Dominaţie mondială
Dominaţiile mondiale din trecut şi dominaţia mondială viitoare

Frank Binford Hole

© Beröa-Verlag, Online începând de la: 13.03.2021, Actualizat: 13.03.2021

Introducere

Un duh de nelinişte a cuprins în zilele noastre aproape lumea întreagă. Ea a devenit o caracteristică aşa de evidentă a timpului nostru, căci chiar şi observatorul cel mai superficial o remarcă.

Conflicte de revendicare a puterii, războaie, revolte şi nelinişti nu sunt ceva nou pe pământul acesta. Când nu au existat aceste lucruri, după ce a venit păcatul în lume? Cu toate că noi trebuie să răspundem afirmativ la această întrebare, îndrăznim totuşi să afirmăm că neliniştea actuală mult răspândită şi răsturnările au luat o proporţie aşa de mare că ele pot fi numite însuşirea dominantă a epocii noastre. Da, conform Bibliei, conducătorul nostru, noi ne aşteptăm chiar la o intensificare a acestora.

Însuşirile neliniştilor din zilele actuale

Neliniştea existentă în zilele noastre arată două însuşiri, demne de remarcat:

  1. În dimensiunea ei ea este practic mondială. Fiecare ţară cu o oarecare însemnătate suferă de nelinişte şi de asemenea multe ţări mai mici sunt cuprinse de ea. În trecut ea se găsea mai mult în ţările subdezvoltate; astăzi neliniştea a devenit mai marcantă în ţările civilizate şi bogate. Fie că civilizaţia este în răsărit şi descinde din timpuri străvechi precum este în China sau în ţările din vest şi moderne, ca în Europa şi America, aceasta nu joacă nici un rol. Regimentul de fier al comunismului, care a omorât milioane de oameni, ca să ajungă la ţelul lui, pare să fi biruit neliniştea; însă sub suprafaţă ea este încă prezentă. În ţările cu libertate politică mare bate foarte puternic vântul instigării şi al revoluţiei. El ameninţă să devină curând un uragan.

  2. Neliniştea actuală cuprinde fiecare domeniu al gândirii şi acţiunii omeneşti. Niciodată nu a fost aşa ceva cum este astăzi. Imperii mondiale au venit, au avut înflorirea lor şi s-au prăbuşit. Însă în lumea filozofiei şi a ştiinţei aplicate domneşte liniştea. Constatăm astăzi schimbări uriaşe în toate domeniile. Duhul omenesc lucrează cu energie aproape supranaturală, ca să dezvolte idei şi teorii noi în domeniul social, politic şi religios, şi să facă invenţii de necrezut.

Ce înseamnă toate acestea? Cu siguranţă această întrebare stă pe prim plan în gândurile fiecărui observator lucid. Pentru creştinul credincios, care se pleacă sub Cuvântul lui Dumnezeu şi primeşte lumina răspândită de Cuvânt, nu este aşa de greu să descopere răspunsul. Istoria ne dă în cel mai bun caz detalii incomplete despre evenimentele din trecut. Numai Biblia ne dezvăluie firul de aur al planului divin, care străbate istoria întreagă. Haideţi să încercăm sub călăuzirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să vedem aceasta şi astfel să primim răspunsul divin.

Diferite forme de guvernământ

Celor mai mulţi cititori ai noştri le este clar că înainte de potop nu a existat nici un regim. Epoca aceea a culminat cu o violenţă aşa de mare şi o aşa stricăciune, că singura posibilitate de ajutoare era nimicirea (vezi Geneza 6.1-13).

Pe pământul curăţit a fost instaurată o formă de guvernare în persoana lui Noe (Geneza 9.1-6). După distrugerea turnului Babel pare ca autoritatea pe linia principală a urmaşilor lui Noe să se fi abătut. Fiecare familie a început să se subordoneze propriului cap al seminţiei. A apărut ideea împărăţiei. Din partea lui Dumnezeu nu a existat nici o altă dezvoltare cu privire la guvernare, până când El a chemat pe poporul Său din Egipt. Începând de atunci, El, marele Dumnezeu-Iahve, a exercitat autoritatea Sa de guvernare în mijlocul lor.

