculte, trebuiau să-L slujească în practica zilnică a vieții lor de credință.
3. În al treilea rând, apostolul le-a vestit credincioșilor din Efes „tot planul lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 20.27). Această învățătură ne-a fost păstrată în Epistola către Efeseni (vezi, de exemplu, Efeseni 1.9-12,20-23; 2.7-9,19-22; 3.4-21).

Împărăția lui Dumnezeu are o legătură directă cu viața noastră de zi cu zi pe acest pământ. Nu putem neglija acest subiect, fără a aduce prejudicii vieții noastre de credință. Nu este bine să ne gândim doar la lucrarea lui Hristos pentru noi și la planurile veșnice ale lui Dumnezeu în favoarea noastră. Dacă devenim neglijenți în felul nostru de viață, aceasta va duce la un prejudiciu spiritual imens pentru noi înșine și la o mare dezonoare pentru Numele Domnului. De aceea, apostolii (și colaboratorii lor; vezi Coloseni 4.11 „şi Isus, cel numit Iust, care sunt din circumcizie. Aceştia sunt singurii împreună-lucrători cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu care mi-au fost mângâiere.“) au predicat Împărăția lui Dumnezeu. Despre aceasta se vorbește de șapte ori în Faptele apostolilor (Faptele apostolilor 1.8,12; 13.21; 19.8; 20.25; 28.23,31 „(1:8) ci veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, şi veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului“.“ „(1:12) Atunci s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cât un drum de sabat.“ „(13:21) Şi apoi au cerut un împărat; şi Dumnezeu le-a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chis, om din seminţia lui Beniamin;“ „(19:8) Şi, intrând în sinagogă, vorbea cu îndrăzneală, timp de trei luni discutând şi înduplecându-i cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu.“ „(20:25) Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am umblat predicând Împărăţia lui Dumnezeu, nu-mi veţi mai vedea faţa.“ „(28:23) Şi, hotărându-i o zi, veneau la el, la locuinţa lui, mai mulţi. El le vorbea de dimineaţa până seara, mărturisind despre Împărăţia lui Dumnezeu şi căutând să-i încredinţeze cu privire la Isus, atât din legea lui Moise, cât şi din profeţi.“ „(28:31) predicând Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţându-i cele despre Domnul Isus Hristos, cu toată îndrăzneala, fără piedică.“). Și rezultatele? Duhul lui Dumnezeu a lucrat în mod minunat. Efectul propovăduirii Împărăției lui Dumnezeu de către Pavel a fost, de exemplu, foarte clar în Efes. Nu a fost o dovadă puternică a faptului că Domnul a primit puterea asupra vieții acestor creștini, faptul că ei au adunat și au ars cărțile lor oculte (în valoare de 50.000 de arginți!) (vezi Faptele apostolilor 19.19 „Şi mulţi dintre cei care practicaseră vrăjitoria au adus cărţile şi le ardeau înaintea tuturor. Şi au socotit preţurile lor şi au găsit cincizeci de mii de arginţi.“; compară și cu Faptele apostolilor 19.9 „Dar, pentru că unii erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău Calea înaintea mulţimii, a plecat de la ei şi i-a separat pe ucenici, stând de vorbă zilnic în şcoala lui Tiran.“)? Într-adevăr, prin aceasta „Cuvântul lui Dumnezeu creștea cu putere și se întărea” (Faptele apostolilor 19.20).

