Versete călăuzitoare: Evrei 8.6-13

Noul legământ

Evrei 8.6: … dar acum [El] a obţinut o slujbă cu atât mai înaltă cu cât este şi Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune.

Astfel Domnul este un Mare Preot cu o „slujbă mult mai înaltă” decât preoţii după rânduiala lui Aaron (Evrei 8.1-5 „(1) Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri; (2) slujitor al locurilor sfinte şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, şi nu omul. (3) Pentru că orice mare preot este pus să ofere daruri şi jertfe; de aceea era necesar să aibă şi Acesta ce să ofere. (4) Deci, dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiind aceia care oferă darurile după lege (5) (care slujesc imaginii şi umbrei celor cereşti, după cum i s-a poruncit lui Moise, când urma să ridice cortul; pentru că: „Vezi“, zice, „să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte“),“). Poziţia Lui ca Mare Preot în Locul Preasfânt ceresc este prezentată prin faptul că El „este şi Mijlocitor al unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8.6; 9.15; 12.24). Aşa cum Moise era mijlocitorul legământului vechi (Galateni 3.19), aşa este Hristos Mijlocitorul noului legământ (Ieremia 31.31-34 „(31) „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi încheia un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: (32) nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, legământ al Meu, pe care ei l-au rupt, deşi Eu le eram soţ“, zice Domnul. (33) „Pentru că acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea“, zice Domnul: „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi Eu le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. (34) Şi nu va mai învăţa fiecare pe aproapele său sau fiecare pe fratele său, zicând: «Cunoaşteţi pe Domnul», pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor“, zice Domnul. „Pentru că le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“.“).[1]

Noul legământ este „mai bun”, deoarece el se bazează pe „făgăduinţe mai bune”. Când a fost încheiat legământul vechi, poporul a făcut o făgăduinţă. Ei au zis: „Tot ce a zis Domnul vom face” (Exodul 19.8; 24.3). Însă când Domnul a întemeiat legământul nou, El a dat o făgăduinţă. Şi aceasta a aşezat lucrurile pe o bază cu totul nouă, căci El niciodată nu eşuează în a-Şi ţine cuvântul. Astfel primul legământ este caracterizat prin aceea că poporul promite: „noi vom …”. Pe de altă parte noul legământ este caracterizat prin aceea că Domnul promite: „Eu voi …”.

Binecuvântările sub legământul vechi erau legate de condiţii. Dacă ei voiau să aibă parte de ele, poporul trebuia să-şi facă partea (compară cu Luca 10.28 „Şi El i-a spus: „Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi“.“). Cu cuvintele „noi vom …” stau în legătură alte două cuvinte: „tu trebuie …” (Exodul 20). Ele sunt de asemenea caracteristice pentru primul legământ. Dar tocmai aceasta era slăbiciunea acestui legământ. Deoarece binecuvântările făgăduite depindeau de contribuţia omenească, totul s-a prăbuşit, deoarece omul a ratat să-şi facă partea.

Cât de cu totul altfel sunt lucrurile în legătură cu legământul nou! Fraza decisivă a noului legământ este cuvântul Domnului: „Eu voi …”. El conţine promisiuni necondiţionate, care sunt îndeplinite de Domnul Însuşi. De aceea aceste binecuvântări sunt neschimbabile şi sigure. Deci diferenţa mare între legăminte este: legământul vechi stabileşte ce trebuie să facă omul, în timp ce legământul nou spune ce va face Dumnezeu.

Evrei 8.7,8: Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea. Pentru că, mustrându-i spune: „Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ.”