Momentul, pe care El l-a ales pentru aceasta, este foarte semnificativ. Egiptul, unul din cele mai vechi popoare, a obţinut înflorirea cea mai mare. Ei au alungat dinastia străină a „împăraţilor păstori” şi s-au unit sub domnia faraonului indigen, puternic şi războinic. Cuceririle lor au ajuns până la Eufrat. În timpul acela Dumnezeu Şi-a revendicat dreptul asupra poporului Său şi a dat o lovitură puternică asupritorilor. Aceasta a însemnat începutul decăderii acestei împărăţii. Dumnezeu a condus pe poporul Său în ţara făgăduită, în ciuda încăpăţânării acestuia. Domnul Şi-a revendicat dreptul asupra acestei ţări ca fiind a Lui, şi prin poporul Său a luat-o în posesie. El Şi-a revendicat această ţară ca semn, că pământul întreg Îi aparţine. În legătură cu traversarea Iordanului se spune de două ori despre El ca fiind „Domn al întregului pământ” (Iosua 3.11,13).

La scurt timp după ce poporul a ajuns în ţara făgăduită, el s-a plictisit să mai fie un popor proprietate a lui Dumnezeu, având pe Dumnezeu ca singurul Conducător al lor, dar nevăzut. Ei au cerut un împărat vizibil, omenesc. Dumnezeu a permis această abatere de la El cu consecinţe grave. După experienţa amară cu omul după inima lor, Dumnezeu le-a dat pe David, omul după inima Lui. El l-a pus ca păstor peste poporul Său şi a extins împărăţia lui, încununând cu succes armatele lui David. Coroana – care însemna de fapt nu numai domnia peste Israel, ci şi domnia viitoare peste lumea întreagă (compară cu Psalmul 89.27, care se referă la Mesia din seminţia lui David) – a fost pusă pe capul lui şi a fost confirmată seminţiei lui. El a purtat-o pentru scurt timp şi după el urmaşul său Solomon.

După aceea a urmat istoria inevitabilă a decăderii. Împărăţia a fost împărţită, şi numai partea mică a urmat pe purtătorul coroanei lui David. Puterea lor s-a redus când decăderea a devenit tot mai mare, în ciuda trezirilor ocazionale lucrate de Dumnezeu.

În final a venit sfârşitul. Zedechia, ultimul purtător al coroanei – cu toate că el a purtat-o numai cu numele – a adăugat trădarea la păcatele lui multe şi a dezonorat Numele Dumnezeului lui. Drept urmare Scriptura relatează nu mai puţin de patru ori (2. Împăraţi 25; 2. Cronici 36; Ieremia 39; 52), că Ierusalim a căzut în mâna babilonienilor şi domnia a ajuns în mâna lui Nebucadneţar. A început „timpurile naţiunilor” (Luca 21.24).

Tocmai în timpul acela pana profetului Ezechiel a scris cuvinte remarcabile. Când coroana, care de fapt însemna nu numai domnia peste Israel, ci şi coroana viitoare a lumii, a căzut de pe fruntea ultimului principe răzvrătit de pe linia lui David prin judecata de răsplătire din partea lui Dumnezeu, au fost scrise următoarele cuvinte. Ele sunt aşa de importante că le redăm în întregime:

  • Ezechiel 21.25-27: Şi ţie, cel necurat, cel rău, mai-mare al lui Israel, a cărui zi a venit la timpul nelegiuirii de la sfârşit, aşa zice Domnul Dumnezeu: «Scoateţi mitra şi luaţi coroana! Ce este nu va mai fi. Înălţaţi pe cel smerit şi smeriţi pe cel înălţat! O voi răsturna, o voi răsturna, o voi răsturna! Aceasta de asemenea nu va mai fi până nu va veni acela căruia îi aparţine, şi lui i-o voi da».

Ce minunat de concludent! Cum luminează această rază de lumină partea întunecată a istoriei omeneşti începând din ziua aceea! Coroana a fost realmente îndepărtată. Dacă s-ar putea face o istorie detaliată a lumii, ar rezulta nimic altceva decât o prezentare a diferitelor eforturi ale oamenilor şi popoarelor de a se înălţa şi să apuce această coroană. Din această prezentare s-ar putea de asemenea recunoaşte şi felul sigur şi competent în care Dumnezeu i-a smerit şi i-a răsturnat atunci când se părea că ei şi-au atins ţelul.