Nu în cuvinte, ci în putere

Ca și credincioși, putem adesea vorbi foarte frumos. Dar în Împărăția lui Dumnezeu nu asta contează. Acolo contează faptele noastre, urmarea lui Hristos, faptul că suntem ucenici – aceasta ar trebui să fie caracteristica tuturor creștinilor: ucenici și urmași ai Domnului în Împărăția lui Dumnezeu. Foarte adesea, ucenicia este asociată cu Împărăția lui Dumnezeu. Voi menționa doar câteva pasaje. Când Barnaba și Pavel vorbesc despre Împărăția lui Dumnezeu în Listra, Iconia și Antiohia, se spune că „au făcut mulți ucenici” (Faptele apostolilor 14.21,22). În predica sa din Efes, Pavel a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu, iar apoi se spune că i-a separat pe ucenici (Faptele apostolilor 19.8,9 „(8) Şi, intrând în sinagogă, vorbea cu îndrăzneală, timp de trei luni discutând şi înduplecându-i cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. (9) Dar, pentru că unii erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău Calea înaintea mulţimii, a plecat de la ei şi i-a separat pe ucenici, stând de vorbă zilnic în şcoala lui Tiran.“). În discursul său din Milet, deja menționat, el a avertizat că se vor ridica oameni care vor spune lucruri stricate „ca să-i atragă pe ucenici după ei” (Faptele apostolilor 20.30; compară cu Faptele apostolilor 20.25 „Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am umblat predicând Împărăţia lui Dumnezeu, nu-mi veţi mai vedea faţa.“).

Este ușor să vorbești, dar ceea ce contează este urmarea practică: „Împărăția lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere” (1. Corinteni 4.20). Și nu este vorba despre lucruri exterioare. În Romani 14, Pavel arată că, ca și creștin, poți avea opinii diferite cu privire la faptul dacă trebuie sau nu să faci anumite lucruri. Desigur, există lucruri care sunt în mod evident greșite pentru toți, cum ar fi curvia; dar există și „lucruri îndoielnice”, asupra cărora se pot avea opinii diferite. De exemplu, dacă să respectăm sau nu anumite sărbători (Romani 14.6 „Cine ţine o zi, pentru Domnul o ţine. Şi cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că Îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Şi cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu.“) este o chestiune pe care fiecare trebuie să o decidă pentru sine, după conștiința sa. Nu trebuie să ne judecăm unii pe alții pentru astfel de lucruri, ci mai degrabă să ținem seama de slăbiciunile celuilalt. „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14.17). Este vorba despre chestiuni morale, despre acțiuni drepte în această lume, despre pace interioară și pace între oameni, despre bucuria vieții de credință – și toate acestea prin puterea Duhului Sfânt. Aceasta este slujirea pentru Hristos (Romani 14.18 „Pentru că cine slujeşte ca rob lui Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu şi aprobat de oameni.“); aceasta este supunerea practică sub autoritatea Sa; în aceasta constă Împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția Fiului dragostei Sale

Faptul că ne aflăm în Împărăția lui Dumnezeu înseamnă, așadar, că trebuie să ascultăm de Împărat. Din Romani 14 reiese însă deja că această ascultare nu este o ascultare oarbă. Nu este ascultarea legii: „Să faci, să nu faci, să nu faci ...”. Aceasta este foarte frumos exprimat în minunata expresie „Împărăția Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1.13). Suntem uniți cu Fiul dragostei lui Dumnezeu, pe care Îl cunoaștem ca Mântuitorul nostru. În El avem mântuirea, iertarea păcatelor (Coloseni 1.14 „în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.“), da, avem totul în El: „În El sunteți împliniți” (Coloseni 2.9). Mai mult decât în oricare altă epistolă, apostolul Pavel descrie în epistola către Coloseni gloria personală a lui Isus Hristos, Creatorul și Păstrătorul tuturor lucrurilor, în care locuiește toată plinătatea Dumnezeirii și care ne-a împăcat deja prin sângele crucii Sale și va împăca odată toate lucrurile (Coloseni 1.15-21). În lumina acestei glorii, ni se adresează chemarea: „Umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu: întăriți cu toată puterea, potrivit tăriei gloriei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă-răbdare, cu bucurie” (Coloseni 1.10,11). Aceasta nu este o slujire sclavagistă. Trebuie să ne fie o bucurie să-L slujim pe pământ pe Cel care ne-a unit atât de strâns cu Sine și ne-a făcut părtași la propria Sa glorie.