Dacă preoţia aaronită ar fi fost desăvârşită, nu ar fi nici o necesitate să se introducă o preoţie nouă (Evrei 7.11 „Atunci, dacă, în adevăr, perfecţiunea ar fi fost prin preoţia levitică, pentru că în temeiul ei a primit poporul legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi care nu este numit după rânduiala lui Aaron?“). El spune: „Pentru că, dacă cel dintâi ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea” (Evrei 8.7). Punctul lui este aici: deoarece există un „al doilea” legământ, s-a dat dovada că primul legământ trebuie să înceteze. Logica lui este simplă şi clară: anunţarea, că Domnul va încheia un nou legământ înseamnă că primul legământ nu va fi continuat. Dacă legământul vechi ar fi fost desăvârşit, Dumnezeu nu ar fi promis să introducă ceva nou. (Este important să se înţeleagă că legământul nou este amintit aici nu ca să se dea învăţătura că el va fi încheiat cu creştinii, ceea ce este o rătăcire frecventă, ci ca să dovedească că primul legământ se va termina.)

Observă: el nu spune că primul legământ era o greşeală; el spune: „Pentru că, mustrându-i spune: …” Greşeala era la israeliţii care stăteau sub acest prim legământ; ei au ratat în a îndeplini condiţiile. Legea era „fără putere prin carne” (Romani 8.3). Încă o dată: aceasta nu înseamnă că ceva nu era în regulă cu Legea, ci că din carne nu putea ieşi nimic bun, deoarece materialul în întregime era rău. De aceea nu este nimic fals în Lege; ea este „sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7.12); problema este carnea.

Legământul nou va fi încheiat cu Israel, nu cu Biserica

Evrei 8.8-12: Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul. Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.

În Evrei 8.8-12 „(8) Pentru că, mustrându-i, spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; (9) nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul. (10) Pentru că acesta este legământul pe care l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. (11) Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. (12) Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.“ scriitorul reia condiţiile primului legământ în toată dimensiunea lor. Este un citat din Ieremia 31.31-34 „(31) „Iată, vin zile“, zice Domnul, „când voi încheia un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: (32) nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului, legământ al Meu, pe care ei l-au rupt, deşi Eu le eram soţ“, zice Domnul. (33) „Pentru că acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea“, zice Domnul: „Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Şi Eu le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. (34) Şi nu va mai învăţa fiecare pe aproapele său sau fiecare pe fratele său, zicând: «Cunoaşteţi pe Domnul», pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor“, zice Domnul. „Pentru că le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aminti de păcatul lor“.“. El începe cu: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ” (Evrei 8.8). Aceasta este important! Domnul spune foarte clar, că legământul va fi încheiat „cu” Israel şi „cu” Iuda. În nici un loc din Sfânta Scriptură Domnul nu spune că legământul va fi încheiat cu Biserica, şi cu toate acestea aceasta este de secole o rătăcire frecventă între creştini. Este o greşeală veche a teologiei (legământului) reformate.

Faptul că noul legământ este numit „nou” arată că el va fi încheiat cu aceia care aveau legământul „vechi” (deci, Israel). De asemenea noi nu am vorbi despre încheierea unui acord „nou” cu cineva cu care înainte niciodată nu am avut un contract. Noi nu i-am spune: „Haide să încheiem un acord nou”. Aceasta poate fi spus numai unuia cu care am avut deja un acord, şi căruia îi propunem un acord nou în locul celui vechi. La fel, Biserica niciodată nu a fost sub legământul vechi. Ea nici măcar nu exista, atunci când a fost încheiat legământul vechi; ea a început în ziua de Rusalii (Faptele apostolilor 2). Deci Domnul nu vorbeşte despre încheierea unui legământ nou cu Biserica.

În afară de aceasta noul legământ cu Israel nu este încă încheiat; el este o chestiune de viitor. Contextul din Ieremia 31 arată clar aceasta. La sfârşitul acestui capitol sunt prezentate condiţiile şi binecuvântările legământului şi ele vor fi ratificate după ce rămăşiţa lui Israel s-a căit şi a fost adusă înapoi la Domnul. Aceasta nu a avut încă loc.

Se argumentează că noul legământ a fost încheiat cu creştinii, deoarece când se bea din paharul de la Cină aceasta simbolizează părtăşia cu sângele lui Hristos şi paharul este denumit „noul legământ în sângele Meu” (1 Corinteni 11.25), şi de aceia ei deduc că legământul a fost încheiat cu creştinii. Ei spun: „Pentru ce să roage Domnul pe creştini să aibă părtăşie cu ceva care nu este destinat lor?” Ca altă dovadă ei se referă la afirmaţia lui Pavel, că el şi conlucrătorii lui sunt numiţi „slujitori ai noului legământ” (2 Corinteni 3.6). Aceşti slujitori ai Domnului erau creştini! În ochii lor aceasta este o dovadă suficientă că noul legământ a fost realmente încheiat cu creştinii.

Dar dacă se studiază mai exact Matei 26.28 „pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor.“ şi 1 Corinteni 11.25 „Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu: faceţi aceasta, ori de câte ori îl beţi, spre amintirea Mea“.“, se vede că accentul la Cină se pune pe părtăşia cu „sângele” şi nu pe „noul legământ”. Legământul va fi încheiat cu Israel, şi el va fi valabil pentru ei într-o zi viitoare, dar binecuvântările, pe care le-a adus sângele, sunt savurate acum de creştini, fără ca legământul să fi fost încheiat cu noi. Se poate pune întrebarea: „De ce oare este amintit legământul la Cină, dacă el nu are nici o valabilitate pentru creştini?” Răspunsul este, deoarece ea a fost introdusă în ziua sărbătorii de paşte, ceea ce este foarte clar o sărbătoare iudaică.

Cu privire la 2 Corinteni 3.6 „care ne-a şi făcut capabili, ca slujitori ai unui nou legământ; nu ai literei, ci aiDuhului; pentru că litera omoară, dar Duhul dă viaţă.“ este adevărat că Pavel şi aceia care au lucrat împreună cu el sunt numiţi „slujitori ai noului legământ”. Dar trebuie să se ţină seama că el precizează imediat ce spune, adăugând: „nu ai literei, ci ai Duhului”. „Litera” noului legământ se referă la împlinirea literală într-o zi viitoare, în care o rămăşiţă va fi salvată şi va fi dusă în Împărăţie (Romani 11.26,27 „(26) şi astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Salvatorul va veni din Sion şi va îndepărta neevlavia de la Iacov. (27) Şi acesta este legământul din partea Mea pentru ei, când voi înlătura păcatele lor“.“). Să aplici aceasta după „literă” la Biserică ar însemna că legământul a fost încheiat cu Biserica, ceea ce însă nu este adevărat.

Pavel s-a folosit de „duhul” noului legământ, şi anume harul. El învăţa pe creştini că binecuvântările spirituale ale legământului le aparţineau lor prin har, chiar dacă ei nu erau legaţi formal cu el – şi aceasta este aşa pe baza sângelui. H. Smith a scris: „Cu toate că litera noului legământ se limitează la Israel, duhul noului legământ poate fi aplicat la creştini” (The Epistle to the Hebrews, pag. 45). În 2 Corinteni 3.6 „care ne-a şi făcut capabili, ca slujitori ai unui nou legământ; nu ai literei, ci aiDuhului; pentru că litera omoară, dar Duhul dă viaţă.“ Pavel merge mai departe şi spune: „litera omoară”. Aceasta înseamnă, dacă el (sau noi) ar aplica noul legământ la Biserică conform literei, aceasta ar distruge caracterul ceresc al chemării creştinului şi ar distruge diferenţa între Israel şi Adunare.

Astfel creştinii au fost binecuvântaţi după principiile noului legământ, fără să stea formal sub noul legământ. Evanghelia, care este predicată în creştinism, nu este noul legământ, ci este după rânduiala noului legământ: harul. Cele trei mari binecuvântări spirituale ale noului legământ sunt:

• posedarea vieţii divine prin naşterea din nou (Evrei 8.10 „Pentru că acesta este legământul pe care l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor.“)
• o relaţie cu Hristos marcată prin cunoaştere (Evrei 8.11 „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe aproapele său şi fiecare pe fratele său, spunând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei.“)
• cunoaşterea şi iertarea păcatelor (Evrei 8.12 „Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“.“)

Aceste binecuvântări ale noului legământ sunt binecuvântările spirituale elementare, pe care le au credincioşii. Ele vor fi partea tuturor copiilor lui Dumnezeu. De altfel în epistola către Romani, Coloseni şi Efeseni Pavel prezintă plinătatea binecuvântărilor noastre, care sunt în mod clar creştine. Dimensiunile acestor binecuvântări sunt mult mai mari în natura şi conţinutul lor decât ceea ce va poseda Israel sub noul legământ, şi toate acestea sunt „în Hristos”, care este la dreapta lui Dumnezeu.

Evrei 8.13: Prin aceea că zice „nou“, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.

Scriitorul încheie cu cuvintele: „Prin aceea că zice «nou», a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.” Prin aceasta primul legământ este descris ca fiind vechi, însă în momentul scrierii epistolei sistemul pământesc legat cu vechiul legământ nu dispăruse încă. Templul din Ierusalim şi slujba făcută în el erau încă în vigoare, chiar dacă demult nu mai erau recunoscute de Dumnezeu (compară cu Matei 23.38 „Iată, vi se lasă casa pustie.“). „Sărbătorile Domnului” (Leviticul 23.4) nu mai erau recunoscute ca atare, ci erau denumite sărbători ale „iudeilor” (Ioan 2.3; 5.1; 6.4; 7.2; şi aşa mai departe). Acest întreg sistem pământesc era „aproape de dispariţie”, căci nu după mulţi ani cetatea şi Templul vor fi distruse de romani (Psalmul 69.25,26 „(25) Pustie să le fie locuinţa şi nimeni să nu locuiască în corturile lor. (26) Pentru că ei îl persecută pe cel pe care l-ai lovit Tu şi vorbesc de durerea celor răniţi de Tine.“; Daniel 9.26 „Şi, după cele şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi nimicit şi nu va avea nimic; şi poporul unui conducător care va veni va distruge cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul ei va fi cu un potop; şi până la sfârşit va fi război: pustiirile hotărâte.“; Matei 22.7 „Şi împăratul s-a mâniat şi, trimiţând armatele sale, i-a omorât pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.“; Luca 21.21-24 „(21) Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi şi cei din mijlocul lui să plece afară şi cei din câmpuri să nu intre în el; (22) pentru că acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate cele scrise. (23) Dar vai de cele însărcinate şi de cele care alăptează în acele zile, pentru că va fi necaz mare în ţară şi mânie asupra acestui popor. (24) Şi vor cădea de tăişul sabiei şi vor fi duşi captivi printre toate naţiunile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni, până se vor împlini timpurile naţiunilor.“). Aceasta a avut loc în anul 70 după Hristos.

Încă o dată: Scopul scriitorului prin introducerea temei referitoare la noul legământ nu este să înveţe că noul legământ a fost încheiat cu creştinii, ci să arate că vechiul legământ a devenit depăşit.

Să rezumăm capitolul 8: scriitorul a arătat că funcţia lui Hristos ca Mare Preot este mult superioară a celei lui Aaron:

• Hristos este Slujitorul adevăratului Loc Preasfânt – în cerul însuşi (Evrei 8.1-5 „(1) Iar punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un astfel de mare preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri; (2) slujitor al locurilor sfinte şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, şi nu omul. (3) Pentru că orice mare preot este pus să ofere daruri şi jertfe; de aceea era necesar să aibă şi Acesta ce să ofere. (4) Deci, dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiind aceia care oferă darurile după lege (5) (care slujesc imaginii şi umbrei celor cereşti, după cum i s-a poruncit lui Moise, când urma să ridice cortul; pentru că: „Vezi“, zice, „să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat pe munte“),“).
• El slujeşte în legătură cu un legământ mai bun, care se bazează pe promisiuni mai bune (Evrei 8.6-13).

Tradus de la: Ist der neue Bund mit der Kirche geschlossen worden?
Din The Epistle to the Hebrews, Christian Truth Publishing, 2017, pag. 110–115.

Traducere: Ion Simionescu