Locul unde nevoile noastre sunt satisfăcute
Matei 14.13-21

Hamilton Smith

© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat: 12.09.2018

Versete călăuzitoare: Matei 14.13-21

Matei 14.13-21: Şi Isus, când a auzit, a plecat de acolo într-o corabie, spre un loc pustiu, deoparte; şi mulţimile, auzind, L-au urmat pe jos, din cetăţi. Şi, ieşind, El a văzut o mare mulţime şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El, spunând: „Locul este pustiu şi timpul deja trecut; dă drumul mulţimilor, ca să meargă în sate şi să-şi cumpere mâncare“. Dar Isus le-a spus: „N-au nevoie să meargă; daţi-le voi să mănânce“. Dar ei·I-au spus: „N-avem aici decât cinci pâini şi doi peşti“. Şi El le-a spus: „Aduceţi-le aici la Mine“. Şi, poruncind mulţimilor să stea jos pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind spre cer, a binecuvântat şi, frângând pâinile, le-a dat ucenicilor, şi ucenicii mulţimilor. Şi toţi au mâncat şi s-au săturat; şi au ridicat prisosul de firimituri, douăsprezece coşniţe pline. Iar cei care mâncaseră erau cam cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi de copii.

Introducere

Lumea prezentată în evanghelia după Matei 13.53 – 14.21 (localitatea natală a Domnului şi curtea împărătească) nu poate suporta prezenţa lui Hristos şi este total nepotrivită pentru Hristos. Ea leapădă pe Hristos şi va fi lepădată de Hristos. El consideră moartea antemergătorului Lui ca semn sigur a propriei Lui lepădări şi, în timp ce El părăseşte localitatea natală şi curtea, „a plecat de acolo … spre un loc pustiu”.

Punctul de atracţie al săracilor

În acest loc din afară El devine punctul de atracţie al săracilor. Ei „L-au urmat pe jos, din cetăţi”. Mânaţi de nevoile lor şi atraşi de harul Său ei Îl urmează în acest loc pustiu. Aşa este cu noi. Noi avem nevoi ca păcătoşi şi noi avem nevoi ca sfinţi şi nimeni din lumea aceasta nu poate potoli nici una şi nici alta din nevoi. Ca păcătoşi avem nevoie de un Mântuitor, ca să ne elibereze de păcatele noastre şi de tot ce stă asupra unei generaţii decăzute. Ca şi credincioşi avem nevoie de cineva ca să liniştească inimile noastre. Astfel noi suntem atraşi la El în afara lumii acesteia, care ca urmare a nevoilor spirituale, care s-au trezit în sufletele noastre, a devenit un loc pustiu, pentru ca în Isus să găsim pe Acela care face stepa să salte de bucurie şi să înflorească ca o narcisă.

Când venim la El afară, descoperim desăvârşirea Lui mare, asemenea acelei mulţimi de popor nevoiaşe. Ca şi ei, percepem că El nu este unul care trebuie constrâns să binecuvânteze, ci este Unul care este binevoitor şi gata să binecuvânteze, aşa cum citim: „Isus a ieşit”, ca să-i întâmpine. Tatăl a alergat ca să întâmpine pe fiul pierdut care se întorcea acasă şi „Isus a ieşit” să întâmpine aceste suflete nevoiaşe (Matei 14.14).

Domnul Isus ia seama la nevoile noastre

În afară de aceasta în părtăşia Sa ne aflăm în prezenţa Aceluia care evaluează pe deplin nevoile noastre; căci noi citim: „El a văzut o mare mulţime”. Noi vedem numai puţin din nevoia noastră a altora, dar privirea Lui observă „o mare mulţime”. El vede nevoia noastră în toată dimensiunea ei.

Pe lângă aceasta El are nu numai o cunoaştere divină a nevoii noastre,ci şi compasiune divină pentru noi în suferinţa noastră. „I s-a făcut milă de ei.” Inima Lui de dragoste simte cu noi aşa cum nici o altă inimă nu simte.

Domnul Isus are putere să împlinească nevoile noastre.

În afară de aceasta la Hristos este putere să rezolve lipsurile noastre; căci noi citim: „El a vindecat pe bolnavii lor”. La Hristos nu este compasiune fără putere, şi nici putere fără compasiune, ca la alţii. Inima şi mâna Lui ne stau la dispoziţie, şi mâna, care vindecă, este pusă în mişcare de o inimă care iubeşte.

Ce binecuvântat este să fi găsit un loc în Hristos în afară, care este gata să binecuvânteze, care are cunoaştere divină despre nevoile noastre, care are o inimă impresionată de simţământul slăbiciunii noastre şi care are o mână capabilă să satisfacă nevoile noastre. Şi acest izvor de ajutor în Hristos îl descoperim pe locul nevoilor noastre. În ziua gloriei ne vom bucura permanent de desăvârşirea Lui nesfârşită; dar în această zi întunecată şi acoperită cu nori avem parte de desăvârşirile Lui, avem parte de ele acolo unde avem nevoie de ele, asemenea mulţimii poporului; căci a devenit seară, locul era pustiu şi poporul era înfometat.

Ucenicii se adresează Lui

Însă Hristos este la ei şi ucenicii apucă pe drumul bun: ei „au venit la El”. Ei se adresează Unuia care are cunoaştere desăvârşită, dragoste nesfârşită şi putere divină. Cine ar putea să I se adreseze în zadar, chiar dacă El trebuie uneori să ne dea lecţii, ca să ne înveţe, înainte de a interveni pentru noi. El doreşte ca noi să avem foloase din nevoile noastre, şi ce este mai greu decât să afli de toată slăbiciunea noastră şi de incapacitatea noastră totală de a rezolva nevoia noastră. Aşa era la ucenici. Pentru a le da de înţeles propria lor slăbiciune, Domnul poate spune: „Daţi-le voi să mănânce”. Numaidecât ei trebuie să mărturisească că ei au numai cinci pâini şi doi peşti mici. Ei află nu numai că ei sunt oameni nevoiaşi într-un loc care se întunecă şi o localitate pustie, ci şi că propriile lor surse de ajutor sunt total insuficiente ca să satisfacă nevoile lor. Ei sunt total dependenţi de Hristos. Şi aici doreşte Hristos să ne aducă întotdeauna în toate greutăţile noastre; căci aici El ne poate întâmpina şi acţiona pentru noi.

Astfel Domnul spune imediat: „Aduceţi-le aici la Mine!” La Mine – la Unul care ştie, care iubeşte şi care are putere să rezolve nevoile noastre. Şi cu toate acestea El spune întotdeauna în greutăţile noastre, în încercările noastre, în întristările noastre, în exerciţiile noastre şi în eşecul nostru: „Aduceţi-le aici la Mine”. El ne invită să venim la El Însuşi în toate slăbiciunile noastre.

Cât de binecuvântat este rezultatul: mai întâi toţi sunt puşi să se aşeze. După aceea El ia tocmai ceea ce era mărturia slăbiciunii lor şi pune în legătură slăbiciunea pământească cu plinătatea cerească cu rezultatul că poporul nu numai este hrănit, ci săturat şi „ai ridicat prisosul de firimituri, douăsprezece coşuri pline”. Harul Său poate întâmpina nevoia noastră; însă nevoia noastră niciodată nu va epuiza harul Său.


Tradus de la: Der Ort wo unsere Bedürfnisse gestillt werden

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Matei 14 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).