Dumnezeu a dat lui Daniel o viziune despre aceasta (Daniel 7). S-a confirmat visul lui Nebucadneţar din Daniel 2. Pentru un moment scurt părea că această coroană aparţinea acestui împărat mare. Însă prin faptul că el s-a înălţat peste măsură, el a fost coborât adânc şi lovit cu nebunie, aşa cum descrie Daniel 4. Nu la mult timp după aceea a căzut marele său Babilon şi a fost răsturnat. La fel s-a întâmplat cu imperiile mondiale care au urmat al perşilor,al grecilor şi al romanilor. Fiecare a durat un timp şi apoi a fost răsturnat.

Nu mai este nici un imperiu mondial

De la desfiinţarea imperiului roman nu a mai fost nici un imperiu care să aibă practic sub autoritatea lui întreaga lume civilizată. Au existat într-adevăr oameni care cu câteva secole în urmă au vorbit despre un imperiu britanic, deoarece regina Victoria a fost chemată din India ca împărăteasă. Însă toate acestea au trecut şi desfiinţarea lui – dacă chiar se putea vorbi despre o împărăţie – este practic încheiată. Au avut loc două războaie mondiale mari; şi astăzi Asia şi Europa se aseamănă cu tabere ale armatei înarmate. Coroana hegemoniei mondiale s-a pierdut, ea „nu mai este”. Naţiuni puternice doresc s-o recâştige, dar ele şovăie. Ele se tem că dacă răstoarnă alte naţiuni vor fi ele răsturnate.

Însă starea actuală de echilibru total nesigur nu poate dura pentru toate timpurile. Nu sunt puţini cei care sunt conştienţi de aceasta şi vorbesc confuz despre venirea unui „Armaghedon”. Prin aceasta ei se referă la acea controversă mare în care va fi implicată întreaga lume civilizată. Ei par însă să uite că în Apocalipsa 16.13-16, unde se foloseşte această expresie, nu este vorba de o luptă îngrozitoare între om şi om. Acolo este vorba mai degrabă de răzvrătirea arogantă şi păcătoasă a forţelor armate ale oamenilor unite împotriva lui Dumnezeu. Este foarte posibil ca aceste atenţionări referitoare la nenorocirea care va veni să iniţieze apropierea Armaghedonului real. Cuvintele lor, ca acelea ale lui Caiafa în Ioan 11.49-52, pot însemna mai mult decât ei sunt conştienţi de ele.

În ultimii ani au apărut forţe noi cu puteri mari. În ţări în care există încă o oarecare formă de creştinism, ele se unesc în jurul ideii „frăţietatea tuturor oamenilor”, bazată pe „paternitatea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu”. Noua teologie progresistă, umanistă, unitarismul, socialismul s-au dezvoltat din această idee de bază. Mult mai pregnant este comunismul ateist, care domină astăzi gândirea şi faptele popoarelor mari, care constituie aproximativ o treime din omenire. Toate acestea în mâna lui satan sunt desigur o pregătire pentru ultima alianţă politică mare a omenirii, pentru ca ea să fie pregătită pentru antihrist.

Împăratul care va veni

Unii gândesc că Mesia, căruia Îi aparţine coroana de drept, ar fi venit deja. El a fost realmente aici, însă nu pentru a prelua drepturile Lui. El a permis mai degrabă oamenilor să aibă ceasul lor, şi a permis puterii întunericului să se reveleze, pentru ca El prin moartea Sa să realizeze răscumpărarea. Satan, care şi-a însuşit pe nedrept coroana, I-a oferit-o realmente Lui, atunci când L-a ispitit în pustie. Isus a respins-o şi nu a ales acest drum simplu, scurt spre glorie, ci a ales cărarea grea, care conducea prin moarte şi înviere – „Nu trebuia să pătimească Hristosul acestea şi să intre în gloria Sa?” (Luca 24.26).

Însă El a profeţit clar că va veni o altă căpetenie şi va lua coroana din mâna lui satan – crezând că este adevărata coroană a pământului. „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5.43).

