Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 3.9-15
2 Împăraţi 3, 9-15: Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului, au plecat; şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea. Atunci împăratul lui Israel a zis: „Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!” Dar Iosafat a zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: „Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.” Şi Iosafat a zis: „Cuvântul Domnului este cu el.” Împăratul lui Israel, Iosafat, şi împăratul Edomului, s-au pogorât la el. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Ce am eu a face cu tine? Du-te la prorocii tatălui tău şi la prorocii mamei tale.” Şi împăratul lui Israel i-a zis: „Nu! Căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!” Elisei a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al Cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine. Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harfa.” Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei.
Harul eliberator – „Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harfa.” Cum sunt aduşi la unison oamenii care nu sunt una
Trei împăraţi – edomitul păgân, Ioram cel încăpăţânat şi Iosafat cel temător de Dumnezeu – au alcătuit o alianţă deosebită, o alianţă care a plăcut diavolului, dar care a întristat inima Dumnezeului lui Avraam. Nu este de mirare că nenorocirea a venit repede şi sigur. Cum ar putea să aibă reuşită, ceva la care un copil al lui Dumnezeu ia parte, hotărăşte şi înfăptuieşte fără să se adreseze Domnului şi în tovărăşia acelora care urăsc pe Domnul?
Aşa au ieşit aceşti împăraţi, »şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire«. Se părea că temerile împăratului lui Israel se vor împlini: »Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!«
Atunci gândurile lui Iosafat se îndreaptă spre Domnul şi el doreşte să ştie – pentru prima dată în această aventură sortită nenorocirii – ce zice Domnul în privinţa aceasta. Şi, o! tu îndurare minunată, când a întrebat de existenţa unui profet, Elisei, omul lui Dumnezeu, stătea înaintea lui.
Să luăm seama la acest fapt, căci ne va fi de ajutor în continuare la studiul temei noastre. Învăţăm din aceasta, ca şi din multe alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu, că gândurile celor sfinţi nu se îndreaptă în zadar spre El, şi nu contează împrejurările în care ei se găsesc, şi nici din ce cauză au ajuns în aceste împrejurări. El este gata să răspundă, în timp cei ei încă mai strigă. »Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a scăpat din necazurile lor.« Cât de mare este compasiunea Dumnezeului nostru!
Disonanţa acestei legături nelegiuite a lovit dureros pe profet; duhul lui, care era în unison cu Dumnezeu, s-a neliniştit şi el nu ar fi rostit niciun cuvânt, dacă înaintea lui nu ar fi stat un sfânt aflat în necaz. Dar înainte ca să poată rosti cuvântul Domnului, a trebuit să vină un cântăreţ la un instrument cu coarde. Armonia trebuia să ia locul disonanţei.
Vrem să trecem acum de la imagine la învăţătură. Sunt mii de creştini care se plâng de lipsă de binecuvântare şi cu toată aparenta căutare stăruitoare nu găsesc apele înviorării spirituale. Viaţa lor spirituală se aseamănă unei pustii, »pustia Edom«. Slujba lor şi rânduielile lor religioase au devenit o chestiune de obişnuinţă, uneori chiar o povară – şi se minunează, de ce este aşa!
În cele mai multe cazuri motivul nu trebuie căutat departe. Este tovărăşia cu lumea, precum şi năzuinţa după lucrurile care satisfac dorinţele nelegiuite. În fiecare caz are loc aceasta, deoarece viaţa nu este în armonie cu Dumnezeu.
Este nevoie de un cântăreţ la un instrument cu coarde, care să scoată viaţa din această stare şi să-i armonizeze acordurile, în aşa fel ca dezacordurile actuale ale melodiei să facă loc unei vieţi supuse lui Dumnezeu. Cântăreţul la instrumentul cu coarde a venit în acest scop din cer, dar cât de uşor şi de repede uită creştinii, că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu locuieşte în ei şi cât de uşor şi de repede lucrurile deşarte ale acestei lumi atrag inima şi gândurile omului. Atunci Cântăreţul ceresc se întristează, viaţa nu mai este în armonie cu Dumnezeu şi apele nu mai curg nici ca cântări de laudă, care să se înalţe spre Dumnezeu, şi nici ca binecuvântare spre oameni.
