Verset călăuzitor: 1. Samuel 15.29 „Şi Speranţa lui Israel nu va minţi, nici nu-I va părea rău, pentru că El nu este om, ca să-I pară rău“.“

1. Samuel 15.29: Cel care este nădejdea lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.

Este un Nume al lui Dumnezeu neasemuit, când citim aici: „nădejdea lui Israel”.

Eu nu sunt prea fericit cu traducerea. Probabil ar trebui mai bine să se traducă prin „Cel care nu Se schimbă al lui Israel”. Aceasta exprimă mai clar ceea ce urmează în continuare în verset. Adnotarea din traducerea Elberfelder (CSV) spune: „Statornicia lui Israel”; aceasta este mai bine. Dumnezeu este statornic, El nu Se schimbă, El nu revine la gândurile şi planurile Lui. Căci aşa se spune şi aici: El „nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.” În ce sens se spune aceasta?

Dumnezeu anunţă aici judecata asupra lui Saul şi Dumnezeu nu revine la aceasta [Dumnezeu nu o anulează], nicidecum! Dumnezeu nu este un om, care poate spune aşa ceva fără să Se gândească la ce spune, şi care după aceea Îşi dă seama ce a spus, şi apoi regretă şi anulează cele spuse. Dumnezeu nu este aşa.

Dar cum trebuie să se înţeleagă aceasta, când în versetul 11 se spune: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat” , şi în versetul 35: „Şi Domnului I-a părut rău că-l făcuse pe Saul împărat peste Israel” (1. Samuel 15.11,35)?

Mai întâi: Dumnezeu este Dumnezeu. Dar ca să Se facă înţeles oamenilor, Dumnezeu foloseşte expresiile noastre omeneşti. Dacă Dumnezeu regretă ceva, atunci aceasta înseamnă: El este profund întristat de urmările pe care El le vede când omul strică ceea ce Dumnezeu a dat omului. Aceasta este acest regret al lui Dumnezeu. Este întristarea profundă cu privire la urmările a ceea ce face omul.

Dumnezeu nu regretă ceea ce El Însuşi a făcut. Dumnezeu nu revocă [El nu anulează]. Dumnezeu a ştiut exact ce a făcut atunci când l-a pus pe Saul împărat. El a ştiut exact ce va deveni Saul. Dar cu toate acestea Dumnezeu este întristat. Gândim noi că numai pentru că Dumnezeu ştie exact dinainte totul, că din această cauză nu poate fi întristat, atunci când realmente are loc ceea ce El ştia deja dinainte? Nu, Dumnezeu este întristat şi Îi pare rău să vadă aceste urmări. Avem aceasta deja în Geneza 6.7: „Îmi pare rău că i-am făcut [pe oameni]”.

Aşa se înţelege aceasta, însă Dumnezeu niciodată nu spune ceva în grabă, la care El trebuie să revină respectiv să retragă. Acesta este sensul din versetul nostru 29: Dumnezeu nu revine la ceea ce a spus; El nu revocă.

Tradus de la: Kann Gott etwas bereuen?
După o prelegere referitoare la 1. Samuel 15, din anul 1986.

Traducere: Ion Simionescu