Introducere

Cu toate mijloacele noastre de comunicare aproape desăvârşite înţelegerile greşite, dezbinările şi diferenţele de păreri între oameni devin tot mai mari în timpul acesta, în loc să devină mai mici! Evident obstacolele nu sunt de natură tehnică, care stau în calea unui schimb de idei bun între oameni. Aceste obstacole nu trebuie căutate în mijloacele de comunicare, ci în oamenii care vor să intre în legătură unul cu altul. Mijloacele de comunicare, fie că este vorba de hârtie, de telefon, sateliţi în univers sau altceva, sunt în ele însele lucruri total neutrale. Însă problema constă în aceea că din hârtie, chiar şi din hârtia pentru scrisori cu antet colorat, şi din celelalte mijloace de comunicare se pot face utilizări rele. Este important să ne concentrăm la condiţiile pentru o comunicare roditoare şi bogată în binecuvântare. Înainte să facem aceasta este însă necesar să ne îndreptăm atenţia spre o însuşire remarcabilă a comunicării.

Orice comunicare este subiectivă într-un anumit sens

Când doi oameni vorbesc unul cu altul, de ambele părţi este o chestiune subiectivă, aceasta înseamnă, pentru ambele părţi nu este numai o simplă experienţă exterioară, ci înainte de toate lucrurile este o experienţă lăuntrică. Dacă eu ascult pe cineva, ceea ce primesc din cele spuse va fi determinat prin capacitatea mea de percepţie, prin capacitatea mea de judecată, prin aptitudinile mele de înţelegere în a prelucra, aplica cele spuse, etc. Dacă doi oameni aud aceleaşi lucruri, totuşi ei încă nu aud la fel. Unul va înţelege cuvintele următoare cu totul altfel decât celălalt: „Doctorul a spus, notarul ar fi un om foarte amabil.” Ceea ce eu înţeleg din aceste cuvinte depinde de părerea mea despre notar şi despre doctor! Multe greutăţi între credincioşi sunt cauzate de această însuşire a comunicării, subiectivitatea. Un frate sau o soră spune ceva, alţi doi credincioşi aud din aceasta două lucruri diferite şi deduc din aceasta concluzii total diferite, şi deja s-a născut o diferenţă de păreri. Dacă la aceasta se adaugă factorul neîncredere, atunci imediat urmează acuzări reciproce de nesinceritate, minciună şi câte altele!

Condiţii pentru un schimb de idei bun între credincioşi

1. O primă premisă este claritatea (inteligibilitatea)

Cu adevărat, nu trebuie să vorbeşti „în limbi”, ca să nu fii înţeles de ceilalţi. O vorbire tare şi bine articulată sau chiar ţipătul desigur nu sunt o garanţie pentru o înţelegere bună! Omul natural nu înţelege lucrurile care sunt de la Duhul lui Dumnezeu, chiar dacă sunt rostite cu glas tare şi clar. Dar şi pentru credincioşi se poate vorbi sau scrie o vorbire neinteligibilă. De aceea necesitatea inteligibilităţii are următoarele consecinţe:

1. Trebuie să te transpui în lumea gândirii şi simţămintelor celuilalt (sau celeilalte). Aceasta necesită atenţie, efort şi autodisciplinare. Acest factor este inclus şi în cuvintele apostolului Pavel: „M-am făcut faţă de iudei ca iudeu, … Faţă de cei slabi m-am făcut slab.”

2. Trebuie să te exprimi clar şi să eviţi să vorbeşti neclar. Evanghelistul Luca arată clar aceasta în Luca 1.3 „mi s-a părut bine şi mie, care am cercetat de la început toate acestea cu exactitate, să ţi le scriu în ordine, preaalesule Teofil,“.

3. Vorbirea omenească este o chestiune a duhului şi nu numai a sentimentului. De aceea vorbirea noastră ar trebui să fie stăpânită de o minte sănătoasă.

2. O a doua condiţie preliminară este o ascultare atentă

Când se primesc informaţii trebuie să asculţi bine şi lăuntric. Pentru aceasta ar trebui să încerci să te transpui corect în gândurile şi simţămintele celuilalt. Şi aceasta înseamnă să-ţi dai osteneala şi să nu fi egoist.

3. În afară de aceasta comunicarea este o chestiune de voinţă

În cazul comunicării reciproce trebuie să te deschizi pentru celălalt şi prin aceasta să dezvălui punctele vulnerabile proprii, dacă este necesar. Aceasta înseamnă că eşti pregătit să te laşi rănit. Unele comunicări între credincioşi nu reuşesc deoarece nu eşti gata să te deschizi pentru celălalt. Te temi să nu pierzi terenul propriu, să nu-ţi pierzi faţa sau convingerea proprie, cu urmarea că te comporţi deosebit de convulsiv (îndârjit) şi neînduplecat şi nu spui cu adevărat ceea ce gândeşti sau simţi. În cazul părerilor diferite aceasta conduce la o împietrire regretabilă a punctelor de vedere.

