Versete călăuzitoare: Marcu 10.21 „Şi Isus, uitându-Se la el, l-a iubit şi i-a spus: „Un singur lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mă“.“; Luca 10.42 „dar un singur lucru este necesar: şi Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua“.“; Filipeni 3.13 „Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat; dar una fac: uitându-le pe cele din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte,“

Versetele din Scriptură, în care se întâlnesc aceste afirmaţii, ne arată persoane foarte diferite. Din primul pasaj învăţăm, că în viaţa tânărului bogat lipsea „un singur lucru”. Din al doilea pasaj învăţăm din împrejurarea cu Marta şi Maria, că acel „un singur lucru”, care lipsea, este exact acel „unul”, care este necesar. În pasajul al treilea găsim, că acel „un singur lucru”, care este necesar, este acel „unul”, care îl caracteriza pe apostolul Pavel.

Dacă Domnul accentuează aşa de mult pe acest „un singur lucru”, atunci suntem solicitaţi să ne verificăm inimile în lumina acestor locuri din Scriptură, având dorinţa sinceră de a fi caracterizaţi de acest „un singur lucru”.

1. „Un singur lucru îţi lipseşte" (Marcu 10.17-22)

Marcu 10.21: Un singur lucru îţi lipseşte …

În istorisirea despre tânărul bogat ne sunt prezentate două adevăruri:

1. Mai întâi învăţăm, că în multe privinţe viaţa noastră poate fi distinsă, dar cu toate acestea ne lipseşte „un singur lucru”.
2. În al doilea rând învăţăm, că acest „un singur lucru" este devotamentul faţă de Domnul, un devotament cu inima neîmpărţită.

Niciuna din persoanele care au fost întâmpinate de Domnul, când El a mers pe acest pământ, nu ne arată un final mai trist decât acela al acestui tânăr bogat. La începutul istoriei lui găsim multe lucruri care indică spre un viitor mult promiţător ca ucenic al Domnului. Însă la sfârşit trebuie să citim: „Dar el, întristat de acest cuvânt, a plecat mâhnit.” În niciun alt loc din Biblie nu citim că el ar fi fost în părtăşie cu Domnul sau cu ai Săi. Chiar dacă în inima lui a fost credincios, lui i-a lipsit binecuvântarea părtăşiei cu Domnul şi cu ucenicii Săi, şi el a eşuat ca martor al Domnului în lumea aceasta.

Acest tânăr a fost caracterizat prin multe însuşiri naturale bune şi o frumuseţe morală mare. El era un om sincer, serios, căci citim că el „a alergat” la Domnul. El a fost plin de reverenţă, căci a îngenuncheat înaintea Domnului. El dorea cu ardoare binecuvântări spirituale - de exemplu viaţa veşnică. Viaţa lui exterioară era fără cusur, căci el a păzit Legea din tinereţe. Toate aceste calităţi sunt în ele însele frumoase şi atrăgătoare, şi Domnul a ştiut despre aceste însuşiri naturale bune, căci citim: „Şi Isus, uitându-Se la el, l-a iubit.” Dar cu toate aceste calităţi, Domnul îi obiectează, că îi lipseşte „un singur lucru".

Calităţile naturale nu folosesc la nimic, dacă lipseşte „un lucru”.

Ca să-i arate clar, că în viaţa lui îi lipseşte acest „un singur lucru”, Domnul îl supune la trei examene. Ca şi acest tânăr, şi noi putem trăi în exterior o viaţă fără cusur, onorabilă şi cu toate acestea mărturia noastră pentru Domnul poate fi tulburată prin lipsa acestui „un singur lucru”. De aceea este bine dacă ne verificăm singuri pe baza celor trei examene, la care Domnul îl supune pe tânărul bogat:

1. Primul examen se referă la posesiunile pământeşti.
2. Al doilea se referă la cruce.
3. Al treilea se referă la o Persoană: Hristos cel lepădat.

