Lucruri statornice
Evrei 13.1-6

Frank Binford Hole

© SoundWords, Online începând de la: 22.11.2019, Actualizat: 22.11.2019

Versete călăuzitoare: Evrei 13.1-6

Ce rămâne: dragostea frățească

Evrei 13.1: Dragostea frățească să rămână.

Primul verset este foarte scurt. Cuvântul a rămâne este în fond același cu cel din Evrei 12.27. Când vine ziua zguduirii, vor rămâne numai lucrurile care nu pot fi zguduite. Şi din acestea face parte dragostea frăţească. Ea rămâne neclătinată în veac. De aceea nu ar trebui ea să ocupe astăzi un loc statornic între credincioşi?

În capitolul 2 al epistolei către Evrei se vorbeşte despre credincioşi ca „mulţi fii”, pe care El „i-a dus la glorie”. Hristos este privit acolo ca şi „Căpetenia [Iniţiatorul] mântuirii lor”, care „nu Se ruşinează să-i numească fraţi”. De aceea creştinii credincioşi sunt evident fraţi. Şi deoarece dragostea, ca rod al naturii noi, pe care Dumnezeu a sădit-o în ei, există între ei, ea ar trebui îngrijită. Prin faptul că promovăm dragostea frăţească nu suntem ca acei copii care construiesc un castel de nisip pe plaja mării, care este distrus de valul următor. Noi suntem din aceia care construiesc pentru veşnicie.

Cum se manifestă dragostea frăţească?

Evrei 12.2,3: Nu uitaţi primirea de oaspeţi, pentru că, prin aceasta, unii, fără să ştie, au găzduit îngeri. Amintiţi-vă de cei în lanţuri, ca şi cum aţi fi legaţi împreună cu ei; de cei chinuiţi, ca fiind şi voi înşivă în trup.

Versetele 2 şi 3 arată două direcţii în care dragostea frăţească trebuie să se manifeste. Mai întâi în primirea de oaspeţi, prin aceea că arătăm dragoste faţă de străini. Lumea este în mod obişnuit gata să primească pe aceia pe care ea îi consideră importanţi şi cu influenţă mare. În felul aceasta ea onorează oaspeţii renumiţi. Noi suntem îndemnaţi să ne ridicăm deasupra motivaţiilor pur lumeşti şi să primim pe fraţii străini pentru simplul motiv că ei sunt fraţi. Aşa se manifestă adevărata dragoste frăţească. Dar cât de des ea se arată în felul acesta la noi? În al doilea rând dragostea frăţească se arată în aducerea aminte de fraţii care sunt în nevoie, în mod deosebit de aceia care trebuie să sufere în închisori.

Cuvântul „amintiţi-vă” înseamnă să gândeşti în mod activ, şi nu să-ţi aminteşti simplu de ceva, ci să te gândeşti la ei cu un simţământ de compătimire activ. Dacă un mădular suferă, atunci suferă toate mădularele (1 Corinteni 12.26). Ceea ce noi găsim aici este în concordanţă cu această realitate. Adevărata dragoste frăţească ne va conduce să ne gândim la toţi cei care suferă şi cu un simţământ de compătimire să fim alături de ei şi să-i ajutăm, în măsura în care ne este posibil.

Dragostea naturală şi dragostea adevărată

Evrei 13.4,5: Căsătoria să fie ţinută în onoare în toate, şi patul neîntinat, pentru că pe curvari şi pe adulteri îi va judeca Dumnezeu. Purtarea voastră dă fie fără iubire de bani, mulţumiţi cu ce aveţi în prezent …

În versetul 4 este vorba de dragostea naturală. Tocmai ea este folosită în lume în mod trist greşit, falsificată şi stricată. Creştinii trebuie s-o păstreze neatinsă ca o chestiune sfinţită, a cărei origine este în Dumnezeu. În versetul 5 este o altă dragoste, iubirea de bani. Stilul de viaţă al creştinului ar trebui să se caracterizeze prin aceea că el este complet liber de iubirea de bani, căci o astfel de dragoste nu vine de la Dumnezeu. Abia după ce omul a ajuns o creatură decăzută, el a pierdut toată dragostea pentru Dumnezeu şi a pus ţeluri pământeşti în inima lui pe tron, în mod deosebit banii, prin care lui i-a devenit posibil să-şi îndeplinească ţelurile acestea.

Pentru noi este valabil cuvântul: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi” sau: „cu împrejurările actuale”. Cât de mult cercetează aceste cuvinte inima noastră. Lumea este plină de lăcomie ca dintotdeauna sau chiar mai mult. În toate aceste gânduri, orientate spre câştig material, Dumnezeu nu are nici un loc. Şi din lăcomie iau naştere toate certurile. Pretutindeni este invidie, gelozie, mânie şi ceartă. Ah, să trăim aşa fel ca să arătăm un contrast clar faţă de toate aceste manifestări. Fie ca toţi din jur să observe că noi suntem antrenaţi de o altă dragoste, decât iubirea de bani.