Să te laşi vulnerabil înseamnă, printre altele:

1. Să nu acoperi propria nesiguranţă prin afirmaţii solemne categorice, care neagă posibilitatea existenţei unei greşeli sau rătăciri proprii. Pavel permite în 1 Corinteni 1.16 „Da, am botezat şi casa lui Ştefana; încolo, nu ştiu dacă am mai botezat pe altcineva.“ să i se pună întrebări, scriind: „Încolo, nu ştiu dacă am mai botezat pe cineva.” Tocmai prin aceasta expunerile lui au fost întărite!

2. Nu tăcea, pentru a ocoli reproşurile personale. Avraam a tăcut, atunci când faraon i-a reproşat minciuna lui pe jumătate (Geneza 12.18-20 „(18) Şi Faraon l-a chemat pe Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este soţia ta? (19) Pentru ce ai zis: «Este sora mea», aşa că am luat-o de soţie? Şi acum, iată-ţi soţia: ia-o şi pleacă!“ (20) Şi Faraon a poruncit oamenilor săi pentru el, ca să-l petreacă, pe el şi pe soţia lui şi tot ce avea.“). Abia după ce el a făcut pentru a doua oară aceeaşi greşeală ajunge să spună adevărul complet (Geneza 20.11,13 „Şi Avraam i-a zis: „Pentru că am zis: «Hotărât, nu este temere de Dumnezeu în locul acesta şi mă vor ucide din cauza soţiei mele».“ „Şi a fost aşa: când m-a făcut Dumnezeu să pribegesc din casa tatălui meu, i-am zis: «Aceasta să fie îndurarea pe care să mi-o arăţi: în orice loc unde vom ajunge, să zici despre mine aceasta: El este fratele meu»“.“).

3. Să dai celuilalt o şansă reală să se apere, să poată contrazice părerile tale sau să critice. Este un obicei rău, ca după ore îndelungate de discuţii despre tot felul de lucruri la despărţire, când nu mai rămâne mult timp să ripostezi, să pui în discuţie neplăcerile propriu-zise. Fraza, „ah, ce mai voiam să-ţi spun …” – cu toate că tocmai pentru aceasta s-a promovat discuţia – dovedeşte de cele mai multe ori lipsa de sinceritate! Din acelaşi motiv şi prezentarea în grabă a câtorva remarci critice după terminarea strângerii laolaltă, când aproape nu mai rămâne timp pentru discuţie detaliată, este un refuz clar de a permite să te expui pe tine însuţi la întrebări. Se abuzează de factorul timp, ca să te acoperi pe tine însuţi! Matei 18.5 „Şi oricine va primi un astfel de copilaş în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte.“ învaţă cu următoarele cuvinte: „Du-te şi …”, că pentru aceasta trebuie rezervat un timp deosebit!

4. Să recunoşti şi să numeşti chiar de la început locurile slabe proprii, acolo unde este necesar, în mod cinstit sau chiar dacă pare numai a fi necesar. Petru nu se dă în lături să explice, că în scrierile lui Pavel găsesc unele lucruri care sunt greu de înţeles, şi prin aceasta mărturiseşte cu modestie propria slăbiciune (vezi 2 Petru 3.15,16 „(15) Şi consideraţi îndelunga-răbdare a Domnului nostru mântuire; după cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, potrivit înţelepciunii date lui, (16) ca şi în toate epistolele sale, vorbind în ele despre acestea, printre care unele lucruri sunt greu de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi nestatornici le sucesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire.“). Tocmai prin aceasta el arată locul cuvenit învăţătorilor falşi aroganţi şi lipsiţi de modestie!

5. Să nu te ridici deasupra altora cu fraze evlavioase de forma „Domnul mi-a arătat clar” şi în felul acesta să faci propria părere obligatorie pentru ceilalţi. Cine are o altă părere în chestiunea respectivă, primeşte dinainte ştampila că el face parte din aceia care se împotrivesc voii Domnului. Pavel ne dă o imagine măreaţă în 1 Corinteni 7.40 „Dar, după părerea mea, este mai fericită dacă rămâne aşa; şi gândesc că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.“ despre felul cum ar trebui să fie. Să se ia seama în mod deosebit la cuvintele „părere” şi „gândesc că şi eu”, care nu discreditează pe ceilalţi, dacă ei nu gândesc ca el.