Tânărul bogat trebuia mai întâi să renunţe la ceva, în al doilea rând să ia ceva asupra lui şi în al treilea rând să urmeze pe cineva:

1. În primul examen este vorba de bunurile pământeşti.
   Dacă le privim în sensul cel mai larg al cuvântului ca lucruri, care sunt avantaje în viaţa noastră în lumea aceasta, atunci am putea întreba: Am evaluat noi toate aceste lucruri în lumina lui Hristos şi din pricina lui Hristos le-am considerat o pierdere? Am făcut noi suma tuturor avantajelor, de care avem parte prin naşterea noastră; comoditatea şi plăcerile lumeşti, pe care ni le asigură bogăţia; poziţia, onoarea, demnitatea, pe care le putem obţine prin intelect sau aptitudini sau realizări? Şi apoi, fără a desconsidera valoarea acestor lucruri, am privit la faţa Domnului - a Aceluia, la care totul este plăcut - şi am înţeles că El este incomparabil mai mare decât toate aceste lucruri? Şi apoi, dintr-o dragoste adâncă pentru Hristos, am luat conştient hotărârea că Hristos trebuie să fie partea noastră cea mai mare, şi nu aceste lucruri?

2. În al doilea examen este vorba despre cruce. Este ca şi cum Domnul i-ar spune tânărului: „Ia-ţi crucea.”
   Suntem noi gata, ca în legătură cu lumea să acceptăm locul pe care ne-a aşezat crucea înaintea lui Dumnezeu? Apostolul putea spune: „Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume” (Galateni 6.14). Crucea stă între noi şi păcatele noastre, între omul vechi şi judecată. Dar am văzut noi totodată, că ea stă şi între noi şi lume? Dacă noi „luăm crucea”, atunci lumea pentru noi nu este numai răstignită, ci noi înşine vom fi total respinşi de lume.

3. În al treilea examen este vorba de Hristos cel lepădat, căci Domnul îi spune tânărului: „urmează-Mă!”
   Suntem noi gata să ne identificăm cu Acela care este urât şi lepădat de lume; care S-a născut într-un staul şi a fost pus într-o iesle; care nu a avut niciun loc unde să-Şi poată pune capul; care a murit de o moarte infamă pe cruce şi a fost înmormântat într-un mormânt împrumutat; care după învierea Sa a fost numai în tovărăşia unor pescari săraci şi care atunci ca şi astăzi este foarte dispreţuit? Suntem noi gata să ieşim afară la El, în afara taberei, şi să purtăm ocara Lui?

Examenele de atunci sunt aceleaşi ca şi astăzi: putem noi renunţa la avantaje pământeşti, să ocupăm un loc în afara lumii şi să-L urmăm pe Hristos, pe Acela care este respins?

Suntem noi gata să renunţăm la avantaje pământeşti, să ocupăm un loc în afara lumii şi să-L urmăm pe Hristos?

Noi suntem încercaţi prin aceste examene tot aşa cum a fost acest tânăr. Ce răspuns vom da noi? Noi putem răspunde la încercări (examene) în două feluri:

1. Mai întâi putem acţiona ca şi tânărul bogat: „Dar el, întristat de acest cuvânt, a plecat mâhnit”. Noi ne putem reîntoarce la lucrurile pământeşti. Tânărul nu a plecat pentru că ar fost mânios pe Hristos sau L-ar fi urât. El nu a găsit nicio greşeală la Hristos, dar lumea a fost prea atrăgătoare pentru el. El a iubit lumea, aşa cum mai târziu Dima a iubit lumea ceasta (2. Timotei 4.10 „pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit, în Dalmaţia;“).

2. În al doilea rând putem da un răspuns ca Petru şi ceilalţi ucenici, care au lăsat totul şi L-au urmat pe Hristos (Marcu 10.28 „Petru a început să-I spună: „Iată, noi am lăsat toate şi Te-am urmat“.“).