Hristos este tonul predominant, după care fiecare notă a vieţii noastre trebuie să se acordeze, şi Duhul Sfânt este cu noi, ca să ne înveţe: unde este Hristos şi de ce este El acolo. El şade pe Tronul lui Dumnezeu, cununi ale ovaţionării divine strălucesc pe capul Său minunat, şi noi recunoaştem aceasta cu recunoştinţă şi bucurie. Dar ne dăm noi seama, de ce este El acolo? De la sine înţeles, El este acolo, deoarece este bucuria Tatălui să-L onoreze; de la sine înţeles, El este acolo pentru că El este mai mult decât oricine demn să ocupe acest loc al slavei privilegiate; de la sine înţeles, El este acolo, pentru că în tot universul nu există un loc mai potrivit pentru El, decât locul la dreapta Maiestăţii în înălţime, pentru El, Cel care a împlinit desăvârşit voia lui Dumnezeu, făcând curăţirea păcatelor. Dar este acolo, şi pentru că lumea L-a lepădat, pentru că ea L-a alungat din mijlocul ei, atârnându-L pe lemnul blestemat. Înălţarea Sa la cer, este răspunsul minunat al lui Dumnezeu la ocara pe care lumea în ura ei a aruncat-o asupra Lui.
Să privim adevărul mare şi serios, s-o facem în prezenţa lui Dumnezeu şi să dăm loc în sufletele noastre însemnătăţii lui – însemnătăţii crucii lui Hristos. În apostolul Pavel vedem un om, a cărui viaţă a stat sub deplina impresie creată de cruce. »În ce mă priveşte, departe de mine gândul«, a zis el, »să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume« (Galateni 6.14). El nu a vrut să devină trădătorul Domnului său, primind onoare din partea lumii, care a răstignit pe Domnul. Umblarea lui pe pământ a avut un singur scop mare, să câştige inimile oamenilor pentru Acela care a umplut inima lui cu bucurie şi adorare; ca ei să devină ca el: »nu din această lume«, aşa cum nici Hristos n-a fost din această lume. Să mergem pe acelaşi drum şi să-I spunem Aceluia care ne-a iubit aşa de mult, că S-a dat pe Sine pentru noi: „Îmi leg ocara Ta pe fruntea mea, ca să rămân păzit de lume şi de toţi cei care merg împreună cu ea.”
Mărturisirea este drumul spre reabilitare. »Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire« (1 Ioan 1.9).
Dar şi alte lucruri, în afară de lucrurile lumeşti, strică muzica şi întristează pe Duhul Sfânt: trăirea pentru sine însuşi, gânduri aspre şi cuvinte tăioase despre semenii noştri, un duh care nu se lasă înduplecat, indiferenţa faţă de cerinţele lui Hristos. Fiecare dintre noi ştie unde a greşit, şi acolo unde este greşeală, este nevoie şi de repararea greşelii. Ce mângâietor este să şti, că Domnul în dragostea Sa nemărginită este foarte aproape de noi .
Dar El vrea ca sinceritatea să fie în inima noastră. Acolo trebuie să înceapă mărturisirea şi renunţarea la tot ce nu este de la Dumnezeu.
Dar acolo unde are loc o astfel de mărturisire, acolo are loc şi refacerea părtăşiei cu Dumnezeu, şi Duhul Sfânt ne va aduce iarăşi în armonie cu Dumnezeu, făcând ca Hristos să fie pentru noi totul şi în toate. Dacă Îi facem loc, El ne va duce în armonie deplină cu Hristos în slavă, precum şi într-o relaţie corectă cu lumea. Atunci El va face ca fiecare ton al existenţei noastre să răsune spre slava lui Dumnezeu.
Atunci fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu va fi preţios pentru noi şi apele de înviorare vor curge din izvorul viu în viaţa noastră spre binele tuturor şi va face viaţa noastră să aducă rod pentru Dumnezeu şi binecuvântare pentru oameni.
Tradus de la: Erlebnisse mit dem Propheten Elisa (3)
Titlul original: „‚Holet mir einen Saitenspieler.‘ Wie nicht übereinstimmende Menschenleben in Einklang gebracht werden“
din seria de articole: „Befreiende Gnade wie sie in den Worten und Wegen des Propheten Elisa vor uns gebracht wird“
din periodicul lunar Der Dienst des Wortes, Ediţia 11, 1933, pag. 101–106
Traducere: Ion Simionescu