Dincolo de poartă
Leviticul 4.1-12; Evrei 13.13

Charles Henry Mackintosh

© CV Dillenburg, Online începând de la: 04.06.2020, Actualizat: 04.06.2020

Versete călăuzitoare: Leviticul 4.1-12; Evrei 13.13 „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui:“

Evrei 13.13: Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.

Să studiem ce se petrecea cu „carnea” sau „trupul” animalului de jertfă, în care era simbolizată baza adevărată a uceniciei. „Tot viţelul, să-l scoată afară din tabără, într-un loc curat, unde se varsă cenuşa [grăsimii], şi să-l ardă” (Leviticul 4.12). Această acţiune se poate privi sub două aspecte. Mai întâi exprimă locul pe care Domnul Isus l-a luat ca purtător al păcatelor noastre, şi apoi locul unde lumea L-a alungat, L-a lepădat. Vreau să îndrept atenţia la acest ultim punct.

Aplicaţia, pe care apostolul o face în Evrei 13 referitor la faptul că Hristos a suferit „dincolo de poartă”,are o importanţă practică mare. „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui” (Evrei 13.13).

El a suferit „dincolo de poartă” şi prin aceasta a arătat că El a dat la o parte Ierusalimul ca centru din vremea aceea al acţiunilor divine. Acum nu mai există pe pământ locuri sfinte. Hristos ca persoană răbdătoare Şi-a luat locul în afara domeniului religiei lumii acesteia, în afara politicii ei şi a tot ce îi aparţine. Lumea L-a urât şi L-a lepădat. De aceea se spune: „Deci să ieşim.” Aceasta este deviza cu privire la tot ce omul ar putea instaura aici în forma unei „tabere”, de oricare natură ar fi ea. Dacă oamenii construiesc o „cetate sfântă”, atunci tu trebuie să cauţi „dincolo de poartă” un Hristos lepădat. Dacă oamenii construiesc o tabără religioasă, oricare ar fi numele ei, tu trebuie „să ieşi afară” şi să cauţi un Hristos lepădat. Superstiţia oarbă caută desigur cu râvnă sub ruinele Ierusalimului relicve ale lui Hristos. Ea caută cu stăruinţă să descopere locul crucii Sale şi al mormântului Lui, ca să le onoreze. Setea de câştig a naturii, să tragă foloase din superstiţia naturii, a făcut de secole un comerţ productiv sub pretextul viclean că se venerează aşa-numitele locuri sfinte ale antichităţii. Însă o singură rază din sfeşnicul ceresc al Apocalipsei este suficientă ca să-ţi arate necesitatea că tu trebuie „să ieşi afară” din toate acestea, dacă vrei cu adevărat să ai părtăşie cu Hristosul lepădat, şi să savurezi această părtăşie cu El.

Sunt mulţi care pot pune lucrurile numite în lumina lor adevărată, dar care sunt departe de gândul de a da ascultare solicitării apostolului. Dacă oamenii fac o „tabără” şi se adună sub un stindard împodobit cu o dogmă oarecare importantă sau o prescripţie de valoare, dacă ei se pot referi la o mărturisire de credinţă bună, la un sistem doctrinar clar, la practici religioase strălucitoare, care pot satisface dorinţa naturii evlavioase a omului, atunci este nevoie de multă înţelegere spirituală să se înţeleagă dimensiunea cuvintelor „Deci să ieşim!”, precum şi de hotărâre spirituală ca să acţionezi conform acestei cerinţe. Ea trebuie înţeleasă şi trebuie să se acţioneze conform ei, căci cu siguranţă atmosfera unei tabere (indiferent care sunt bazele şi lozinca ei) este distrugătoare pentru părtăşia personală cu un Hristos lepădat, şi niciunul din aşa-numitele avantaje religioase nu poate înlocui această părtăşie. Inima noastră este permanent înclinată să cadă în forme reci. Această înclinare s-a arătat dintotdeauna. Formele acelea ar putea să fi avut originea în puterea reală; dar ispita este mare ca să se ţină cu tărie la formă, în timp ce duhul şi puterea au dispărut demult. Principial aceasta nu înseamnă altceva decât instaurarea unei tabere. Sistemul iudaic se putea lăuda cu o origine divină. Un izraelit putea arăta spre Templu cu serviciul lui divin, preoţia lui, jertfele lui şi cu toată împodobirea lui şi să spună că toate acestea au fost orânduite de Dumnezeu. El putea, aşa cum spunem noi, reda capitol şi verset pentru tot ce sta în legătură cu sistemul de partea căruia se declara. Unde este un sistem, fie în antichitate, sau în Evul Mediu sau în timpurile actuale, care să aibă astfel de pretenţii înalte sau să poată avea o astfel de autoritate asupra inimii? Şi cu toate acestea, tocmai credincioşilor iudei li s-a spus: „Să ieşim!”