„Dar”, aşa ar putea spune cineva, „în lupta de concurenţă din zilele noastre ar trebui să ne îndreptăm toată energia pentru a câştiga bani. Altfel nu vom putea păstra mult timp lucrurile pe care le posedăm acum, ci ne vom cufunda în sărăcie.” Se simte răspunsul la un astfel de gând direct din versetul acesta. Noi avem făgăduinţa clară a prezenţei Sale şi a sprijinului Său, care niciodată nu ratează. De aceea putem în toate nevoile noastre să ne bazăm cu îndrăzneală pe Domnul şi nu trebuie să ne temem de oameni.

Făgăduinţa

Evrei 13.5,6: … pentru că El a spus: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi”, încât să spunem cu îndrăzneală: „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme: ce-mi va face omul?”

Versetele 5 şi 6 conţin două puncte foarte importante. Primul se referă la felul în care este citat pasajul din Vechiul Testament. Era Iosua, căruia Domnul i-a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1.5). Deci noi putem replica în mod justificat: „Dar eu nu sunt Iosua. El era un om foarte însemnat al credinţei, şi eu sunt un credincios cu totul fără strălucire şi foarte des slab. Nu ar fi din partea mea nesocotinţă şi neruşinare dacă aş presupune cu o mare impertinenţă că această făgăduinţă, care a fost dată lui, este valabilă şi pentru mine?” Este deosebit de minunat să descoperi în aceste versete că o aplicare a acestei făgăduinţe vechi nu este o aroganţă îndrăzneaţă, ci ea este îndrăzneala credinţei. Este o realitate cunoscută, că Dumnezeu rămâne faţă de poporul Său ceea ce El este, şi anume în toate timpurile şi în toate împrejurările. La El nu este nici o schimbare şi nici o umbră de mutare. El vrea în această perioadă de timp să nu fie mai puţin pentru poporul Său decât El a fost în veacul trecut. Noi ne putem sprijini cu totul pe El.

Desigur El rămâne întotdeauna credincios faţă de Sine Însuşi şi faţă de aceia care nu se încred cu totul în El. Credinţa lor cu lipsuri nu-L va determina să fie numai pe jumătate credincios. Nu! Însă credinţa lor cu lipsuri le va întuneca privirea cu privire la credincioşia Lui, şi este posibil ca ei să gândească chiar că El nu este desăvârşit de credincios. Cu regret mulţi nu ajung să fie cu adevărat conştienţi de credincioşia Lui şi să se bucure în ea, până când ei o vor descoperi odată în glorie.

Al doilea punct important nu se referă atât de mult la aplicare acestui pasaj din Vechiul Testament, ci mai degrabă la urmarea care se bazează pe acesta. În mare, această concluzie este cam aşa: „El a spus …, aşa că noi putem spune cu îndrăzneală …” Când Dumnezeu vorbeşte, noi putem să primim cuvintele Lui cu deplină încredere. Şi mai mult decât aceasta, cu toată îndrăzneala ne putem revendica ceea ce El făgăduieşte. Da, noi putem merge chiar un pas mai departe. Dacă El explică lucruri referitoare la poporul Său, atunci noi, care aparţinem poporului Său, avem voie să insistăm că aceste lucruri se aplică la noi înşine. Noi le putem lua pentru noi cu deplină încredere şi le putem aplica la noi personal, aşa cum citim aici: „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme.” Fie ca la citirea Bibliei să ne facem obiceiul fericit să aplicăm cuvintele lui Dumnezeu la noi înşine.

Cu câtă simplitate ne vorbesc aceste şase versete nouă credincioşilor, o simplitate care s-a pierdut în mare măsură în lumea noastră civilizată. Ce mărturie impresionantă am fi noi

  • dacă am fi caracterizaţi de această dragoste frăţească, care se manifestă în primirea de oaspeţi şi compasiune practică,
  • prin păstrarea unei dragoste naturale într-o căsnicie neîntinată,
  • printr-o mulţumire sfântă şi cumpătare, ca rod al trăirii prezenţei lui Dumnezeu, care stă în contrast cu lăcomia şi nemulţumirea din lume.

Tradus de la: Unerschütterliche Dinge

Titlul original: „Unerschütterliche Dinge“
din revista lunară Halte fest, 1988, pag. 19–23
cu aprobarea amabilă al editurii Beröa-Verlag, Zürich.

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).