Împărăția lui Dumnezeu și Adunarea (Biserica)

Am văzut, așadar, că Împărăția lui Dumnezeu este în acest timp o realitate spirituală. Toți cei care mărturisesc că Isus este Domnul – chiar dacă lumea respinge în prezent domnia Lui – fac parte din ea. În linii mari, Împărăția este alcătuită din creștinătate, deoarece oricine se numește creștin mărturisește – cel puțin cu gura – autoritatea Domnului. Cu toate acestea, în Matei 13 am citit că în Împărăție va fi semănată neghină printre grâu și că, în cele din urmă, stricăciunea va pătrunde în toată Împărăția, ca aluatul. Abia la sfârșitul lumii cei răi vor fi separați de cei drepți. În acest loc, este important să subliniem pe scurt diferența dintre Împărăția lui Dumnezeu și Adunare. Căci Adunarea primește în mod expres porunca de a-i îndepărta pe cei răi din mijlocul ei (1. Corinteni 5.13 „Dar pe cei de afară îi judecă Dumnezeu. Înlăturaţi pe cel rău dintre voi înşivă!“); și când vine vorba de Adunare, suntem îndemnați să ne despărțim de lucrurile greșite, pe care le găsim în creștinătate (2. Timotei 2.19-22 „(19) Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, având pecetea aceasta: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“ şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!“ (20) Dar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare. (21) Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. (22) Dar fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.“). Însă pentru Împărăția lui Dumnezeu se aplică porunca, pe care Domnul recoltei a dat-o slujitorilor Săi: „Lăsați-le să crească împreună (neghina și grâul) până la seceriș” (Matei 13.30). Cu regret, Împărăția lui Dumnezeu cuprinde mult mai mult decât adevărații credincioși. Adunarea este, ca să spunem așa, un cerc mic în cadrul cercului mult mai mare al Împărăției;[4] ea este formată din toți credincioșii adevărați. Cu regret, din Adunare nu se mai vede mult. Dar toți cei care, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu trăiesc totuși unitatea Adunării în mijlocul unei creștinătăți divizate și doresc să o exprime prin celebrarea Cinei Domnului la masa Lui, toți cei care doresc să urmeze și astăzi poruncile lui Dumnezeu privind rânduiala Adunării – toți acești credincioși trebuie să țină seama de ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, printre altele, în 1. Corinteni 5. În casa lui Dumnezeu, adică în Adunare, trebuie menținută disciplina. Pe de altă parte, credincioșii nu vor încerca să îmbunătățească starea din Împărăția lui Dumnezeu, din creștinătate în general. Nu numai pentru că aceasta este imposibil, ci și pentru că Domnul Însuși a spus că grâul și neghina trebuie să crească împreună până la seceriș. Am provoca haos dacă am încerca să îndepărtăm neghina din creștinătate; am putea greși ușor și, în timp ce adunăm neghina, am putea smulge din greșeală și grâul. În curând se va întâmpla aceasta; atunci „Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor aduna din Împărăția Sa toate prilejurile de poticnire și pe cei care practică nelegiuirea și îi vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 13.41,42).

Împărăția cerurilor și Împărăția lui Dumnezeu

Este remarcabil faptul că Matei folosește aproape întotdeauna expresia „Împărăția cerurilor” (Matei 3.2; 4.17; 10.7; 5.3,10,19,20; 7.21; 8.11; 11.11,12; 13.11,24,31,33,44,47,52; 16.19; 18.1,3.4,23; 19.12,14,23; 20.1; 22.5; 23.13; 25.1), în timp ce celelalte Evanghelii vorbesc în mod constant despre „Împărăția lui Dumnezeu”.[5] Acest fapt nu este, desigur, lipsit de semnificație. Semnificația acestei diferențe reiese din două fapte:

1. Expresia „Împărăția lui Dumnezeu” apare numai în Faptele apostolilor și în epistole; nicăieri nu citim acolo despre Împărăția cerurilor. Aceste pasaje se referă fără îndoială la aspectul Împărăției ca fiind Împărăția lui Dumnezeu, în care trebuie să domnească ordinea morală corespunzătoare naturii lui Dumnezeu.
2. Există câteva pasaje în Evanghelia după Matei, în care se vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu (Matei 6.33; 12.28; 19.24; 21.31 „(6:33) Căutaţi dar întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor da pe deasupra.“ „(12:28) Dar, dacă Eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.“ „(19:24) Şi din nou vă spun: Mai uşor este să treacă o cămilă printr-o ureche de ac, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu“.“ „(21:31) Care dintre cei doi a făcut voia tatălui?“ Ei ·I-au spus: „Cel dintâi“. Isus ·le-a spus: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.“). Din context, este vorba tot despre Împărăție în aspectele sale morale și spirituale.

Expresia „Împărăția cerurilor” se referă mai degrabă la principiile cerești, pe care ar trebui să se întemeieze Împărăția. Aceasta este potrivit mai ales în Evanghelia după Matei, unde Domnul Se prezintă ca Mesia al lui Israel. Iudeii așteptau o Împărăție pământească, și pe bună dreptate. Cu toate acestea, ei credeau că această Împărăție se va baza pe principii pur pământești – și tocmai acesta era motivul pentru care Îl respingeau pe Împărat, deoarece El voia să introducă principii cerești în Împărăția Sa (vezi, de exemplu, Matei 5.12,16,45,48; 6.1,9,14; 19.21.26,32; 7.11,21).

Unii au sugerat că Împărăția cerurilor este mai mare decât Împărăția lui Dumnezeu: aceasta din urmă ar cuprinde doar adevărații credincioși. Pentru aceasta sunt aduse două argumente:

1. În primul rând, se subliniază faptul că pilda despre neghina din ogor apare la Matei, nu și la Marcu și Luca. Concluzia ar fi atunci că în Împărăția lui Dumnezeu nu ar fi amestecați credincioși cu necredincioși, neghină cu grâu (ca în Împărăția cerurilor). Acest argument nu este însă întemeiat. Și în pildele din Marcu și Luca, grăuntele de muștar capătă dimensiuni mai mari decât în mod normal, ceea ce indică faptul că Împărăția lui Dumnezeu cuprinde mai mult decât se intenționa. Atât la Marcu, cât și la Luca (Marcu 4; Luca 8) găsim, de asemenea, pilda semănătorului. Și acolo este vorba despre oameni care „nu cred și nu sunt mântuiți” (Luca 8.12) și „cad în ispită” (Luca 8.13).
2. Un al doilea argument se bazează în esență pe Ioan 3.3,5: „Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu. ... Dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.” Din aceasta se concluzionează că numai oamenii născuți din nou se află în Împărăția lui Dumnezeu. La o analiză mai atentă, însă, această concluzie este pripită:
   • Când se vestește Împărăția lui Dumnezeu și Împărăția cerurilor, se spune întotdeauna că nu oricine poate intra în ele; Împărăția lui Dumnezeu nu este predicată niciodată ca și cum o formă exterioară ar fi suficientă pentru a intra în ea. „Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția cerurilor” (Matei 18.3; vezi și Matei 5.20; 7.21; 11.12; 19.23; 23.13 „(5:20) Pentru că vă spun că, dacă dreptatea voastră n-o va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.“ „(7:21) Nu oricine Îmi zice «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.“ „(11:12) Iar din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor este luată cu năvală şi cei năvalnici o apucă.“ „(19:23) Şi Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun: Cu greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.“ „(23:13) Dar vai de voi, cărturari şi farisei, făţarnicilor! pentru că voi închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; pentru că nici voi nu intraţi, nici pe cei care intră nu-i lăsaţi să intre.“; compară cu Matei 5.3,10; 19.14 „(5:3) „Ferice de cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor.“ „(5:10) Ferice de cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor.“ „(19:14) Dar Isus a spus: „Lăsaţi copilaşii şi nu-i opriţi să vină la Mine, pentru că Împărăţia cerurilor este a unora ca ei“.“). Faptul că mai târziu răul s-a strecurat înăuntru nu a fost niciodată intenția lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a deschis niciodată în mod expres ușa Împărăției pentru cei care nu sunt născuți din nou!
   • Întrebarea este, de altfel, ce înseamnă de fapt „a intra în Împărăția lui Dumnezeu”. Nu este deloc sigur că Ioan 3 se referă la această perioadă. Din Faptele apostolilor 14.22 „întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi spunând că prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu.“ („prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu”) rezultă că „a intra în Împărăția lui Dumnezeu” are uneori un sens mult mai larg decât a face parte din Împărăția lui Dumnezeu în acest timp. Oamenii, cărora le vorbeau Pavel și Barnaba, îndeplineau condiția din Ioan 3: erau născuți din nou. Dar pentru a „intra” cu adevărat, când „împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului Său” (Apocalipsa 11.15), ei (și noi) trebuiau mai întâi să treacă prin suferință. „Dacă trecem cu răbdare prin suferință[6], vom și împărăți împreună” (2. Timotei 2.12). Când Domnul a vorbit cu Nicodim, această diferențiere nu putea fi încă făcută, deoarece Împărăția nu luase încă forma intermediară pe care o are astăzi.
   • Textele din 1. Corinteni 5.10; 15.50 „(5:10) nu cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani şi hrăpăreţi, sau idolatri, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.“ „(15:50) Dar aceasta spun, fraţilor, că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moşteneşte neputrezirea.“; Efeseni 5.5 „Pentru că ştiţi aceasta, cunoscând că nici un curvar, sau necurat, sau lacom de bani, care este un idolatru, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.“ (care sunt adesea citate) se referă, de asemenea, la moștenirea viitoare în Împărăția lui Dumnezeu. Este clar că un desfrânat etc. nu poate fi un împreună-moștenitor al lui Hristos. Aceasta este valabil numai pentru adevărații credincioși, care sunt spălați (1. Corinteni 5). Trebuie să aprofundăm acest aspect viitor.

Viitorul Împărăției

Împăratul nu va rămâne respins pentru totdeauna. Împărăția lui Dumnezeu nu va continua să existe veșnic în forma ascunsă, în care există acum. Venirea Împărăției în putere și glorie nu este subiectul nostru acum, dar trebuie totuși să o abordăm pe scurt. Am menționat deja acest aspect: „Omul de neam ales” (Domnul Isus), care a plecat într-o țară îndepărtată pentru a primi o Împărăție pentru Sine, Se va întoarce (Luca 19.12 „Deci a spus: „Un om de neam ales a plecat într-o ţară îndepărtată, ca să primească o împărăţie şi să se întoarcă.“). Iar nouă, celor care credem, ne este promisă „intrarea în Împărăția eternă a Domnului nostru Isus Hristos” (2. Petru 1.11).

În ea vom primi moștenirea noastră (Matei 5.5 „Ferice de cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul.“; 1. Corinteni 6.9,10; 15.50 „(6:9) Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei care se masturbează, nici homosexualii, (6:10) nici hoţii, nici lacomii de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.“ „(15:50) Dar aceasta spun, fraţilor, că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea nu moşteneşte neputrezirea.“; Galateni 5.21; Efeseni 1.14,18; 5.5 „(1:14) care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.“ „(1:18) luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi“ „(5:5) Pentru că ştiţi aceasta, cunoscând că nici un curvar, sau necurat, sau lacom de bani, care este un idolatru, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.“; Coloseni 3.24 „ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi Domnului Hristos!“; Evrei 9.15 „Şi pentru aceasta este El Mijlocitor al unui legământ nou, pentru ca, având loc moartea pentru răscumpărare din încălcările de sub întâiul legământ, cei chemaţi să primească promisiunea moştenirii eterne.“; Apocalipsa 21.7 „Cel care învinge va moşteni acestea. Şi Eu îi voi fi Dumnezeu şi el Îmi va fi fiu.“). Scriptura ne numește „moștenitori” (Romani 8.17; Galateni 3.29; 4.1,7; Tit 3.7 „pentru ca, îndreptăţiţi prin harul Său, să devenim moştenitori ai vieţii eterne potrivit speranţei.“; Iacov 2.5 „Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care le-a promis-o celor care-L iubesc?“). Noi suntem împreună-moștenitori cu Hristos (Romani 8.17 „Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă, în adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună cu El.“), pentru că Hristos Însuși este adevăratul Moștenitor (Matei 21.38 „Dar viticultorii, văzând pe fiul, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm şi să luăm în stăpânire moştenirea lui!»“; Marcu 12.7 „Dar viticultorii aceia au zis între ei: «Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră!»“; Luca 20.14 „Dar viticultorii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei, spunând: «Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, pentru ca moştenirea să fie a noastră».“; Evrei 1.2 „la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul – pe care L-a rânduit moştenitor a toate, prin care a făcut şi lumile –“). Mielul, care a fost junghiat, leul din seminția lui Iuda, care a biruit, va primi în curând moștenirea din mâna lui Dumnezeu (Apocalipsa 5.11-14 „(11) Şi am văzut: şi am auzit glas de îngeri mulţi de jur împrejurul tronului şi al făpturilor vii şi al bătrânilor; şi numărul lor era zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii, (12) spunând cu glas tare: „Vrednic este Mielul cel înjunghiat să primească puterea şi bogăţii şi înţelepciune şi tărie şi onoare şi glorie şi binecuvântare!“ (13) Şi pe orice făptură care este în cer şi pe pământ şi sub pământ şi pe mare şi pe toate cele din ele le-am auzit spunând: „A Celui care şade pe tron şi a Mielului fie binecuvântarea şi onoarea şi gloria şi puterea, în vecii vecilor!“ (14) Şi cele patru făpturi vii spuneau: „Amin!“; şi bătrânii s-au prosternat şi s-au închinat“.“). Atunci toate profețiile Vechiului Testament se vor împlini în toată gloria lor. Atunci Împărăția va fi realizată în toată realitatea ei. Hristos va împărăți, iar noi vom împărăți împreună cu El. El este Împăratul, dar El ne-a făcut împărați (Apocalipsa 1.6 „şi ne-a făcut o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său: a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin.“; compară cu 1. Petru 2.9 „Dar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, naţiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;“). „Vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam și Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor” (Matei 8.11).

Ce perspectivă minunată! Dar Dumnezeu nu ne-a revelat aceasta doar pentru a ne încuraja. Principiile, pe care Domnul Isus le va pune în curând la baza Împărăției Sale, ar trebui să fie deja acum linii directoare pentru viața noastră, în această perioadă, în care Împărăția există încă într-o formă ascunsă, atâta timp cât Împăratul este respins. De exemplu, dacă în curând vom judeca lumea, nu vom fi oare în stare să ajungem la pace în neînțelegerile pe care le avem între noi, ca și credincioși (1. Corinteni 6.1-11)? Dacă știm că „al Domnului este pământul și tot ce cuprinde el” – așa scrie în Psalmul 24,1, un psalm care se referă profetic la Împărăția milenară a păcii, când Dumnezeu va revendica pământul ca proprietate a Sa –, mai trebuie să facem o problemă din faptul că anumite tipuri de alimente sunt acceptabile sau nu pentru noi (1. Corinteni 10.23-31)? Orice am face, fie că mâncăm, bem sau facem altceva, putem face deja în acest timp pentru gloria lui Dumnezeu. În ascultare de Domnul, putem realiza deja principiile Împărăției care va fi întemeiată mai târziu pe pământ în toată gloria.

Tradus de la: Das Königreich Gottes (4)
Titlul original: „4 – Het koninkrijk van God”
în Hemelburgers op Aarde: De levenspraktijk van christenen in deze wereld,
Vaasen: Medema, 1980, pag. 49–73.

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil Nächster Teil