Acel „un singur lucru”, care îi lipsea tânărului, era dăruirea faţă de Domnul cu o inimă neîmpărţită. Aşa „a plecat” el. Ucenicii, cu toată neştiinţa lor, cu toate slăbiciunile lor şi cu multele lor eşecuri, au fost atraşi la Domnul cu sentimente profunde şi au lăsat totul şi L-au urmat.

Cât de des s-a repetat de atunci istoria acestui tânăr! Este ceva mai trist decât să te gândeşti cât de mulţi tineri au făcut un început bun şi păreau să promită mult? Dar unde sunt ei astăzi? Cu toate însuşirile nobile, ca seriozitate, sinceritate şi râvnă, ei s-au întors - chiar dacă nu în „lumea imorală”, totuşi în „lumea religioasă, stricată”. Motivul pentru aceasta este evident: le-a lipsit „un singur lucru” - dăruirea pe deplin faţă de Hristos, dăruirea care Îl pune pe Hristos în propria viaţă ca subiectul cel mai înalt şi pe primul loc.

Noi avem nevoie de devotamentul neîmpărţit faţă de Hristos.

Evident că v-aţi pus pe voi înşivă înaintea lui Hristos, sau v-aţi dedicat pentru nevoile oamenilor, sau binele credincioşilor, sau slujire. Şi care este rezultatul? În cele din urmă v-aţi întors la lucrurile pământeşti. În dragostea pentru oamenii pierduţi, în dragostea pentru credincioşi sau în dorinţa profundă de a sluji nu este putere suficientă ca să ne putem ţine picioarele pe cărarea îngustă. Numai Hristos Însuşi ne poate ţine în afara taberei, pe locul ruşinii, dacă îl urmăm cu hotărâre.

2. „Dar un singur lucru este necesar" (Luca 10.38-42)

Luca 10.42:  … dar un lucru este necesar …

Dacă privim scena impresionantă din Betania, atunci vedem două femei pline de devotament. Uneia dintre ele îi lipsea „un singur lucru”, în timp ce cealaltă a ales „partea cea bună”.

Marta, ca şi tânărul bogat din evanghelia după Marcu 10, avea multe însuşiri excelente. După câte se pare, casa din Betania îi aparţinea ei şi ea deschidea de bunăvoie uşile casei pentru Domnul slavei. În afară de aceasta, ea era nu numai ospitalieră, ci era şi o slujitoare harnică în slujba pentru Domnul. Sunt „multe lucruri” în lumea aceasta, care pot fi făcute pentru Domnul, şi Marta era preocupată cu aceste „multe lucruri”. Însă cu toate însuşirile ei excelente, „un lucru” l-a trecut cu vederea, şi ea trebuia așadar să înveţe, că acest „unul”, pe care ea l-a trecut cu vederea, este „unul” necesar. Ea era preocupată cu multă slujire; şi deoarece era supărată pe sora ei, se plânge Domnului. Cât de fidel reprezintă ea marea grupă de creştini, care inconştient fac din slujba lor punctul central, în locul Domnului. Astfel de creştini ar dori cu plăcere să-i înroleze pe toţi ceilalţi în slujba lor şi sunt supăraţi dacă sunt „lăsaţi singuri” în slujba lor. Lor le lipseşte „un lucru” şi de aceea ei sunt „îngrijoraţi şi tulburaţi pentru multe lucruri”.

Cât de corect şi de frumos este dacă punem la dispoziţia Domnului casele noastre şi ce ne aparţine, şi suntem preocupaţi în lucrarea Lui. Şi cu toate acestea, această istorisire ne atenţionează: este posibil să dăm acestor activităţi locul întâi în gândurile noastre şi în sentimentele noastre, şi nu Domnului.

Noi nu ar trebui să punem slujirea pentru Domnul mai presus de Domnul.

Dacă este aşa, atunci ne lipseşte „un singur lucru”, care este necesar: dăruirea cu inima neîmpărţită, care pune pe Hristos înaintea oricărei slujiri.

Maria a ales „partea cea bună”, şi această „parte bună” era partea cu Hristos. Pentru ea Hristos era partea cea mai înaltă, pe care ea a pus-o înaintea tuturor celorlalte, fie că este vorba de posesiuni, de slujire sau de sora ei. Având pe Hristos ca singura ei parte, ea a fugit frământarea, de grija şi neliniştea care o caracterizau pe sora ei. În timp ce Marta este „preocupată cu multe lucruri”, Maria stă liniştită la picioarele lui Isus. Când Marta vine la Domnul cu neplăcerile ei, Maria stă „la picioarele lui Isus” şi ascultă „cuvântul Său”.

Nu ni se cuvine să dăm sentinţa noastră spirituală despre diferenţele celor două surori, căci nouă ni se spune clar, că Domnul o mustră pe Marta şi o laudă pe Maria.

Prin faptul că Maria face din Domnul subiectul ei, ea a ales „partea bună”, care nu i se va lua. Foarte curând vom părăsi toate posesiunile pământeşti şi de asemenea şi slujba şi osteneala vor aparţine trecutului, dar pentru totdeauna şi veşnic Hristos va fi partea noastră şi subiectul sufletelor noastre. Maria a ales această parte veşnică în timpul de acum; ea a făcut din Hristos marele subiect al ei şi a ales înainte de toate să stea la picioarele Lui, în prezenţa Lui. Celelalte lucruri îi pot fi luate, dar acesta nu îi va fi luat. Căci aşa cum ea s-a hotărât să fie la El în timpul de acum, tot aşa şi în veşnicie ea va fi la El.

Părtăşia cu Hristos poartă caracterul veşniciei.

Înseamnă această alegere mai bună - acest „un singur lucru”, care este necesar -, că Maria a neglijat slujba pentru Domnul? Scriptura nu numai că acuză un astfel de gând, ci ea arată foarte clar că Maria nu numai a slujit Domnului, ci slujba ei a fost recunoscută de Domnul aşa cum nicio altă slujbă nu a fost recunoscută, nici mai înainte şi nici după aceea. Domnul spune: „Maria a ales partea cea bună”. În scena frumoasă din evanghelia după Matei capitolul 26, Domnul spune: „Ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine” (Matei 26.10). Acela, care alege „partea cea bună”, va face la timpul potrivit şi „lucrări bune”.

Recunoaşterea din partea Domnului este aşa de mare, că El spune: „Adevărat vă spun, că oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei” (Matei 26.10-13).

Să ne gândim că „lucrării bune” trebuie să-i premeargă „partea cea bună”. Numai când Hristos este singurul nostru subiect, atunci slujba şi toate celelalte vor fi la locul lor potrivit.

3. „Dar una fac" (Filipeni 3.13)

Filipeni 3.13: „Una fac ...”

În capitolul 3 din epistola către Filipeni vedem în apostol pe unul care mai mult decât toţi ceilalţi oameni, a trecut cu succes examenul, la care Domnul l-a supus pe tânărul bogat: el a renunţat la toate posesiunile lui pământeşti, a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos.

1. La ce posesiuni a renunţat Pavel? Ca şi tânărul bogat, Pavel era caracterizat prin însuşiri excelente şi calităţi lumeşti. El venea dintr-o familie bine situată; el era un om liber dintr-o cetate nu lipsită de importanţă; el era foarte cult; era deosebit de zelos în ceea ce priveşte religia, iar în ceea ce priveşte Legea, fără vină.

   Toate aceste relaţii şi însuşiri puteau să-i dea o poziţie înaltă în lumea aceasta. Dar, ca şi la tânărul bogat, a venit o zi când a venit în legătură cu Hristos. Şi atunci a venit examenul. Putea Pavel să renunţe la tot ce în lumea aceasta era în avantajul lui - toate lucrurile care ar fi făcut din Pavel un om deosebit -, pentru ca Hristos să devină totul pentru el? Nici tânărul bogat şi nici „tânărul, al cărui nume era Saul” (Faptele apostolilor 7.58) nu au fost solicitaţi să renunţe la lucruri ruşinoase. Ştim cu toţii că noi nu putem să-L urmăm pe Hristos şi în acelaşi timp să ne ocupăm cu „cele ascunse ale ruşinii” (2. Corinteni 4.2). Din fericire, noi putem să renunţăm la astfel de lucruri. Examenul era, şi este şi astăzi la fel: putem noi să renunţăm la avantajele lumeşti, la râvna omenească, la un caracter ireproşabil, la descendenţa şi prestigiul religios, ca o pierdere, pentru ca în locul eului nostru Hristos să poată fi singurul subiect al vieţii noastre?

Filipeni 3.13,14: Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat; dar una fac: uitându-le pe cele din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte, alerg drept spre ţintă, pentru premiul chemării spre în sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

În loc să se îndepărteze dezamăgit de Hristos şi să se reîntoarcă la posesiunile sale, aşa cum a făcut tânărul bogat, Pavel a uitat „pe cele din urmă” şi s-a îndreptat spre Hristos.

Tânărul bogat s-a îndepărtat de Hristos, Pavel a alergat în întâmpinarea Lui.

El a văzut slava lui Hristos şi el L-a văzut pe Hristos în slavă. Tânărul bogat L-a întâlnit pe Hristos, dar se pare că el a văzut în Hristos numai un Om bun, cu toate minunile făcute de El; el nu a văzut slava lui Hristos. În aceasta constă marea diferenţă dintre cei doi tineri. Pavel a văzut slava lui Hristos şi ca rezultat al acestui fapt a considerat ca pierdere toată slava lumii acesteia - toate lucrurile pe care el ca om în carne le-a considerat câştig -, din pricina lui Hristos. El nu a desconsiderat avantajele naturale; dimpotrivă, el le-a socotit pe toate împreună şi le-a văzut ca o pierdere, după ce le-a comparat cu slava lui Hristos. Calităţile sale naturale deosebite au fost puse în umbră de „valoarea nespus de mare a cunoştinţei lui Hristos Isus”, Domnul său.

2. Pavel nu numai a renunţat la ceva, ci totodată el a luat ceva: el a luat cu adevărat crucea. Singura lui dorinţă era „să fie făcut asemenea cu moartea Lui” - cu moartea lui Hristos. Dacă Hristos a murit faţă de lume, atunci şi Pavel a terminat-o cu lumea. Pentru Pavel crucea însemna nu numai sfârşitul omului său vechi, ci el a încheiat pentru totdeauna cu lumea actuală rea.

3. După ce a renunţat la toate avantajele sale naturale, aşa că ele nu mai erau sensul şi ţelul vieţii sale, şi a luat crucea asupra sa, prin care lumea era moartă faţă de el, el a urmat în viaţa sa pe Unul singur: pe Hristos. A întors spatele religiei pământeşti, a ieşit afară din tabără la Hristos, purtând ocara Lui. Începând de acum încolo Hristos era pentru el singurul subiect, căci el putea spune:

   • „Pentru mine a trăi este Hristos” (Filipeni 1.21).
   • „... ca să-L câştig pe Hristos” (Filipeni 3.8).
   • „… să fiu găsit în El” (Filipeni 3.9).
   • „... să-L cunosc pe El” (Filipeni 3.10).

• Filipeni 3.7-11: Dar cele care îmi erau câştig le am socotit pierdere, datorită lui Hristos. Dar în adevăr, şi socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoştinţei lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate şi le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câştig pe Hristos; şi să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credinţă, ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi comuniunea suferinţelor Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui, dacă voi ajunge cumva la învierea dintre morţi.

Vedem deci aici un om care putea să spună cu adevărat, că acel „un singur lucru”, care lipsea tânărului bogat din evanghelia după Marcu 10.21 „Şi Isus, uitându-Se la el, l-a iubit şi i-a spus: „Un singur lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mă“.“, şi că acel „un singur lucru”, care este necesar, aşa cum Marta trebuia să înveţe, este „unul”, pe care el îl face. Începând din acest moment, viaţa lui a fost o viaţă cu dăruire deplină pentru Domnul. Pentru el, Hristos era subiectul supraordonat în viaţa sa - nu păcătoşii, nu credincioşii şi nu slujba, ci numai Hristos. Nimeni nu a predicat păcătoşilor mai plin de râvnă decât Pavel evanghelia harului lui Dumnezeu, nimeni nu purta de grijă de adunări aşa cum făcea apostolul, nimeni nu a fost aşa de neobosit în slujba sa pentru Hristos; dar mai presus de toate şi înainte de toate, Hristos era singurul lui subiect. Lui nu-i lipsea acel „un singur lucru”, care i-a lipsit tânărului; el nu a fost distras prin „multe lucruri”, cum a fost Marta. El avea numai „un singur lucru” înaintea lui - să-L urmeze pe Hristos. Şi astfel el a uitat ce era în urma lui şi s-a întins spre ce este înainte (Filipeni 3.13 „Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat; dar una fac: uitându-le pe cele din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte,“).

Lui Pavel nu i-a lipsit „un lucru”, aşa cum i-a lipsit tânărului, el nu a fost distras prin „multe lucruri”, ca Marta, ci el a făcut „una”.

În afară de aceasta, el ne face cunoscut lucrurile spre care el se întindea. El ne arată cu toată claritatea că toate îşi au punctul central în Hristos:

1. Hristos şi slava (Filipeni 2.9,10 „(9) De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume, (10) ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de sub pământ,“)
2. Chemarea spre în sus a lui Dumnezeu în Hristos Isus (Filipeni 3.14 „alerg drept spre ţintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.“)
3. Venirea Mântuitorului, a Domnului Isus Hristos (Filipeni 3.20 „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos,“)
4. Schimbarea trupului smereniei noastre în „asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3.21).

Ce bine este să facem pe Hristos singurul nostru subiect! Dacă facem slujirea să fie singurul nostru subiect în viaţa noastră, atunci vom sfârşi prin a năzui să ne înălţăm pe noi înşine. Dacă păcătoşii sunt singurul nostru subiect, atunci foarte probabil vom fi atraşi din nou în lume. Şi dacă facem pe credincioşi să fie subiectul preocupărilor noastre, atunci ei ne vor frânge inima. Dar dacă Hristos este singurul şi cel mai înalt subiect, Ţelul nostru în viaţă, atunci noi, ca şi apostolul, vom lupta lupta cea bună a credinţei, vom sfârşi alergarea şi vom păzi credinţa. Căci numai Hristos ne poate ţine paşii pe cărarea îngustă; numai El ne poate conduce prin toate greutăţile şi ne poate păzi în toate împotrivirile. Fie ca şi noi să putem spune ca apostolul: „... dar una fac: uitându-le pe cele din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte, alerg drept spre ţintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3.13,14).

Rezumat

Domnul i-a spus tânărului bogat: „Un singur lucru îţi lipseşte”. Tânărului îi lipsea cunoaşterea gloriei Domnului şi devotamentul pentru El. Marta a auzi: „Un lucru este necesar”. Căci ea a pus slujirea trecătoare, obositoare pentru Domnul mai presus de părtăşia cu Domnul. Dar Pavel putea spune: „Una fac”. Căci el a văzut gloria lui Hristos şi L-a văzut pe Hristos în glorie.

Tradus de la: Eins ...

Titlul original: „Eins …“
din Im Glauben leben, Anul 1, 2016, Caietul 4, pag. 20 şi următoarele.
www.csv-verlag.de

Traducere: Ion Simionescu