Versete călăuzitoare: Ioan 10.1-15

În evanghelia după Ioan 10 avem privilegiul să privim pe toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii cum sunt preocupate să împlinească planul divin referitor la Hristos şi oile Lui:

• Tatăl trimite pe Fiul (Ioan 10.36 „voi spuneţi despre Acela pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume: «Tu huleşti», pentru că am spus: «Sunt Fiu al lui Dumnezeu»?“), predă oile lui Hristos şi îngrijeşte de ele, pentru ca ele să rămână în turma Sa (Ioan 10.29 „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.“).
• Fiul cheamă oile pe nume şi le scoate din lume, în timp ce El merge înaintea lor, Îşi dă viaţa pentru ele şi le aduce laolaltă într-o singură turmă.
• Duhul Sfânt (în imaginea portarului) deschide uşa pentru Hristos, aşa că glasul Lui se aude şi oile sunt atrase spre Hristos.

Mai mult chiar: nici o putere a diavolului, nici o împotrivire omenească, nici un eşec al ucenicilor nu pot împiedica împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Şi la fel este şi astăzi! Realmente face bine sufletului nostru să devenim conştienţi că în ciuda tuturor tulburărilor din lumea aceasta, în ciuda stricăciunii creştinătăţii, a vrăjmăşiei conducătorilor religioşi şi în ciuda eşecului poporului adevărat al lui Dumnezeu, turma lui Hristos este condusă şi binecuvântată şi dusă prin pustiu la glorie.

Ioan 10.1-6: 1. Adevărat, adevărat vă spun: Cel care nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, acela este hoţ şi tâlhar. 2. Dar cine intră pe uşă este păstor al oilor. 3. Acestuia, portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; şi el îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară. 4. După ce a scos toate oile sale, merge înaintea lor; şi oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul. 5. Dar pe un străin nicidecum nu-l vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“. 6. Această asemănare le-a spus-o Isus, dar ei n-au înţeles ce era ceea ce le vorbea.

Capitolul începe cu o imagine (Ioan 10.1 „Adevărat, adevărat vă spun: Cel care nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, ace-la este hoţ şi tâlhar.“), cu care Domnul obiceiuri familiare din Orientul Apropiat referitoare la un păstor de oi şi turma sa le foloseşte în scopul continuării lucrării Sale de har în mijlocul poporului Israel. Naţiunea este comparată cu un ţarc de oi. Profeţi falşi, falşi Mesia au apărut din când în când şi au încercat să câştige influenţă asupra turmei spre folosul lor şi spre onoarea lor. Ei erau numai hoţi şi tâlhari, căci ei nu au intrat pe drumul prescris de Dumnezeu – şi anume prin uşă (Ioan 10.2 „Dar cine intră pe uşă este păstor al oilor.“). Însă în cele din urmă a venit Unul în acest ţarc iudeu al oilor, aşa cum a profeţit Isaia (Isaia 7.14 „De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.“); El a fost născut în Betleem, aşa cum a profeţit Mica (Mica 5.1 „Acum, strânge-te în cete, fiică a cetelor! El a pus asediu împotriva noastră; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu o nuia peste obraz.“). Astfel Hristos a intrat pe uşă şi prin aceasta a fost confirmat ca adevăratul Păstor al lui Israel, „un singur Păstor”, aşa cum a profeţit Ezechiel (Ezechiel 34.23 „Şi voi ridica un singur păstor peste ele, şi el le va paşte – chiar pe robul Meu David. El le va paşte şi va fi păstorul lor.“).

„Acestuia, portarul Îi deschide” (Ioan 10.3). Portarul este o imagine pentru puterea lui Dumnezeu, care în mod fericit lucrează direct prin împrejurări sau lucrează prin Duhul la inimile oamenilor. În felul acesta drumul pentru Hristos devine liber, pentru ca El să poată ajunge la „oile Sale”. Oricum: în timp ce Domnul Se prezintă aici ca Păstorul turmei Sale, totuşi nu este vorba ca în Ezechiel 34 de a elibera pe Israel de vrăjmaşii lui şi să le consolideze ţara. Nu venise încă timpul pentru aceasta. Israel a lepădat pe Hristos, şi poporul stăruie [până astăzi] în orbirea lui. Şi astfel Domnul este prezentat aici ca Păstorul care cheamă oile Lui şi le scoate afară din staulul poporului iudeu în binecuvântările turmei creştine. Însă despre mulţimea naţiunii iudaice, care L-a lepădat, El trebuie să spună totuşi: „nu sunteţi dintre oile Mele” (Ioan 10.26). Aici Domnul, în timp ce Se află în mijlocul naţiunii iudaice corupte, Se preocupă exclusiv cu oile Sale, care nu ascultă de alt glas, decât numai de al Său. Şi acum cunoaştem cele trei feluri mari în care Domnul lucrează cu privire la oile Sale.

1. Păstorul cheamă oile Sale pe nume, şi ele ascultă de glasul Lui. Însă auzirea glasului Său înseamnă că ele nu numai aud cuvintele Domnului, ci şi că cuvintele Lui au un mesaj personal, care ajunge la inima lor. Când Pavel a predicat în Antiohia, el a putut spune iudeilor că „mai-marii lor, necunoscându-L pe El şi cuvintele profeţilor care se citesc în fiecare sabat” (Faptele apostolilor 13.27). Şi astfel s-a ajuns ca ei într-adevăr să audă ce era scris în scrierile profetice fără să înţeleagă mesajul transmis de acestea. Ei nu au ascultat de glasul profeţilor lor. Oile „aud glasul Lui”, aceasta înseamnă şi că El se ocupă personal cu ele. „El Îşi cheamă oile pe nume.” Dacă urmărim urma Domnului, a paşilor Săi, aşa cum ei ne sunt arătaţi în vestea bună, atunci auzim cum El cheamă fiecare oaie una după alta. Pescari simpli precum Andrei, Simon şi Filip sunt chemaţi. Natanael, „un israelit în care nu este viclenie” (Ioan 1.47); Nicodim, un fariseu şi „mai-marele [iudeilor]” (Ioan 3.1); o femeie decăzută la „izvorul lui Iacov” (Ioan 4.6); un [evident] om cu vază în Cana (Ioan 2); un om lipsit de ajutor la scăldătoarea Betesda (Ioan 5.2 „Şi este în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, având cinci pridvoare.“) şi un cerşetor orb la marginea drumului sunt chemaţi. Ei au venit din relaţii sociale foarte diferite, însă un lucru îi caracteriza pe toţi: ei „au auzit glasul Lui”.

2. După ce Păstorul le-a chemat, El nu le lasă în turma de oi iudaică, unde El a fost lepădat, ci El le duce afară din naţiunea iudaică, care merge în întâmpinarea judecăţii.

3. După ce oile au fost scoase afară, Păstorul nu le lasă singure afară, căci noi citim, că El „merge înaintea lor” (Ioan 10.4), ca să le conducă pe drumul vieţii şi al binecuvântării. La rândul lor, „oile ascultă de glasul Lui”, „ele Îl urmează”, şi ele „fug” de străin, care are intenţia numai de a le despărţi de turmă. Ele fug, nu pentru că ele cunosc glasul străinului, ci pentru că nu-i cunosc glasul (Ioan 10.5 „Dar pe un străin nicidecum nu-l vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“.“). „Nu cunoaşterea străinului, ci cunoaşterea glasului bunului Păstor păzeşte oile de cursa pe care acest [străin] încearcă să le-o pună. Ele ştiu foarte bine că nu este glasul [Păstorului cel bun], şi astfel cei simpli sunt păziţi, în timp ce cei înţelepţi, care gândesc că ştiu totul, se înşeală” (J.N. Darby).

   Noi trebuie să fim „înţelepţi faţă de bine şi simpli în ceea ce priveşte răul” (Romani 16.19). Şi astfel avem aici un tablou uluitor de exact al unei turme de oi, care este total dependentă de Păstorul ei. Oile sunt animale neînţelepte şi lipsite de ajutorare, care sunt înclinate să se rătăcească şi să se împrăştie uşor, şi care sunt foarte fricoase. Dacă sunt lăsate în seama lor, curând vor ajunge într-o situaţie fără speranţă. Însă sub conducerea păstorului ele sunt în siguranţă în ciuda slăbiciunii şi simplităţii lor. Când ele sunt înfometate sau sunt slabe, el este prezent, ca să le conducă pe păşuni verzi. Dacă sunt însetate, el le va duce la ape liniştite; dacă trebuie să meargă pe drumuri aspre alături de drum, el le va conduce pe drumul drept; dacă lupul încearcă să atace oile, păstorul este prezent să le apere. Păstorul se dedică cu totul oilor, şi oile sunt în totalitate dependente de păstor – „ele cunosc glasul lui” şi fug de alte glasuri. Acesta este tabloul plăcut al turmei de oi creştine, care constă din credincioşi, din afara taberei iudaice, adunaţi în jurul lui Hristos.

Orbiţi prin idei preconcepute iudaice, „[ascultătorii Lui] nu au înţeles ce era ceea ce le vorbea” (Ioan 10.6). Cu regret este adevărat că creştinismul (inclusiv unii credincioşi adevăraţi) nu înţeleg acest tablou folosit de Domnul aici. Deoarece se ignoră învăţătura Lui, în creştinism s-au făcut din nou ţarcuri de oi după modelul iudaic. Şi astfel găsim sisteme religioase mari în care oile lui Hristos sunt legate cu necredincioşi, sub controlul conducătorilor omeneşti, înţărcuiţi împreună prin reguli omeneşti. Deoarece creştinismul la rândul lui constituie o tabără religioasă după modelul iudaismului, acum este din nou valabil cuvântul: „Deci să ieşim la El, afară din tabără” (Evrei 13.13). Vrem însă să fim conştienţi că dacă ieşim din tabără nu este uşor să scăpăm de influenţele ei rele şi în locul acestora să acordăm lui Hristos locul Lui. Noi ieşim afară „la El”. Dacă am părăsit tabăra, noi ca şi părtăşie de credincioşi nu suntem lăsaţi în seama propriilor noastre idei, ci stăm sub conducerea lui Hristos. Dacă ocupăm locul în afara sistemelor religioase, avem posibilitatea să umblăm în lumina acestor adevăruri măreţe şi să dăm lui Hristos locul Lui ca Păstor al turmei Sale, în timp ce respingem orice glas al unui străin privind numai la Hristos ca marele nostru Conducător – la Acela care ne va conduce prin pustiu cu înţelepciunea Lui, cu dragostea şi puterea Lui, acasă în glorie.

Ioan 10.7-15: 7. Isus deci le-a spus din nou: „Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor. 8. Toţi care au venit mai înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile nu i-au ascultat. 9. Eu sunt uşa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; şi va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10. Hoţul nu vine decât ca să fure şi să înjunghie şi să omoare. Eu am venit ca ele să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug. 11. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi, 12. dar cel plătit şi care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi împrăştie oile. 13. Iar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14. Eu sunt păstorul cel bun şi le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele, 15. cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu Îl cunosc pe Tatăl; şi Îmi dau viaţa pentru oi.

În versetele care urmează Domnul Isus explică tabloul [folosit de El] uşii (Ioan 10.7,8 „(7) Isus deci le-a spus din nou: „Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor. (8) Toţi care au venit mai înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile nu i-au ascultat.“); El explică binecuvântările în care conduce oile (Ioan 10.9 „Eu sunt uşa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; şi va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.“); atenţionează cu privire la pericolele cărora sunt expuşi (Ioan 10.10-13 „(10) Hoţul nu vine decât ca să fure şi să înjunghie şi să omoare. Eu am venit ca ele să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug. (11) Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi, (12) dar cel plătit şi care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi împrăştie oile. (13) Iar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.“); Se prezintă pe Sine Însuşi ca sursa de putere măreaţă pentru oile Sale în prezenţa oricărui vrăjmaş (Ioan 10.14,15 „(14) Eu sunt păstorul cel bun şi le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele, (15) cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi Eu Îl cunosc pe Tatăl; şi Îmi dau viaţa pentru oi.“); ne povesteşte despre celelalte oi, care vor fi aduse dintre naţiuni şi care împreună cu oile iudaice constituie o singură turmă.

• În aplicaţia acestui tablou, Domnul ne explică că El este uşa oilor. Dumnezeu [Însuşi] a constituit ţarcul de oi iudaic, şi cu toate că acesta a fost stricat de către oameni, rămăşiţa evlavioasă nu avea nici o îndrumare să părăsească acest ţarc înainte să fi venit Hristos. Dar după ce Hristos a venit şi a fost lepădat, naţiunea [iudaică] este lăsată în seama ei pe drumul spre judecată, şi Hristos este prezentat ca Acela care a fost trimis de Dumnezeu ca să fie uşa prin care cei evlavioşi pot scăpa de poporul vinovat. Şi astfel Petru, după ce Hristos a înviat, a putut să-L prezinte ca Acela prin care cei care cred puteau fi salvaţi „din generaţia aceasta perversă” (Faptele apostolilor 2.40).

• Însă Păstorul oilor este nu numai uşa prin care oile puteau fugi din ţarcul de oi iudaic stricat, ci El este totodată uşa de intrare spre binecuvântările creştine pozitive. „Dacă cineva” (iudeu sau păgân) prin credinţa personală în Hristos intră în cercul nou al binecuvântărilor, al cărui centru este Hristos, el va găsi salvare: aceasta înseamnă salvare pentru sufletul său de la păcate şi judecată şi apoi salvare de toată puterea vrăjmaşului în timpul călătoriei prin pustiu. Şi în afară de aceasta, sub călăuzirea Păstorului oile vor fi conduse în libertatea prin care ele pot intra ca adoratori „prin perdea” şi prin care ele pot ieşi afară în toată lumea ducând vestea bună. Şi mai departe: sub conducerea lui Hristos oile vor fi hrănite – ele vor găsi păşune [bună].

• Domnul ne atenţionează cu privire la adversarii pe care noi îi întâmpinăm pe drumul nostru prin lumea aceasta. El vorbeşte despre „hoţi”, despre „cel plătit” şi despre „lup”. Domnul ne-a spus deja că hoţul nu intră prin uşă; el pătrunde în casă pe ascuns şi pe neaşteptate ca să fure. Mai târziu vom fi atenţionaţi prin Iuda de „anumiţi oameni” care „se strecoară” în poporul lui Dumnezeu (Iuda 4 „Pentru că s-au strecurat anumiţi oameni, care de mult sunt scrişi, dinainte, pentru această judecată, neevlavioşi, schimbând harul Dumnezeului nostru în destrăbălare şi tăgăduindu-L pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.“); şi Petru atenţionează cu privire la profeţii falşi, „care vor strecura erezii distrugătoare” (2. Petru 2.1). Cel plătit nu neapărat învaţă ceva fals, dar el slujeşte pentru plată. Petru ne atenţionează cu privire la aceia care păstoresc turma lui Dumnezeu „pentru câştig ruşinos” (1. Petru 5.2) şi cu privire la aceia care „prin lăcomie … vor căuta câştig” de la sfinţi (2. Petru 2.3 „Şi, prin lăcomie, cu cuvinte bine întocmite, vor căuta câştig de la voi; pentru ei, judecata din vechime nu întârzie şi pieirea lor nu dormitează.“). Creştinismul a ajuns în mare parte în cursa celor plătiţi. Cel plătit poate simula că păzeşte turma, dar motivul lui este interesul propriu. Şi astfel în caz de pericol se va gândi la siguranţa lui proprie şi va fugi. Lupul se strecoară în turmă în haine de oaie (Matei 7.15 „Dar păziţi-vă de falşii profeţi, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.“) şi toată lucrarea pe care o face, o face ca să înşele pe credincioşi. De aceea apostolul Pavel atenţionează cu privire la faptul că după plecarea lui [de la credincioşii din Milet şi Efes] vor pătrunde lupi „care nu cruţă turma” (Faptele apostolilor 20.29). Lupul nu poate smulge oaia din mâna Păstorului, dar el o poate apuca şi rătăci. Vai, ce pustiire au produs aceşti [lupi] în mărturia creştină! Numai dacă noi acordăm lui Hristos locul [care I se cuvine] ca Păstor al oilor Sale, putem rămâne păziţi de influenţele lor devastatoare. În contrast cu hoţul, care vine ca să fure, Hristos a venit ca să-Şi dea viaţa şi ca s-o dea în toată plinătatea ei spre „belşugul” nostru (Ioan 10.10 „Hoţul nu vine decât ca să fure şi să înjunghie şi să omoare. Eu am venit ca ele să aibă viaţă, şi să o aibă din belşug.“). În contrast cu cel plătit, care se gândeşte numai la sine însuşi şi în caz de pericol fuge, „Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10.11). El este nu numai „Păstorul oilor”, care le separă din ţarcul de oi iudaic, ci El este şi „Păstorul cel bun”, care Se dedică în totalitate spre binele oilor. Noi am putea să eşuăm în a-L urma, însă El niciodată nu va eşua în îngrijirea de oile Sale. Această dragoste intimă o vedem la Domnul, prin aceea că El protejează oile de hoţ şi de lup.

• În Hristos găsim o sursă de putere pentru tot ceea ce ne-ar putea întâmpina. Noi avem siguranţa binecuvântată că acest Unul ne iubeşte până în moarte („până la sfârşit”) şi că El este Acela care ne cunoaşte deplin. Şi astfel Domnul poate spune: „Eu sunt Păstorul cel bun şi Eu cunosc pe ai Mei” (Ioan 10.14). El era subiectul dragostei lui Dumnezeu, atunci când a mers prin lumea aceasta. Însă la fel oile sunt subiectul dragostei Sale şi al purtării Sale de grijă pe drumul lor prin lumea aceasta. Ce bine este să se ştie că El cunoaşte oile Sale: El cunoaşte încercările noastre, greutăţile noastre, îngrijorările noastre, împrejurările noastre, slăbiciunile noastre – toate acestea El le cunoaşte! Şi în afară de aceasta, oile în măsura lor limitată cunosc pe Păstor şi se încred în El, aşa cum El – în desăvârşirea căilor Sale – S-a încrezut în Tatăl.

• Prin faptul că El Îşi dă viaţa pentru oi, Domnul deschide uşa pentru oile Sale dintre naţiuni. Oile Sale se găsesc nu numai în ţarcul de oi iudaic: El găseşte un număr mare printre păgâni. Şi ele trebuie aduse, scoase din întunericul păgânismului, introduse în turma de oi creştină. Şi ele vor auzi glasul Lui – împreună cu oile din ţarcul oilor iudaice – şi vor constitui o singură turmă şi un singur Păstor.

Astfel Domnul ne este prezentat aici ca

• „Păstorul oilor”, care scoate oile Sale dintr-o religie pământească
• „Păstorul cel bun”, care se preocupă cu dragoste de oi
• „Singurul Păstor”, care uneşte toate oile într-o singură turmă.

Cât de mult Îşi doreşte El să vadă turma Sa despărţită de sistemele religioase stricate, supusă numai Lui şi făcută una cu El! Acesta este tabloul minunat pe care Domnul îl pictează aici despre creştinătate. Însă cu regret în creştinătate se vede puţin din ceea ce dă răspuns la această învăţătură a Domnului. Şi cu toate acestea adevărul acesta rămâne. Întotdeauna este încă posibil să se respingă tot ce este împotriva ei, şi să se încerce să se umble în învăţătura Domnului. Însă aceasta este posibil numai dacă noi punem pe Domnul înaintea noastră ca „Păstorul oilor”, ca „Păstorul cel bun” şi ca „singurul Păstor”.

Tradus de la: Ein Hirte, eine Herde
Titlul original: „One Shepherd and One Flock“

Traducere: Ion Simionescui