Aceasta este o chestiune foarte serioasă. Ea ne priveşte pe toţi, căci noi toţi suntem înclinaţi să ne îndepărtăm din părtăşia cu Hristosul viu şi să ne cufundăm în forme moarte. De aceea puterea practică a cuvintelor: „Să ieşim afară la El!” Nu se spune: „Să ieşim dintr-un sistem şi să intrăm în altul, să trecem de la un fel de păreri la un altul.” Nu, ci mai degrabă să ieşim din tot ce poartă numele unui sistem afară „la El”, la Cel care a suferit „dincolo de poartă”. Domnul Isus este astăzi la fel de total dincolo de poartă precum a fost cu nouăsprezece secole în urmă, atunci când a suferit acolo. Ce L-a adus în această poziţie? Lumea religioasă a timpului acela. Şi lumea religioasă de atunci este lumea religioasă a zilelor noastre în ceea ce priveşte felul de gândire şi principiile ei. Lumea este şi rămâne lume. „Nu este nimic nou sub soare.” Hristos şi lumea niciodată nu sunt una.

Lumea s-a învelit în mantaua creştinismului, pentru ca în interiorul lui să exercite ura ei împotriva lui Hristos în forme mai ucigătoare. Să nu ne înşelăm! Dacă vrem să umblăm împreună cu un Hristos lepădat, atunci trebuie să fim un popor lepădat. Dacă Domnul nostru a suferit „dincolo de poartă”, atunci nu ne putem aştepta să domnim în interiorul porţii. Dacă mergem pe urmele Lui, unde ne vor conduce ele? Cu siguranţă nu la înălţimile acestei lumi păcătoase, decreştinizată!

Domnul nostru este un Hristos dispreţuit, un Hristos lepădat, un Hristos dincolo de poartă. De aceea „să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”! Lumea aceasta L-a răstignit pe Preaiubitul, şi Îl urăşte şi astăzi cu aceeaşi ură nemicşorată, căruia Îi datorăm toată fericirea noastră actuală şi veşnică, şi care ne iubeşte cu o dragoste, pe care apele mari nu o pot stinge. De aceea să nu recunoaştem o chestiune care se face una cu Numele Lui sfânt, dar care în realitate urăşte Persoana Sa, adevărul Său, da, chiar simpla menţionare a revenirii Sale. Să fim credincioşi Domnului nostru absent şi să trăim pentru Acela care a murit pentru noi! Fie ca în timp ce conştiinţa noastră se odihneşte pe sângele Lui, dragostea inimilor noastre să-L aibă pe El Însuşi ca subiect cel mai preţios al ei, pentru ca despărţirea noastră de „veacul acesta rău” să nu fie numai o chestiune de principii reci, ci să fie roada unei inimi iubitoare, care nu găseşte pe pământ subiectul dragostei ei! Domnul să ne elibereze de influenţa egoismului zilelor noastre aşa de răspândit, care se consideră sfânt, care nu vrea să fie fără religie, dar care este o religie vrăjmaşă crucii lui Hristos! Pentru a păşi cu succes împotriva acestei forme îngrozitoare a răului nu avem nevoie de păreri, principii şi învăţături deosebite, ci de un devotament profund faţă de Persoana Fiului lui Dumnezeu, o închinare venită din inimă din partea noastră după trup, suflet şi duh, în slujba Sa, precum şi o dorinţă sinceră după revenirea Sa minunată.


Tradus de la: Außerhalb des Tores
Din revista Die Wegweisung, 1977-8

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen