Taina (1)
Ascunsă de la începutul lumii – descoperită lui Pavel

Edward Dennett

© SoundWords, Online începând de la: 14.09.2019, Actualizat: 14.09.2019

Versete călăuzitoare: Efeseni 3

Misiunea încredinţată lui Pavel ca apostol al păgânilor şi ca vestitor al tainei

Funcţia lui Pavel cuprindea două ţeluri. El le exprimă în Efeseni 3.8 şi 9, unde el prezintă pe scurt şi clar natura misiunii sale ca apostol sau evanghelist.

În primul rând lui i-a fost dat harul, că el a fost trimis să vestească păgânilor bogăţia de nepătruns a lui Hristos. Accentul se pune aici pe faptul că erau păgânii, cărora el a fost împuternicit în mod deosebit să le predice. Propovăduirea sau descoperirea bogăţiei harului lui Dumnezeu în Hristos Isus nu a fost încredinţată special lui Pavel. Alţi au fost trimişi înaintea lui să predice aceste adevăruri preţioase, însă eforturile lor erau îndreptate, chiar dacă nu exclusiv, spre iudei. O prezentare mai bogată şi mai deplină a acestei bogăţii de nepătruns era desigur inclusă în funcţia lui Pavel; însă particularitatea harului, care i-a fost dat, consta în aceea că el era ales să predice păgânilor această bogăţie.

A doua misiune a apostolului este exprimată prin cuvintele: „… şi să pun în lumină înaintea tuturor care este părtăşia acestei taine” [aşa traduce Luther 1912 şi conform cu King James, compară cu Luther 1984: „să pun în lumină cum Dumnezeu realizează planul Său ascuns”, şi Elberfelder: „să pun în lumină care este administrarea tainei”].

Aici, după cum înţeleg eu, este un contrast intenţionat între „tuturor” din versetul acesta şi „păgâni” din versetul anterior. Iudeii şi păgânii datorează funcţiei lui Pavel ştirea şi cunoaşterea unei „taine”, care a fost dezvelită prin el şi pentru care el a fost împuternicit s-o facă cunoscut tuturor. Nu mă voi ocupa acum cu primul aspect, ci cu acest ultim domeniu al misiunii sale.

Necunoştinţă despre taină chiar şi după Reformă

Multora li se va părea o afirmaţie îndrăzneaţă sau chiar negândită, că pentru o majoritate copleşitoare de creştini – cu studii sau laici – această latură a misiunii apostolului a rămas fără efect până în ceasul acesta. În timp ce Reforma (oricât de măreaţă şi bogată în binecuvântare era această lucrare a lui Dumnezeu, pentru care noi nici nu putem fi mulţumitori în de ajuns) a adus din nou la lumină multe din „bogăţia de nepătruns a lui Hristos”, care era total acoperită cu un strat de rugină al rătăcirii papale, a lăsat totuşi total în întuneric această latură a adevărului; şi în înţelepciunea de nepătruns a lui Dumnezeu ea a fost păstrată pentru o zi viitoare pentru un „popor slab”, ca el să dezgroape din Cuvânt comoara demult îngropată. Ca Suveran în revărsarea harului Său, lui Dumnezeu I-a plăcut în felul şi în măsura plăcute Lui s-o readucă la viaţă sau s-o restabilească. Dacă oamenii – pentru că ei nu au vrut să păstreze în cunoaşterea lor pe Dumnezeu sau adevărul Său – au fost lăsaţi de Dumnezeu să rămână într-o stare spirituală stricată şi pentru un timp au trebuit să strângă roadele acţiunilor lor şi să sufere, nicidecum El nu este obligat să restabilească la ei cunoaşterea şi preţuirea adevărurilor, pe care ei le-au pierdut. Dacă în compătimirea Lui plină de dragoste şi în harul inimii Lui plină de bunătate Îi place să facă aceasta într-o anumită măsură, atunci El alege timpul Său şi uneltele Sale proprii; ultimele fiind în mod obişnuit „lucrurile slabe ale lumii” (1 Corinteni 1.27), „vase de lut, pentru ca măreţia puterii să fie de la Dumnezeu” (2 Corinteni 4.7).

Nu este o degradare a Reformei, să spui că ea a adus înapoi numai o parte a adevărurilor Cuvântului, care se pierduseră demult. Era harul suveran pur, care a condus pe oameni să pătrundă în adevăr atât de mult cât ei au pătruns în timpul acela; aşa după cum este harul suveran pur al lui Dumnezeu, care în acest timp de mai târziu prin alte unelte a condus gândurile a numeroşi copii ai lui Dumnezeu să pătrundă în alte adevăruri din Cuvânt, care în timpul acela nu erau cunoscute. Cercetarea temei care ne stă înainte va arăta clar că avem a face cu un material asupra căruia domină întuneric total, atât în scrierile reformatorilor cât şi ale teologilor care au urmat.

Corectarea unei greşeli de traducere

Primul punct, pe care trebuie să-l privim, se referă la comentariile la pasajele de text amintite.

Dacă cititorul are acces la manualul mic Textual Criticism, care a fost publicat de Bagsters (pag. 56), va vedea că toate comentariile în unanimitate în acest pasaj conţin cuvântul „împărţire” sau „administrare” (oikonomia) în loc de „părtăşie” (koinoia)[1], şi la fel el va găsi cuvântul „împărţire” [dispensation] în traducerile lui Alford, Boothroyd, Ellicott, Davidson şi Darby; „funcţia de administrator” [stewardship] la Green; „administrare” [administration] la Kelly. „Să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea/împărţirea tainei” este deci vorbirea apostolului şi a Duhului Sfânt, şi va fi sarcina noastră să cugetăm la aceste cuvinte şi să cercetăm înţelesul lor.

La prima vedere va părea multora că această schimbare mai degrabă va diminua inteligibilitatea textului decât s-o mărească, şi probabil tocmai această impresie a fost aceea care l-a determinat la această înlocuire pe acela care avea încredere mai mare în capacitatea lui proprie de înţelegere, decât să fie pătruns de simţul sfinţeniei inviolabile a lui Dumnezeu.

Originea şi înţelesul noţiunii „administrare/împărţire”

Pentru mulţi cititori adevărul despre administrare/împărţire poate fi destul de străin, pentru ca unele cuvinte explicative să le lăsăm se pară atât nepotrivite cât şi ne bine-venite.

Cuvântul oikonomia, care se întâlneşte şi în Efeseni 3.2 şi acolo este tradus prin „împărţire” [dispensation la KingJames; „funcţie” la Luther: „Aţi auzit ce funcţie mi-a dat harul lui Dumnezeu pentru voi”; în traducerea Elberfelder: „aţi auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată cu privire la voi.”], este un cuvânt compus, alcătuit din două cuvinte, care înseamnă „casă” respectiv „lege”, aşa că dacă s-ar traduce literal ar însemna „legea casei”: înţelesul lui evident şi principal ar fi: legea, regulile, prescripţiile sau administrarea unei gospodării.

Cuvântul în sine este cunoscut urechilor şi limbii noastre … în forma germanizată: „Ökonomie”. Această noţiune (folosită corect în expresii de forma „economie politică”) se foloseşte în limbajul actual în principal în sensul de „atenţie la distribuire sau la împărţirea mijloacelor sau materialelor”. Fără îndoială aceasta este o parte, dar nici pe departe nu este tot ce aparţine de regulile de gospodărire propriu-zisă.

În Sfânta Scriptură găsim cuvântul oikonomia tradus prin „administrare” (Luca 16.2-4); cuvântul înrudit oikonomos (textual: un „econom”) este tradus prin „administrator” (Luca 12.42; 16.1,3,8) şi în 1 Corinteni 4.1,2; Tit 1.7 şi 1 Petru 4.10 se spune „administrator” (King James şi Elberfelder) respectiv „gospodar” (la Luther). În Galateni 4.2 traducerea King James este „governors”, la Luther „îngrijitor” şi în Elberfelder „administrator”. În Romani 16.23 Erast este numit „chamberlain” [= şambelan] la King James, la Luther „administrator al bunurilor oraşului” şi la Elberfelder este numit „trezorier”. În 1 Corinteni 9.17; Efeseni 1.10 şi Coloseni 1.25 stă ca în capitolul pe care îl discutăm, „administrare” [aşa este în King James şi Elberfelder; „funcţie” respectiv „exercitarea hotărârii” respectiv iarăşi „funcţie” la Luther].[2]

Aşa cum acest cuvânt este folosit în aceste pasaje şi în expresia „adevărul despre administrare”, el vede lumea ca o gospodărie mare sau ca domenii de administrare, în care Dumnezeu preia administrarea sau împărţirea, şi anume după reguli pe care El Însuşi le-a stabilit. În rânduiala acestei gospodării El face schimbări din timp în timp, şi drept urmare este necesar să se înţeleagă acestea, pentru a interpreta Cuvântul Său uşor de înţeles şi pentru a acţiona cu înţelepciune sub călăuzirea Lui.

Administrarea lui Dumnezeu exemplificată prin exemplul gospodăririi

Să presupunem că într-un oraş sunt două gospodării, care sunt conduse după principii foarte diferite: una este gospodăria unui om evlavios cu obiceiuri normale şi ordonate, care conduce casa lui în temere de Dumnezeu şi reglementează totul ca stând sub privirea Lui şi pentru El. Cealaltă gospodărie este gospodăria unui om păcătos, risipitor, în care totul stă claie peste grămadă. Să ne imaginăm o angajată a casei, care schimbă locul de muncă din gospodăria a doua în prima şi continuă să se comporte în noua ei poziţie cu privire la ordine şi dezordine aşa cum era obişnuită în vechea ei poziţie. Putem recunoaşte imediat ce sursă de dezordine ar fi ea în familie. Pentru a deveni o slujitoare credincioasă şi folositoare în gospodăria evlavioasă, ea trebuie mai întâi să se familiarizeze cu ordinea, sau „economia” gospodăriei şi să se adapteze la ea. Cu toate că sunt anumite obligaţii general-valabile, care se referă la toate gospodăriile în aceeaşi măsură, detaliile se schimbă în mod necesar chiar şi în familiile bine ordonate în funcţie de situaţiile schimbătoare ale locuitorilor – poziţia în viaţă, preocuparea, etc. -, aşa că o slujitoare trebuie întotdeauna să-şi schimbe sau să-şi adapteze comportarea după cum este necesar în fiecare caz în parte. Chiar şi o schimbare în relaţiile uneia şi aceleiaşi gospodării face necesară uneori schimbarea conducerii ei şi de aceea necesită o schimbare corespunzătoare a celor care slujesc.

Acum este desigur la fel de clar şi de logic, că – dacă Dumnezeu a făcut din când în când schimbări în ordinea lumii, deci a felului în care El se îngrijeşte de lume şi cum administrează problemele ei – atunci natura acestor schimbări trebuie studiată şi înţeleasă de slujitorii Lui şi ei trebuie să acţioneze corespunzător, dacă vor să fie slujitori folositori, care conlucrează raţional la planurile Lui. Să preiei într-o administrare instrucţiunile sau comportarea prescrisă într-o altă administrare, aceasta va conduce la încurcătură şi dezordine, fie că este vorba de interpretarea pasajelor din Scriptură referitoare la acestea sau de prescrierile referitoare la comportarea individuală sau comună în aceste administrări. De aceea şi necesitatea, aşa cum scrie apostolul (2 Timotei 2.15), „împărţind drept Cuvântul adevărului”. Să neglijezi aceasta, a fost întotdeauna şi va fi întotdeauna o sursă de încurcătură de nespus; pe scurt: partea leului în încurcătura pe care o vedem în jurul nostru.

Antemergătorii administrării actuale

Când omenirea, înşelată de satan, a gustat din fructul oprit, cu perspectiva de a fi ca Dumnezeu, şi a dobândit cunoştinţa mult dorită despre bine şi rău – conştiinţa -, Dumnezeu a lăsat-o un timp să guste roadele acestei dobândiri, prin aceea că El a lăsat-o în seama ei înşişi (cu excepţia anumitor persoane individuale, de care El S-a ocupat). Rezultatul este descris dureros în primul capitol al epistolei către Romani.

Într-o anumită perioadă din istoria lumii El a luat o familie deosebită, Israel, a făcut-o să se dezvolte devenind un popor şi a introdus – cel puţin cu privire la ea – o schimbare în domnia Lui asupra lumii, prin aceea că El i-a pus sub administrarea Legii. Această administrare s-a terminat la cruce; şi după aceea a fost introdusă o schimbare radicală şi universală, care a instaurat administrarea sub care noi ne aflăm astăzi. În pasajele textului nostru ea este numită „administrarea tainei”, şi în versetul 2 este descrisă ca „administrarea harului lui Dumnezeu”.

„Să pună în lumină înaintea tuturor care este administrarea” sau, cu alte cuvinte, să fie învăţătorul numit de Dumnezeu pentru natura şi ordinea timpului actual – aşa cum era Moise în timpul administrării Legii -, aceasta este însuşirea deosebită a funcţiei lui Pavel, prin care el se deosebeşte de ceilalţi apostoli.

Deci dacă se dovedeşte că majoritatea creştinilor – foarte îndepărtaţi de a cunoaşte „ce este administrarea tainei” – nici măcar nu au înţeles-o şi drept consecinţă naturală au înţeles complet greşit creştinismul, prin aceea că au preluat în creştinism părţi componente ale unei alte administrări şi astfel iudaismul şi creştinismul le-au amestecat într-o încurcătură de nespus, atunci aceasta este cu siguranţă un motiv de adâncă smerire înaintea lui Dumnezeu şi de redobândire cu adevărat, prin eforturi însoţite de rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu, a acestei învăţături importante şi neglijată.

Taina a fost descoperită lui Pavel; înainte de aceasta ea era necunoscută

Cititorul să ia înainte de toate la cunoştinţă, că Pavel explică, că adevărul, despre care este vorba, l-a primit „prin descoperire” (Efeseni 3.3). Cuvântul „descoperire” înseamnă „dezvelire” sau „revelare” şi este folosit în Scriptură să descrie o comunicare din partea lui Dumnezeu a unui adevăr necunoscut mai înainte sau despre un adevăr care până atunci era acoperit cu un voal al secretului. Faptul că apostolul explică că adevărul, despre care el vorbeşte în acest capitol, poartă caracterul unei „descoperiri”, însăşi faptul acesta ar trebui să ne pregătească că noi vom descoperi în învăţătura lui ceva pe care noi nu-l găsim niciunde în locurile anterioare din Cuvântul lui Dumnezeu.

În continuare, cititorul să ia cunoştinţă, că Pavel denumeşte adevărul „taină” şi în mod repetat şi accentuat insistă că ea era complet ascunsă până în momentul când ea i-a fost vestită lui. Aşa se spune în Efeseni 3.3,5 că taina i-a fost făcută cunoscut de Dumnezeu prin descoperire, care în timpurile de demult nu a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în felul acesta, aşa cum ea a fost descoperită acum; şi în Efeseni 3.9 se spune: „taina ascunsă din veacuri în Dumnezeu”. El nu putea să vorbească o vorbire mai clară. O taină, care nu a fost făcută cunoscut oamenilor în veacurile de demult, ci era din veşnicie ascunsă în Dumnezeu, este făcută cunoscut acum apostolului prin descoperire. Să recunoaştem pentru un moment, că „aşa cum a fost descoperită acum” din versetul 5, dacă ar fi scris numai atât, ar fi putut fi interpretată că mai înainte ea nu era descoperită cu aceeaşi claritate sau plinătate. Însă versetul 9 exclude orice ambiguitate, căci nici o vorbire nu putea fi mai clară decât aceea, care este folosită aici.

