Plângerile lui Ieremia
Serie de articole

Willem Johannes Ouweneel

© SoundWords, online seit: 08.05.2019, aktualisiert: 08.05.2019

Tema, pe care o vom avea înaintea noastră în seara aceasta şi mâine seară, dacă va îngădui Dumnezeu, dragi prieteni, se ataşează foarte clar şi precis la tema din seara trecută. În seara trecută am tratat ultimul capitol al cărţii 2 Împăraţi, unde am văzut distrugerea Ierusalimului sub mâna babilonienilor. Despre această distrugere sunt compuse aceste cinci cântări, căci avem a face cu poezia şi cu cinci cântări diferite în concordanţă cu cele cinci capitole ale cărţii acesteia. Cinci cântări referitoare la distrugerea Ierusalimului. Cartea aceasta este numită eka în ebraică. Acesta este primul cuvânt al cărţii; aceasta este o obişnuinţă iudaică, şi la cele cinci cărţi ale lui Moise este la fel. Eka înseamnă „cum”. Acesta este primul cuvânt al cărţii. La fel încep şi capitolul 2 şi 4. De fapt are sensul „vai, cum”. Vai, cum stă singuratică cetatea cea plină de popor!, şi aşa mai departe. Un alt nume în ebraică este kinot, aceasta înseamnă „tânguire”. La fel se numeşte cartea şi în greacă: treneu, şi aşa a preluat traducerea latină: lamentaziones. În aceasta se recunoaşte numele aceste cărţi şi în engleză şi franceză, şi Luther a tradus literalmente acest nume în germană cu „Klagelieder”. Aceasta înseamnă ca şi „bocet permanent”.

Inhalt dieser Artikelreihe

Weitere Artikel des Autors Willem Johannes Ouweneel (64)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...