David ne oferă un model foarte frumos, despre felul în care noi ar trebui să ne lăsăm puşi la îndoială, când în Psalmul 139.23,24 „(23) Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă mă şi cunoaşte-mi gândurile! (24) Şi vezi dacă este în mine vreo cale a întristării şi condu mă pe calea eternă!“ spune: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Şi vezi dacă este în mine o cale a întristării şi condu-mă pe calea eternă!”

Deci comunicarea bună este şi o chestiune a voinţei noastre. Acolo unde lipseşte voinţa de a renunţa la propriile puncte de vedere, atunci când ni se arată că suntem greşiţi, atunci chiar şi o comunicare desăvârşită este fără roade! Aşa spune Domnul Isus: „Dacă cineva vrea să facă voia Lui [a lui Dumnezeu], va cunoaşte despre învăţătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi” (Ioan 7.17). Locuitorilor Ierusalimului El a trebuit să le spună: „Nu aţi vrut”.

4. Comunicarea roditoare este legată de valorile morale

Ca să nu conducă la rătăcire, comunicarea trebuie să fie legată cu sinceritatea, cu adevărul şi cu încrederea. Aceasta este valabil atât pentru cel care vorbeşte cât şi cel pentru care ascultă. Pentru ascultarea corectă a mesajului lui Dumnezeu este valabil: „Lumina răsare în întuneric pentru cei drepţi” (Psalmul 112.4). Scriitorii Bibliei au fost conştienţi de cerinţele morale care sunt puse unei comunicări. Pavel putea spune: „Spun adevărul în Hristos, nu mint, conştiinţa mea mărturisind împreună cu mine în Duhul Sfânt” (Romani 9.1). Ioan spune în Ioan 19.35: „Şi cel care a văzut acestea a mărturisit, şi mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul.”

5. O comunicare bună trebuie să stea sub controlul îngrijirii pastorale pentru ceilalţi

Aceasta înseamnă, printre altele, că noi nu suntem chemaţi ca în toate situaţiile să punem pe masă toate argumentele înaintea tuturor. Marele Învăţător ne dă în privinţa aceasta un exemplu clar: „Am încă multe să vă spun, dar nu le puteţi purta acum” (Ioan 16.12). Multe neplăceri nu ar fi avut loc între credincioşi, dacă s-ar fi acordat mai multă atenţie acestui model divin. Cât de puţin se ţine seama deseori de caracterul şi împrejurările care influenţează capacitatea celorlalţi de a primi lovituri. Cât de des ne comportăm ca un elefant din magazinul de porţelanuri! În fraza „I-am spus [lui] adevărul” ar trebui câteodată să punem accentul pe „lui” în loc de a-l pune pe „adevăr” şi apoi să ne gândim bine cine şi ce este el. Desigur aici poate sta şi „ei” sau „lor”! Este el un pacient care suferă cu inima şi de aceea este sensibil emoţional şi ca urmare a suferinţei lui se enervează repede? Sau eu am o natură insensibilă şi o însuşire deosebit de bună de a suporta lovituri, deoarece am avut parte de o educaţie aspră şi severă? Sunt eu de aceea cu pielea mea groasă cel potrivit pentru a atinge o natură blândă, sensibilă? Sau invers, sunt eu aşa de uşor agitat, că pentru mine ar fi mai bine să tac, decât să spun ce este necesar celuilalt?

Pe scurt, fraţi şi surori, să ne gândim mai mult că pentru o comunicare roditoare este necesară o grijă mare în relaţiile unii cu alţii. Probabil am putea da epistolei către Filimon o explicaţie măreaţă a înţelesului tipologic şi evanghelistic care rezultă din aceasta …, în timp ce în comportarea noastră proprie arătăm clar că nu am înţeles nici o iota din modelul practic măreţ al unei comunicări sus-puse şi bune, care ne este dată în epistolă prin apostolul Pavel şi înainte de toate prin Duhul Sfânt.

Chiar dacă cineva este de la natură o persoană iute din fire şi un fanatic, el sau ea se poate cu toate acestea schimba, prin aceea că el sau ea se „hrăneşte” din modelul mare, pe care Domnul Isus ni l-a dat în discuţiile sale cu oamenii. Un exemplu deosebit vedem în viaţa fanaticului Pavel. Cu privire la caracterul lui natural să se ia seama între altele la Faptele apostolilor 9.1 „Dar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a venit la marele preot“ şi la cuvintele „peste măsură” din Faptele apostolilor 26.11 „Şi, pedepsindu-i deseori prin toate sinagogile, îi obligam să hulească. Şi fiind peste măsură de furios împotriva lor, îi persecutam, chiar până în cetăţile din afară.“!

Tradus de la: Kommunikation unter Christen

Titlul original: „Gedankenaustausch unter Brüdern“
din Hilfe und Nahrung, Editura Ernst-Paulus-Verlag, 1988, pag. 55–62.

Traducere: Ion Simionescu