Şi nu este numai aici, că apostolul scrie aceasta. Se pare că Duhul Sfânt a prevăzut că acest adevăr va fi uitat şi drept urmare este necesară o claritate deosebită în învăţătura lui, pentru ca în zilele care vor veni el să poată fi redobândit, şi de aceea a avut grijă să dea lumina necesară cu putere peste măsură de îmbelşugată, şi astfel această învăţătură se găseşte încă o dată în epistola către Romani 16.25[3], unde apostolul vorbeşte despre „descoperirea tainei”, „ţinută ascunsă timp de veacuri, dar arătată acum”, şi în Coloseni 1.26 se spune: „taina cea ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi”.

Din cauza riscului unei aparente repetări inutile trebuie să insist ca noi să ne îndreptăm atenţia spre ceea ce se spune aici, şi doresc să-l solicit pe cititor să ia seama bine la vorbirea Duhului şi să observe cu ce varietate de forme de exprimare El Se osteneşte să excludă orice critică meschină şi să îndrepte atenţia spre acest adevăr. Altor veacuri (sau generaţii) nu a fost făcută cunoscut, ea era ascunsă înainte de veacuri şi generaţii – ascunsă de la începutul lumii, ascunsă în Dumnezeu, păstrată secret, de când a început lumea. Nu ştiu despre nici un alt adevăr din tot Cuvântul, a cărui exprimare să fie mai categorică şi mai inconfundabilă, şi am încredere că cititorul este gata pa baza acestei mărturisiri să considere sigur acest adevăr: orice ar putea fi „taina”, ea era total necunoscută până în zilele lui Pavel.

Dacă cititorul s-a supus total Cuvântului din locul acesta, el va recunoaşte imediat că o căutare pe paginile Vechiului Testament după dezvelirea acestei taine este o cutezanţă lipsită de speranţă şi conducătoare în rătăcire. Dacă cineva îşi închipuie că el ar putea găsi acolo ceea ce Duhul Sfânt explică aşa de categoric că ea era ascuns – o taină nedezvăluită -, atunci când aceste cărţi au fost scrise, atunci el urmează o lumină rătăcitoare din mlaştină, care îl atrage în mlaştina interpretării greşite şi a confuziei. Fie ca cititorul să păstreze aspectul acesta în memorie; el ne va reîntâlni când vom înainta cu cercetarea noastră şi când în continuare vom cerceta tema „tainei”.

Partea următoare

 

Adnotare

[1] Cuvântul „împărţire” se întâlneşte la Alford, Griesbach, Lachman, Scholtz, Tischendorf, Tregelles, Wordsworth, Bloomfield, Burton, Webster şi Wilkinson, precum şi în manuscrisele uncial, care conţin acest text. [Remarca traducătorului: scriere tip uncial = scriere cu litere majuscule, derivate prin rotunjirea literelor romane capitale; s-a folosit în secolele 3-8.]

[2] Remarca traducătorului: eu voi folosi în continuare uniform cuvântul „administrare”, deoarece redă cel mai bine înţelesul.

[3] În contextul acestui pasaj ar trebui remarcat că prin traducerea greşită în versetul acesta [„prin scrierile profeţilor”, aşa cum este la Luther şi King-James] cititorii englezi [şi germani, şi români] ar putea fi duşi în rătăcire prin aceea că ar fi înşelaţi de presupunerile multora că ar fi vorba de profeţii Vechiului Testament. Dar nu este aşa. Redarea corectă a acestui text trebuie să fie: „… dar descoperită acum şi prin scrierile profetice (şi anume ale lui) … a fost făcută cunoscut tuturor naţiunilor” [aşa ca în traducerea Elberfelder].


Tradus de la: Das Geheimnis (1)

Titlul original: „The Mystery“
din The Christian’s Friend and Instructor, vol. 3, 1876

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).