În zilele marii triunităţi a răului care va veni – balaurul, fiara şi profetul mincinos, despre care citim în Apocalipsa 13 – se va părea că profeţia lui Ezechiel va fi făcută nevalabilă şi se va adeveri contrariul ei. Oamenii se vor fi unit într-o măsură aşa de mare într-o aşa numită „frăţietate”, că numai apariţia unui „supraom” fără scrupule va fi necesară să ia în mâini frâiele puterii şi să introducă tirania cea mai îngrozitoare, pe care lumea a trăit-o vreodată. Când va fi venită această stare de lucruri, nimic nu va mai putea elibera pe oameni din plasa pe care ei înşişi şi-au pus-o la propriile picioare. O mare majoritate se va bucura chiar de tirania instaurată. Ei vor spune: „Pace şi siguranţă”, şi vor crede că acum au primit pentru totdeauna coroana şi nu trebuie să se mai teamă de nici o răsturnare.

Dar „când vor spune: «Pace şi siguranţă!», atunci deodată vine pieirea peste ei” (1. Tesaloniceni 5.3). Ultimele rânduri ale făgăduinţei lui Ezechiel vor avea o împlinire deodată. Ultima răsturnare mare va avea loc în adevăratul Armaghedon. Mai întâi vor fi nimiciţi fiara şi profetul mincinos şi armatele lor prin arătarea deodată a Aceluia „căruia Îi aparţine dreptul”. La scurt timp după aceea, aşa considerăm noi, puterile impresionante ale nordului, Gog, căpetenia Roşului, a Meşecului şi a Tubalului şi aliaţii lor vor suferi o înfrângere uriaşă (Ezechiel 38-39). Ultima răsturnare şi definitivă va fi avut atunci loc.

În ziua aceea coroana pierdută de mult timp se va vedea pe capul Omului din Nazaret lepădat odinioară, Domnul nostru Isus demn de adorare. Ea va fi împodobită nu numai cu pietrele preţioase ale creaţiei, ci şi cu giuvaierurile minunate ale răscumpărării. Ea îşi va avea locul permanent pe acest Cap, cu toate că la sfârşitul Împărăţiei păcii de o mie de ani a lui Hristos satan va iniţia încă o dată o revoltă (Apocalipsa 20-7-10). Însă această răscoală va fi înfrântă imediat, aşa că niciodată nu se va mai ajunge la o răsturnare. Coroana îşi va avea locul ei veşnic de odihnă pe fruntea Sa sfântă.

Ce să spunem noi cu privire la aceste lucruri? În primul rând să nu ne lăsăm tulburaţi prin neliniştea şi duhul răscoalei şi răsturnării care umple lumea întreagă în zilele noastre. Să ne preocupăm mai degrabă să lăsăm să fluture drapelul unei mărturii credincioase pentru Domnul Isus şi Evanghelie, care Îl are pe El ca şi conţinut. Dumnezeu nu schimbă niciodată planurile Sale cu privire la faptele Sale, aşa cum oamenii fără excepţie trebuie să facă. Învăţăturile, pe care Domnul le-a dat la început, sunt încă valabile – Duhul Sfânt a venit şi noi îi urmăm pe primii ucenici, cărora El le-a spus: „Veţi fii martorii Mei” (Faptele apostolilor 1.8).

Şi mai departe, niciodată să nu lucrăm împreună cu lumea şi să nu sprijinim sistemele ei şi străduinţele ei. Toate acestea deschid drumul pentru antihrist, chiar dacă ea nu ştie. Să rămânem în părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul, dacă vrem ca în comportarea noastră faţă de oamenii lumii să fim aşa cum ne spune Scriptura: „Atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. … Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine” (Romani 12.18.21).

În încheiere să ţinem cu tărie în inimile noastre gândul că toată neliniştea şi toate răsturnările vor fi numai „până va veni El”. Vrem astfel să ne îndreptăm ochii spre răsăritul Soarelui, în aşteptarea zilei mult dorite, şi să spunem: „Amin; vino Doamne Isuse!”


Tradus de la: Die Weltherrschaft

Titlul original: „Die Weltherrschaft“
din Halte fest, Anul 19, 1976, pag. 265 şi următoarele.
Cu aprobarea amabilă a editurii Beröa-Verlag, Zürich.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Daniel 7 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen